18:08
Comentarii Adauga Comentariu

_ Eugen Tomac, despre contestarea alegerii sale în fruntea PMP: AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri

Eugen Tomac, despre contestarea alegerii sale în fruntea PMP: AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri

”Tot Partidul Mişcarea Populară este implicat în această construcţie. Faptul că AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri şi în mod absolut discriminatoriu, din momentul în care am anunţat că suntem de acord şi răspundem invitaţiei USR de a veni în dreapta unită, au apărut şi aceste probleme şi presiuni din partea unei instituţii ale statului care are cu totul altă menire în societatea noastră. Amintesc că eu am revenit în fruntea partidului prin voinţa a 99 % din membrii din conducerea PMP. Timp de un an şi jumătate, Autoritatea Electorală a avut o relaţie excelentă cu PMP. Brusc, din momentul în care am hotărât să ne luăm soarta în mâini şi să punem umărul la această construcţie importantă, cei de acolo au reevaluat relaţia cu noi”, a spus Eugen Tomac în conferinţa de presă susţinută după lansarea listei Dreptei Unite la alegerile europarlamentare, despre contestarea în justiţie a alegerii sale în fruntea PMP.

Eugen Tomac a continuat: ”Fac un apel către Consiliul Suprem al Magistraturii, pentru că justiţia română are de luat o decizie importantă. Legea spune că în 15 zile după ce un congres îşi validează conducerea Tribunalul trebuie să valideze voinţa exprimată în mod democratic de către conducerea unui partid. De doi ani de zile un proces verbal al Partidului Mişcarea Populară este târât prin tribunale de oameni care deschis spun că fac jocul actualei puteri”.

Liderul PMP şi-a exprimat convingerea ”că această chestiune va fi tranşată cât mai rapid”.

”Sunt absolut convins că această chestiune nu va reprezenta un derapaj. Există un partid politic european, cu reprezentare europeană, PMP are peste 2000 de aleşi locali a avut două congrese nu un singur congres prin care în mod democratic ne-am stabilit care sunt direcţiile, cine conduce partidul şi nu credem că va exista un asemenea derapaj. Este foarte important să nu existe niciun fel de interferenţe de niciun fel de natură. Şi ştampila şi sediul şi toate activitatea este gestionată de un consiliu de conducere al PMP, pe care îl reprezint eu mulţumesc”, a mai spus Tomac.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat în luna iulie anul trecut că instituţia a decis să suspende plata subvenţiei către Partidul Mişcarea Populară, în urma litigiului privind conducerea formaţiunii, între fostul preşedinte Cristian Diaconescu şi noua conducere, aleasă de Congres, în persoana liderului Eugen Tomac, care nu a fost soluţionat şi se află încă în instanţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Burna Boy vine la Untold

_ Piața imobiliară din București a explodat în primele trei luni ale anului: Prețurile vor crește!

_ Lamele roșii de pe vârful morii de vânt Moulin Rouge din Paris se prăbușesc peste noapte

_ Se pregătesc investiții cu miză uriașă la Marea Neagră: Ciolacu s-a întâlnit cu șefa Parteneriatelor Internaționale din cadrul UE

_ Fântânile Arteziene Aduc Viață Nouă în Sectorul 4

_ Siegfried Mureșan: PE votează astăzi raportul meu prin care creștem bugetul Parchetului European

_ Gorghiu, despre decizia CSM privind judecătoarea cazului 2 Mai: Mi-aş fi dorit să spulbere orice fel de semn de întrebare

_ Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

_ Ce să faci atunci când metodele obișnuite de slăbit nu au efect?

_ Moartea, deformarea și spectrul „jumătate om, jumătate broască” care bântuie până în ziua de azi Castelul Glamis... Istoria tragică a familiei reginei mame a fost dezvăluită

_ Agent armat al serviciilor secrete desemnat de Kamala Harris se luptă cu alți agenți la baza comună Andrews, trebuie să fie reținut fizic

_ Tot ce trebuie să știți despre EMP de la un expert NASA

_ Un analist FOX News din Chicago spune că locuitorii orașului sătui sunt serioși să voteze pentru Trump �n noiembrie (VIDEO)

_ Costurile în creștere ale creditelor ipotecare și ale chiriei din Marea Britanie au fost scoase la iveală: instrumentul interactiv dezvăluie zonele cele mai afectate din întreaga țară - cum se compară TU?

_ Şeful Pentagonului a discutat cu ministrul român al Apărării. Ce rol ar putea juca România în livrarea noilor arme americane către Ucraina

_ Piedone râde de consilierul USR care a depus plângere la DIICOT împotriva sa: Vrea să mai dea câte un fâs ca să fie băgat în seamă

_ Construcția noului stadion Dan Păltinişanu, aprobată în ședința Guvernului de la Timișoara

_ Iubita lui Declan Rice, Lauren Fryer, șterge toate pozele ei după o agresiune crudă din cauza aspectului ei - deoarece este susținută de starul Love Island

_ Bruno Fernandes: Jucătorii trebuie să accepte criticile la fel de uşor ca laudele la Man United

_ Liverpool: Toată lumea trebuie să se uite în oglindă - Van Dijk le cere coechipierilor săi să se autodepăşească după eşecul cu Everton

_ Iulian Dumitrescu, la Poliţie după ce și-a depus candidatura care a declanșat scandalul în PNL: Am spus că a fost o decizie personală

_ NANA AKUA: Este greu să nu detectezi o miros de rasism la colegii care insistă că Rwanda nu este sigură pentru solicitanții de azil

_ Ultimă oră - Gelu Voican Voiculescu a ajuns la Parchetul General - I se prezintă acuzațiile în Dosarul Mineriadei

_ Minorii din Marea Britanie: Marea Britanie este „în fruntea topurilor” în ceea ce privește consumul de alcool pentru copii și ocupă locul patru la vaping, arată un raport important al Organizației Mondiale a Sănătății

_ Speciali până la moarte, conform legii. Ce se întâmplă de fapt cu pensiile speciale

_ BREAKING SURSE DNA `calcă` la CE Oltenia - 7 percheziții au loc în legătură cu o mită `consistentă`

_ Rusia amenință Polonia: 'Vizăm armele nucleare NATO, dacă o să fie instalate!' (VIDEO)

_ 'Lista de cumpărături': De ce are nevoie Ucraina pentru a-i opri pe ruși

_ Dezvăluit: Cele 5 mărci populare responsabile de cea mai mare poluare cu plastic din lume - așadar, este favorita TĂU pe listă?

_ Un consiliu prezidenţial va fi învestit în Haiti. Misiunea lui va fi de a stabiliza țara parțial controlată de bande puternic înarmate

_ Scene de groază într-un liceu din România: fată violată în grup de patru adolescenți

_ FC Liverpool, învinsă de Everton (0-2) în Merseyside Derby

_ Polonia și Marea Britanie își reiau alianța anterioară Brexitului - pentru susținerea Kievului

_ Israelul lovește peste 40 de site-uri Hezbollah, ministrul apărării susține că Comandamentul din Libanul de Sud a fost decimat după ce jumătate dintre comandanții Hezbollah au fost uciși

_ Instalațiile nucleare indiene s-au dovedit a avea influență radioactivă asupra Podișului Tibetan de Sud

_ Baby Reindeer declanșează o anchetă a poliției după ce detectivii online l-au identificat în mod greșit pe regizorul de teatru Sean Foley drept agresorul lui Richard Gadd în „postări defăimătoare, abuzive și amenințătoare”

_ Bandă de voyeur s-a ascuns în vestiarele piscinei pentru a filma în secret peste 5.000 de femei care se dezbraca - apoi și-a cercetat victimele pe rețelele de socializare pentru o satisfacție suplimentară.

_ Acum ne micșorează nucile! Fisticul Waitrose devine cea mai recentă victimă a „tacticilor furtive” ale supermarketurilor, cutiile reducând cu 100 g... dar costând 50 de lei mai mult

_ BVB stocks open Thursday's trading session higher

_ HealthMin Rafila says he agrees to centralised procurement in healthcare

_ Legislative point of view on relationship of doctors and patients with public, private system to be defined (HealthMin)

_ Xavi la FC Barcelona: Continuitatea tehnicianului provoacă probleme pe plan intern

_ Rusia ameninţă că Polonia va fi ţinta unui atac rusesc dacă NATO ar desfăşura arme nucleare pe teritoriul polonez

_ O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

_ Virgil Guran anunță înfrângerea lui Sebastian Burduja: Îl pregătim pentru peste patru ani!

_ Prostia se plătește! Percheziții la escroci imobiliari care s-au dat ingineri și au extins mai multe imobile. Au ameninţat că lasă casele fără acoperiş

_ Radu Petrescu arbitrează meciul Dinamo - FC Voluntari, de vineri, din Superligă

_ Klopp le prezintă scuze suporterilor după ce Liverpool a făcut un pas greşit în lupta pentru titlu

_ Cosmin Vasile își continuă marile proiecte de dezvoltare ale județului Dolj cu o echipă nouă

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ I Kant Even: cancelarul german declanșat după ce Putin l-a citat pe un filosof legendar

_ Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

_ Mai multe vaci sunt testate și urmărite pentru gripa aviară. Iată ce înseamnă asta

_ Informare ANM: Ploi în cea mai mare parte a ţării până vineri dimineaţa

_ Cluj: Asociere pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri

_ Meteorologii au dat alerta: grindină, ploi torențiale și descărcări electrice în trei regiuni din România

_ Ce ar putea însemna pentru Europa o a doua preşedinţie a lui Trump

_ RAPORT: Protestatarii anti-israelieni plănuiesc să ��nchidă� cina corespondenților de la Casa Albă de s�mbătă

_ Împărțiți și cuceriți: propaganda guvernului a fricii și a știrilor false


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1052, afisate in 18 pagini.