10:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Katalin Kariko şi Drew Weissman, pionierii vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19, au câştigat premiul Nobel pentru Medicină 2023

Katalin Kariko şi Drew Weissman, pionierii vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19, au câştigat premiul Nobel pentru Medicină 2023

Adunarea Nobel de la Karolinska Institutet a decis astăzi să acorde Premiul Nobel pentru Medicină lui Katalin Karikó şi Drew Weissman pentru descoperirile lor privind modificările bazelor nucleice care au permis dezvoltarea unor vaccinuri ARNm eficiente împotriva COVID-19.

"Descoperirile celor doi laureaţi ai Premiului Nobel 2023 au fost esenţiale pentru dezvoltarea unor vaccinuri ARNm eficiente împotriva COVID-19 în timpul pandemiei care a debutat la începutul anului 2020. Prin descoperirile lor revoluţionare, care au schimbat în mod fundamental înţelegerea noastră despre modul în care ARNm interacţionează cu sistemul nostru imunitar, laureaţii au contribuit la ritmul fără precedent de dezvoltare a vaccinurilor în timpul uneia dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii umane din epoca noastră", se precizează în anunţat dat de juriu.

Vaccinurile antrenează sistemul imunitar să recunoască şi să lupte împotriva unor ameninţări, cum ar fi viruşi.

Tehnologia tradiţională a vaccinurilor s-a bazat pe versiuni moarte sau slăbite ale virusului sau bacteriei originale - sau pe utilizarea unor fragmente ale agentului infecţios.

În schimb, vaccinurile cu ARNm au folosit o abordare complet diferită. În timpul pandemiei Covid, vaccinurile Moderna şi Pfizer/BioNTech s-au bazat ambele pe tehnologia ARNm.

Dr. Kariko şi Weissman s-au cunoscut la începutul anilor 1990, când lucrau la Universitatea din Pennsylvania, în SUA. Cei doi câştigători sunt din Ungaria şi SUA.

Premiile Nobel au fost înfiinţate din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), printr-o clauză menţionată în testamentul pe care acesta l-a redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.

Industriaşul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care s-au evidenţiat prin servicii aduse omenirii.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite "acelora care, pe parcursul anului precedent, au făcut omenirii cele mai mari servicii", potrivit nobelprize.org.

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel:

„Prima parte va fi distribuită autorului descoperirii sau invenţiei celei mai importante în domeniul fizicii; a doua, autorului sau descoperirii celei mai importante în chimie; a treia, autorului descoperirii celei mai importante în domeniul fiziologiei sau medicinei; a patra parte, autorului celei mai remarcabile opere literare cu o tendinţă idealistă; a cincea, personalităţii care a acţionat cel mai bine pentru apropierea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace".

În plus, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia Suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet, pe cel pentru medicină, Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.

Pentru ca această problemă să fie reglată a fost nevoie de trei ani: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar o Fundaţie Nobel care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituţii şi comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.

În 1968, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la înfiinţare, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziţia Fundaţiei Nobel o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel.

Până în 1974, era posibil ca premiul Nobel să fie decernat şi postum. Doi suedezi au fost astfel recompensaţi: în 1931, pentru literatură - Erik Axel Karlfeldt, şi în 1961, pentru pace - Dag Hammarskjöld.

În 2019, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (830.000 de euro) şi suma poate fi împărţită dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

Un anunţ apărut la mica publicitate şi o eroare strecurată în textul unui necrolog - câteva rânduri simple - au tulburat destinul suedezului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi, devenit ulterior, „părintele" celebrelor premii care îi poartă numele.

„Domn foarte bogat, în vârstă şi cultivat, locuind la Paris, doreşte să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară şi menajeră" - prin acest anunţ apărut la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viaţa lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru pace şi care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influenţat pe industriaşul suedez să se implice în lupta împotriva războiului, pacifista austriacă Bertha von Suttner.

Acest lucru se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, prin care au fost înfiinţate celebrele premii.

Milionarul celibatar, care, contrar anunţului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân - avea în acel moment 43 de ani -, trăia liniştit la Paris, bucurându-se de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invenţiile sale. Nobel era însă dezamăgit de fizicul său şi de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale.

„Era o persoană care se detesta. În plus, nu credea că merita să aibă o soţie şi se considera foarte urât", declara jurnalistul american Scott London, considerat un expert în domeniul premiului Nobel pentru pace.

Bertha, contesa austriacă mai tânără ca Nobel cu 10 ani, nu a rămas în slujba industriaşului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgenţă în ţara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner.

Însă prietenia care s-a legat atunci între cei doi a durat până la moartea filantropului.

„Mulţi s-au întrebat dacă se îndrăgostise de ea şi dacă această iubire l-a inspirat să creeze Nobelul pentru pace. Era, înainte de toate, o legătură palpitantă: magnatul muniţiilor şi campioana păcii", explică Scott London.

„Deşi ar fi exagerat să spui că el a creat Nobelul pentru pace datorită ei, Bertha a avut cu siguranţă o influenţă decisivă pentru a-l ajuta pe Alfred Nobel să înţeleagă şi să sprijine apariţia unei mişcări pacifiste în Europa", a adăugat acelaşi jurnalist.

Bunicul jurnalistului american, Irvin Abrams, a ajuns în 1962 la concluzia că Bertha von Suttner a fost o persoană foarte importantă pentru Alfred Nobel, bazându-se în special pe corespondenţa celor doi.

„Informaţi-mă, convingeţi-mă, iar eu voi face ceva mare pentru mişcare", scria Alfred Nobel, semnându-şi scrisoarea cu formula „Al vostru pentru totdeauna şi pentru mai mult decât totdeauna", salutând scrierile "amazoanei care se războieşte atât de curajos cu războiul".

Fascinaţia lui Nobel pentru Bertha, care a devenit celebră în 1889 cu volumul pacifist "Bas les armes!/ Jos armele!", un bestseller, şi felul în care pacifista austriacă a înţeles contradicţiile personalităţii magnatului suedez, au fost şi ele evidenţiate.

În 1895, Bertha von Suttner îl descria pe Alfred Nobel în felul următor: "Un gânditor, un poet, un om amar şi bun, nefericit şi fericit, dispus către superbe stări de spirit înălţătoare, dar şi către suspiciuni bolnăvicioase, un pasionat admirator al orizonturilor gândirii umane, dar şi profund neîncrezător în faţa micimii de spirit născute din nebunia umană, înţelegând totul şi nesperând la nimic".

„În acest fel mi-aţi apărut. Şi cei 20 de ani care au trecut nu au făcut nimic pentru a şterge această imagine", adăuga Bertha von Suttner.

În 1888, o altă coincidenţă l-a marcat profund pe Alfred Nobel. Un cotidian francez a făcut o eroare în articolul care anunţa decesul fratelui industriaşului suedez, Ludvig, publicându-l cu titlul: „Comerciantul de moarte a murit". "Doctorul Alfred Nobel, care a făcut avere descoperind un mijloc de a ucide cât mai multe persoane mai repede ca în trecut, a murit ieri", scria cotidianul francez.

„Alfred a fost îngrozit când a citit acel articol şi apoi a devenit obsedat de reputaţia lui postumă. După acel articol şi-a schimbat testamentul", a explicat Scott London.

La opt ani după acest incident, Alfred Nobel moare, iar celebrul său testament consacră cea mai mare parte din averea industriaşului suedez unor premii anuale, decernate în memoria acestuia. Bertha, după ce a devenit prima femeie laureată cu Nobelul pentru pace, în 1905, a murit în 1914, cu trei luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Sticky Vicky dies aged 80: X-rated Benidorm legend famous for her ping pong ball 'sexy magic' show passes away 'surrounded by her family' after lengthy health battle

_ Ian Ladyman îl numește pe managerul „mai puțin plin de farmec” din Premier League la care ar trebui să se uite Man United în cazul în care îl demite pe Erik ten Hag... pentru că Diego Simeone „s-ar încurca cu toată lumea” și ar pune clubul „la locul unu”

_ Tiger Woods și Rory McIlroy „nu înțeleg furia”, în timp ce Keegan Bradley a etichetat-o ​​„monstruoasă”... dar ce înseamnă pentru amator controversatul rollback al mingii de golf?

_ Romania - active role in facilitating transit of Ukrainian grain (ForMin Odobescu)

_ Ce avere are ÎPS Teodosie, urmărit penal de DNA: Arhiepiscopul Tomisului are un salariu mai mare decât cel al lui Iohannis

_ 'Reckless, dangerous disregard for diplomacy': 'Azerbaijan's victory validates authoritarian power'

_ Vremea se încălzește: meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni

_ Momentul în care bateria șoferului de camion explodează și ia foc după ce i-a căzut din buzunar în timp ce el își înclină scaunul

_ Online video shows Palestinian men detained by Israeli forces

_ Humanitarian crisis spirals in Gaza as fighting restricts access to food and water

_ Sheriff din Arizona: imigranților ilegali li se înmânează carduri cadou Visa de 5.000 USD, telefoane mobile și bilete de avion

_ Revenirea Osaka vizează Jocurile Olimpice de la Paris, mai multe titluri de Grand Slam

_ Date îngrijorătoare. Aplicaţiile care folosesc inteligenţa artificială pentru a dezbrăca femeile în fotografii, tot mai populare

_ Creșterea controlului: forma elicei ajută la direcționarea nanoparticulelor, spun cercetătorii

_ Klaus Iohannis, desființat pe tema Schengen. Ce trebuia să facă președintele și n-a făcut

_ Comisia de educație a Congresului SUA lansează o anchetă asupra antisemitismului în universitățile de elită

_ Jax Wilson, în vârstă de doi ani, este „răpit de un bărbat și o femeie care și-au agresat bunica înainte de a-l pune într-un VW Golf”

_ Nu mai sunt bani pentru salariile judecătorilor? CSM avertizează că actul de justiţie este afectat

_ Adversarii reprezentantei României în noua ediţie UEFA Regions’ Cup

_ Joey Barton își dublează criticile la adresa radiodifuzorilor care lucrează în fotbalul masculin în interviul lui Piers Morgan, deoarece dă vina pe „agenda trezită” și insistă că „nu are deloc legătură cu sexismul”

_ SUZUKI PREZINTĂ NOUL SWIFT ( P)

_ Bombardamente nocturne în Ucraina: Armata rusă lovește cu rachete oraşul Harkov

_ SUA au o grupă dificilă Copa America împotriva Uruguay, Panama și Bolivia - și ar putea întâlni Brazilia în sferturi

_ Valorificarea oceanelor pentru a „îngropa” carbonul are un potențial uriaș – și un risc – așa că NZ trebuie să se miște cu prudență

_ Cercetarea permite imagistica de înaltă rezoluție a obiectelor în mișcare folosind imagistica ptyhographic Fourier

_ Înregistrați volumul de apeluri Bitcoin țintă 50.000 USD până în ianuarie

_ Brittney Griner se pronunță la un an de la eliberarea ei dintr-o închisoare rusă... în timp ce atrage atenția să se îndrepte către alți americani „deținuți în mod greșit” din întreaga lume: „Munca noastră aici nu este încheiată”

_ Designul vaccinului antigripal cu nanoparticule arată promițător în primele teste

_ Trenurile din România vor trebui să circule cu 160 km/h! Adina Vălean vorbește despre o altă obligaţie pan-europeană

_ Cercetătorii cuantifică debutul turbulenței într-o țeavă îndoită înapoi pe ea însăși

_ Mii de tone de sardine moarte au eşuat pe o plajă din nordul Japoniei. Cauzele sunt necunoscute

_ Ukrainians worry blocked US aid may trigger ‘domino effect’

_ Aliații Hamas lovesc din toate direcțiile: Rachete care vizau ambasada SUA din Irak au căzut la marginea cartierului reprezentanţelor diplomatice

_ În convalescenţă, Papa Francisc a citit o rugăciune de la o fereastră a palatului din Vatican

_ Ciucă: O spun clar şi fără echivoc - Pilonul II de pensii nu va fi modificat

_ Socrii lui Cherecheş rămân închiși încă 30 de zile. Decizia este definitivă

_ Erdogan îi avertizează pe agenții Mossad să nu îndrăznească să vâneze lideri Hamas pe teritoriul Turciei (presă)

_ Summit european cu risc ridicat pentru Ucraina: Budapesta și Berlinul au adoptat poziții intransingente

_ EXCLUSIV: Tucker Carlson îl intervievează pe Alex Jones – CONFIRMĂ că Biden se plimbă în jurul Casei Albe „Sub droguri și GOD” | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ Tatăl tremurător al unui băiat de 16 ani, ucis de împușcatorul școlii din Michigan, Ethan Crumbley, a spus că a auzit sentința că CASĂȚIA lui este în prag ca urmare a tragediei

_ Lovitură pentru producătorul român de baterii Rombat - Comisia Europeană acuză un cartel pentru manipularea prețurilor

_ Chiar nu ar fi trebuit! Britanicii dezvăluie cele mai proaste cadouri pe care le-au primit de Crăciun cu haine care nu se potrivesc, deodorant și prosoape în fruntea listei de cadouri de gunoi

_ Designerul mama lui Daisy Lowe, Pearl, își scoate la vânzare gaura de pe plajă pentru 1,8 milioane de lire sterline după ce a transformat-o în timpul blocării

_ Bărbat, 49 de ani, este arestat după ce un băiat de șapte ani a murit îngrozit de lovitură și fugă în timp ce juca fotbal cu prietenii săi în trusa lui Ronaldo - după ce părinții lui l-au rugat pe șofer să se predea.

_ Seful lui Liverpool, Jurgen Klopp, „prevăd o mutare de 30 de milioane de lire sterline pentru starul de la Wolfsburg, Maxence Lacroix, ca acoperire pentru Joel Matip”, după potențiala accidentare a ACL la finalul sezonului a fundașului Roșilor.

_ Incendiu Dandenong: Un incendiu masiv izbucnește în suburbia Melbourne

_ Procesul pentru defăimare Brittany Higgins, Bruce Lehrmann LIVE: Ce au spus Brittany și Bruce? „Expertul cititor de buze” al Ten Network va fi în centrul cazului de defăimare Lehrmann

_ Un lucrător din domeniul sănătății erou devenit denunțător se confruntă cu instanța de judecată după ce a dezvăluit un număr șocant de decese legate de vaccinul împotriva COVID – strigă „LIBERTATE” susținătorilor din galerie

_ Cât vor plăti românii pentru meniul de la masa de Crăciun? Francezii sunt în top (analiză)

_ Kewell în cadru după ce Muscat demisionează la Yokohama din Japonia

_ Șefii Agenției Naționale pentru Crimă condamnă decizia lui Meta de a cripta automat chaturile Facebook și Messenger, spunând că va îngreuna protejarea copiilor împotriva abuzului și exploatării sexuale.

_ Negocierile pentru ca Turcia să aprobe aderarea Suediei la NATO se transformă �n negocieri ur�te � Conflictul din Orientul Mijlociu poate complica și mai mult lucrurile

_ USR tună și fulgeră împotriva... USR: măsurile băgate de Ghinea în PNRR, criticate de Năsui

_ Somber Drew Carey văzut pentru prima dată de când bărbatul care și-a ucis fosta logodnică a fost condamnat la închisoare pe viață

_ De ce o zonă-tampon în Gaza înseamnă tot război (analiză)

_ Cryptos Salt, dumping mărfuri și scăderi ale curbei randamentului în săptămâna „Goldilocks”

_ Algoritmul pentru IA permite urmărirea cu costuri reduse a plantelor invazive

_ Andrei Ungur wins bronze medal in 100 m backstroke at European Short Course Swimming Championships

_ Restart pe scena internațională: China și Europa nu ar trebui să se vadă una pe cealaltă drept rivale (Xi Jinping)

_ Dezvăluit: TikToker, care a devenit virală pentru că a spus că și-a cumpărat o cabană fermecătoare la doar 26 de ani, în timp ce lucra cu jumătate de normă într-un magazin, este angajată de părinții ei milionari


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3420, afisate in 57 pagini.