16:05 2024-03-31
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Paramedicul şi pacientul din ambulanţa SMURD implicată în accidentul din Capitală, răniţiParamedicul şi pacientul din ambulanţa SMURD implicată în accidentul din Capitală, răniţiPacientul aflat în ambulanţa SMURD care a fost implicată duminică după-amiaza în accidentul din Capitală a fost rănit, la fel ca şi paramedicul. Ambii au fost duşi la spital. De asemenea, contuzii uşoare a prezentat un copil de 7 ani din celălalt autoturism, care a fost dus şi el la spital. Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, pacientul din ambulanţă era transportat la Spitalul Universitar cu probleme medicale la un braţ. În urma accidentului, a fost evaluat medical şi prezenta un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, paramedicul din ambulanţă prezenta contuzii. Ambii au fost transportaţi la Spitalul Universitar de două ambulanţe SMURD. Din celălalt autoturism, un copil în vârstă de aproximativ 7 ani prezenta atac de panică şi contuzii uşoare, fiind transportat, împreună cu mama lui, la Spitalul Grigore Alexandrescu, de o ambulanţă SMURD. Un accident în care au fost implicate o ambulanţă SMURD şi un autovehicul a avut loc la intersecţia Şoseaua Panduri-Calea 13 Septembrie din Capitală, anunţase anterior Brigada Rutieră.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu