23:30
Comentarii Adauga Comentariu

În Ianuarie 2016 S-A RELUAT campania de vaccinări în țară și în județul Argeș. Aceasta s-a datorat faptului că începând din septembrie a fost o criză de vaccinuri în toată țara. În ianuarie a fost adus un nou vaccin aflat în perioada de monitorizare.

1: Ministerul Sănătății: "Copiii (care s-au îmbolnăvit) au vârste diferite, intre 5 luni si 1 an si 7 luni"

Coincidență? Din cauza întârzierilor de 2-3-4-5 luni, din septembrie în ianuarie, cauzate de penuria de vaccinuri, plaja vaccinărilor care de obicei se fac la 2, 4 şi 11-12 luni, ajunge să se-ntindă de la bebelușii de 2 luni până la cei de 1 an şi 6-7 luni.

2: 25-31 Ianuarie 2016 - se reia în județul Argeș, dar și în alte județe ale țării, campania de vaccinări hexavalente inclusiv cu "restanțierii" care nu putuseră primi vaccin din septembrie în ianuarie din cauza lipsei vaccinurilor.

Coincidență? Ultima săptămână a lui Ianuarie - Prima Săptămână din Februarie - încep îmbolnăvirile în Argeş care lovesc bebelușii între 5 luni şi 1 an şi 7 luni.

3: Vaccinul adus de Minister e unul nou, aprobat doar în 2013 şi testat în Kazahstan în 2014: În Prospectul Vaccinului scrie : "Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţii adverse suspectate"

Coincidență? Cerem Ministerul să facă public lista vaccinurilor administrate fiecărui bebeluș de la naștere până în prezent.

Calendarul evenimentelor:

Septembrie 2015 - începe penuria de vaccinuri hexavalente pentru bebeluși în județul Argeș dar şi în alte județe din țară. Vaccinurile hexavalente se fac bebeluşilor, în mod normal, în mod repetat, la 2, la 4 şi la 11-12 luni.

Decembrie 2015 - penurie totală de vaccinuri hexavalente pentru bebeluși în județul Argeș şi în multe alte județe ale țării. Vaccinările hexavalente, deja insuficiente din septembrie, se opresc complet în Argeș din lipsă de vaccinuri.

Ianuarie 2016 - se importă un nou vaccin în a cărui prospect scrie că se află "în perioada de monitorizare", perioadă care să permită "identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă"

25-31 Ianuarie 2016 - se reia în județul Argeș, dar și în alte județe ale țării, campania de vaccinări hexavalente inclusiv cu "restanțierii" care nu putuseră primi vaccin din septembrie în ianuarie din cauza lipsei lor. Din cauza întârzierilor de 2-3-4-5 luni, plaja vaccinărilor ajunge să se-ntindă de la bebelușii de 2 luni până la cei de 1 an şi 6-7 luni.

Nu ştim concret dacă noul vaccin hexavalent a fost folosit în Argeș dar e cert că acesta a fost adus în țară ca să acopere penuria.

Ultima săptămână a lui Ianuarie - Prima Săptămână din Februarie - încep îmbolnăvirile în Argeş care lovesc bebelușii între 5 luni şi 1 an şi 7 luni.

4 Februarie 2014 Moare primul bebeluș la Spitalul "Marie Curie" din București. În mod ciudat, nu i se face autopsia.

15 Februarie 2014 Moare al doilea bebeluș la Spitalul "Marie Curie" din București.

16 Februarie 2014 Moare al treilea bebeluș la Spitalul "Marie Curie" din București.

Nu ştim concret dacă bebelușii care au murit şi care s-au îmbolnăvit au fost sau nu vaccinați, de aceea am cerut autorităților să publice un tabel nominal cu lista tuturor bebelușilor care au murit şi care s-au îmbolnăvit, listă care să cuprindă pentru fiecare bebeluş toate vaccinurile pe care aceştia le-au primit de la naștere până în prezent.

Nota Redacției:

Menționăm că până când Ministerul Sănătății nu va publica lista nominală cu vaccinurile date bebelușilor morți și îmbolnăviți nu se poate face nici o afirmație definitivă nici pro, nici contra în legătură cu o posibilă legătură care ar fi avut loc între vaccinări și îmbolnăvirile care au avut loc.

Ipoteza rămâne deschisă și-atât.

Ceea ce vrem să vă prezentăm ca informație este faptul că în a ultima parte a lunii ianuarie a avut loc într-adevăr o campanie de vaccinări în județul Argeș și în toată țara.

Mai exact în a doua parte a lunii ianuarie s-au reluat vaccinările cu vaccin hexavalent la bebelușii din majoritatea județelor din țară, deoarece în multe județe acestea au început să lipsească încă din luna septembrie.

Campania de Vaccinări din Ianuarie a avut loc datorită faptului că începând din luna septembrie a început să fie o lipsă acută de vaccinuri la nivelul întregii țări.

În județul Argeș, "Problemele (cu lipsa de vaccinuri) au început să apară în luna septembrie"

scrie ziarul local din Argeş - "Curier.ro"

Prin urmare, penuria de vaccinuri hexavalente în județul Argeș a început în Septembrie. Din acel moment unii dintre bebeluși au rămas nevaccinați

"Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, epidemiologul Adrian Stoica, în judeţul nostru, vaccinul lipseşte din luna decembrie."

scrie ziarul local din Argeş - "Curier.ro"

"Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Naţional de Imunizare, s-a întrerupt din cauza inexistenţei vaccinului hexavalent, care lipseşte din luna decembrie"

scrie ziarul local din Argeş - "Universul Argeșean".

Prin urmare, penuria de vaccinuri hexavalente începută în Septembrie, a devenit Totală începând cu luna Decembrie când practic practic nu au mai fost DELOC vaccinuri hexavalente în Argeș:

Ministerul Sănătății a arătat că există o lipsă acută de vaccinuri la nivel mondial din cauză unor probleme ale producătorului ceea ce a declanșat o penurie de vaccinuri în toată România.

În aceste condiții Ministerul Sănătății s-a angajat să facă rost de vaccinuri din altă parte. Lucru pe care l-a rezolvat în luna ianuarie.

În ianuarie, noile vaccinuri au ajuns în România şi au fost repartizate pe județe pentru ca vaccinările să fie reluate.

În județul Argeş, scria pe 26 ianuarie ziarul local "Universul Argeșean":

"Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Naţional de Imunizare, întrerupt din cauza inexistenţei vaccinului hexavalent, care lipseşte din luna decembrie, va fi realuată în această săptămână".

Cu alte cuvinte, Campania de vaccinări s-a RELUAT în județul Argeș în săptămâna 24 - 30 ianuarie.

Cum vaccinurile se dau la naștere şi mai apoi la 2, la 4 şi la 11 luni asta înseamnă că unii copii au rămas nevaccinați timp de 4 -5 luni, din septembrie până în a doua parte a lunii ianuarie 2016, când vaccinările s-au reluat pentru că s-a adus un nou stoc.

Asta înseamnă că vârstele copiilor vaccinați în ianuarie s-au întins de la 2 luni la 1 an şi 6-7 luni.

Nu putem să nu observăm că plaja vârstelor bebelușilor care au fost vaccinați în ianuarie coincide cu plaja vârstelor bebelușilor care s-au îmbolnăvit.

Nu putem să nu observăm că data la care au început să se îmbolnăvească copiii din județul Argeș - la sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie - coincide sau este imediat următoare cu data când a fost reluată campania de vaccinări din județul Argeș

Desigur până nu va fi furnizat tabelul nominal cerut autorităților cu vaccinurile date bebelușilor morți şi îmbolnăviți, plajele de vârste care coincid și data reînceperii campaniei de vaccinări care coincide cu începutul îmbolnăvirilor, pot fi date care reprezintă DOAR niște simple coincidențe.

De aceea, pentru a închide definitiv acest subiect, reiterăm cererea noastră adresată autorităților de a furniza tabelul nominal cu lista tuturor vaccinările pe care acești bebeluși le-au primit de la naștere și până în prezent

În continuare, vă prezentăm articolele complete din cele două ziare locale din județul Argeș din care am preluat citatele de mai sus legate de RELUAREA vaccinărilor în județul Argeș.



18 ianuarie 2016 - Criză de vaccin hexavalent în Argeş!

Zeci de mii de copii din toată ţara sînt în pericol din cauză că nu se mai găsesc vaccinuri care să îi protejeze împotriva tetanosului, hepatitei B sau poliomielitei.

Ministerul Sănătăţii dă vina pe producător, dar promite că va aduce în perioada următoare 107.000 de doze de vaccin în ţară.

Apoi, se vor mai aproviziona cu încă aproape 400.000 de doze.

Oficialii nu au anunţat însă şi un termen pentru rezolvarea problemei.

Toţi copiii ar trebui imunizaţi la două, patru şi 11 luni împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, poliomie­litei si hepatitei B, boli extrem de grave.

Poliomielita pîndeştela graniţa cu Ucraina

Problemele au început să apară în luna septembrie.

Acum, vaccinul se mai găseşte doar în şase judeţe: Bihor, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Vrancea şi Ilfov.

Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, epidemiologul Adrian Stoica, în judeţul nostru, vaccinul lipseşte din luna decembrie.

În Argeş se nasc în medie, lunar, între 350 şi 400 de copi, deci sînt sute de copii nevaccinaţi.

„Îngrijorarea mea este că apare un prejudiciu de imagine în Programul Naţional de Imunizări, din cauză că întîrzie vaccinarea.

Părinţii încep să nu mai aibă încredere.

Pe deoparte, noi încercăm să-i convingem să-şi imunizeze copiii, şi pe de altă parte, cînd vin cu ei la medicul de familie, nu avem cu ce-i vaccina!

Vaccinul este gratuit şi reprezintă un drept al copilului, consfinţit prin lege.

Riscul îmbolnăvirii este destul de mic, fiindcă, de obicei, criza nu a durat mult, dar, în cazul poliomielitei, există o îngrijorare, fiindcă sînt cazuri confirmate în Ucraina, chiar peste graniţă de noi“, ne-a declarat Adrian Stoica.

Oficialii de la Ministerul Sănătăţii dau vina pe producător pentru această criză. „Din datele pe care ni le-a furnizat Institutul de Sănătate Publică, 35.000 de copii au rămas nevaccinaţi“, a precizat Oana Grigore, purtător de cuvînt al Ministerului Sănătăţii.

sursa: curier.ro


25 ianuarie 2016 - DSP Arges - Vaccinarea copiilor cu vaccin hexavalent va fi reluată săptămâna aceasta

Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Naţional de Imunizare, întrerupt din cauza inexistenţei vaccinului hexavalent, care lipseşte din luna decembrie, va fi realuată în această săptămână.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, reprezentată de dr. Sorina Honţaru, a anunţat că Ministerul Sănătăţii va repartiza în judeţe dozele de vaccin.

Dozele necesare bebeluşilor de 2, 4 şi 11 luni vor fi distribuite medicilor de familie, care vor avea grijă să recupereze lipsurile din graficele de vaccinare ale bebeluşilor însă neimunizaţi.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, distribuitorul a informat că a rezolvat problema distribuirii vaccinului hexavalent, iar saptămîna aceasta, va asigura un necesar de 107.300 de doze, care vor ajunge la direcţiile de sănătate publică.

În conformitate cu acordul cadru existent, pînă la sfîrşitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziţia Ministerului Sănătăţii 500.000 de doze de vaccin.

Vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, cît şi pentru vaccinarea de rutină a nou-născuţilor, conform calendarului.

Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare al MS.

Ministerul Sănătăţii a menţionat că disfunţionalităţile înregistrate la livrarea vaccinului au fost cauzate de imposibilitatea producătorului de a produce şi livra acest produs în timp util, în această situaţie aflîndu-se mai multe state, atît la nivel european cît şi mondial.

sursa: universulargesean.ro




Noul Vaccinul Hexavalent care a fost adus în Ianuarie 2016 în România din cauza penuriie de vaccinuri

Informația ne-a fost furnizată de cititorul nostru "A. Românul", căruia îi mulțumim din nou.

Menționăm că Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate informează că acesta e noul vaccin care a fost adus în țară din cauza penuriei de vaccinuri.

Menționăm că NU ȘTIM dacă acest vaccin sau altul a fost furnizat în județe în ianuarie pentru reluarea vaccinării bebelușilor și că NU ȘTIM dacă acest vaccin a ajuns sau nu în Argeș.

Cert este că el a fost adus DATORITĂ PENURIEI EXISTENTE DE VACCINURI DIN ȚARĂ

Vaccinul este unul NOU, care a fost autorizat să fie produs în iulie 2013

El a fost autorizat să fie pus pe piață în Kazahstan doar pe 9 ianuarie 2014

Suprinde însă faptul că atât "Casa Națională de Sănătate" cât și "Fișa Tehnică a Vaccinului" fac apel la raportarea imediată a oricăror reacții adverse și SPECIFICĂ că vaccinul se află încă în "faza unei monitorizări suplimentare", fază care "permită identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă".

Nu puteau Ministerul Sănătății și Casa Națională de sănătate să achiziționeze vaccinuri care SĂ NU FIE ÎN FAZA DE MONITORIZARE care să "permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă" ?

De ce s-a acceptat cumpărarea unui vaccin cu care să fie vaccinați în masă TOȚI bebelușii din România, vaccin care deși aprobat se află "încă în faza de monitorizare care să permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă"?

Cine a aprobat așa ceva în România?

Ce sunt bebelușii noștri? Cobaii Europei? Cu acordul cui fac ei parte "din perioada de monitorizare a unui vaccin"?

Părinților copiilor li s-a cerut acordul ca să fie vaccinați bebelușii lor cu vaccinuri aflate încă "în perioada de monitorizare care să permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă" ?

Și-atunci? Cum e posibil așa ceva ?


"Apel la raportare de reacții Adverse"

"Este important să raportați apariția oricăror reacții adverse suspectate, asociate cu administrarea medicamentului.

"Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare.

"Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă".

Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţii adverse suspectate".

sursa: cnas.ro

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Hexacima (DTaP-IPV-HB-Hib) este indicat la sugarii şi copiii cu vârsta cuprinsă între şase săptămâni şi 24 de luni pentru vaccinarea primară şi pentru rapel împotriva difteriei, tetanosului, pertussisului, hepatitei B, poliomielitei şi bolilor invazive cauzate de Haemophilus influenzae tip b (Hib).

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze Vaccinarea primară:

Vaccinarea primară constă în administrarea a două doze (la un interval de minim 8 săptămâni) sau trei doze (la un interval de minim 4 săptămâni) în conformitate cu recomandările oficiale. Pot fi utilizate toate schemele de vaccinare, inclusiv Programul Extins de Imunizare (PEI) al OMS la vârsta de 6, 10, 14 săptămâni, indiferent dacă a fost sau nu administrată la naştere o doză de vaccin împotriva hepatitei B.

Atunci când la naştere este administrată o doză de vaccin împotriva hepatitei B, Hexacima poate fi utilizat pentru administrarea unor doze suplimentare de vaccin împotriva hepatitei B, începând cu vârsta de şase săptămâni. Dacă este necesară administrarea celei de a doua doze de vaccin împotriva hepatitei B înainte de această vârstă, trebuie utilizat vaccinul monovalent împotriva hepatitei B.

Rapel:

După efectuarea schemei de vaccinare primară cu 2 doze de Hexacima, trebuie administrată o doză de rapel.

După efectuarea schemei de vaccinare primară cu 3 doze de Hexacima, trebuie administrată o doză de rapel.

Doza de rapel trebuie administrată la cel puțin 6 luni după ultima doză din schema de vaccinare primară și în conformitate cu recomandările oficiale. Trebuie administrată cel puţin o doză de vaccin Hib.

În plus:

În cazul în care nu s-a administrat la naştere vaccinul împotriva hepatitei B, este necesar să se administreze o doză de rapel pentru vaccinul antihepatită B. Hexacima poate fi luat în considerare pentru rapel.

În cazul în care s-a aplicat programul PEI al OMS care a inclus administrarea a 3 doze de Hexacima (la vârsta de 6, 10, 14 săptămâni) şi nu s-a efectuat la naştere vaccinarea antihepatită B, trebuie administrată doza de rapel cu vaccinul antihepatită B. Trebuie administrată cel puţin o doză de rapel cu vaccinul împotriva poliomielitei. Hexacima poate fi luat în considerare pentru rapel.

Când se administrează la naştere vaccinul împotriva hepatitei B, după o efectuarea schemei de vaccinare primară cu 3 doze, pentru rapel se poate administra Hexacima sau un vaccin pentavalent DTaP-IPV/Hib.

Hexacima poate fi utilizat ca doză de rapel la persoanele care au fost vaccinate anterior cu un alt vaccin hexavalent sau cu un vaccin pentavalent DTaP-IPV/Hib asociat cu un vaccin monovalent antihepatită B.

sursa: ema.europa.eu


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Noi, cei din tribuna a II-a

Doi jurnaliști au fost uciși în Mexic în ultimele 24 de ore

Studiu: Influența activității sportive asupra apetitului sexual

EURO 2020: După 2-0 cu Austria, Olanda devine a treia calificată din faza grupelor

Concediul spontan pentru angajați, noua modă pe piața muncii

Theresa May trebuie să obțină acordul parlamentului înaintea începerii negocierilor pe tema Brexitului. PARLAMENTUL PRIMESTE DREPTUL SĂ VOTEZE ÎMPOTRIVA DECIZIEI POPORULUI PENTRU BREXIT.

Ana Blandiana se declară împotriva unei Uniuni Europene făcute ca să dizolve statele naționale. Blandiana: "Nu poţi să bagi ţările şi naţiunile într-o maşină de carne, din care să iasă un cârnat omogen, pentru că nimeni nu are acest interes"

Se trage din nou în războiul israeliano-palestinian

Program EURO 2020, 18 iunie: Anglia - Scoția este meciul zilei

Kenneth Kaunda, fost președinte al Zambiei, a murit la 97 de ani

Olandeza Kiki Bertens a anunțat că se retrage din tenis la finalul sezonului 2021

Facebook lucrează la ochelarii smart. Mark Zuckerberg a dezvăluit cu ce gânduri se trezește dimineața

Cât valorează aplicația chinezească TikTok

Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii: Deși duc lipsă de mititei, un milion de români trăiesc în Regatul Unit!

Medalie de aur pentru Georgiana Carla Lircă la Campionatele Europene de lupte pentru cadeți

EURO 2020: Englezii Southgate și Kane apără Coca Cola

Viața revine la normal în California: liber la restaurante

Sportul după pandemie. Actorul Will Smith își reamintește exercițiile la sală, într-un clip amuzant devenit viral

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Nord-coreeanul Kim Jong Un, între război și pace cu SUA

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Puterea unui computer pusă într-un cip. Care este singurul dezavantaj

EURO 2020. Belgia învinge Danemarca cu 2-1 și este aproape 100% calificată în optimile de finală

Tupeu nemărginit al lui Isărescu "Băncile n-au plătit impozit pentru că n-au avut profit" Păi dacă l-au sifonat împrumutându-se cu dobânzi aiurea de până la 19% la Banca mamă cum să-l aibă? Asta ai uitat s-o zici, Iuda?

Cum e să mori ca UN EROU sau să fugi ca UN LAȘ. Azi e ziua când fostul rege Mihai în loc să stea, să se opună şi eventual să moară ca un erou, a abdicat şi a fugit în străinătate, ca un popândău fricos, lăsând țara definitiv pe mâna ocupantului sovietic.

CCR a decis, cu unanimitate de voturi, la sesizarea PSD, că hotărârile privind numirea directorilor interimari la TVR și SRR sunt neconstituționale

Răsturnare de situație pentru Obamacare, controversata Lege a Serviciilor Medicale Accesibile

Putin îl laudă pe Biden, după summitul de la Geneva. "Este pe deplin concentrat și știe ce vrea să realizeze"

Horia Tecău și Kevin Krawietz s-au calificat în semifinala probei de dublu pe iarba de la Halle

Naomi Osaka nu va participa la Wimbledon

EURO 2020. Tribut în cinstea lui Eriksen, la minutul 10 al meciului Belgia-Danemarca

Naomi Osaka nu va participa la Wimbledon, dar va fi prezentă la Jocurile Olimpice

Campioana Ligii Naționale de baschet masculin se stabilește în meci decisiv la Cluj Napoca

Hagi și Popescu n-au revenit pe "Arena Națională". Moment istoric la București

Libanezii, marcați de un nivel imens de sărăcie, aleg investițiile în companii producătoare de bere

La școală, de pe patul de spital. Părinții elevilor internați susțin inițiativa ministrului Sorin Cîmpeanu

Automobilism: România, prezentă la Europenele de raliuri

UEFA le cere fotbaliștilor să nu mai mute sticlele sponsorilor EURO 2020. S-a stabilit o singură excepție

Știri de la EURO 2020: Coman părăsește cantonamentul Franței, COVID la slovaci

Udrea descrie cu lux de amănunte cum s-a dezvoltat Statul Paralel despre care progresistul Iohannis şi întreaga Rețea Soroşisto-Progresistă "ne spun că nu există"

AMESTECUL ETNIC FORȚAT AL PROGRESIȘTILOR CONTINUĂ. Muhamad este pentru al cincelea an consecutiv numele cel mai întâlnit dat nou-născuților din Marea Britanie

DIICOT se joacă cu Trădarea de Țară. DIICOT a început URMĂRIREA PENALĂ ÎN REM după plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

Alina Mungiu Pippidi si Romania Curată au incasat sume URIAŞE din finanţări SOROS, bani din care e platit si Mihai Goțiu si alți activiști care scriu la Romania Curată. Câţi bani de-ai lui SOROS toacă şmecherii de la ONG-urile ecologiste si civice

De la 1 ianuarie 2017 vine URGIA peste salariați, urgie adusă de GUVERNUL CIOLOȘ-SOROS. Pentru multinaționale MUMĂ, pentru salariați CIUMĂ. Taxele pentru CAS și PENSIE vor fi mutate de la Multinaționale și de la Patroni pe SPINAREA SALARIAȚILOR.

RETEAUA LUI SOROS DIN ROMANIA S-A ACTIVAT DIN NOU. Peste 50 de ONG-uri din Romania cer impotriva Constitutiei Romaniei Articolul 3 (4) ca sa fie Relocate in Romania MULT MAI MULTE MII DE IMIGRANTI decat cei decisi pentru Romania pana acum.

ROMANIA. Peste 1 milion de oameni au doar 975 RON salar brut (724 RON net = 160 EU net). In timp ce alesii lor si rudele lor castiga Mii de euro pe luna de la Stat.

Sunwaves se mută din Mamaia Nord și dă startul petrecerii în Zanzibar. Cât costă cele cinci zile de distracție

Restricții ridicate la intrarea în Serbia pentru românii vaccinați

Lloyd Austin: Rețelele teroriste Al-Qaida și Stat Islamic s-ar putea regrupa în Afganistan în doi ani

Ucraina salută atitudinea lui Joe Biden și speră că Rusia va înceta provocările militare

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Inflație Mare. Rata anuală ainflației a urcat în mai la 5,41%, cel mai mare nivel din februarie 2013. Cele maimari scumpiri: la cartofi, fructe, legume și gaze naturale

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Unde scrie în MIORIȚA că BACII au ales să-l omoare "pe cel moldovan" "ca să-i fure oile"? NICĂIERI. "Ultima Oră": În varianta din Maramureş ciobanul e jertfit "între țăpuşte" exact așa cum ne spune Herodot. De ce? Pentru că "lui gre lege i-o picat"...

A murit scriitorul Augustin Buzura pe 10 iulie 2017. A murit un patriot român care şi-a făcut pe deplin datoria față de țară lui. Dumnezeu să-l aibă veşnic în pază.

VIDEO - Conferinta Virgiliu Gheorghe - Societatea de maine sub dictatura unui Nou Comunism. Noua Ordine Mondială este un neobolșevism internaționalist care poartă numele de PROGRESISM

FIREA "A RĂMAS FĂRĂ APĂ CALDĂ". RADET: Locuitorii zonelor Colentina și Pantelimon din Sectorul 2 nu au apă caldă din cauza popririi ELCEN pe conturile regiei

Anisie: 150 milioane lei din fondul statului, pentru tablete destinate elevilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1591, afisate in 27 pagini.