10:23
Comentarii Adauga Comentariu

_ Actriţa americană Louise Fletcher, premiată cu Oscar pentru rolul din 'Zbor deasupra unui cuib de cuci', a murit

Actriţa americană Louise Fletcher, premiată cu Oscar pentru rolul din 'Zbor deasupra unui cuib de cuci', a murit

Actriţa americană Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 "One Flew Over the Cuckoo's Nest" ("Zbor deasupra unui cuib de cuci"), a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat vineri seară agenţia Associated Press, citată de Reuters.

Artista americană a murit în somn în prezenţa membrilor familiei sale în reşedinţa ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franţei, a dezvăluit agentul ei, David Shaul, care nu a precizat cauza decesului.

Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriţei, a declarat pentru The Hollywood Reporter că Louise Fletcher a murit vineri din cauze naturale. Celebra actriţă fusese diagnosticată de două ori cu cancer, însă a ieşit de fiecare dată învingătoare din lupta cu această boală, potrivit Agerpres.

Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul "Zbor deasupra unui cuib de cuci", o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962. Pelicula a câştigat alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor" (Milos Forman), "cel mai bun actor în rol principal" (Jack Nicholson) şi "cel mai bun scenariu adaptat" (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).

În discursul ei de acceptare a premiului, Louise Fletcher a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulţumi părinţilor ei, care erau surzi, şi le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că au urât -o.

Maniera în care a interpretat acel personaj de film a fost atât de memorabilă, încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat "Ratched", care prezintă prima parte a vieţii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare.

Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John şi Andrew. Louise Fletcher şi Jerry Bick au divorţat în 1977.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Coincidențe ciudate: evenimente sau fapte ale lui Dumnezeu?

MAIMUȚELE LUI MUSK

_ CRYPTO CREEP PRETENȚE FĂRĂ FRAUDE...

_ Curtea de apel respinge procesul lui Trump pentru căutarea în Mar-a-Lago...

_ „Iubește naziștii”...

_ HACKING CREIER

_ STUDIU: Stresul pandemic a făcut ca creierul adolescenților să îmbătrânească fizic mai repede...

_ Oamenii care aplaudă sfârșitul umanității...

_ CNN concediază HIT TALENT...

_ Fotografiile de top din 2022 de la AP surprind o planetă care explodează...

_ INFOWILD! Alex Jones îi găzduiește pe Kanye și Fuentes...

_ Nu încerc să fiu șocant...

_ Maestrul special oprit...

_ Bărbatul pledează vinovat pentru rolul din revoltele din 6 ianuarie; Poate risca zeci de ani de �nchisoare...

_ GANNETT toacă alte 200...

_ MAI MULT PALAT RASCISM STORM...

_ HARRY TRAILER DROPS!

_ ROILS NETFLIX...

_ Lava din Mauna Loa la mai puțin de 4 mile de autostrada cheie!

_ Firmele tehnologice au „facilitat” frauda cu ajutorul covid...

_ Cramer Rips „Total Con Artist”...

_ Vaticanul plin de teorii ale conspirației în timp ce hackerii lovesc...

_ Egiptul cere Muzeului Britanic să returneze piatra Rosetta...

_ SIMON COWELL, TU ESTI?

_ Pe măsură ce inflația se uşurează, disponibilizările urmează?

_ Yellen dă vina pe „splurging”...

_ APPLEDISNEY Zvonuri HEAT...

_ JUDECĂTORUL MAGA A MENSAT...

_ EXPERIMENTE ORIFICANTE!

_ Lista ținte...

_ ANDROID...

_ TESLA emite cea de-a 20-a rechemare a anului...

_ Fiica primarului ales al LA, rănită într-un accident de lovitură și fugă...

_ RECENZIE: Will Smith Brutal Slave Epic este un film B cu Delusions of Grandeur...

_ VA IERTA VREODATĂ H'WOOD PLAMELA?

_ Creșterea numărului de asasinate iraniene, comploturile de răpire îi alarmează pe oficialii occidentali...

_ UE are o problemă de spionaj -- greu de prins...

_ Noul AI al lui META, priceput la un joc nemilos, care caută putere...

_ Pe TIKTOK, mass-media de stat chineză difuzează videoclipuri divizoare despre politicienii americani...

_ Avionul privat Lockheed 1329 JetStar al lui Elvis Presley din 1962 va fi scos la licitație

_ Germania A ESTE EXPLICAT DE LA Cupa Mondială în faza grupelor pentru A DOUA oară în fugă

_ Fanii Angliei se bucură de ieșirea Germaniei de la Cupa Mondială, după ce un gol controversat aduce în minte amintiri din 2010

_ Jenna Bush Hager dezvăluie că a fost COMMANDO la o cină cu Regele Charles

_ Kate Middleton se îmbracă în palton Alexander McQueen și rochie portocalie cu guler la Boston Pier

_ La proiecție, Sharon Stone prezintă un spectacol uimitor într-o rochie roz cu volane

_ 'Je suis une baguette!' Fan irlandez de fotbal lăudat de Lineker și Macron pentru clipul Cupei Mondiale

_ HOROSCOP Vineri, 2 decembrie - Confuzii şi decizii neînţelepte. Zodiile trebuie să nu îşi facă iluzii astăzi

_ Noul magazin de frumusețe de vacanță al lui Shen beauty este în direct, oferind machiaj și îngrijire de lux de la doar 10 USD

_ Fostul inginer SpaceX, în vârstă de 62 de ani, acuză compania lui Elon Musk de discriminare în funcție de vârstă

_ Milos Degenek reproșează FIFA pentru că i-a tratat pe Socceroos ca pe niște „roboți” înaintea confruntării la Cupa Mondială din Argentina

_ Davina McCall își pune un etaj cu picioare într-un costum verde cu paiete

_ Șoc la Cupa Mondială - Germania pleacă acasă! A pierdut Spania intenționat pentru a evita Croația în optimi?

_ Moment prințul William și Kate Middleton întâmpinați de un băiețel îmbrăcat în Garda Regelui

_ Instinctele braconierului lui Morata salutate în timp ce scorurile atacanților continuă încărcarea cu cizma de aur la Cupa Mondială

_ Thousands attend National Day military parade at Triumphal Arch, despite rain

_ �n adresă cu președintele francez Macron, Biden numește războiul revoluționar generalul francez marchizul de Lafayette �Marcus Lafayette� (VIDEO)

_ AI care ascultă CANCER în farts: oamenii de știință dezvoltă un dispozitiv despre care speră că va detecta boli mortale

_ Kelsey Parker, Life After Tom: James Argent își amintește că s-a bronzat cu spray cu cântăreața

_ Harrison Ford, 80 de ani, joacă în PRIMUL TRAILER pentru Indiana Jones și Dial of Destiny

_ Harrison Ford, 80 de ani, joacă în PRIMUL TRAILER pentru Indiana Jones și Dial of Destiny


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 913, afisate in 16 pagini.



ieri 02:07