10:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ramzan Kadîrov propune mobilizarea a 50% din totalul efectivelor forțelor ruse de interne: 'Vor distruge orice armată occidentală'

Ramzan Kadîrov propune mobilizarea a 50% din totalul efectivelor forțelor ruse de interne: 'Vor distruge orice armată occidentală'

Liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, a propus mobilizarea a jumătate dintre efectivele forţelor de interne ruse şi de securitate pentru a participa la operațiunea militară specială în Ucraina, care, în opinia sa, ar fi suficiente pentru a ''distruge orice armată occidentală'', anunță rador.ro.

Această declaraţie a fost postată pe canalul său de Telegram. Kadîrov a precizat că şi în cazul în care nu ar fi convocaţi rezerviștii, Federația Rusă ''dispune încă de rezerve colosale de personal, de angajați care au într-o mare măsură o bună pregătire fizică și abilități de a mânui armele, cum ar fi cei din Ministerul rus pentru Situaţii de Urgență (MCS), din Serviciul Federal al Magistraţilor (FCPP), Serviciul Federal de Securitate (FSB), Serviciul Federal de Pază şi Protecţie (FSO), Serviciul de Informații Externe din Domeniul Apărării (SVR), Serviciul Federal al Penitenciarelor (UFSIN), Serviciul Vamal Federal (FTS), Parchetul General Rus".

El a subliniat că, împreună cu reprezentanții ministerelor de forţă, vor fi recrutate aproximativ cinci milioane de persoane fizice apte. ''Dacă sunt lăsați 50% din personal să-şi continue activitatea, atunci restul de 50%, cea de-a doua jumătate a acestora, în jur de 2,5 milioane de persoane pot distruge orice armată occidentală şi nici nu va mai fi nevoie de rezerve'', a spus el. Liderul Ceceniei consideră că șefii acestor structuri numite de el mai sus pot începe deja activitatea de optimizare a activităţii în acest sens.

Reamintim că pe data 21 septembrie președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind mobilizarea parțială. După cum a precizat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, se preconizează convocarea a 300.000 de persoane, adică 1,1% din rezerva de mobilizare. Ulterior, Ministerul Apărării și Ministerul Dezvoltării Digitale al Federației Ruse au făcut precizari, anunţând lista celor care nu fac obiectul mobilizării parțiale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Coincidențe ciudate: evenimente sau fapte ale lui Dumnezeu?

MAIMUȚELE LUI MUSK

Kanye West declară că „Iubește naziștii”...

_ CRYPTO CREEP PRETENȚE FĂRĂ FRAUDE...

_ Curtea de apel respinge procesul lui Trump pentru căutarea în Mar-a-Lago...

onflict deschis între Boris Johnson și Leonardo DiCaprio. Cum a 'reușit' un plan odios al primăriei Londra conduse de indianul progresist Khan, să-i încaiere pe Johnson cu DiCaprio care-l susține pe Khan

Povestea singurului român dintr-un sat părăsit care nu mai știe cine e președinte, iar de pandemie și război abia a auzit

_ HACKING CREIER

_ STUDIU: Stresul pandemic a făcut ca creierul adolescenților să îmbătrânească fizic mai repede...

_ Oamenii care aplaudă sfârșitul umanității...

_ CNN concediază HIT TALENT...

_ Fotografiile de top din 2022 de la AP surprind o planetă care explodează...

_ Parler anulează acordul cu Kanye West, deoarece rapperul spune că îi „place” Hitler

Ion Cristoiu: Istoria alege orbeşte pe cei care urmează să rămînă în Istorie

_Călin Georgescu - 02 Dec 2022 03:54:32

_ Vaticanul plin de teorii ale conspirației în timp ce hackerii lovesc...

_ INFOWILD! Alex Jones îi găzduiește pe Kanye și Fuentes...

_ Nu încerc să fiu șocant...

_ Maestrul special oprit...

_ Bărbatul pledează vinovat pentru rolul din revoltele din 6 ianuarie; Poate risca zeci de ani de �nchisoare...

_ GANNETT toacă alte 200...

_ MAI MULT PALAT RASCISM STORM...

_ HARRY TRAILER DROPS!

_ Hilaria Baldwin arată trupul după bebeluș alături de soțul Alec la o gală din New York

_ La proiecție, Sharon Stone prezintă un spectacol uimitor într-o rochie roz cu volane

_ Khloe Kardashian, violeta care se micșorează, arată mai slabă ca niciodată pentru o excursie solo fără cei doi copii ai ei

_ De ce democrații suedezi se opun aderării României în Schengen: 'Sunt deficitele grave în activitatea lor în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate'

_ Biden, Macron promit unitate cu Ucraina, promit că Rusia va răspunde

_ Xi din China solicită discuții cu Ucraina în întâlnirea cu Michel al Uniunii Europene

_ Justin Bieber dezvăluie că pielea lui se „purge” după ce a primit un tratament facial

_ Războiul din Ucraina arată că Europa „nu este suficient de puternică”: premierul finlandez

_ Biden Bungles Toast la cina de stat cu președintele francez Emmanuel Macron (VIDEO)

_ Vechea școală a lui Tony Blair, Fettes College, plătește 450.000 de lire sterline unui fost elev care a fost abuzat sexual acolo

_ Fiul lui Osama Bin Laden, despre cadavrul tatălui său: 'Se spune că l-au aruncat în mare, dar eu nu cred asta'

_ Gary Neville sugerează că David de Gea ar trebui să joace în locul lui Unai Simon după gafa sa în Japonia

_ COMENTARIU POSTA ZILNIC: Costul tragic al erorii grosolane a lui Lady Susan

_ Pippa și James Middleton participă la concertul anual de colinde de Crăciun Henry van Straubenzee din Chelsea

_ Comuniștii cedează sub protestele violente: Guvernul Chinei anunță relaxarea restricțiilor

_ Gardienii Galaxiei, Indiana Jones, Omul Furnică şi John Wick revin în forţă în 2023

_ Penalty-ul controversat al Argentinei pe care Lionel Messi l-a ratat a fost DREPT să fie acordat, insistă FIFA

_ Canibalul japonez care a mers liber a murit la 73 de ani

_ ROILS NETFLIX...

_ Lava din Mauna Loa la mai puțin de 4 mile de autostrada cheie!

_ Firmele tehnologice au „facilitat” frauda cu ajutorul covid...

_ Cramer Rips „Total Con Artist”...

_ Egiptul cere Muzeului Britanic să returneze piatra Rosetta...

_ SIMON COWELL, TU ESTI?

_ Pe măsură ce inflația se uşurează, disponibilizările urmează?

_ Yellen dă vina pe „splurging”...

_ APPLEDISNEY Zvonuri HEAT...

_ Brittany Matthews împărtășește prima poză a nou-născutului Patrick „Bronze” cu fiica copilului Sterling Skye

_ Elsa Pataky își etalează derriere-ul și picioarele tonifiate în pantaloni scurți de blugi în timp ce ia burgeri

_ Momentul groaznic fanul Guns N' Roses este lovit de microfonul lui Axl Rose

_ Prima vedetă a vedetei din Grey's Anatomy, Ellen Pompeo, de când a anunțat ieșirea din serial după 19 sezoane

_ Natalia Bryant dezvăluie că îl ține pe răposatul ei tată Kobe Bryant aproape de inimă cu două coliere

_ Poate Elon Musk să-i depășească pe cei treziți? Omul de afaceri a concediat 80% din forța de muncă de pe Twitter

_ Kyle Sandilands sună bolnav la emisiunea de radio KIIS FM pentru a doua zi

_ Fleetwood Mac a oferit coloana sonoră vieții mele... și dragostei, scrie ALEXANDRA SHULMAN

_ Carrie Bickmore postează o poză rară de familie din ultima ei zi pe The Project

_ Institutul Pantone a ales care va fi culoarea anului 2023


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1222, afisate in 21 pagini.