04:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Suma amețitoare cu care a fost vândut ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic

Suma amețitoare cu care a fost vândut ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic

Această sumă, plătită de un cumpărător american, a depăşit estimarea de 100.000 - 150.000 de lire sterline (116.000 - 175.000 de euro) publicată înainte de vânzare.

Acesta depăşeşte recordul anterior, pentru un artefact al Titanicului scos la licitaţie, de 1,1 milioane de lire sterline, obţinut în 2013 de o vioară, potrivit casei de licitaţii.

Cutia de vioară a fost vândută sâmbătă pentru 360.000 de lire sterline (420.000 de euro) la aceeaşi licitaţie ca şi ceasul.

Gravat cu iniţialele JJA, acesta a aparţinut omului de afaceri american John Jacob Astor, care a murit la vârsta de 47 de ani în scufundarea Titanicului în primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912.

Reputat a fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume la acea vreme, cu o avere de 87 de milioane de dolari, echivalentul a câteva miliarde în prezent, el s-a scufundat pe vas după ce şi-a văzut noua soţie, Madeleine, urcând pe o barcă de salvare.

El a fost descris în ultimele sale clipe fumând o ţigară cu un alt pasager, scriitorul american Jacques Futrelle, care s-au numărat amândoi printre cei 1.500 de morţi de pe Titanic.

Cadavrul său a fost găsit la 22 aprilie 1912, împreună cu ceasul său de buzunar din aur de 14 carate.

„Ceasul a fost complet restaurat după ce a fost returnat familiei” lui John Jacob Astor „şi purtat de fiul său, ceea ce îl face o piesă unică din istoria Titanicului şi unul dintre cele mai importante ceasuri din istoria celui mai faimos vas din lume”, subliniază casa de licitaţii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ 1.000 de manifestanți la Mitrovica protestează împotriva interzicerii tranzacțiilor în dinarul sârbesc în Kosovo

_ Armistițiu sau continuă războiul în Gaza? O delegaţie a Hamas se va deplasa luni în Egipt

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Thiago Silva se va întoarce la clubul natal Fluminense la sfârșitul sezonului

_ Nicio încetare încă pentru sudul Braziliei, lovit de inundații

_ Stele mari care s-au micșorat datorită lui Ozempic

_ Vânzări înainte de Memorial Day 2024: economisiți la laptopuri pentru jocuri, procesoare, monitoare și multe altele

_ Met Gala 2024 LIVE: Rita Ora se dezbră pe toate în rochii FOARTE trăsnite în timp ce conduce vedetele care sosesc la petreceri de după - în timp ce meme reacţionează la ţinutele ciudate.

_ Bărbatul care a trecut TREI luni fără mișcare intestinală avea deșeuri întărite blocate în colon

_ Președintele Klaus Iohannis, primit de Joe Biden, la Casa Albă. Președintele României va face apoi declarații de presă

_ Giganții fotbalului brazilian se adună pentru a ajuta victimele inundațiilor mortale

_ Chiriile au crescut cu 15% faţă de primăvara anului trecut

_ France wants to have an impact on China's position over Russia and the war in Ukraine

_ Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 135 miliarde lei, în martie

_ Găluștele de porc Itsu vândute în Sainsbury's Tesco și Asda pentru 4,25 GBP sunt rechemate, deoarece cumpărătorii sunt avertizați că pot conține plastic

_ HASUL LA PARIS: Manifestanții marxisti se ciocnesc cu poliția �n timpul protestelor violente de Ziua Internațională a Muncitorilor (VIDEO)

_ JANET STREET-PORTER: Johnny nu mai e putred! După moartea iubitei sale soții, de ce punk cu o inimă de aur te va emoționa acum până la lacrimi (și a parcurs un drum lung de când mi-a aruncat un șobolan împăiat în 1976!)

_ VIDEO Ambasadorul Israelului în România, mesaj de Învierea Mântuitorului: 'Fie ca lumina care strălucește în Ierusalim să aducă pacea în regiunea noastră'

_ Meryl Streep, una dintre cele mai celebre actriţe din istoria cinematografiei, va primi un Palme d'Or onorific

_ Avertisment ONU: O operaţiune în oraşul Rafah ar putea fi un „măcel”

_ Reforma salută „declarația” care se arată în timp ce conservatorii abia se agață de locul doi la alegerile parțiale din Blackpool South - și sunt împinsi pe locul trei în locuri cheie în consiliu

_ Lee Anderson și Nick Robinson se ciocnesc într-un schimb aprins la emisiunea Today, deoarece parlamentarul reformist spune că ar fi „muzică pentru urechile” lui Gary Lineker și BBC dacă noul său partid nu s-ar prezenta la alegerile locale

_ Cameron a dat OK-ul: „Kievul are dreptul de a folosi armele furnizate de Marea Britanie pentru atacurile în Rusia”

_ VIAȚA MEA ÎN BĂUTURI: Tracy Ann-Oberman

_ Rublev îl înlătură pe Fritz pentru a ajunge în finala Madrid Open

_ Italia a interzis yoga pentru căţei, după ce au fost raportate presupuse rele tratamente

_ Kevin O�Leary are vești proaste pentru protestatarii apologeților terorişti de pe campusurile universitare, �This Will Come Back to Haunt You� (video)

_ French bakers beat Guinness record for world's longest baguette

_ Asigurarea că satelitul de aerosoli și nor al ESA nu conține aerosoli

_ Creșterea „bacșișului ascuns” la restaurant: de la o „comision de administrare” de 15% la un cost de „checkout” de 2,99 GBP, numărul tot mai mare de restaurante din Marea Britanie adaugă automat taxele pentru servicii în stil american pe facturi.

_ Unde sunt actorii Gavin și Stacey acum? O privire asupra a ceea ce au făcut Mathew Horne, Joanna Page și co-starurile pe măsură ce revenirea emisiunii este confirmată ÎN FINAL de creatorii James Corden și Ruth Jones

_ Chiriile în afara Londrei ating o medie record de  1.280 GBP pe lună - și mulți plătesc mult mai mult

_ ÎPS Teodosie, despre femeia lăuză: Poate să se roage, însă nu are voie în biserică

_ Tăierea cuantică, conversia ascendentă și senzorul de temperatură ajută la gestionarea termică a celulelor solare pe bază de siliciu

_ Anunțul Poștei de ultimă oră referitor la pensii: Ne vom apropia de procentul maxim de livrare a pensiilor

_ FOTO Aproape de o tragedie în semifinala Conference League. Un fan al echipei Aston Villa a suferit un stop cardiac

_ Cei mai buni prieteni! Rishi Sunak și Ben Houchen s-au plasat pe frontul conservatorilor uni la câteva ore după ce primarul reales Tees Valley nu a reușit să-și dea numele premierului în discursul victoriei sau să poarte culorile de partid

_ S-a descoperit prima înmormântare mamă-fiică din vremea romanilor în Austria

_ Urăsc bacșișul? Nouă țări care nu se așteaptă să lăsați o gratuită - inclusiv trei în care lăsarea unui bacșiș este un INSULT

_ Serghei Șoigu face anunțul: forțele rusești se retrag pe toată linia frontului din Ucraina

_ Chimistul explorează știința din lumea reală a Războiului Stelelor

_ Vama Veche cu prețuri de Monaco! 40 de lei o ciocolată; pufuleții - 9 lei: 'Mă băiatule, unde am ajuns?' / VIDEO

_ Andrei Rublev, primul finalist al turneului de la Madrid (ATP)

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Bucharest stocks have lost over 1.22 billion RON in capitalization last week

_ În interiorul capitalei britanice în scădere a dimensiunilor: orașul de piață „pitoresc” în care o casă unifamiliară este în medie cu 220.000 de lire sterline mai ieftină, iar cuplurile spun că mutarea nu este o problemă.

_ Wrexham anunță că eliberează opt jucători, inclusiv căpitanul lor - în timp ce petrec în Las Vegas - în timp ce clubul lui Ryan Reynolds devine nemilos în creșterea ligilor

_ Fosta însoțitoare de bord dezvăluie codurile secrete pe care echipajul le folosește pentru pasagerii pe care îi consideră încântați, pe care îi consideră enervanti și multe altele... de la HOB la VIP (versiunea care NU înseamnă că ești important!)

_ Parada Kremlinului. Rusia prezintă tancuri occidentale capturate în Ucraina

_ SUA distrug o rachetă balistică antinavă trasă din Yemen către distrugătorul american de clasa Arleigh-Burke USS Carney, la Golful Aden

_ Cum mișcările mantalei modelează suprafața Pământului

_ Ar putea fi închisă yoga pentru cățeluși inspirată de influenți în Marea Britanie? Activitățile pentru animale fac apel la acțiune după ce Italia a impus interzicerea orelor de frică sunt „stresante din punct de vedere fizic și mental” pentru câini

_ Vești bune pentru fanii 'Mad Max'! Regizorul George Miller pregătește o nouă serie cu Tom Hardy în rolul principal

_ Alcaraz a ieșit de la Italian Open cu durere continuă la antebraț

_ Gaura neagră din centrul unei galaxii din universul timpuriu a primit mai puțin aflux de masă decât se aștepta, astronomii află

_ Alegerile locale din Marea Britanie 2024 LIVE: Muncii încrezători câștigă Sunderland și declară Hartlepool

_ Hoțul obsedat de ouă, în vârstă de 71 de ani, filmat furând dintr-o rezervație naturală și prins cu 3.000 de obiecte, evită a treia pedeapsă cu închisoarea, în timp ce instanța a auzit că primește ajutor pentru „dependența” sa

_ F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent la BSDA 2024

_ Cea mai înaltă instanță din Venezuela menține interdicția candidatului la președinție al opoziției Machado


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 677, afisate in 12 pagini.