![]() Comentarii Adauga Comentariu _ VIDEO Andrew Noble şi Antony Blinken, mesaje adresate românilor de Ziua Naţională![]() Video VIDEO Andrew Noble şi Antony Blinken, mesaje adresate românilor de Ziua NaţionalăAmbasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a transmis un mesaj în limba română de Ziua Naţională a României. Diplomatul a filmat mesajul cu costumul Reginei Maria în spate. „Vom fi alături de voi”, transmite Noble. „La mulţi ani România. Vă urez din toată inima cele mai bune felicitări pentru aniversarea a 104 ani de la Marea Unire a României. Am vrut să vin într-un cadru care demonstrează istoria României şi ce poate fi mai frumos decât un costum al Reginei Maria. 2022 a fost un an plin de provocări”, spune în limba română Andrew Noble, într-un mesaj video. Diplomatul aminteşte şi de agresiunea Rusiei în Ucraina. „E foarte clar, după Covid am crezut că va fi mai uşor, dar ceea ce se întâmplă în Ucraina este o provocare pentru România, pentru aliaţii ei, pentru noi toţi şi mai ales pentru Marea Britanie. Mă bucur că în acest an an nivelul de cooperare între ţările noastre a fost cel mai înalt de oricând. Am avut opt miniştri britanici care au vizitat România, trei membri ai familiei noastre regale, creştrerea relaţiilor noastre este un simbol al solidarităţii între ţările noastre. Vă urez tuturor un an ca va veni mai liniştit, cu succes, cu sănătate şi bunăstare pentru toţi. Noi, Marea Britanie, vom fi alături de voi. La mulţi ani”, încheie Noble. Un mesaj a fost postat şi de Ambasada SUA la Bucureşti. „În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român la sărbătorirea Zilei Marii Uniri şi comemorarea unirii ţării dumneavoastră în urmă cu peste 100 de ani. (..) Le doresc românilor o zi naţională foarte fericită şi aştept cu interes să facem parteneriatul nostru şi mai puternic în anul care urmează”, afirmă, potrivit sursei citate, secretarul de stat Antony J. Blinken.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:15
_ Barcelona 3-0 Sevilla CUM S-A ÎNTÂMPLAT
ieri 23:12
_ Ciocolata vine roz de Valentine's
ieri 19:39
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:51:51
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:54:00
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:56:15
ieri 19:38
_Gold FM Romania - 05 Feb 2023 18:58:48
ieri 17:37
_ Emily Clarkson a născut!
ieri 17:36
_ Emily Clarkson a născut!
ieri 17:30
_George Simion - 05 Feb 2023 16:16:37
ieri 17:30
_George Simion - 05 Feb 2023 16:16:37
ieri 15:59
_Cristian Terheș - 05 Feb 2023 15:55:19
ieri 15:40
_ În istoria relației lui Joey Essex
ieri 13:58
_Norizo Ro - 19 Sep 2022 14:29:50
ieri 13:57
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:08:30
ieri 13:57
_Norizo Ro - 20 Sep 2022 09:18:52
ieri 11:09
_ Trenul chimic a deraiat în Ohio
ieri 11:09
_ Invazia rusă a Ucrainei. Pe net
ieri 11:08
_ Incendii în Chile: peste 20 de morți
ieri 10:52
_ IMAGINA ACESTA
ieri 10:52
_ TREBUIE CITIT
ieri 10:52
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 10:52
_ THRILLERE
ieri 10:52
_ ISTORIC
ieri 10:52
_ COPII
ieri 10:46
_ Câți dintre acești copii regali poți numi?
ieri 10:45
_ De ce apar trufele în meniul McDonald's?
ieri 10:42
_ Cum a fost copilăria Prințesei de Wales?
ieri 10:35
_ Nu-mi spune că farfuriile sunt spălate
ieri 10:34
_ Ai pronunțat greșit vinul tău preferat!
ieri 10:29
_ Citirea structurilor ARN în timp real
ieri 10:28
_ O nouă înțelegere a colorării reptilelor
ieri 10:21
_ Mesajul Chinei către lume – Avem Joe Biden
ieri 10:17
_ U |
Comentarii:
Adauga Comentariu