09:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvernul se afundă tot mai adânc în datorii. Cifrele oficiale publicate de Ministerul Finanţelor

Guvernul se afundă tot mai adânc în datorii. Cifrele oficiale publicate de Ministerul Finanţelor

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2024, până la 916,758 miliarde lei, de la 886,983 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, scrie Agerpres.

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 54,4%, de la 52,7% în august (conform comunicatului Institutului Naţional de Statistică din 10 octombrie 2024).

În a noua lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 859,9 miliarde de lei, de la 831,9 miliarde de lei în august, iar cea pe termen scurt a crescut la 56,858 miliarde lei, de la 55,03 miliarde de lei în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 774,83 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 124,64 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 435,754 miliarde lei, cea în euro la 390,052 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 89,8 miliarde echivalent lei.

De asemenea, datoria administraţiei publice centrale a ajuns, în septembrie 2024, la 894,36 miliarde de lei, în urcare de la 864,74 miliarde lei, în august, din care 837,56 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (418,025 miliarde de lei) şi în euro (385,383 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 22,4 miliarde de lei, de la 22,23 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 22,34 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, datoria internă a administraţiei publice se cifra, în septembrie 2024, la 442,792 miliarde de lei, respectiv 26,3% din PIB (25,8% din PIB în august), din care 425,18 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 17,614 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 473,966 miliarde de lei, respectiv 28,1% din PIB (26,8% din PIB în luna anterioară), din care 469,18 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,785 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

După Securistoizii NeoBolșevici de la Adevărul sintagma "Pământ Stramoșesc" e "legionară". Nu vă e rușine obrazului?

_ Avertisment pentru șoferi după ce BMW-ul de 9.000 lire sterline al unui bărbat a fost „furat la comandă” la mașina lui la o săptămână după ce a fost pus pe Facebook Marketplace... și semnalele roșii de care trebuie să fii atent

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ New edition of BVB's Made in Romania programme kicking off today

_ Oamenii înarmați în uniforme de luptă deschid focul la sala de concerte din Moscova

_ PREZENTARE: Guvernatorul Abbott ține linia, invocă autoritatea constituțională a Texasului pentru a se apăra �mpotriva regimului fără lege Biden

_ Cum funcționează pre-nuțial și sunt onorați într-un divorț? Judecătorul pensionar STEPHEN GOLD explică

_ Putin îl avertizează pe președintele Trump „nici măcar nu este în siguranță acum” de tentativele de asasinat – îi acuză pe democrați că sunt mai răi decât gangsterii ruși și bandele criminale (VIDEO)

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

Șansele lui Calin Georgescu de a câștiga alegerile prezidențiale

_ Zeci de mii de românii care rămân fără tichete pentru alimente! Decizia vine direct de la Comisia Europeană

_ Microsoft va ucide Panoul de control Windows în favoarea aplicației Setări

_ Keir Starmer spune că va pune capăt „scrisorilor de scuze” care le permit tinerilor să evite acuzațiile de infracțiuni cu cuțit și promite că oricine folosește sau poartă o lamă se va confrunta cu „consecințe reale”

_ Robotul care joacă cărți are creier Raspberry Pi și braț imprimat 3D

_ VIDEO Animaţia 'Inside Out 2', producţie Disney şi Pixar, din iunie pe marile ecrane

_ Regele Salman al Arabiei Saudite a fost internat pentru 'analize medicale de rutină'

_ Cel mai mic și mai ieftin comutator de rețea din lume dezvoltat de echipa de robotică a liceului din SUA — Murex Robotics face hardware-ul complet open-source

_ Ce se află în interiorul RP2350 al lui Raspberry Pi Pico 2?

_ PRIORITĂȚI: Parisul haotic instalează paturi „anti-sex” pentru a preveni presupusele „orgii” între sportivi la viitoarele Jocuri Olimpice de vară

_ O nouă privire asupra izvoarelor Grand Canyon și a posibilelor amenințări din minerit de uraniu

_ Leo Hohmann: Nașul AI spune că �roboții de luptă� vor domina �n cur�nd abilitățile de război ale națiunilor majore, reprezent�nd �amenințare existențială�

_ Lovituri aeriene în Gaza. Israelienii susţin că au atacat poziţii de lansare Hamas

_ Kioxia pune capăt strategiei de reducere a producției — prețurile 3D NAND s-ar putea stabiliza sau scădea

_ Trei linii de autobuz deviate de pe Şoseaua Kiseleff, în perioada 31 mai – 3 iunie

_ Christie flirtează cu „Fără etichete” în timp ce grupul își imaginează că aruncă cursa în casa din SUA

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:11:19

_ Liderii din Coreea de Sud, China, Japonia se întâlnesc la summit pe fondul diviziunii regionale tot mai mari

_ 5 �mpușcat �n parc �n timpul evenimentului de zi pentru seniori din liceul din Maryland

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:10:51

_ Rusia atacă zborurile de linie: Ryanair si Wizz Air au raportat probleme inclusiv deasupra României / Harta

_ Poşta Română va avea un program special în perioada 1-6 mai. Când începe distribuirea pensiilor

_Fluierul.ro - 07 Apr 2024 13:34:16

_ Editarea fotografiilor cu animale și impactul acesteia asupra donațiilor către organizații caritabile de conservare

_ JAN MOIR: De ce JK Rowling NU TREBUIE să ierte săritorii nevăstuși pe care i-a făcut celebri

_ Trump a răbufnit după ce a văzut protestele din SUA: Sunt tineri nebuni, furioşi şi simpatizanţi ai Hamas!

_ „Sprijiniți-vă antifa locală”: bărbat din Alabama arestat într-un presupus atentat politic

_ Artistul pro-Trump Scott Lobaido dezvăluie „D*cks of Hazard” în afara tribunalului din Manhattan, cu fețele lui Jack Smith, Alvin Bragg, Engoron și Merchan (VIDEO)

_ Mascota unei grădini zoologice a murit după ce a înghiţit cheile furate de la un angajat

_ DisplayPort 2.1 are o problemă serioasă cu cablurile certificate UHBR - ar putea explica faptul că Nvidia rămâne cu DP 1.4 pe seria RTX 40

_ Avocatul lui Trump îi dă o lovitură zdrobitoare lui Michael Cohen în declarații explozive de încheiere – Îl numește „GLOAT” – Cel mai mare mincinos al tuturor timpurilor

_ George Stephanopoulos insistă că „Statul adânc este plin de patrioti”, face un argument împotriva lui Donald Trump (VIDEO)

_ Western Digital lansează noi HDD-uri de 2,5 inchi pentru prima dată în șapte ani: este 6TB cântecul lebedei pentru hard disk-urile de 2,5 inchi?

_ Prizonierul politic J6 Marc Bru împărtășește îngrijorarea cu privire la abuzurile și neglijența oribile din sistemul penitenciar din SUA

_ Jocul care va reseta Europa: România este prinsă în vâltoare și joacă rol central în schimbarea peisajului mondial

_ Cercetător dezvoltă căști cu anulare activă a zgomotului cu infuzie de inteligență artificială — Tech poate izola sunetele din mediu specificate de utilizator în timp real

_ Williams emite mesajul lui Albon pentru Mercedes, Red Bull

"A dat Dracul" in Globalistii Progresiști: VOR RĂZBOI MONDIAL CU SÂNGELE COPIILOR NOȘTRI. Primele reacţii internaţionale, după ce Macron a anunţat că Europa ar putea trimite trupe în Ucraina

_ Boeing Doom-Loop Of Endless Crises trimite acțiunile în scădere la cea mai lungă serie de pierderi din ultimii cinci ani

_ Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: ce trebuie să facem azi, conform tradițiilor străvechi

_ O femeie, în vârstă de 38 de ani, înjunghiată cu cuțitul într-o dublă înjunghiere pe plaja din Bournemouth, a fost externată din spital, dezvăluie poliția

_ Flashback: Discursul spectaculos al reprezentantului Carolinei de Sud Adam Morgan reapare

_ Soldaţi americani şi moldoveni vor efectua un exerciţiu militar comun în Republica Moldova

_ Topirea ghețarilor într-un climat mai cald oferă un nou teren pentru speciile invazive

_ Calea Marii Britanii către 1,3 MILIOANE de imigranți într-un singur an: cum a văzut Marea Britanie un secol de emigrare netă - înainte ca Tony Blair să crească numărul și un sistem post-Brexit să declanșeze o creștere la niveluri record

_ VIDEO Șeful CNAIR face marele anunț: Când vom circula pe cea mai așteptată autostradă din România

_ Echilibrul internațional de putere determinat de controlul chinez asupra tehnologiilor emergente, arată studiul

Evenimentul Zilei niste lichele care în frunte cu Andronic și Curelea aplauda lovitura de stat și mârșăvia prin care oamenilor li s-a luat dreptul la vot

_ Geri Halliwell iese la 50 de ani de la aniversarea starului Victoria Beckham, la prima apariție publică de la scandalul Red Bull al soțului Christian Horner

_ Sam Altman vorbește cu TSMC despre AI chip venture

_Fluierul.ro - 09 Apr 2024 10:11:51


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6240, afisate in 104 pagini.