23:59

FAKE NEWS la FAKE NEWS. Sau cum poți să minți la puterea a doua. CNA-ul Britanic ne spune că înscenarea Sky News făcută cu cei 3 unguri pe post de traficanți de arme era "REALĂ". Concluzia CNA-ului britanic în cazul reportajului Sky News

Nota Redacției

Ce să-nțelegem din așa "o concluzie" a CNA-ului Britanic? Că Sky News a informat corect și că ungurii ăia trei cu puștile lor cu tot, erau traficanți de arme, pe bune? Și că ar trebui să facă vreo 10 ani închisoare?

Ofcom, instituția de reglementare a audiovizualului în Marea Britanie, a ajuns la o concluzie după ce a investigat ancheta pe care postul de televiziune Sky News a difuzat-o în vara anului trecut privind presupușii traficanți de arme din România.

Într-un punct de vedere obținut de site-ul Paginademedia.ro, "CNA-ul" britanic a precizat că ancheta postului Sky News nu a încălcat legislația audiovizuală din Marea Britanie.
 
"Sky News ne-a oferit informații detaliate și alte documente drept dovezi în cadrul investigației noastre. Am fost mulțumiți de faptul că postul de televiziune nu a «falsificat» și nici nu a «înscenat» informațiile prezentate și, prin urmare, nu a încălcat reglementările noastre", a arătat purtătorul de cuvânt al Ofcom într-o declarație pentru Paginademedia.ro.
 
Reamintim că în luna august a anului trecut, televiziunea britanică Sky News a difuzatun reportaj despre care a spus că a fost filmat în România, realizat de jurnalistul Stuart Ramsay, în care presupuși traficanți le prezintă jurnaliștilor arme pe care ar fi intenționat să le vândă.
 
Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics și Levente Pantics, acuzați că au participat la filmarea reportajului Sky News, în care apăreau ca traficanți de arme, au fost eliberați din arest preventiv în 10 octombrie și sunt cercetați sub control judiciar.
 
Procurorii DIICOT i-au pus sub acuzare pe cei trei pentru constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicarea de informații false.
 
"Nu există nici un subterfugiu. Știau că suntem o organizație de presă care vrea să ilustreze că obținerea unei arme este relativ ușoară și credeau că le vom cumpăra (…). Ideea este că nu le pasă cine suntem, atât timp cât eram dispuși să plătim. Pe parcursul întâlnirii, au spus clar că vor vinde oricui: spărgător de bănci, criminal în masă sau terorist, nu făceau nicio distincție", au scris jurnaliștii de la Sky News.
 
Aceștia susțin că s-au întâlnit cu traficanții pe o șosea, după care i-au urmat într-o pădure unde nu era semnal la telefon, înainte de a opri pe o pajiște. Doi bărbați le-au cerut apoi jurnaliștilor să coboare, i-au percheziționat, le-au verificat echipamentele și le-au încuiat telefoanele mobile în mașină, luându-le cheia. Au deschis apoi portbagajul lor, arătându-le ce tipuri de arme au de vânzare. Membrii bandei le-au dat apoi asigurări reporterilor că pot oferi mii de astfel de arme, dar și muniție pentru ele.
 
Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în urma acestui reportaj, afirmând că a fost un scenariu pus la cale de către jurnaliștii britanici.
 
Ofcom a demarat o investigație în acest caz după ce a primit 190 de reclamații. Unul dintre cei care au spus că s-a adresat Ofcom este ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache. Conform unui răspuns transmis News.ro, ambasada a subliniat în sesizarea transmisă Ofcom "caracterul imprecis, incomplet și incorect al informațiilor prezentate în reportajul menționat, care nu susțin concluziile anchetei jurnalistice respective, și care sunt de natură a proiecta o imagine negativă a României în rândul publicului britanic."



Continuați să citiți...


(Adevarul)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Suedia suspendă vaccinarea cu Moderna pentru o perioadă nedeterminată pentru orice persoană sub 31 de ani, după ce pacienții vaccinați au dezvoltat o boală cardiacă paralizantă

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. COVID-19 a răpus un român la 4 minute în ultimele 24 de ore. Peste 11.000 de cazuri. Bilanț complet

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. Bilanț complet COVID-19

6 lucruri de știut despre colorarea părului

Președinte: Cea mai mare lovitură de la de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operațiune cu sute de mebrii ai trupelor speciale și 22 de elicoptere

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie le bate obrazul sasului Iohannis, masonului Câmpeanu și inconștientului Câțu prin lipsa de măsuri și măsurile de-a dreptul criminale pe care le-au luat: „Carantina, obligatorie în București și Ilfov”

ZEROHEDGE: De ce Protestul de la Capitoliu a îngrozit elitele

Medic acuză: În fazele inițiale, te faci bine în 24 de ore cu o singură perfuzie. România refuză să cumpere tratamentul. În faze mai grave există tratament cu un înalt grad de eficiență:Tocilizumab. România nu-l cumpără. OP mi-a Fluierul.ro

HOROSCOP 24 octombrie 2021. Fenomen rar pe cerul de azi. Cu planurile eșuate, aceste zodii au parte totuși de o zi perfectă

FOTO Peste 110 milioane de dolari este suma cu care s-au vândut la licitație mai multe capodopere realizate de Picasso

Prima țară din Europa care legalizează cultivarea și consumul de cannabis

O pisică din Rusia a fost "arestată" pentru "serviciile" făcute deținuților

Rezultate LOTO, duminică, 24 octombrie 2021. Premiul de 6,18 milioane de euro la Joker

Azi, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, pe Aleph News și Mediafax.ro. Invitat Radu Lupescu, medicul român de la Clinica Rhéna din Strasbourg, decorat de președintele Franței pentru managementul pandemiei

Sunt Balcanii un fel de Afganistan pentru UE? Răzvan Theodorescu: "Forța Chinei este de așa natură, încât nu poți s-o scoți de pe piață! Americanii sunt primii care se vor acomoda cu celălalt mare partener"

VIDEO Incident în Iran. Un guverator a fost pălmuit chiar pe scena unde ținea un discurs. Motivul atacului ar avea legătură cu vaccinarea

Fluierul a avut încă o dată dreptate. După ce ne-a intoxicat la începutul Pandemiei cu originea "sigur, sigur, naturală" a virusului, celebrul The Lancet, o întoarce că la Brăila: "nu există dovezi care să susțină în mod direct o origine naturală"

Florin Cîțu refuză să fie parte din viitorul Guvern: "PSD și USR m-au dat jos, nu există compatibilitate"

Benny Adegbuyi a fost trimis la podea de Antonio Plazibat. Românul, făcut KO în repriza a doua

Date Reuters: Europa de Est este acum epicentrul pandemiei de COVID. Rusia, Ucraina și România în vârful bilanțului sumbru

Un bărbat salvează un ou minuscul abandonat. Ce se întâmplă după, într-un video viral emoționant

Vaccinarea prinde viteză. Peste 45.000 de bucureșteni imunizați în ultimele 2 zile

Cine va fi liderul pieței de social media și cum vor funcționa platformele în 2022

România cere sprijin constând în medicamente, echipamente și personal pentru pacienții cu COVID-19

Trafic: ceață în Harghita, lucrări pe A1 și A2

MIND: noua dietă care menține creierul în formă. Ce să mănânci și alimentele de evitat, ca să fii cu 7,5 ani mai tânăr

Pacienții cu forme grave de COVID, transferați în străinătate, se vor întoarce în țară pe cheltuiala statului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Arafat, despre pacienții în stare gravă care refuză internarea: "Se autocondamnă la moarte"

ROMÂNIA: Ce le pregătește progresistul Cioloș - poreclit fiul lui Soros - românilor? Vaccinarea cu forța CA PE VITE, și desfacerea contractului de muncă, pentru oricine refuză vaccinarea cu forța USR-istă

Incidența COVID în Capitală este în scădere pentru a doua zi la rând

Trei turiști au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași. Au fost recuperați de salvamontiști și jandarmi

Deraierea unui tren în statul american Montana s-a lăsat cu victime

Propunerea lui Kelemen Hunor pentru premierului desemnat Nicolae Ciucă: măsuri de creștere a natalității

Alexandru Rafila, apel la vaccinare: "Este necesară o lună de solidaritate"

Valul 4 al pandemiei. 15 studenți de la UMF Timișoara lucrează voluntar la Spitalul "Victor Babeș"

Situație dramatică în Capitală. Morgile sunt pline, iar Arhiepiscopia pune la dispoziție capelele

Ștefan Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane și analist de politică externă, la "InSecuritate": ,,România rămâne totuși a doua, cea mai săracă țară, a UE. 40% din familiile din România se încălzesc cu lemne, încă"

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

MINCIUNI PESTE MINCIUNI. Membrul al organizației "Friends of Europe" condusă de Bilderbergi, primul ministru Dacian Julien Ciolos lansează Platforma Cioloş - Soros cu care PNL-ul şi USR-ul partidul lui Soros - vor să căştige alegerile. Partea Întâi.

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

BREXIT+++ TRUMP E PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII. Gașca lui SOROS și a GRUPULUI BILDERBERG a PIERDUT. Rețeaua Progresistă Mondială în Derută Totală. Urmează Căderea Federației Progresiste de la BRUXELLES și apariția unei Europe a Națiunilor.

Liga 1 la fotbal. Dinamo, egalată în prelungiri pe Rapid, în derby-ul etapei a 13-a. Incidente între suporteri

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Imagini desprinse din Filmele XXX! Cătălin Botezatu şi-a DEZBRĂCAT de tot manechinele

Guvernul Cioloş-Soros a nenorocit comerțul românesc cu produse alimentare după dictonul internaționali "Pentru străini mumă, Pentru români ciumă"

MULTICULTURALISMUL A EȘUAT şi totuși el continuă să fie folosit ca armă politică. CARE E REALITATEA CRUNTĂ ÎN CARTIERELE ISLAMICE DIN EUROPA. Politico: "Marturie din Molenbeek". Ce a cenzurat presa progresistă din motive ideologice ca să nu afle românii

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Premierul desemnat lucrează cu PNL și UDMR la programul de guvernare

GUVERNUL SOROȘIST FACE LOBBY NERUȘINAT PENTRU BĂNCILE STRĂINE. Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului Cioloș: "Guvernul a contestat la CCR legea conversiei creditelor în franci elvețieni"

Dacian Cioloș: Noi trebuie să fim uniți, urmează o provocare importantă

Erdogan vrea să alunge 10 ambasadori occidentali care au cerut eliberarea activistului Osman Kavala

Bolșevism UDMR-ist. Penibilul Cseke "își asumă". Cseke: " Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. Cel care nu prezintă Certificatul va rămâne fără loc de muncă." E nevoie de o LEGE în Parlament, Penibilule, ca să îngrădești drepturile omului

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

TERAPIE DE ȘOC PENTRU POPULAȚIE CU GAZELE ROMÂNEȘTI. Guvernul Cioloș-Soros ne-a NENOROCIT. A liberalizat PREȚUL LA GAZE în avantajul companiilor străine înainte să plece. Preţul la gaze, mai mare cu 10% din aprilie. OMV RÂDE ȘI-ȘI FREACĂ MÂINILE

Dinastia Basarabilor - a întemeiat şi a condus Țara Românească timp de peste 350 de ani - Basarab I - Domn al Țării Românești 1310 (?) - 1352

Loredana Chivu s-a retras cu Leo de la Strehaia în dormitor. "Trebuie doar să îmi dai cash-ul...." FOTO

Copilăria neștiută a premierului Nicolae Ciucă. Din solda de subofițer, tatăl său a hrănit toată familia. Pasiunile ascunse ale șefului Guvernului

S-au răcorit cu o partidă de amor în parc. Imagini XXX filmate lângă un loc de joacă pentru copii VIDEO

Premierul Florin Cîțu vrea să-și salveze Guvernul: Vom discuta cu toate partidele

Sfat de la un medic pentru cei care nu s-au vaccinat: să numere mașinile negre care ies din spital

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Incidență record în Germania. Ministru: Măștile și certificatul verde vor rămâne până în primăvara viitoare

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Daniela Gyorfi regretă pictorialul din Playboy. Cine i-a spus să POZEZE

COMENTARIU Adrian Onciu: Cum a pus batista pe țambal Ursula von der Leyen în dosarul exploziei prețului la energie

Laura Andreşan, în filme XXX. "Profa de sex": "Sunt prima târfă din ţară"

Românii mențin ritmul la vaccinare. Peste 127.000 de persoane vaccinate în 24 de ore

Ora de iarnă 2021. Vom dormi mai mult. Când se schimbă ora?

Progresiştii nu mai pot lua gratuit miliardele SUA pe baza unei minciuni. SUA au notificat ONU privind intenția de retragere din Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice

"El Clasico", cel mai mare meci al fotbalului mondial, pentru prima oară din 2007 fără Ronaldo și fără Messi

De ce Ungaria, în plină criză de energie, a exportat gaze naturale și curent electric României, un stat cu gaze, cărbuni, energie hidro, eoliană, solară și nucleară

Handbal feminin: Victorie de palmares pentru Gloria Buzău, eliminată din EHF European League

NESIMTITUL DE LA GDF SUEZ CARE NE SPUNE CUM VOM INVATA SA CONSUMAM MAI PUTIN CAND NE VA VINDE EL GAZELE NOASTRE MAI SCUMP. Eric Stab, șeful GdF SUEZ: Consumatorii români vor fi mult mai atenți la cum consuma gazele

Cutremur de mare adâncime s-a produs în acestă noapte în zona Vrancea

Traficul online de droguri ilegale împotriva Covid. Medicamele, vândute în afara legii pe mai multe site-uri

CUM NE FURA EXXON SI OMV PETROLUL SI GAZELE DIN MAREA NEAGRA CU ACORDUL LUI PONTA SI A LUI IOHANNIS - VIDEO

Un fost ministru a obținut cel mai mare număr de voturi pentru funcția de vicepreședinte USR PLUS

VIDEO Un expert în securitate cibernetică explică cum se pot găsi camere video ascunse în hotel sau locuințe Airbnb

Criza de energie electrică din Europa se deplasează spre nord

SA-TI FIE RUSINE "ADEVARUL" ! SA-TI FIE RUSINE CRISTIAN UNTEANU ! Inca o porcarie lansata de ziarul Adevarul: Dupa "Adevarul": "ortodoxia genereaza violuri" iar Romania ar fi "o tara de violatori datorita primitivismului rural ortodox"

Paradoxul din sănătate. Bugetul CNAS crește anual, dar pacienții nu își pot face nici măcar un set uzual de analize pe bilet de trimitere. "Nu mai sunt fonduri."

Nasc și la Slovenia oameni. Premierul Sloven, Janez Janša, a publicat un Tweet si o fotografie cu 13 dintre cele 226 marionete ale lui SOROS din Parlamentul European, spre disperarea Soroșiștilor de la Bruxelles.

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

James Bond este una dintre francizele cinematografice cu cele mai mari încasări din istorie

Cum ne protejăm articulațiile la frig. Nu temperaturile scazute sunt principala cauză a accentuării simptomatologiei articulare

COMENTARIU Sorin Avram. Iohannis trebuie să se mute

Panica este cuvântul de ordine în criza lanțurilor de aprovizionare. Companiile caută soluții

Adevărul despre revoluția din 1989 și moartea lui Nicolae Ceausescu

Cea mai profitabilă companie din sud-estul Europei este românască. Pe primele locuri în top se mai află alte trei companii de la noi

Primele date din anchetă: arma de recuzită pe care a folosit-o Alec Baldwin pe platoul de filmare avea muniție reală

CNCAV: în România vaccinarea a redus de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19

Ultima invenție a pușcăriașilor din Rusia: introduc droguri în închisoare cu ajutorul pisicilor

Crime Tâlhării. Nesimțirea lui Arafat nu are limite. Arafat ține cont de specialiști doar la Congrese și Festivaluri. Arafat și trupa de politruci își bagă picioare în Institutul Național de Sănătate Publică și în Societatea Națională de Epidemiologie

Criza politică de la București: condițiile puse de PSD pentru a susține Guvernul Ciucă

Coronavirus. Molima a lovit puternic Italia. 14 infestați într-o singură zi. Alți 250 la care li se face teste. Școli și magazine închise.

VIDEO Demonstrație de forță sub privirile lui Kim Jong-un: soldați care sparg cărămizi cu capul, rup lanțuri și îndoaie bare de fier

Concertul de Anul Nou de la Filarmonica "George Enescu" - joi, fără public, transmis online

Andreea Mantea a ajuns pe un site PORNO. Reacţia VEDETEI

Oare pe câți o fi infectat VACCINATUL? Liderul grupului PSD din Camera Deputaților are COVID-19. Demnitarul este vaccinat

SUEDIA. Barnevernet e doar începutul. De la 15 ani poți face sex cu cadavre şi incest. Asta propun progresiştii atei din Suedia de la Organizația de Tineret a Partidului Liberal de extremă stângă. Ei cer Legalizarea Necrofiliei şi a Incestului

Privații se propun din nou administratorii averii statului. Patronatele din turism: "Staţiunile de pe litoral ar trebui administrate de o companie public-privată, după modelul francez" Vedeți-vă de proprietățile voastre nu de cea publică.

Aşa zisa luptă cu penalii a lui Klaus Iohannis e praf în ochii proştilor. Deşi acuzat de Crime Împotriva Umanității în Dosarul Mineriadei, Ion Iliescu a fost prezent la parada militară de 1 Decembrie invitat de nimeni altul decât de Klaus Iohannis

VACCINAREA OBLIGATORIE UN BARNEVERNET ROMÂNESC. PĂRINȚILOR LI SE POT LUA COPIII. Ministerul Sănătății:"Dacă părintele tot refuză va fi deferit unei comisii județene. Dacă nici atunci nu consimte să îl vaccineze se va aplica legea Protecției Copilului"

China vrea să introducă un curs obligatoriu în facultate privind întâlnirile, căsătoria și părinții.

"Transparența" soroșistului Voiculescu: Cum se anunță o angajare la Ministerul Sănătăţii: Candidatul admis e anonim, candidatul respins apare cu nume și prenume

Cum arată, de fapt, în realitate ,,Aspirina'' din ,,Las Fierbinţi''

Programarea proteinelor pentru a transforma celulele în computere moleculare

Frankestein-ii moderni se joacă cu creierele. Creierele de porc au fost ținute în viață în afara corpului lor pentru prima dată, într-un experiment radical care ar permite oamenilor "să devină nemuritori" prin transplantul de creier.

Prăbușirea lui Iohannis în sondaje. De la peste 60%, Iohannis mai are doar 31% încredere în București și încrederea la nivelul țării nu poate fi diferită. Încrederea românilor în Iohannis s-a prăbușit la jumătate în doar un an de mandat.

Ion Cristoiu dezvăluie din telegramele Wikileaks. Lupta împotriva corupției din sistemul medical românesc este o făcătură americană pentru privatizarea sănătății în folosul multinaționalelor americane

Vicepremierul Stănescu confirmă varianta lui Dragnea și demască acțiunile Statului Paralel: "La 2 săptămâni după ce am fost numit vicepremier, mi s-a spus să colaborez, pentru că Dragnea va fi executat până în MARTIE. Mi s-a spus că o să am protecție"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Sergiu Nicolaescu - era nepotul lui Ion Gheorghe Maurer. Nesimțitul trădător, părtaș al Puciului Moscovit din Decembrie 1989, a vrut să joace rolul lui Mihai Viteazul, în locul lui Amza Pellea. Noroc cu Ceaușescu care nu l-a lăsat să ia rolul.

Zeci de viruși par să folosească o bază ADN diferită, ADN-Z

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Horoscop sexual: Spune ce zodie esti ca sa-ti spunem ce pozitie ti se potriveste

POVESTE ADEVĂRATĂ: "Să-ţi vezi soţul făcând sex sălbatic sub clar de lună cu cea mai bună prietenă..."

Mihaela Rădulescu în ipostaze de filme pentru adulţi la piscină. Fanii au poreclit-o "bunicuţa porno" FOTO

HOROSCOP 26 septembrie 2021. O duminică perfectă pentru trei zodii. Astrele le împlinesc astăzi toate dorințele

David Lee Roth, primul solist al trupei Van Halen, și-a anunțat retragerea

INCREDIBIL. ION ILIESCU PE VREMEA CAND ERA PRESEDINTE: "Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?" KGB - Revolutie - Moscova - Silinescu - Iliescu - Nastase - Ponta - Brucan - Soros - ProTV - Sarbu - Mandruta

Vitamina care NE ȚINE ÎN VIAȚĂ. Vegetarienii, ÎN PERICOL

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Vânzarea terenurilor către străini e o problemă natională, nu comunitară. În Germania, vânzarea unui singur hectar ar provoca scandal national

ATENȚIE NU VĂ LĂSAȚI PROSTIȚI. A APĂRUT LUPUL ÎN HAINE DE OAIE: George Simion făcătura soroșistei PIPPIDI, candidează la Europarlamentare sub titulatura "Mișcarea Unionistă" și e lansat cu laude deșănțate, culmea chiar de pseudo-patrioții de la Active News

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au făcut sex în mașină. Prezentatorul Tv a dat totul pe față

Penibil. Exact în ziua, când a aflat că i se taie din bugetul uriaș de nesimțit, SRI-ul popperianului Hellvig s-a prefăcut că prinde un terorist.

Vaccinul Pfizer și infertilitatea la femei. Guvernul Britanic, primul care a aprobat vaccinul, a spus că femeile ar trebui să evite să rămână gravide până la cel puțin două luni după ce au fost vaccinate împotriva Covid-19

"Dă Doamne pe lume o ploaie cu spume....". Cum a început Hillary să spună că vrea să fie preşedinte cum a început să plouă torențial. Singurul Miting al lui Hillary programat sâmbătă a durat doar 7 minute fiind întrerupt de o Ploaie Torențială

Xonia, mai mult goală în direct la TV. FOTO

REVOLUTIA BOLSEVICA. CUM SI DE CINE A FOST FINANTAT LENIN CA SA AJUNGA IN RUSIA. Povestea trenului plumbuit care l-a adus pe Lenin din exil în fruntea Marii Revoluţii Socialiste

Lidia Buble a renunţat la haine! Vedeta s-a pozat dezbrăcată în faţa oglinzii FOTO

SUA. CONSERVATORISM VS. PROGRESISM. Statul Texas a schimbat legea şi A INTERZIS Vaccinarea cu Forța. Copiii pot veni la şcoală fără să fie vaccinați. Tot mai multe state înlătură legile progresistă ale lui Obama care au impus Vaccinarea cu Forța.

Teroare în Afganistan: talibanii au spânzurat de o macara un om, în piața din Herat

Norul de gaze provocat de erupția vulcanului din La Palma a ajuns deasupra Europei

NBA îl amenință pe un baschetbalist din NBA că nu va putea juca pe teren propriu, dacă nu se vaccinează

Sex tape cu Alexandra Harra, fiica prezicătoarei face dezvlăuiri: "Am dat de belea dacă îmi fură cineva telefonul"

20.000 de persoane vaccinate într-o zi în Capitală. Lista centrelor de vaccinare

Sătui de carantină și restricții. Europa, împânzită de proteste, în weekend: Marșul "Uniți pentru libertate" la Londra

Guvernul a aprobat ajutorul de stat de 664,1 milioane de lei pentru Complexul Energetic Oltenia

Marcel Ciolacu, critici la adresa președintelui: Iohannis, artizanul acestui dezastru, doarme neîntors

Arad: 28 de migranți au fost prinși când încercau să treacă ilegal granița în Ungaria

PSD: Președintele Iohannis trebuie să iasă din letargie și să rezolve criza politică majoră din Guvern

Personalul din domeniul IT alocă, în medie, șase ore pe săptămână pentru hobby-uri, la locul de muncă (raport)

VIDEO Valeriu Gheorghiță: Centre de vaccinare active pentru Pfizer și Moderna - 414; pentru AstraZeneca - 192

Gianina Corondan, transformare incredibilă. Cum arată după ce a fost "omorâtă" pe Facebook

Documentarul "ABIS", omagiu prim-balerinei Irinel Liciu - transmis luni, pe pagina de Facebook a ONB

UK. Fiecărui adult din UK is se va cere să se testeze de două ori pe săptămână

Coreea de Nord a lansat două rachete balistice într-o demostrație de forță ce a încălcat rezoluțiile ONU

Coronavirus: Biden anunță un obiectiv de 200 de milioane de vaccinări în primele 100 de zile de mandat la Casa Albă

GCS: 4.439 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2; teste efectuate în ultimele 24 de ore - peste 21.000

Declarația sfidătoare a lui Mbappe după ce PSG a învins pe Bayern: "Nu avem de ce să ne fie rușine"

Angela Merkel a discutat cu Vladimir Putin despre amplificarea tensiunilor în estul Ucrainei

Consiliul Concurenței analizează preluarea Cicor Technologies de către OEP Capital Advisors

CENZURA PROGRESISTĂ ABUZIVĂ. Senatoarea Diana Șoșoacă, blocată pe Facebook! Cum e posibil ca un senator român ales de poporul român să fie interzis în public abuziv de o firmă privată? Atenție, Facebook a fost declarat în Justiție "Spațiu Public"

Botoșani: Fetița de 13 ani dată dispărută miercuri seară, găsită pe raza municipiului reședință de județ

Celebrul Sprinter Olimpic: "Mai degrabă pierd Olimpiada" decât "să iau vaccinul Covid"

NEWS ALERT CEO-ul Pfizer spune că o a treia doză de vaccin Covid este probabil necesară în termen de 12 luni

HOROSCOP 16 aprilie. O relație sau o conjunctură atârnă de un fir de păr. Ce sau cine va declanșa schimbarea

CFR Infrastuctură: Punctul de oprire Otopeni Nord va deveni funcțional de luni

Prins în fapt. Un Golden Retriever arată de ce este în stare când stăpânul nu-i atent, într-un video viral

Untold-ul face ravagii la Cluj-Napoca. Rata de infectare a depășit 2 la mie. Oare câți morți o să aibă pe conștiință acest pitic stalinist care răspunde la numele de Emil Boc?

De ce procedează Guvernul așa, în cazul Energiei? Pentru că acesta NU e Guvernul României. E guvernul străinilor

Dezvăluire bombă a lui Liviu Dragnea: În România SRI-ul pune prim-miniștrii. Liviu Dragnea a declarat că șeful SRI, Hellvig împreună cu Coldea și Dâncu, i-au cerut să-l pună pe Dîncu premier chiar în ziua când PSD câștigase alegerile

Nicholas Burns, desemnat de Joe Biden ambasador la Beijing, are o atitudine dură față de China

"UN FLEAC". NE-AU CIURUIT. Iohannis, Câțu, Barna și GAȘCA PROGRESISTO-SOROȘISTĂ NE-AU CIURUIT. Jurma:„Am ajuns mai rău ca Lombardia pentru că au refuzat carantină de 30 de zile. Un milion de români îmbolnăviți și 10.000 de MORȚIîn următoarele 2 săptămâni "

Ungaria: Instituţiile UE încearcă, prin extinderea ascunsă de competenţe şi fără modificarea tratatelor, să retragă de la statele membre competenţe care nu au fost transferate niciodată la Bruxelles.

Mihai Stoica, le bate obrazul nesimțiților progresiști de la Guvernare: " E mai periculos un om vaccinat netestat decât un om nevaccinat testat negativ. Ar trebui şi cei care conduc ţara asta să bage la cap"

Mor profesorii pe capete, politrucii progresisto-soroșisti nu închid școlile ca să moară și mai mulți Oameni

Marius Tucă Show, ora 19:00, la Aleph News. Invitați: Pr. Dr. Leon Zăgrean, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", Gigi Căciuleanu, dansator și coregraf, și Cornel Nistorescu, publicist-comentator

"Au ascuns 4000 de infectați". După ce au ascuns în mod criminal Mii de Morții în noiembrie decembrie anul trecut ca să facă Alegeri, acum gașca progresistă Iohannis, Tătaru, Cîțu ascund Mii de Infectații în București ca să-și țină Congresul

Teroarea progresistă nu cunoaște limite. United Airlines se pregăteşte să concedieze sute de oameni pentru simplu motiv că au refuzat să fie vaccinați cu forța ca vitele.

Starețul Mănăstirii Partoș, din Timiș, a murit după 18 zile de la confirmarea infectării cu noul coronavirus

Teroarea Progresistă se amplifică. Mandatul Vaccinării cu Forța al lui Biden va fi executat prin amendarea companiilor amenzi cu 700.000 de dolari pentru încălcări intenționate și repetate și 70.000 de dolari pentru încălcări grave.

COMENTARIU Marius Oprea / Carol cel Mare şi Klaus cel Mic. Fluierul.ro vă spune că acesta va fi ultimul conducător Neamț din Istoria României. Poporul român nu va mai tolera o asemenea bătaie de joc la adresa sa.

O aeronavă a Forțelor Aeriene Române a acționat cu 10.000 de litri de apă la incendiile din Macedonia de Nord

Ion Cristoiu, după desemnarea lui Nicolae Ciucă premier: Enigma-enigmelor este 1 septembrie. A fost un plan făcut împreună cu PSD

Pagube de 150.000 de euro în urma unui protest violent. Oamenii sunt nemulțumiți de brutalitatea poliției

România a avut, în Trimestrul 4, una dintre cele mai mari creșteri a ponderii datoriei publice în PIB din UE

VIDEO Cum arată puii de capibara? Primele exemplare născute în Grădina Zoologică din Berlin în ultimii 6 ani

Porgramul Rabla pentru electrocasnice va începe pe 14 mai. Care sunt criteriile și ce aparate se pot schimba

Alertă de incendiu la Spitalul Județean din Timișoara. Zeci de pompieri se află la fața locului

Scandalul gunoiului din Sectorul 1. Ministrul Mediului s-a implicat în disputa dintre Primărie și Romprest

Prăbușirea neașteptată a blocului din Miami, încă un mister. Ipotezele luate în calcul de experții americani

Coronavirus România LIVE UPDATE 7 iulie 2021. 60 de cazuri noi și 2 decese în 24 de ore. Noul bilanț COVID-19

Elon Musk ar putea deveni primul om cu o avere mai mare de 1.000 de miliarde de dolari datorită SpaceX, spun analiștii Morgan Stanley

La ce salariu pe lună se așteaptă tinerii să câștige la primul job

5 tendințe pentru manichiură în toamna asta

Ministerul Sănătății a achiziționat vaccinuri anti-tuberculoză și împotriva hepatitei B. Când vor fi distribuite

Formula 1: Marele Premiu al Statelor Unite. Bottas a fost penalizat cu cinci locuri pe grilă pentru folosirea celui de al șaselea motor

Ajutor pentru Grecia, cuprinsă de incendii puternice. România trimite peste 100 de pompieri și 23 de autospeciale

Vor reveni elevii la școală după vacanța de două săptămâni? Arafat: Nu există nicio garanție

Cofondatorul Google Larry Page a primit rezidență în Noua Zeelandă

HOROSCOP 3 octombrie 2021. Se anunță o duminică productivă. Trei zodii sunt răsfățatele astrelor

BIOGRAFIE: Petre Tobă, propus la MAI, după ce a fost peste trei ani șef al IGPR în mandatul a 4 miniștri

NE-A SALVAT VIKTOR ORBAN. Ungaria a blocat transferul direct de refugiați din Turcia în țările Uniunii Europene, în timp ce Cioloş a fost de acord. NUMAI CĂ MERKEL a declarat că se va baza pe țările BENEVOLE şi Iohannis pare a fi unul dintre benevoli



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul