19:17 2024-04-14
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu
_ Dumitru Crudu: Eu m-am iubit cu cea mai frumoasă femeie din orașul nostru
Dumitru Crudu: Eu m-am iubit cu cea mai frumoasă femeie din orașul nostru
O rachetă explodă la colțul străzii și eu m-am oprit din alergat. O fată mă încolăci cu brațele pe după gât și se lipi de mine, tremurând din toate încheieturile, zguduită de frică. Fugea când ne-am întâlnit, la fel cum fugeam și eu când am auzit vâjâitul rachetei. Fugea să se ascundă în adăpostul de sub cinematograf, în care speram să mă ascund și eu. Acum nu mai era nimic altceva decât un morman de moloz. Pământul continua să se cutremure sub noi și să ardă. Vâlvătaia se extindea și eu am luat-o în brațe și am fugit cu ea ghemuită la pieptul meu în parcul din apropiere, trecând pe lângă clădirile care se prăbușeau sub greutatea acoperișurilor mistuite de foc și din care săreau în drum bucăți de piatră încinse. Fata plângea. Fugeam printr-un nor de pulbere înecăcioasă și pe sub o pătură densă de fum care se lăsa peste noi, tot mai jos și tot mai apăsătoare, sufocându-ne. Toate clădirile pe lângă care treceam, ardeau.
Tușeam și fugeam, cu fata aia în brațe care îmi udă fața cu lacrimile ei reci ca gheața. Exploziile răsunau în toate colțurile orașului. Am intrat în parc și alergam printre copaci, căutând un loc unde să ne ascundem. M-am oprit brusc. Acolo unde se aflase mai înainte un havuz în centrul parcului, acum se căsca o prăpastie, căreia nu i se vedea fundul. Am ocolit-o și am luat-o la stânga, acolo unde pe vremuri se înălțau toboganele. Un copac smuls din rădăcini se prăbuși chiar în fața noastră. M-am întors înapoi și am tăiat-o la dreapta. Ardeau și copacii din jurul nostru, din care se desprindeau cu trosnete crengi mâncate de flăcări, căzând peste noi, amenințător. O creangă îmi atinse șapca din cap și aceasta se aprinse și eu am aruncat-o peste umăr. Să te mai afli printre copaci era foarte periculos. Am ieșit pe o alee cu busturi de scriitori. Doar câteva statui au mai rămas intacte. Nu mai puteam alerga – cădeam din picioare – și m-am oprit lângă un monument întreg.
Focul mugea în jurul nostru, contopindu-se cu un vuiet continuu de rachete și bombe. Cred că asurzisem. Nu cred că mai auzeam ceva. Am dat-o jos din brațe și m-am prăbușit la pământ. Fata se culcă lângă mine, încolăcindu-mă cu mâinile pe după gât și pupându-mă. Simțeam cum tremură de frică. Mâinile cu care mă mângâia pe cap, pe umeri, pe omoplați, pe spate îi erau ude și îi tremurau. Mă îmbrățișa și plângea. Mă pupa și plângea, stârnindu-mi o milă nesfârșită. Îmi împinse capul între sânii ei mari și calzi și luminoși și moi și dulci și uzi și drăgăstoși și mângâietori eu am început să-i pup peste tot, plimbându-mi gura și ochii de la o țâță la alta, acoperindu-i cu sărutări, ca cu o plapumă, când vrei să dormi. I-am scos bluza și fusta. Mi-am dat jos pantalonii și cămașa. Tot timpul și-a ținut ochii închiși. Făceam dragoste și plângea. Plângea sub mine și mă mângâia. Nu știu cine era. Nu o mai văzusem niciodată până atunci. Era însă de o frumusețe rară. Era cea mai frumoasă femeie din orașul nostru. Din când în când pământul se zguduia sub noi și atunci eu o pupam și mai lacom, și o mângâiam și mai sălbatic și ea continua să plângă.
Apoi brusc nu s-a mai auzit nicio explozie în oraș și niciun vâjâit de rachetă. A încetat și ea să plângă. În oraș nu se mai auzeau decât sirenele ambulanțelor și ale mașinilor de pompieri. M-am răsturnat alături de ea gâfâind. Apoi au amuțit și acele sirene și s-a lăsat o liniște ca la țară. Până și focul se potoli, iar fumul începu să se împrăștie de deasupra noastră și eu am putut, în sfârșit, să văd cerul albastru și senin. Ne-am întors cu spatele unul la celălalt și am început să ne îmbrăcăm, fără să ne spunem vreun cuvânt, așa cum nu ne-am spus niciun cuvânt de când ne-am văzut prima oară în fața cinematografului aruncat în aer, spre care alergam ca să ne ascundem de bombe.
Când m-am întors, ea nu mai era lângă mine. Am auzit chiar și ciripitul unei vrăbii.
Am plecat și eu din parc.
Știam că nu aveam cum s-o recunosc, dacă aș întâlni-o a doua prin oraș.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
Comentarii:
Adauga Comentariu