00:56

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii".

"Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!" - . CENZURA TOTALA IN MASS MEDIA. Link direct către petiție:

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Salrom, a amânat luarea unei decizii privind listarea companiei, a anunțat Fondul Proprietatea (FP), acționar care se așteaptă ca oferta publică inițială să transforme Salrom într-una dintre cele mai cunoscute companii din industria europeană a sării.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Salrom a decis săptămâna trecută să amâne decizia privind listarea companiei. Ministerul Economiei deține 51% din capitalul social, iar FP are 49%.
 
"Fondul Proprietatea a votat în favoarea listării, dar Ministerul Economiei, acționarul majoritar, a solicitat încă o amânare pentru a obține clarificări suplimentare din partea companiei. Din moment ce Fondul a făcut mereu eforturi să fie cooperant și să aibă o abordare constructivă, în special în cazul unei subiect atât de important precum listarea, a trebuit să acceptăm amânarea adoptării unei decizii într-o AGA viitoare, față de alternativa respingerii listării de către Minister, care era a doua opțiune în mandatul pentru AGA de vineri, în condițiile în care reprezentantul Fondului Proprietatea nu era de acord cu amânarea acestei decizii", a declarat într-un comunicat Greg Konieczny, vicepreședinte executiv al Templeton Emerging Markets Group și manager de fond al Fondului Proprietatea.
 
FP arată că decizia va reprezenta un prim pas în procesul de pregătire a ofertei publice inițiale, care "are numeroase avantaje pentru Salrom și acționarii săi".
 
"Având în vedere schimbările recente de pe scena politică, sperăm că singurul motiv pentru această nouă amânare a fost faptul că noul ministru, domnul Costin Borc, se află în funcție de prea puțin timp pentru a putea lua această decizie. Fondul Proprietatea îl încurajează pe ministrul Borc să susțină această listare din moment ce este una dintre cele mai bune si facile decizii pe care le poate lua pentru a transforma Salrom într-una dintre cele mai cunoscute companii din industria europeană a sării, un lucru binemeritat de către România", a mai spus Konieczny.
 
Salrom, singurul producător de sare autorizat la nivel național, are șapte sucursale: Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea și salinele Slănic, Ocna Dej, Ocna Mureș, Târgu Ocna, Praid și Cacica.


Nota Redacției: Nu va trece mult și tehnocrații din guvernul Soroș - Cioloș vor da "pe bursă", și procentele de care au nevoie speculantii de la Fondul Proprietatea ca sa ne ia și SAREA. În acest moment Statul Român are la Salrom 51%, in timp ce Fondul Proprietatea are 49%.

Dacă de la presa de propagandă a sistemului (care nu e altceva decât o trompetă a intereselor multinaționalelor străine exact ca și cei care conduc în prezent România) și de la ONG-iștii - sponsorizați de miliardarii de peste ocean, nu avem nici o așteptarea, din păcate există oameni la noi în țară, care "deși se dau zilnic patrioți" (ca ActiveNews, părintele Aldea, Simona Niculescu și alții ca ei) și care deși plâng zilnic pe umărul țării jefuite, vin mai apoi și ne explică că Naționalizarea Resurselor Naturale, Oprirea Concesionărilor pe Nimic și Oprirea Vânzării Pământurilor la Străini "nu ar avea nici un sens".

Greu de spus dacă avem de-a face cu unii infiltrați sau doar cu răuvoitori. Dublul lor limbaj apare însă ca fiind unul evident. Oricum, feriți-vă de ei.

În loc să ne unim cu toții și să oprim acest tăvălug mulți stau și se uită sau și mai grav ca niște adevărate cozi de topor, ne explică "că așa ceva nu are rost", distrugând practic această inițiativă.

Dar, nu mor caii când vor câinii. În curănd vom lansa Faza-II-a și ne vom organiza pe localități.


(Fluierul)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

DEZVĂLUIRI: Pacienții complet vaccinați prezintă simptome ușoare după infecția cu Omicron în Botswana - nevaccinați nu prezintă simptome deloc

_ Primul președinte de partid care reacționează la decizia HALUCINANTĂ a Comisiei Europene: 'Neomarxistii de la Bruxelles sunt chiar nesimțiți!'

TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit vaccinat cu Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar

Culmea Totalitarismul Progresist. Mai rău ca un animal: și inoculat și implantat ca să ți se verifice permanent inocularea și pe umbli. Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip implantat în mână (VIDEO)

Casa Albă întrerupe sunetul lui Biden și îi pune muzică tare de îndată ce acesta începe să divagheze în afara scenariului (VIDEO)

Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realegere „a fost absolut corectă”, deși funcțiile cognitive ale lui Biden se află într-o deteriorare rapidă

Președintele Trump le cere democraților să se ocupe de jafurile prin spargeri sau să cheme Garda Națională

NICUȘOR MINTE MINTE MINTE , în timp ce bucureștrenii rabdă de frig în case. Câciu, despre discuţia cu Nicuşor Dan privind termoficarea din Bucureşti: primarul nu m-a sunat, face ping-pong pe Facebook

TRANSEXUALUL ȘEF LA EDUCAȚIE. Suedia oficializează primul ministru transgender din Guvern: Lina Axelsson Kihlblom a devenit ministru al Școlilor

_ Mark Meadows va coopera cu Comitetul Sham din 6 ianuarie după ce a fost amenințat cu acuzații de dispreț penal de către Liz Cheney

_ Putin respinge preocupările NATO şi avertizează că nu va tolera activităţi militare în Ucraina

"Aceasta nu este știință sau medicină, este o decizie politică" Dr. și col. Lawrence Sellin despre Tratamentele curente pentru COVID

_ „Am fost înghețat de frică:” Victima Epstein depune mărturie că Ghislaine Maxwell a fost prezentă și a participat la abuzuri sexuale – Moștenitoarea ar fi început să îngrijească victima începând cu 14 ani

_ Piers Morgan spune că Fauci ar trebui să „își lase ego-ul deoparte... și să tacă dracului” (VIDEO)

SUA. Lousiana: Judecătorul federal blochează mandatul vaccinurilor la nivel național – protejează lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga America

_ Procesul lui Ghislaine Maxwell începe cu urmărirea penală a unui judecător Obama și a fiicei lui Jim Comey – Vor fi dezvăluite legăturile cu FBI și guvernul SUA?

_ Barack Obama și Dr. Fauci �surprind� copiii de la școala elementară DC pentru a-i �ncuraja pe copii să devină Vaxxed (VIDEO)

CE MAI FAC ELEVII LA ȘCOALĂ PRIN SUA: Poliția: O tânără de 15 ani a ucis trei elevi într-o împușcătură în liceul din Michigan; Alți șase, inclusiv un profesor, răniți (Actualizare: opt răniți)

_ Marjorie Taylor Greene ÎNCĂSTEAZĂ pe Nancy Mace pentru că a fost de partea lui Ilhan Omar

_ Joe Biden are aceeași supărare ca românii: Benzina este scumpă, deși petrolul s-a ieftinit - Casa Albă acuză marile companii

_ VIDEO - Renault scoate o mașină electrică zburătore, la 60 de ani de la modelul clasic 4

_ Președintele FED, Powell, retrage în sfârșit cuvântul „tranzitoriu” cu privire la inflație (la un nivel maxim de 3 decenii) – Acum preocupat de noua variantă COVID

_ Grupul de media, inclusiv CNN, ABC, NYT și WaPo, depune un brief juridic ALĂTURându-se ofertei lui Steve Bannon de a desigila documentele de la DOJ în dosarul de dispreț al Congresului

_ Eric Swalwell își pierde „răbdarea la Covid”, acuză nevaccinat că și-a amenințat copiii mici în tirada pe Twitter

_ RĂSTURNARE DE SITUAȚIE despre răspândirea tulpinii africane: OMS infirmă toate deciziile luate de guvernele lumii

_ RUPTĂ: Chris Cuomo a fost suspendat „la infinit” de CNN

_ ALERTĂ Incendiu URIAȘ de vegetație lângă Piatra Neamț, flăcările amenință zeci de case: Intervin pompieri din 3 județe / VIDEO

TRĂDAREA DE ȚARĂ A ÎNTREGII CLASE POLITICE ROMÂNEȘTI. Ilie Șerbănescu - Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din (federalista și progresista) UE

_ Accident rutier soldat cu distrugerea unei ţevi de gaze: Șase persoane au fost evacuate din locuinţe

_ ȘOCANT: RFK Jr. susține că Fauci a fost ucis, torturat, orfani săraci din minorități în anii 1980

_ A fost dezvăluit FINALUL serialului 'La casa de papel': interpretul Profesorului a plâns 'ca un copil'

_ „Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Emoţionantă mărturie din zilele Unirii: ”Din steagul decolorat unguresc, am vopsit şi confecţionat primul drapel românesc. La Alba Iulia, iarna îmbrăcase oraşul în alb, dar ce căldură în sufletele noastre!”

_ Un seism de adâncime a avut loc în Vrancea

_ FOTO Incendiu de vegetaţie pe Muntele Pietricica, lângă Piatra Neamţ. Focul uriaş se apropie de zonele locuite

_ Maia Morgenstern: În România pot să fiu cine sunt: evreica, româncă...om

_ Bilanţ provizoriu COVID-19: Sunt 1.141 de cazuri şi sub 80 de decese raportate în ultimele 24 de ore

_ Ambasadorul României în Federaţia Rusă a avut o întâlnire cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill la Moscova

_ Primul robot viu care se poate reproduce: sistemul nu este văzut la plante sau animale (STUDIU)

_ Satya Nadella, CEO Microsoft, şi-a vândut jumătate din participaţia la companie

_ Vor exista sau nu relaxări de sărbători? Ministrul Sănătății: 'Mi-e greu să vă spun...Gândiți-vă ce s-a întâmplat astă vară'

_ Aur într-un cont protejat de impozite? Ce nu vor băncile mari să știți

_ Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip în mână (VIDEO)

_ Ministrul de Finanţe vrea să atingă „cartoful fierbinte”: pensiile speciale

_ Putin spune că Rusia va avea în curând o nouă rachetă hipersonică – se așteaptă ca ultimele rachete de croazieră hipersonice Zircon să intre în uz oficial anul viitor

_ Fostă MISS, soţia celebrului 'El Chapo', traficantul de droguri condamnat la închisoare pe viață, ajunge în pușcărie

_ Ministrul Mediului vrea o taxare diferențiată pentru rablele din trafic

_ VIDEO În necropola naţională a Franţei va fi înhumată, pentru prima dată, o femeie de culoare

_ Casa Albă �ntrerupe sunetul lui Biden și scoate muzică tare de �ndată ce �ncepe să divagă �n afara scenariului (VIDEO)

„Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

_ Record în fotbalul feminin: Anglia a zdrobit Letonia, scor 20-0

_ Ziua Naţională a României, sărbătorită la Milano

_ NATO cere Rusiei să reducă tensiunile / Diferenţa de abordare faţă de Ucraina şi aliaţi precum România

_ Florin Cîțu, de Ziua Națională: 'PNL transformă România într-o ţară modernă și prosperă. Să ne amintim că există o singură Românie'

_ Președintele Academiei Române acuză Comisia Europeană de practici de tip comunist

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Nassim Taleb, despre covid şi senicid: “Ucigând bătrâni îţi reduci propria speranţă de viaţă”

_ Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realege „a fost absolut corectă”

_ Patriarhul Rusiei, apel către liderii politici de la București: 'Suntem două popoare ortodoxe frățești!' / Amintiri inedite despre Patriarhul Daniel

_ Părinte Timotei Prahoveanul la Paraclisul Catedralei Naționale: Zidirea Catedralei Naționale este împlinirea unei dorințe a tuturor românilor drept-credincioși

_ Reinfectarea cu coronavirus este puțin probabil să fie una severă

_ Maia Morgenstern, mesaj emoționant de 1 Decembrie: 'În România pot să îmi exprim identitatea, pot să fiu cine sunt: evreică, româncă, actriţă,...om'

_ Semnal tras de Rareș Bogdan! Atrage atenția asupra DERAPAJELOR SFIDĂTOARE din ultima perioadă

_ VIDEO| Atac armat într-un liceu din SUA: Un elev de 15 ani a omorât mai multe persoane

_ FOTO-VIDEO - A venit iarna la Baia Mare: ninsoarea puternică scoate utilajele de deszăpezire pe străzi

_ Istoria neromanțată a Zilei Naționale a României: cum s-a produs Unirea și semnificația zilei de 1 Decembrie

_ DSP: Incidenţa COVID-19 în Bucureşti - 1,78 de cazuri la mia de locuitori

_ Ziua Naţională a României, marcată prin concerte, expoziţii, proiecţii şi experimente artistice la reprezentanţele ICR

_ Bărbat transportat la spital cu arsuri pe mâini şi faţă, după un incendiu izbucnit în propria locuinţă

_ COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Pariul cel mare pus pe capul variantei Omicron

_ Sepsi Sfântu Gheorghe este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României

_ Veşti bune. Trei oraşe din Transilvania vor fi legate în decembrie de infrastructura vest-europeană

_ Paradă de 1 Decembrie, la Alba Iulia: peste 550 de militari vor fi prezenți

_ Companiile aeriene globale se pregătesc pentru perioada de volatilitate indusă de varianta Omicron a COVID-19

_ OMS: 'Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus ar trebui să evite călătoriile'

_ Gazda CNBC, Jim Cramer, face o râs nebunesc, cere lui Joe Biden să impună un mandat universal de vaccinare impus de armată (VIDEO)

_ VIDEO Când deviza 'vrem o țară ca afară' nu ne mai place: 3 elevi uciși, 6 răniți, într-un atac în SUA - Criminalul este un elev de 15 ani

_ Joe Biden susține că „obișnuia să conducă o remorcă de tractor” într-o întâlnire incomodă de la Technical College din Minnesota (VIDEO)

Ziua Națională: Momente cheie ale Marii Uniri. Evenimentele care au dus la întregirea României

_ Polonia prelungeşte interdicţia de acces la frontieră

_ „Put You White Opossums in a gaz Chamber” – Black Man în flux audio live „Twitter Space” Avocații pentru „White Genocid” (VIDEO)

_ Sorin Grindeanu anunţă că România va investi 73 de miliarde de euro în infrastructură în următorii 10 ani

_ A murit scriitoarea franco-canadiană Marie-Claire Blais

Regiunile din România care au înregistrat cele mai mari creșteri ale șomajului

_ Experții israelieni au vești bune: Persoanele vaccinate complet şi cu rapel ar putea fi protejate în faţa variantei Omicron

Companiile aeriene globale se pregătesc pentru perioada de volatilitate indusă de varianta Omicron a COVID-19

_ Mesajul SUA către România, de Ziua Națională: se anunță o vizită importantă la București

_ Liderul Bisericii Romano-Catolice din România, mesaj de Ziua Națională: 'Binecuvântare pentru toţi cei care duc mai departe idealul sfânt al Unirii'

_ 'Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român și ajută românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el' a spus Patriarhul Daniel

_ Istoria necenzurată a cântecului care a înmuiat inima dictatorului Nicolae Ceauşescu. „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, socotit imnul Armatei Române, este oful familiei Păunescu

_ NATO nu este impresionată de Vladimir Putin și anunță că sprijină Ucraina, inclusiv politic și practic

_ De ce iubim România? Interviuri cu svâc de Ziua Naţională a României. Iată ce spun şase personalităţi vibrante

_ Paradă Militară Naţională în Bucureşti şi ceremonie militară la Alba Iulia, de Ziua Naţională

_ 80% din români vor servi de Crăciun carne de porc din import

_ Prinţul moştenitor al Japoniei, dezlănțuit la adresa presei după relatările legate de logodna fiicei sale: 'Falsități și lucruri groaznice'

_ CINE NE DĂ LECȚII de democrație: una din TREI femei parlamentar din Austria se declară victimă a hărțuirii sexuale

_ Ziua în care am fost liberi să fim lideri

_ La mulți ani, România! Paradă aproape fără restricții de 1 Decembrie, la Arcul de Triumf

_ Campanie disperată de vaccinare în Marea Britanie: Boris Johnson oferă 15 lire medicilor de familie pentru fiecare persoană vaccinată

_ Alexandru Rafila anunță că legea certificatului verde s-ar putea relua de la zero în Parlament: 'Vom găsi o soluție'

_ Mesajele militarilor Grupului de Luptă din Polonia, cu prilejul Zilei Naţionale a României - video

_ Ted Cruz îl încununează pe Fauci „Cel mai periculos birocrat din istoria Americii”; Spune că minciunile căpătătoare ale funcțiilor l-ar putea duce la închisoare până la 5 ani (video)

_ Poliția: O tânără de 15 ani a ucis trei elevi într-o împușcătură în liceul din Michigan; Alți șase, inclusiv un profesor, răniți (Actualizare: opt răniți)

_ Ţara care se redeshide după aproape doi ani de izolare

_ Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Autorităţile avertizează că vor fi cozi la frontieră

_ Lider județean PSD: Nu ne interesează alianță cu PNL la municipiu, s-au făcut de râs

_ LeBron James, plasat în izolare de Los Angeles Lakers - El ar putea lipsi zece zile

_ Rittenhouse țintește pe Lin Wood

_ DEPARTAMENT: Judecătorul federal blochează mandatul vaccinurilor la nivel național – protejează lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga America

_ Vești bune de Ziua Națională: scade numărul cazurilor noi și al deceselor de Covid-19

_ Sute de pasageri ai unui vas de croazieră, izolaţi la bord după depistarea unui caz de COVID-19

_ VIDEO Incendiul de vegetație izbucnit lângă Piatra Neamţ a fost stins. Care sunt urmările

_ Ziua Națională: Accident cu patru VICTIME, produs de un ȘOFER BEAT - ALERTĂ cu evacuări după ce s-a spart o țeavă de gaz

_ Ministerul Afacerilor Externe atenţionează asupra posibilităţii ca miercuri să fie timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierelor R.Bulgaria

METEO Cum va fi vremea în Capitală, de Ziua Națională

_ Alexandru Rafila, ÎNGRIJORAT că românii ignoră regulile: 'Am văzut ce este pe la târgurile de Crăciun, pe la concerte'

_ Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câştigat la scor restanţa cu CSM VSKC Miercurea Ciuc

_ STUDIU Ploaia va înlocui ninsoarea în Arctica, odată cu încălzirea temperaturii globale

_ TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit împușcat în Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar

_ Franţa a înregistrat o creştere economică de 3,0% în trimestrul al treilea din 2021

_ �Aceasta nu este știință sau medicină, este o decizie politică.� ��Dr. și col. Lawrence Sellin despre Tratamentele curente pentru COVID

_ Operatorul poștal din Emiratele Arabe Unite emite primele ștampile NFT în Orientul Mijlociu

_ VIDEO - Sorin Grindeanu se duelează cu PNL: 'Noi nu avem cotă unică, e doar o poveste, ce vând unii, nu există'

(P) Terapia - urmează alți 100 de ani de inovație în folosul sănătății oamenilor

_ Kyle Rittenhouse nu mai este student la ASU, după ce studenți dezlănțuiți au emis o listă de cereri care cer ca el să fie dat afară de la școală

_ Regiunile din România care au înregistrat cele mai mari creşteri ale şomajului

_ Criptomonedele rup piața și au atras investiții record: s-au aruncat în joc sume FABULOASE

_ Casa Albă întrerupe sunetul lui Biden și scoate muzică tare de îndată ce începe să divagă în afara scenariului (VIDEO)

_ Barack Obama și Dr. Fauci �surprind� copiii de la școala elementară DC pentru a-i �ncuraja pe copii să devină Vaxxed (VIDEO)

_ Ambasadorul Marii Britanii, mesaj de Ziua Națională: 'Combaterea problemelor climatice - aspect important al cooperării între ţările noastre'

_ Valeriu Gheorghiță: Nu avem date care să spună că varianta Omicron e mai agresivă, dar se transmite cel puțin la fel de repede ca Delta

_ Președintele Trump le cere democraților să se ocupe de jafurile prin zdrobire sau să cheme Garda Națională

_ CHIAR PENTRU: La doar o zi după anunțul noului CEO, Twitter interzice distribuirea de imagini sau videoclipuri cu „persoane private” fără consimțământul lor – inclusiv meme și videoclipuri cu o crimă

_ „Nu o voi citi deloc. Îl voi semna” – Joe Biden în timp ce semna facturile pentru veterani (VIDEO)

De ce iubim România? Interviuri cu svâc de Ziua Națională a României. Iată ce spun șase personalități vibrante

Istoria necenzurată a cântecului care a înmuiat inima dictatorului Nicolae Ceaușescu. "Treceți, batalioane române, Carpații", socotit imnul Armatei Române, este oful familiei Păunescu

_ Gazul atinge un nou preț record pe piața europeană, iar factura devine tot mai împovărătoare

_ Județul Maricopa va intervieva șapte candidați pentru a-l înlocui pe Steve Chucri după demisia sa în urma înregistrărilor expuse despre presupusa fraudă electorală

_ DeSantis atacă mass-media din cauza atacului de la Waukesha: suspectul a avut „animus anti-alb”, „a fost un act intenționat” (VIDEO)

_ Răspuns tăios pentru Marcel Ciolacu de la vârful PNL: 'Eu vă spun că nu avem ce negocia pe cota unică de impozitare'

Judecătorul numit de Trump blochează mandatul lui Biden privind vaccinurile pentru lucrătorii din domeniul sănătății din 10 state

_ Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, ctitorul Mitropoliei Ardealului, a fost sărbătorit marți la Sibiu printr-o Sfântă Liturghie la care au slujit patru ierarhi

_ La zece ani de la canonizarea Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, istoricul clujean Mircea Gheorghe Abrudan evocă personalitatea sfântului ierarh

_ Newcastle, remiză cu Norwich, scor 1-1 - Leeds, victorie cu Crystal Palace, scor 1-0

_ Ray Kennedy, jucător emblematic al lui Liverpool, a încetat din viaţă la 70 de ani

_ ALERTĂ METEO emisă de ANM: sunt vizate 21 de județe

_ O furtună a făcut cinci morţi în Turcia

_ Ancheta asaltului de la Capitoliu: Fostul şef de cabinet al lui Trump va coopera cu Congresul

Țara care se redeshide după aproape doi ani de izolare

_ Donald Trump știa că are Covid-19, la dezbaterea cu Joe Biden: a ascuns intenționat rezultatul testului

_ Din cauza penuriei de semiconductori, Renault a trimis în Asia personal pentru a face rost de cipuri: Este o nebunie!

_ Liberalii scot flăcări pe nas: 'Eliminarea cotei unice, o idee trăsnită a PSD'

O carte pe zi: "24" de Stelian Țurlea

Românii tot mai interesați de bursă. Numărul investitorilor aproape s-a dublat în ultimii doi ani

_ O carte pe zi: „24” de Stelian Ţurlea

Cum să petreceți 1 Decembrie în contextul pandemiei COVID-19? Idei de activități românești

_ Peste 5.000 de cazuri de Covid-19 în Coreea de Sud - Sud-coreenii investighează două cazuri de Omicron

_ Comisia Europeană s-a răzgândit: Ghidul care recomanda evitarea termenului 'Crăciun' a fost retras

_ Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru un Nou Concept Strategic, la reuniunea NATO

_ HOROSCOP 1 decembrie 2021. Neptun iese din retrogradare. Se lămuresc incertitudini existente din vară

_ Ministrul Apărării vrea să reformeze Armata Română: 'Una dintre misiunile mele este să dezvolt calitatea vieții oamenilor noștri din Armata Română'

HOROSCOP 1 decembrie 2021. Neptun iese din retrogradare. Se lămuresc incertitudini existente din vară

_ Elon Musk este nemulţumit de lipsa de progrese ale SpaceX în dezvoltarea motoarelor Raptor, destinate rachetei Starship

_ Echipa Germaniei, a doua semifinalistă a Cupei Davis

_ BIDEN ECONOMY: vânzările de Black Friday au scăzut cu 28% – vânzările Cyber ​​Monday au scăzut (1,4%) pentru prima dată

_ Alexandru Rafila, după ce unii preoți au dat mesaje antivaccinare: 'Au fost probleme legate de comunicare între Biserică și autorități'

_ O nouă alianță Rusia-China împotriva Occidentului? Moscova denunță sancțiunile impuse Beijingului

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Emoționantă mărturie din zilele Unirii: "Din steagul decolorat unguresc, am vopsit și confecționat primul drapel românesc. La Alba Iulia, iarna îmbrăcase orașul în alb, dar ce căldură în sufletele noastre!"

_ Premierul Nicolae Ciucă: 'Am încredere că vom trece cu bine peste aceste grele încercări'

_ Cum a ajuns „Deşteaptă-te, române” să fie imnul de stat al României. Ţara noastră a avut, de-a lungul timpului, 6 imnuri

_ Emma Coronel, soţia lui El Chapo, a fost condamnată la 3 ani de închisoare în SUA

_ Arafat anunţă că românii care au venit din Africa de Sud cu avionul nu au probleme de sănătate, testele pentru COVID fiind negative

_ Secretarul de stat Anthony Blinken: Suntem mândri să fim alături de România ca aliaţi NATO, să acţionăm împreună pentru a depăşi ameninţările

_ Se deschide circulația pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda, realizat de grecii de la Aktor (FOTO)

Ion Cristoiu: O eternă controversă rusească, valabilă și azi, sub Vladimir Putin

_ Inflaţia din zona euro a atins în noiembrie un nivel record de 4,9%, compartiv cu aceeaşi lună a anului trecut

_ Filiale PSD au primit autonomia de a decide alianțele locale

Arabii stabiliți în România: A fi român nu este chestiune de sânge, este o stare de spirit

_ Protest #Rezist la parada naţională. Mesaj împotriva preşedintelui Iohannis: „Iliescu a chemat minerii/ Iohannis a chemat PSD-ul”

Guvernul PSD-PNL-UDMR Guvernul Securiștilor. DORU BUŞCU: "Nici noi nu mai știm cîți sîntem"

_ (P) Terapia - urmează alţi 100 de ani de inovaţie în folosul sănătăţii oamenilor

_ De astăzi intră în circulație noua bacnotă oficială din România: cum o recunoști pe care originală

Ziua în care am fost liberi să fim lideri

_ Oamenii de știință vor să foreze în inima unui vulcan din Islanda: Proiect de 100 de milioane de dolari

_ De Ziua Națională, Klaus Iohannis decorează medici, profesori, dar și militari

_ Kenny G: Îmi place când cineva face glume pe seama mea, este flatant, pentru că mă gândesc că mă cunosc

_ Incendiu puternic la o terasă-grill din Oneşti: 58 persoane, evacuate dintr-un bloc lipit de terasă

_ Iulian Chifu | România este în sărbătoare, împreună cu tot ceea ce e românesc în lume: românii din cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova

Bilanț provizoriu COVID-19: Sunt 1.141 de cazuri și sub 80 de decese raportate în ultimele 24 de ore

_ În vremea oltenilor la Palatul Victoria crescu șomajul în județele lor de baștină

Mesajele militarilor Grupului de Luptă din Polonia, cu prilejul Zilei Naționale a României - video

_ Manifestări dedicate Zilei Naționale a României, organizate la Timișoara

STUDIU Ploaia va înlocui ninsoarea în Arctica, odată cu încălzirea temperaturii globale

_ CNN l-a suspendat pe prezentatorul-vedetă Chris Cuomo

_ Viorel Flueran şi Iulian Dima, arbitrii meciurilor de miercuri, din Cupa României

_ Erdogan duce Turcia cu viteză spre zid: lira turcească s-a prăbușit, după o nouă declarație a președintelui

_ Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Reîntregirea de la 1918 este un dar pe care îl primim din generație în generație și pe care trebui să-l prețuim!

_ Meteo, 1 decembrie. ANM a emis un Cod Galben pentru 21 de judeţe

_ Belgia elimină sexul din cărțile de identitate pentru a face pe plac minorităților

_ Leeds United - Crystal Palace 1-0, în etapa a 14-a

_ Varianta Omicron lovește și în America de Sud: Brazilia anunță primele cazuri



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul