23:59

Vrancea: 91 de monede geto-dacice din argint, descoperite de un căutător de comori pe islazul comunei Vânători

Un număr de 91 de monede de argint provenind din perioada geto-dacică au fost înmânate, miercuri, în prezența conducerii Direcției pentru Cultură Vrancea, către specialiștii Muzeului de Istorie din Focșani, de un pasionat căutător de comori, ce le-a detectat cu o zi înainte pe islazul comunei Vânători.

34daa669-4658-4394-bc31-98b9fdb5d600

Bărbatul are autorizație pentru folosirea unui detector de metale.

"Tezaurul, compus din monede aflate într-o stare foarte bună, prezentând pe avers capul lui Zeus cu barbă, iar pe revers un cal în mișcare cu o cruce, au o greutate cuprinsă între 10 și 13 grame. Au fost depozitate în casa de bani. Urmează a fi efectuat testul confirmării datării, care ar putea atesta o descoperire ce ar fi unicat în Vrancea", a declarat pentru AGERPRES directorul Direcției pentru Cultură Vrancea, Traian Negulescu.

El a mai spus că, în zilele următoare, arheologii vrânceni vor merge împreună cu persoana care a descoperit monedele pentru a vedea locul în care au fost găsite și a prospecta existența unui eventual sit istoric geto-dacic.

"Vom extinde cercetările. Poate mai găsim alte artefacte importante. Exemplare din monede vor fi trimise pentru testare și istoricilor din Iași. După efectuarea tuturor expertizelor intenționăm să le propunem pentru a fi clasate în patrimoniul cultural național și să fie prezentate într-o expoziție specială", a precizat Traian Negulescu.

Potrivit specialiștilor Muzeului de Istorie din Focșani, mica comoară pare să fie compusă din drahme getice de tip "Dumbrăveni". Sunt monede care imită originalele macedonene, respectiv tetradrahma lui Filip al II-lea cu reprezentarea călărețului regal pe revers, dupa cum se arată într-un volum de Cercetări Numismatice al Muzeului Național de Istorie. Aceste monede sunt o dovadă a folosirii de către geto-daci a unui sistem monetar propriu, susține Aura Apostol, cercetător la Muzeul de Istorie din Focșani.


(Agerpres)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

Sibiu. Protest de amploare împotriva torționarului lui Horea, Cloșca și Crișan și a susținătorilor lui de tip Iohannis. Protest de amploare la Sibiu. Se cere retragerea statuii baronului Brukenthal din Piața Mare dezvelită cu mare fast chiar de Iohannis

Se umflă sau nu testiculele după vaccin? Nicki Minaj spune că Da și că vărul ei a rămas impotent și cu ele umflate și că viitoarea mireasă l-a părăsit. Fauci și CNN zic că nu. Dar statistica VAERS ii contrazice. 46 de cazuri raportate de Testicule Umflate

HOROSCOP 18 septembrie 2021. Surprize și romantism. De care dintre ele vei avea parte azi?

Fostul președinte Abdelaziz Bouteflika, care a condus Algeria timp de 20 de ani, a murit la 84 de ani

Coronavirus în România LIVE UPDATE 18 septembrie. Numărul de cazuri noi continuă să crească. Bilanț complet COVID-19

Cum își bate joc progresistul Câțu, de toți românii. Șmecheria Guvernului cu compensarea prețului la gaze. Pentru multinaționalele străine mumă, pentru români CIUMĂ.

De ce procedează Guvernul așa, în cazul Energiei? Pentru că acesta NU e Guvernul României. E guvernul străinilor

Valuri de migranți asaltează granița Statelor Unite cu Mexicul. Autoritățile de frontieră nu intervin

Autoritățile au decis! Certificatul verde este legitim și nu încalcă viața privată

AZI, ora 21.00, "InSecuritate", cu Bogdan Nicolae, pe Aleph News și Mediafax.ro. Invitat: Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Petre Țuțea, filozoful "de meserie român" și cuvintele lui care au zidit o generație: "Omul fără Dumnezeu- așa cred eu- e neom. Adică e o vietate. E un animal rațional biped"

SUA. BIDEN ADUCE SUTE DE MII DE MIGRANȚI ILEGALI ÎN SUA. Imagini halucinante cu 9.300 de migranți aflați sub un singur pod din Texas. AMESTECUL ETNIC FORȚAT CONTINUĂ.

COMENTARIU Adrian Onciu. Cum ne-au mințit fără scrupule și cum calcă în picioare Constituția cu zâmbetul pe buze

Pelé, din nou internat la terapie intensivă. De ce au luat medicii această decizie

Autoritatea de Supraveghere Financiară a trimis oficial în faliment compania City Insurance

Cîțu anunță când va veni primul avans din PNRR. "O sumă importantă se alocă României pentru transport"

Viața mea în fotbal. Cum se antrenează Cosmin Petrescu, românul care a ajuns printre cei mai buni jucători de FIFA din lume?

Emma Răducanu, îmbrățișată de tatăl său, la revenirea în Marea Britanie

În plină criză a curentului electric România mai primește o lovitură

Cîțu spune că nu lasă România fără Guvern. "Oricine spune că ar trebui să cadă acest Guvern este o persoană iresponsabilă"

Cei doi jurnaliști și activistul de mediu, care au fost agresați într-o pădure din Suceava, au depus plângere la IGPR

Generalul Mark Milley afirmă că discuțiile cu oficiali chinezi se înscriu "perfect" în atribuțiile sale

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Statele Unite vor încuraja mai multe țări arabe să normalizeze relațiile cu Israelul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

NEWS ALERT. Scandal diplomatic uriaș. Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia

British Medical Journal. O legătură este plauzibilă și ar trebui investigată între schimbările menstruale și vaccinul anti-Covid-19. Peste 30000 de cazuri raportate

Ana Maria Barnoschi, topless la piscină. Bărbații vor avea vise erotice după ce văd această fotografie

Indonezia acuză SUA, Marea Britanie și Australia că declanșează o cursă a înarmării în zona Indo-Pacifică

Viața de poveste a actriței Clody Bertola. Căsătorită cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Ștefan Constantinescu, a petrecut de zece ori Anul Nou alături de toți cei trei

Alertă METEO Cod galben de vânt puternic pe litoral. Ploi, vânt și grindină în Alba

TENERÍÍFEE....Vacanțele lungi şi dese cheia marilor succese. TENERIFE. HOTEL ABAMA 5 STELE. A PLECAT PE ASCUNS CA HOȚII. Dar o româncă l-a dat de gol! Toată România a aflat de la o româncă UNDE se află zilele acestea soții Carmen și Klaus Iohannis

Sfârșitul "epocii de aur" în Germania. Pe măsură ce Merkel se pregătește să părăsească după 16 ani funcția de cancelar, majoritatea germanilor consideră că țara își va lăsa astfel în urmă perioada de glorie

Încotro se va îndrepta Europa. Primul grup de 200 de cetățeni europeni a început dezbaterile

Fotbalul pe consolă va deveni la fel de mediatizat ca fotbalul real. Cum poți face o carieră dintr-o "joacă"

Mobilizare mare înainte de mitingul de la Capitoliu. Peste 100 de membri ai Gărzii Naționale din SUA vor fi prezenți

Rolls-Royce a efectuat primul zbor electric. Prototipul s-a menținut în aer timp de 15 minute

Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Nastase, urmarit penal in dosarul ASF, pentru complicitate la trafic de influenta si constituirea unui grup infractional organizat

MedLife: Cei mai mulți bolnavi COVID în ultimele două săptămâni, cei reveniți din concedii

"Ronțăie smart! Mănâncă sănătos! "- program în școala smart din Ciugud. Elevii găsesc nuci pe bănci

COMENTARIU Lelia Munteanu. Vaccinații cu două doze de Pfizer - 50 la sută risc de contaminare cu tulpina Delta, vaccinații cu trei doze - doar 5 la sută

Șefa Comisiei Europene vine în vizită în România după congresul PNL

Natalia Mateuţ intră în AFACERI. Vrea să-şi deschidă un COFEE SHOP

Proprietar de panouri publicitare, care l-a comparat pe Emmanuel Macron cu Adolf Hitler, amendat cu 10.000 de euro. "Dreptul de a caricaturiza a fost îngropat azi"

Insolvența City Insurance. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară: "Mi-am propus stoparea neregulilor din piața asigurărilor"

Liderul formației Megadeth denunță, în timpul unui concert, purtarea măștii de protecție. "Ce se întâmplă acum este tiranie"

Totul despre softul de spionaj Pegasus. Cum poți afla dacă ești urmărit

Cine a fost Deceneu, profetul fabulos din vremea lui Burebista. I-a învățat pe daci să își cunoască viitorul prin semnele cerești și i-a făcut să renunțe la vin

Laura Vass, GOALĂ ÎN PAT? Uite FOTOGRAFIA CARE I-A ÎNNEBUNIT PE FANI | FOTO ÎN ARTICOL

10 competiții de esports într-o singură zi în România. Toate detaliile

Primarul Piedone își ceartă angajații aflați în subordine la lăsarea întunericului. Ce l-a nemulțumit pe primarul sectorului 5

INCIDENT SEXY cu Raluca Dumitru. Ce i s-a întâmplat în timp ce dansa în direct la TV FOTO

Aplicația electorală a lui Navalny, eliminată de Apple și de Google înaintea alegerilor din Rusia

Noul dark web. Care este cea mai nouă destinație pentru infractorii cibernetici

Valul 4. Incidența a trecut de 2 mie în patru județe și în Capitală

Cel mai frumos pește. Cum dansează vatosul? Video viral

Ia - ambasador pentru România / Cristina Chiriac: Am ajuns cu Flori de ie pe patru continente; am cucerit suflete, am cules laude

Fostul comerciant SAC CAPITALS împărtășește o scurtă poveste despre speculanti

Maria Ilioiu, ispita de la Insula Iubirii, depre cât a câştigat cel mai mult într-o nopate. "Am mers pe 300 de euro!"

Tmpita Dăncilă și muie PSD - trendurile verii 2018

COMENTARIU Marius Oprea / Pentru UE, oamenii săraci sînt mai puțin importanți decît șoarecii de laborator și "violența de gen"

Președintele Donald Trump și soția sa Melania Trump sunt infectați cu noul Coronavirus. El are 74 de ani și este supraponderal încadrându-se în categoria persoanelor cu risc crescut. Cine l-a infectat?

Papa Francisc, în trend cu mobilitatea hiper-tehnologică: a vizitat în Slovacia la bordul unui vehicul electric

Coronavirus în România, 17 septembrie. Ziua și creșterea. Peste 760 de persoane la ATI. Bilanț complet COVID-19

Cîțu: UDMR, un partener pe care te poți bizui. Nu-și ia jucăriile și pleacă acasă

Actriţa româncă de filme pentru adulţi explică ce se întâmplă în spatele camerelor. "Mă sună vedete să facem amor în trei, cu iubitul"

Măcel pe trotuarele din New York. Sute de păsări migratoare au murit lovindu-se de zgârie-nori

Gazeta de Cluj - Mii de imigranti urmeaza sa fie adusi la Huedin si in judetul Cluj printr-un proiect al ONG-ului LADO Cluj

Fluierul va dezvaluie ca ONG-ul de mediu Agent Green, ai carui activisti au trecut cu jeepul peste proprietarul din Retezat paralizandu-l, este finantat din banii miliardarului George Soros

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

Primele imagini cu Raluca Bădulescu în costum de baie, după ce a slăbit 66 de kilograme FOTO

Scene de SEX în PUBLIC într-un autobuz de NOAPTE. Cum au fost fotografiaţi doi tineri FOTO

E PLIN DE SRI-IȘTI SUB ACOPERIRE ÎN PARTIDELE POLITICE. Dragnea: Nu există partid fără ofițeri acoperiți în interior. Nu există!

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

S-au răcorit cu o partidă de amor în parc. Imagini XXX filmate lângă un loc de joacă pentru copii VIDEO

Cătălin Botezatu a spus cum este Bianca Drăguşanu în pat. Cum se comportă blonda când face dragoste. "Ştie să fie şi curvă..."

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

GEORGE MAIOR, nu numai că a introdus prin protocoalele ilegale un sistem stalinist de control al SRI, dar se dovedește a fi și UN MINCINOS NOTORIU. Manda: "Maior ne-a mințit când a spus că îl cunoștea vag pe Georgescu. O să îl invităm de urgență"

ŞOCANT: Tănăra cu cele mai mari buze din lume. Are un disc de metal cu un diametru de 20cm în buză VIDEO

Jurnalista B1 TV Nadia Ciurlin, reacție dură după ce Mihai Palada a reclamat-o la CNA: "Culmea tupeului! Un bătăuș ofensat că nu l-a protejat o femeie"

Producătorul care a făcut sex cu actriţa porno din România infestată cu HIV. "Nu mă las până..."

DEMISIA. În timp ce aduce în România mii de imigranți islamici prin Relocări Forțate de Populații făcute Neconstituțional, CIOLOȘ îi îndeamnă pe ROMÂNI să-și părăsească propria țară, să-și creeze locuri de muncă în străinătate ca să "colonizeze" Europa

NE FEDERALIZĂM ARMATA, CEREM PARLAMENTULUI SĂ INTERVINĂ. Despre ARMATA LUI JUNCKER. Citiți şi vă minunați la ce A ADERAT IOHANNIS şi ÎN CE CHESTIE A BĂGAT ROMÂNIA fără să vorbească cu NIMENI DIN ROMÂNIA de parcă e singur în țară.

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Roxana Vancea a POZAT NUD. "Am pozat goală pentru că..." FOTO

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Nicușor Dan, care a recunoscut că a fost plătit de Fundația Soroș, e prieten bun cu Remus Cernea și cu Alina Mungiu Pippidi, cea care a organizat linșajul mediatic. Nu votați cu ONG-urile lui Soroș și cu rețeaua de activiști progresiști internaționaliști.

O profesoară de geografie din Iași, prinsă de un elev pe un site porno. Reacția femeii când a fost întrebată dacă face videochat

Membru al Grupului Bildelberg și Prim-Vicepreşedinte al Comisiei Europene, olandezul Frank Timmermans, vorbește pe șleau de amestecul etnic programat: "Viitorul umanităţii nu va fi al comunităţilor construite pe o cultură anume, ci pe Diversitatea Totală"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Securitatea a avut o „sursă primară” la Întâlnirea de la Malta, dintre Bush și Gorbaciov. NOTA ULTRA-SECRETA: "Gorbachiov si Bush au hotărât înlăturarea regimului socialist din România”

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

O cunoscută ACTRIŢĂ PORNO, dată la toată echipa de un baschetbalist NBA. Cum a reacţionat vedeta FOTO XXX

Iulia Albu a pozat goală. I-a lăsat pe toți fără cuvinte. „Ești incredibilă”

Parada ''Port cu BucurIE'' - de Ziua Națională, la Brașov

Oficial! Guvernul a adoptat restricții pentru nevaccinați. Cum și când se aplică DOCUMENT

Majoritatea angajaților nu se așteaptă se revină la birou cu normă întreagă. Devine munca de acasă o soluție de viitor?

Ce școli trec în online? Iată cum se va învăța în fiecare localitate din țară săptămâna viitoare/ Incidența COVID-19

Cupe europene, rezultate. Cicâldău și Moruțan, eroi pentru Galatasaray în Europa League, Mitriță - gol în Conference League

UE va propune Marii Britanii să participe la un parteneriat în domeniul apărării

Ministrul Mediului, despre agresiunea gravă de la Suceava. Garda Forestieră a pornit un control

Pompierii din California învelesc cu staniol arborii seculari dintr-un parc național. Incendiile de vegetație ard de mai bine de o săptămână

În iulie 2021, turiștii români au cheltuit în vacanțele din străinătate peste 500.000 de euro

DNA: Comisar șef din IGPR, trimis în judecată pentru luare de mită

Congresul PNL din 25 septembrie. Orban: "Nu se poate vota online. Nu avem un sistem de asigurare a securității votului"

Când Sculele Sistemului Progresist sar una la beregata celeilalte. Unui Cioloșist, iar altul Câțist. DAN TĂPĂLAGĂ îl demască pe Cosmin Prepliceani. "Portretul ziaristului preferat de mogul. Studiu de caz: Cosmin Prelipceanu"

Ilie Poenaru este noul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaș. "Gaziștii" sunt penultimii în clasament

Trenul Connecting Europe Express a ajuns în România. A oprit 27 de minute în Giurgiu

De ce s-a căsătorit Simona Halep într-o zi de miercuri. Nunta ține până luni, potrivt tradițiilor machedonești

Rodeanu: În fața răngilor și a topoarelor trebuie să stea Legea. Deputatul cere ca jandarmeria să poată opri și controla transporturile de lemn

China respinge vehement acuzațiile Statelor Unite și Australiei, pe fondul tensiunilor privind pactul de securitate

Tăierile ilegale de păduri. Reacția Comisiei Europene, după ce doi jurnaliști și un activist de mediu au fost bătuți într-o pădure din Suceava

Cot la cot cu Putin, UE, Maia și Rețeaua "luptă împotriva corupției"

​Publicație slovacă: Discovery nu ar mai fi interesat de preluarea CME, compania-mamă a Pro TV

Celebrul Dezvoltator american de software de securitate cibernetică John McAfee, arestat în Spania. Motivul? "publicitate falsă la criptomonede"

Securistoidul Dâncu cu securistoidul Ciolacu își bat joc de alegerea oamenilor din județe. PSD a devenit "Partidul Securistoizilor lui Dâncu"

Brașov: Jandarmii montani au îndepărtat un urs la Predeal și au aplicat mai multe sancțiuni la o cabană de pe Vârful Postăvarul

COMENTARIU Marius Oprea / Ne-am unit politic de 162 de ani. Restul e în "studiu de fezabilitate": am rămas la nivelul călătoriei cu poștalionul

Progresista UE supărată că Marea Britanie nu o consideră "o țară" ci doar exact ceea ce este "o organizație" #postBrexit: UE deplânge refuzul ''inamical'' al Londrei de a-i recunoaște ambasadorul

UK: Boris îi îndeamnă pe britanici să „se comporte responsabil”, întrucât puburile se redeschid pentru prima dată după luni de zile

Festivalurile, focare de COVID? Aproape 5.000 de cazuri după festivalul de muzică Boardmasters

Oamenii de știință descoperă un mecanism de transfer de memorie între indivizi în C. elegans

Bătrână de 80 de ani, trimisă la închisoare după ce a omorât un violator

Conference League. FK Jablonec - CFR Cluj 1-0. Dan Petrescu și Marius Șumudică s-au încăierat după meci

Ion Cristoiu: Folosind pretextul campaniei pentru șefia PNL, Ludovic Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidențialele din 2024

Cum se descarcă certificatul verde COVID-19? Documentul care va deveni vital în zilele viitoare

UE critică dur parteneriatul SUA-Marea Britanie-Australia și pledează pentru consolidarea autonomiei



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul