23:59

Iohannis a mulțumit părinților. ONG-urile trebuie anchetate rapid. Legea 272 din 2004 interzice folosirea şi expunerea copiilor în scopul de a influența deciziile autorităților publice adică inclusiv de a-i folosi şi utiliza la Mitingurile politice



Legea 272 din 2004 interzice folosirea şi expunerea copiilor în scopul de a influența deciziile autorităților publice adică inclusiv de a-i folosi şi utiliza la Mitingurile Politice săi a celor care vor să influențeze deciziile autorităților.publice

Art. 27

(1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.

(4) Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte persoane responsabile de creștere și îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale/instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice.

Iohannis îi felicită pe cei care au încălcat legea. El are tupeul să numească încălcare legii "o lecție de democrație". Iată până unde poate să ajungă soroşismul-progresist. Până la a prezenta o Ilegalitate ca fiind o lecție de Democrație.

Iohannis: "Îi felicit pe parintii care si-au dus copiii in piata Victoriei pentru o lecție autentica de democrație"



Manipularea cu Copii la Marele Miting organizat de Sistemul Progresist

8. Ca și-n Coreea de Nord, Vietnam și China, partidul și statul pune în primele rânduri ale Marelui Miting - COPIII - Viitorul Luminos al Țării. Seara de seară mame emoționate și fanatizate își aduc copiii de 4-5 6-7-8 ani și îi pun în primele rânduri ore întregi la -4, -5, -8 grade Celsius.

Liderul ONG-ist, Nicuşor Dan, a dat exemplu personal suprem, ca să priceapă toți proștii ce trebuie să facă, aducându-și la miting copilul de 3 luni, în frigul de -10 grade. Dar culmea spectacolului a fost în

Dimineața zilei de 4 Februarie 2017, când la orele 11:00 dimineața, a început în Piață "Mitingul Ideologic al Copiilor", miting numit "Educație Pentru Democrație".

Copiii de 4-5 ani, au apărut unul după altul la SRI TV și ne-au spus emoționați și silabic lângă pancarte mai înalte decât ei, ținute lângă ei de mamele și de tații lor:

"Eu am ve-nit a-ici, ca să luuupt... îm-potri-va min-ci-u-nii".

"Eu am ve-nit a-ici, ca să lupt îm-potri-va ho-ției".

"Eu am ve-nit a-ici pen-tru că da-că ne fu-ră tot nu mai av-avem ni-mic".

Unora mai emotivi, reporterul le repeta răspunsul în întrebare, de frică să nu-l uite deși îl repetaseră de două-trei ori offline înainte să intre în direct la emisiunea de "știri":

"De ce ai venit aici?" - întreba reporterița de la SRI TV, o viitoare mamă peste câțiva ani: "Vrei să lupți împotriva hoției și a minciunii ?"

(n.red. Să aduci copilul în lupta politică a Marelui Miting, e echivalent cu a-l supune la Îndoctrinarea cea Mai Întunecată dar partidul și statul e peste tot : din leagăn până la moarte. "Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt, și-n cele de mâine vor râde sub soare" )

Culmea "Viitorului Luminos", a fost o mamă însărcinată care a mărturisit plină de emoție că a venit la miting pentru viitorul copilului ei care nu s-a născut încă.


(Fluierul)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Teroarea

Cristoiu publică un articol al lui Nae Ionescu : "Avem, categoric, (la adresa străinătății), o mentalitate de slugi; nu de robi liberaţi, ci de slugi."

Dolj: 17 angajați ai Ford Craiova, confirmați cu noul coronavirus. Daca va muri cineva dintre ei sau din familiile lor sau dintre rudele și prietenii lor, CINE RĂSPUNDE? Nu angajatorul, în Fabrica căruia s-au infectat, ar trebui să răspundă?

Dacii liberi făceau piepteni din corn de cerb la Pericei

Joe Biden conduce încă în fața președintelui Trump, dar cursa se strânge: sondajul IBD / TIPP

New York City va denumi o stradă "Black Lives Matter" în fiecare cartier

STUDIU - Jackson State University:"Nașterea Prematură, Vaccinarea și Tulburările Neurodezvoltării: un studiu transversal al copiilor vaccinați și nevaccinați de 6-12 ani din Statele Unite"



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul