23:59

Farfuridi n-a murit, el e Turcan travestit. Liberalii susțin şi căsătoria între bărbat şi femeie şi parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. Diferența între cele două NU există doar că se folosesc cuvinte diferite pentru a le denumi

FARFURIDI: "Da, așa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie !"



Nota Redacției (Opinia Fluierul.ro)

Liberalii susțin ca și personajele lui Caragiale, şi căsătoria între bărbat şi femeie şi parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. Cele două 2 cuvinte diferite "Parteneriat" și "Căsătorie" denumesc de fapt același lucru, asta ca să vă dați seama până unde poate merge ipocrizia unora.

Acest lucru ne arată încă o dată CE CACEALMA A DEVENIT inițiativa celor pro-Familie din cauză ECHIVOCULUI din formularea lor: inițiativa nu se referă deloc la dreptul inalienabil al copiilor de a avea o mamă și un tată. I-am avertizat încă de la începutul inițiativei că aici se va ajunge, dar s-au făcut că nu aud, exact ca și Iohannis când vine vorba de redevențe.

"Parteneriatul civil între persoanele de același sex" a ajuns să fie numit 'cifrat' de Turcan "drepturi civile egale".

Dar unde e dreptul inalienabil al copiilor născuți și nenăscuți de a avea o mamă și un tată? Se pare că acest drept al copiilor va deveni în curând "un drept civil inegal, care nu va mai fi respectat" din cauza atâtor "egalități" dorite de progresista Turcan și de alții ca ea.

Ce aveți de gând să faceți cu Copiii? Asta-i întrebarea...Iar răspunsul dat prin tăcerea voastră pe acest subiect, e că vreți să le luați DREPTUL COPIILOR, de a avea o mamă și un tată, chiar înainte de a se naște.

Iată discursul "cifrat" prin care Țurcan ne anumă că PNL sprijină parteneriatul civil între perdoanele de același se implicit adopțiilor de copiii de către aceştia

Turcan:

"Am decis in Biroul Politic Național ca PNL să susțină în Parlamentul României câteva valori esentiale pentru societatea romaneasca; A doua (valoare) este de a asigura drepturi civile egale (=parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex) tuturor cetățenilor acestei țări"

N.Red. Observați că prin eufemismul "drepturile civile egale" (=parteneriatul civil între persoanele de acelaşi sex), PNL ne spune că nu susține dreptul copiilor de a avea o mamă şi un tată.

De ce nu le dați copiilor cele mai elementare drepturi civile, doamnă Turcan?

De ce și de când nu mai au copiii dreptul fundamental la o mamă şi la un tată, în virtutea mult invocatelor "drepturi civile egale"?

De ce treceți sub tăcere aceste drepturi fundamentale ale copiilor?

Liberalii susțin şi căsătoria între bărbat şi femeie şi parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex. Diferența între cele două NU există doar că se folosesc cuvinte diferite pentru a le denumi.

Cităm din Turcan ca să nu fie dubii asupra caracterului Farfuridian al discursului său:

"Mi se pare firesc ca PNL sa incurajeze dezbaterea publica pentru a gasi formula cea mai potrivita astfel incat drepturile civile sa fie garantate pentru toti cetatenii, inclusiv pentru persoanele de acelasi sex...

Parteneriatul civil probabil ca va imbraca o forma legala, legislativa.

Nu stiu daca se va numi parteneriat civil sau se va numi altfel. Cert este ca PNL va incuraja dezbaterea și va susține ca toți cetațenii acestei tari, din punct de vedere civil, sa aibă aceste drepturi.

Asta nu înseamnă că nu susținem inițiativa cetățenească, ci, dimpotrivă, eu am participat la strângerea de semnături, am fost parte a acestui demers prin care căsătoria sa fie definită ca relația dintre bărbat și femeie", a spus liderul PNL.

Diferența între "Parteneriat" și "Căsătorie" momentan NU există și prin urmare, nimeni nu se obosește să arate care ar putea fi DIFERENȚA (mai ales în ce privește dreptul copiilor de avea o mamă și un tată). Ca să prostească lumea, se folosesc două cuvinte diferite pentru a denumi același lucru.

Mai mult Farfuridi vine și cu diversiunea "o mamă cu copil și fără tată prezent" (care cu siguranță reprezintă o familie, tatăl absent fizic fiind obligat prin lege să-și aducă contribuția cel puțin financiară), doar, doar, va face loc "parteneriatului civil între persoane de același sex" și în subtext adopțiilor de copii. Diversiunea e din nou posibilă, din cauza formulării incomplete a celor cu inițiativa pro-Familie care nu s-au referit deloc la drepturile inalienabile ale copiilor de a avea o mamă și un tată și la clarificarea tuturor cazurilor posibile.

Culmea ipocriziei e atinsă în momentul în care Turcan declară : "(Poziția PNL) nu diferă cu nimic față de ceea ce și-au dorit cetățenii atunci când au strâns semnături"

Farfuridi n-a murit, el e Turcan travestit.

FARFURIDI: "Da, așa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie !"

(Din referat: "Deposedat – cu cruzime – de către autor , de orice urmă de inteligență, Farfuridi, ca om politic, își cunoaște foarte bine interesele, printr-un soi de instinct și automatism de speță. Are antene ultrasensibile pentru a adulmeca "trădarea" (="interesele") care era pe punctul de a se pune la cale de către Joițica și grupul ei (adică știe întotdeauna fără să i se spună care sunt interesele celor care conduc). Știe, din instinct de speță, că trădarea e în firea lucrurilor (adică știe că intereselor celor care conduc primează întotdeauna și e gata să le slujească în orice împrejurare oricare ar fi ele pentru a nu fi lăsat pe dinafară). Ceea ce îl neliniștește este faptul de a fi exclus de la beneficiile ei: "iubesc trădarea dar urăsc pe trădători…" - (adică nu-i iubește pe cei care vor să-l lase pe dinafară. De unde aplombul deosebit și energia depusă de a nu fi lăsat pe dinafară) )



N.Red Iată discursul demn de cea mai bună schiță a lui Caragiale

Ştirea:

Turcan: PNL sustine definirea casatoriei ca relatia intre femeie si barbat si garantarea familiei de catre stat. Cum am putea sa spunem, prin Constitutia Romaniei: relatia dintre mama si copil nu este familie?

Liberalii susțin definirea căsătoriei ca fiind relatia intre un barbat si o femeie si asigurarea de drepturi civile egale tuturor cetatenilor, a declarat, luni, presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, referitor la intiatiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei in sensul redefinirii familiei.

"Am decis in Biroul Politic National ca PNL sa sustina in Parlamentul Romaniei cateva valori esentiale pentru societatea romaneasca. Prima este aceea de a garanta familia, intemeierea si functionarea familiei in Romania. A doua este de a asigura drepturi civile egale tuturor cetatenilor acestei tari. A treia este ca atunci cand cetatenii inainteaza Parlamentului Romaniei o initiativa cetateneasca aceasta sa fie luata in considerare si sustinuta", a afirmat Turcan, la Palatul Parlamentului, citata de Agerpres.

Ca urmare, a adaugat ea, PNL va vota pentru initiativa cetateneasca privind definirea familiei.

"Poziția politică a PNL este așadar la modificarea Constituției, să definim familia ca fiind garantată de statul roman și căsătoria să fie definita ca relația dintre bărbat ți femeie, asa cum au susținut cetațenii la inițiativa de modificare a Constituției. Nu diferă cu nimic fata de ceea ce și-au dorit cetatenii atunci cand au strâns semnături, casatoria sa fie definita ca relatia dintre barbat si femeie si, de asemenea, familia sa stea la baza dezvoltarii statului roman. In plus, fata de ceea ce au semnat cetatenii, PNL considera ca toti cetatenii din aceasta tara trebuie sa aiba garantate drepturile civile asa cum sunt ele definite in Constitutie si in legislatia in vigoare", a punctat ea.

Președintele interimar al PNL a precizat ca liberalii vor susține amendamentul deputatului Gabriel Andronache la textul inițiativei cetățenești, care a fost respins în comisia juridica din Camera Deputaților. Acesta introduce prevederi din Codul Civil în text și prevede că: "Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, prin măsuri economice și sociale, inclusiv prin garantarea dreptului la încheierea căsătoriei. Căsătoria este uniunea liber consfințită între un bărbat și o femeie, având la baza egalitatea între soți, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor".

"Votul nu este obligatoriu. Așadar, și în plenul Parlamentului pot să existe colegi care să voteze altfel și care chiar să creadă altfel. E firesc, suntem un partid cu o diversitate de opinii. Însa una este diversitatea de opinii și una este poziția politică asumată a PNL", a explicat Turcan, referitor la faptul ca acest amendament nu a fost votat de toți liberalii din comisie.

Ea a adaugat ca toate persoanele trebuie sa aiba aceleasi drepturi in Romania, insa a subliniat ca in ceea ce priveste casatoria aceasta este relatia intre barbat si femeie.

Turcan a sustinut ca se poate discuta o formula prin care sa se asigure civil aceleasi drepturi acestor persoane.

"Mi se pare firesc ca PNL sa incurajeze dezbaterea publica pentru a gasi formula cea mai potrivita astfel incat drepturile civile sa fie garantate pentru toti cetatenii, inclusiv pentru persoanele de acelasi sex. (...) Parteneriatul civil probabil ca va imbraca o forma legala, legislativa. Nu stiu daca se va numi parteneriat civil sau se va numi altfel. Cert este ca PNL va incuraja dezbaterea si va sustine ca toti cetatenii acestei tari, din punct de vedere civil, sa aiba aceste drepturi. Asta nu inseamna ca nu sustinem initiativa cetateneasca, ci, dimpotriva, eu am participat la strangerea de semnaturi, am fost parte a acestui demers prin care casatoria sa fie definita ca relatia dintre barbat si femeie", a spus liderul PNL.

Potrivit Ralucai Turcan, prin sustinerea modificarii Constitutiei, PNL nu 'neaga' alte legi in vigoare.

"In momentul de fata, pe legea venitului minim garantat sau pe legea ajutorului social, familia, negru pe alb, este definita de exemplu si ca relatia dintre mama si copil. Cum credeti dumneavoastra ca noi, ca partid serios, am putea, doar dintr-un populism ieftin pe care unii il arunca in fata cetatenilor, prin Constitutia Romaniei sa spunem: relatia dintre mama si copil nu este familie?", a spus Turcan.

Nota Redacției: Farfuridi n-a murit, el e Turcan travestit.





Citiți cum și PSD-ul, are aceeași poziție a personajelor lui Caragiale pe acest subiect, doar că la PSD e vorba de Cațavencu - Dragnea, și nu de Farfuridi - Turcan. Citiți și care e POZIȚIA FLUIERUL.RO pe acest subiect

(Din referat: "Sigur pe sine atâta timp cât se ştie în posesia "scrisorii" (n.red. a câștigării alegerilor), Caţavencu pare, la început, foarte intransigent, neacceptând jumătăți de măsură. Când "scrisorica" dispare, Caţavencu devine umil, acceptând cu smerenie propunerile coanei Joiţica, dar fiind la fel de combativ ca înainte în faţa celorlalţi mai mici. Lipsa de principii, ipocrizia, inconsecvenţa devin, în acest caz, evidente").

Fluierul.ro - UNDE SUNT DREPTURILE COPIILOR? Dragnea: "Nu poți să întorci capul și să spui că nu există oameni de altă orientare sexuală; trebuie găsită o soluție și pentru ei".

Dar să întorci capul și să spui că un copil trebuie lipsit de MAMĂ sau de TATĂ, poți Dragnea?


(Fluierul)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

HOROSCOP 22 octombrie 2021. Patru zodii, în pragul unei schimbări de proporții. Se așteptau însă la ea de mult

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

COMENTARIU Marius Oprea / Noroc că sîntem într-o situație disperată, altfel nu scăpam de Cîțu!

CFR Cluj a fost învinsă de AZ Alkmaar în Conference League. Campioana României se află pe ultimul loc în grupă

LIVE. Luni, ora 9:30, pe Mediafax.ro: "Dezvoltarea României. Goana după angajați mai educați": Cum putem crește investiția în educație și în ce măsură IT-ul va salva economia

O recenzie sinceră. Merită să vezi filmul DUNE?

Președintele Parlamentului European denunță atitudinea Poloniei: UE nu a mai fost contestată "niciodată" atât de radical

Avertisment de la Ministerul Sănătății: Dacă ne oprim la 40 - 50% vaccinare vom avea și valul 5 și alt val

Îngrijorător: România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație

PSD nu vizează funcția de președinte al Camerei Deputaților. Răspunsul lui Sorin Grindeanu

Cseke: Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. De luni, fără nunți și botezuri

Cum a fost pictat "Bisoceanca", celebrul tablou al lui Nicolae Grigorescu. Povestea din spatele uneia dintre cele mai prețioase opere de artă ale României

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

NEWS ALERT Orban anunță demisia din PNL: Categoric nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi dau demisia

Măsuri! Guvernul Franței blochează prețurile la energie și anunță compensații de 100 de euro pentru inflație

INCEP PRESIUNILE SI MANIPULARILE PENTRU INLATURAREA DIN FUNCTII A CELOR CARE S-AU PRONUNTAT IMPOTRIVA LEGII ANTI-LEGIONARE. Zoe Petre, William Totok, Cristian Parvulescu si altii cer schimbarea din functie a lui Radu Preda, presedintele IICCMER

Merkel nu va prinde Crăciunul ca și cancelar. Noua coaliție promite că îl pune în funcție pe Olaf Scholz până pe 6 decembrie

eMag deschide Freshful, un supermarket online cu livrare rapidă a produselor alimentare proaspete în București

DOCUMENT. CNSU modifică lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Grecia revine în zona roșie

Crime Tâlhării. Nesimțirea lui Arafat nu are limite. Arafat ține cont de specialiști doar la Congrese și Festivaluri. Arafat și trupa de politruci își bagă picioare în Institutul Național de Sănătate Publică și în Societatea Națională de Epidemiologie

România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație. Estonia și Lituania se află pe primele locuri

Donald Trump va lansa o nouă rețea de socializare: Platforma va "ține piept tiraniei și cenzurii marilor companii de tehnologie"

PSD a acceptat să discute cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă: Ne vedem la sediul PSD

Recep Erdogan afirmă că relațiile Turciei cu Statele Unite nu sunt "sănătoase"

Ultimatum pentru Novak Djokovic: Te vaccinezi sau nu participi / Numărul unu modial ar putea rata Australian Open

Receptorii de suprafață celulară și căile lor de transducție a semnalelor

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

(P) Australian Open 2018: Prezentarea favoritelor la pariuri de pe tabloul feminin!

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

NERVOASĂ CĂ UNELE STATE UE REFUZĂ COTELE OBLIGATORII IMPUSE DE GERMANIA ȘI CĂ ALTELE ÎI LASĂ PE IMIGRANȚI SĂ TREACĂ PREA UȘOR, MERKEL A TRECUT LA AMENINȚĂRI. Angela Merkel AMENINȚĂ cu proceduri judiciare statele membre UE în criza refugiaților

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

După ce l-a desemnat pe Nicolae CIucă, Iohannis pleacă din țară. Unde va merge președintele

Asasinul care l-a ucis pe parlamentarul David Amess va fi acuzat de crimă cu motivație teroristă

Donald Trump: "Nu vom mai preda această țară și poporul ei cântecului fals al Globalismului. Statul Națiune rămâne adevăratul fundament al fericirii. Nicio țară nu a prosperat vreodată dacă nu a reușit să pună pe primul plan interesele proprii"

Mesaj pentru anti-vacciniști de la Vasi Rădulescu: "Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți, e foarte probabil"

Doamne Apără-ne și Păzește-ne ! INCREDIBIL. Demonstranți PROGRESIȘTI FANATICI s-au c..cat la PROPRIU în PLINĂ STRADĂ pe poza lui Donald Trump.

Nicole Kidman îl apără pe Donald Trump. "Pot spune doar că acum avem un președinte ales, și noi ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte" Prin această reacție am aflat că Nicole Kidman nu are nimic de-a face cu îndoctrinările Progresismului.

POLONIA. ONG-urile lui SOROS şi activiştii Progresişti fac prăpăd pe străzile Varşoviei. VIDEO. Primul ministru și șeful partidului conservator aflat la putere, evacuați cu ajutorul Politiei din clădirea Parlamentului, înconjurată de manifestanți

5 poziţii sexuale orgasmice!

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Membru al Grupului Bilderberg şi fost Președinte al Comisiei Europene JOSE MANUEL BARROSO a fost numit PREȘEDINTE al Diviziei Internaționale, la marea bancă americană Goldman Sachs. Cum comanda Barroso în România?

Apar noi poze cu semnele masonice făcute de Teresa May şi de cancelarul Angela Merkel

Drum liber pentru Bilderbergul Macron. LOVITURĂ DE STAT "chirurgicală" dată de Justiția Progresistă Franceză. Candidatul forțelor de centru-dreaptă PUS SUB ACUZARE și CHEMAT LA ANCHETĂ pe 15 martie în plină Campania Electorală - VIDEO

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR. Ce ne pregătesc tehnocrații-progresiști din Guvernul Cioloș-Soros. Vine Legea Vaccinării OBLIGATORII. Vaccinarea OBLIGATORIE ține DE SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Cine se OPUNE atentează la SIGURANȚA NAȚIONALĂ.

VIDEO Un specialist atrage atenția: Gheața din băuturi vă poate îmbolnăvi

Anca Alungulesei, despre elementele din Psiho-Dieta în lupta cu obezitatea

România are cei mai puțini posesori de mașini la mia de locuitori din UE. Țara de pe primul loc

Speciile invazive atunci când ocupă un teritoriu nou, stau ani întregi la un număr mic al populației, ca să rămână nedetectate, după care populația lor explodează și acaparează tot habitatul respectiv

Barcelona a semnat cu un mijlocaș turc de 17 ani. Clauza de reziliere e de 400 milioane euro

Suedia va semna un acord de cooperare militară cu Norvegia și Danemarca

China îndeamnă W.H.O. să ruleze sistemul global „Vaccine Passport”

Soros cheltuieşte milioane de dolari pentru influenţarea alegerilor din Ungaria

O NOUĂ CENZURĂ TIPIC BOLȘEVICĂ A PROGRESIȘTILOR SOROȘIȘTI DE LA GOOGLE. YouTube a interzis și cenzurat site-ul creștin LifeSiteNews

GUVER$N TRĂDĂTOR ȘI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ. Guvernul Trădător pregătește să vândă pe mai nimic ce a mai rămas nevândut. Guvernul PNL-UDMR-PLUS-USR a abrogat legea prin care se interzicea vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii, timp de doi ani.

CINE vrea să creeze pentru întreaga Omenire un ID Digital UNIC pe care fiecare persoană să-l primească pe viață? Microsoft-ul lui Bill Gates, GAVI - o organizația ce luptă pentru VACCINAREA copiilor și Fundația multi-miliardului Rockfeller

După EXECUȚIA PUBLICĂ a lui Dragnea, Rețeaua Progresistă preia rapid controlul PSD-ului : Birchall și-a publicat o poză pe Facebook cu Ambasadorul progresist al SUA după care a fost imediat propusă de "reformata" Dăncilă, Ministru al Justiției...

Alexia Eram, poză incendiară scăpată pe internet. Unde petrece fiica Andreei Esca de Crăciun FOTO

​Germania a înregistrat prima adopție a unui copil de către un cuplu de homosexuali Pe copil nu l-a întrebat NIMENI dacă ar vrea sau nu să aibă O MAMĂ. El săracul de-abia se născuse. Dreptul și Nevoia lui de a avea O MAMĂ nu a interesat pe nimeni

Constantin Popescu ''destructurează'' emoțiile în filmul ''Pororoca'' din competiția Festivalului de la San Sebastian

Ce face Elena Ionescu, ex-Mandinga, în camera de hotel. „Nu vrei să te audă toți” | VIDEO

Ion Cristoiu: Pentru Dacian Cioloș căderea în Parlament e un eșec doar aparent. În realitate e o mare victorie: A devenit Liderul Dreptei!

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, avertisment despre efectele COVID-19: "Bezna. Ai grijă de mintea ta, s-ar putea s-o pierzi și să nu știi de ce"

Noile destinații de studiu preferate de studenți. Motivele principale sunt oportunitatea de a călători și de a explora alte culturi

Un cățel gelos reacționează nervos când "cineva" încearcă să guste din tortul pentru ziua sa de naștere, într-un video viral

Accidentare-horror: gimnasta japoneză Hitomi Hatakeda riscă să paralizeze, după ce a căzut la un antrenament

Incidența COVID în Capitală înregistrează o ușoară scădere față de miercuri

LIVE SUA - Presidential Elections 2020 - "Four more years?"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

BOMBA ZILEI. DACIAN CIOLOS, primul-ministru pregatit de Iohannis, este membru in "Friends of Europe" un important Think Tank (ONG) de la Bruxelles sustinut de GEORGE SOROS. Presedintele "Friends of Europe" este Étienne Davignon din Grupul Bilderberg

Celula este un SUPERCOMPUTER. Cum are loc Transcripția ADN-ului în ARN-mesager şi mai apoi Translația ARN-ului-mesager în proteine. Care sunt asemănările cu un Program de Calculator?

Premierul interimar vrea începerea pregătirilor de iarnă. Ce le-a cerut Florin Cîțu prefecților

Andreea Tonciu, imagini interzise minorilor din dormitor

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Consilier ANAF, trimis în judecată după ce a luat mită de la administratorul unei firme

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Riscurile pe care le implică obezitatea în infecția cu Covid-19. Un specialist dezvăluie atuurile din Psiho-Dieta

PREMIERĂ Libertatea.ro | Sexy Theo Rose A SCHIMBAT microfonul cu ARMA | VIDEO

Șeful departamentului de astronomie de la Harvard crede că Universul nostru a fost creat de o civilizație superioară

USR nu respinge varianta Ciucă. "România are nevoie de un Guvern repede"

A filmat timp de 4 săptămâni toate femeile care au folosit toaleta unui restaurant. Bărbatul este acum căutat de poliţie

Nasc și la Slovenia oameni. Premierul Sloven, Janez Janša, a publicat un Tweet si o fotografie cu 13 dintre cele 226 marionete ale lui SOROS din Parlamentul European, spre disperarea Soroșiștilor de la Bruxelles.

Directă sau nu, reală sau nu, UMBRA SERVICIILOR plutește ca un fir roșu peste majoritatea evoluțiilor unor membri cheie ai "Alianței Noastre". "ALIANȚA LOR, FILIALA IAȘI" îl compară pe Pavelescu, Țucălarul lui Băsescu, cu Corneliu Coposu

Poveste adevărată. "Fac sex cu cumnata mea. Fac cu ea tot ce-mi doresc...". Cum a început relaţia interzisă

Fratele lui Fane Spoitoru, Migdale, bătut de un bodyguard, în clubul maneliştilor. "I-am luat faţa. O să-l perpelesc..." VIDEO

​Brexit Scrisoarea lui May către britanici: Premierul le cere să o susțină nainte ca liderii UE să aprobe acordul care oficializează divorțul de Regatul Unit

CENZURA LUI WERNER ȘI LODOVIC IA FORME TOT MAI URÂTE. Înainte să vină BANII de la GUVERNUL Werner-Lodovic, B1 TV i-a dat afară pe jurnaliștii Sorina Matei și Andrei Bădin. Ambii Jurnaliști erau foarte critici la adresa lui Werner și a lui Lodovic

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

Bitcoinul se poate îndrepta spre 100.000 de dolari până la sfârșitul anului dacă reglementările din Statele Unite continuă să fie favorabile

Mor profesorii pe capete, politrucii progresisto-soroșisti nu închid școlile ca să moară și mai mulți Oameni

ROMÂNIA: Ce le pregătește progresistul Cioloș - poreclit fiul lui Soros - românilor? Vaccinarea cu forța CA PE VITE, și desfacerea contractului de muncă, pentru oricine refuză vaccinarea cu forța USR-istă

Cioloș, despre guvernul generalului Ciucă: Un semnal deloc bun, o capitulare a politicului

"UN FLEAC". NE-AU CIURUIT. Iohannis, Câțu, Barna și GAȘCA PROGRESISTO-SOROȘISTĂ NE-AU CIURUIT. Jurma:„Am ajuns mai rău ca Lombardia pentru că au refuzat carantină de 30 de zile. Un milion de români îmbolnăviți și 10.000 de MORȚIîn următoarele 2 săptămâni "

HOROSCOP 21 octombrie 2021. Limite și obstacole pentru aceste zodii. Peste unele riscă să nu poată trece

Portalurile de știri lituaniene dezactivează comentariile celor care se opun vaccinării anti-Covid

Avertisment: În România sunt peste 7 milioane de locuințe neasigurate

Dezacord între UE și Germania pe motivele crizei energetice. "Sunt efectul unui joc geopolitic major, nu al creșterii cererii la nivel mondial"

Recordurile de cazuri și restricțiile conving din ce în ce mai mulți români să se vaccineze. Aproape 100.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore

Laura Vicol, avocata Alinei Bica, s-a căsătorit cu un afacerist implicat în dosarul cumnatului lui Ponta

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

IMAGINI FIERBINŢI. O româncă l-a băgat în BOALĂ pe Bobo Vieri FOTO

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Laura Vass, GOALĂ ÎN PAT? Uite FOTOGRAFIA CARE I-A ÎNNEBUNIT PE FANI | FOTO ÎN ARTICOL

Studiourile Disney vor produce un film live-action inspirat din desenul animat "Winnie the Pooh"

Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit temporar din cauza unei defecțiuni

O nouă palmă dată mincinoșilor progresiști ce propagă minciuna nerușinată a încălzirii globale. În ultimii 800.000 de ani temperaturi oceanelor a variat cu doar 3 grade Celsius fie ca au fost epoci glaciare sau epoci calde

Ce scriu cititorii: "Teoria conspirației" s-a adeverit DIN NOU, ȘI DIN NOU...Progresiștii dați de gol în cazul VACCINĂRII CU FORȚA

COMENTARIU Lelia Munteanu. Un guvern de comândare

Apel al premierului desemnat, Nicolae Ciucă: Chem toți actorii politici responsabili / România trece printr-una din cele mai dificile perioade din istoria sa recentă



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul