Ce ar putea însemna pentru Europa o a doua preşedinţie a lui Trump

Revenirea lui Trump la Casa Albă nu este un lucru sigur, dar această posibilitate îi obligă pe liderii europeni să se gândească la astfel de scenarii şi să se lupte cu întrebările pe care le implică. Şi, pe măsură ce ciclul electoral din SUA capătă o viteză mai mare, oficialii de pe întregul continent european devin din ce în ce mai sinceri cu privire la implicaţiile unei a doua preşedinţii Trump.

"Oamenii de la Bruxelles se pregătesc deja pentru ceea ce s-ar putea întâmpla", a declarat un diplomat european de rang înalt, citat sub acoperirea anonimatului.

Europa a supravieţuit, desigur, primei preşedinţii Trump, dar există toate indiciile că, de data aceasta, lucrurile vor fi mai dificile, în condiţiile în care două războaie apropiate şi o criză energetică în curs de desfăşurare pun presiune asupra continentului. Revenit în funcţie după două destituiri şi o serie de procese civile şi penale, este puţin probabil ca Trump să simtă nevoia de a-şi tempera impulsurile sau de a se înconjura de oficiali care îndeamnă la moderaţie, notează POLITICO.

Revenirea lui Trup ar cimenta schimbarea în politica externă americană ca un fapt ce nu mai poate fi ignorat. Asta ar presupune ca Europa - şi Uniunea Europeană în special - să facă ceva ce s-a dovedit în mod istoric prost pregătită să facă: să decidă un răspuns comun şi să se ţină de el. Dacă nu se ajunge la un acord, blocul ar putea începe să se destrame.

"Nu există o regulă automată conform căreia o criză va duce la integrarea europeană", a declarat Nicolai von Ondarza, expert în politica UE la Institutul german pentru Afaceri Internaţionale şi Securitate, un grup de reflecţie în domeniul politicii externe care consiliază guvernul german. "Există obstacole semnificative care ar trebui depăşite pentru a transforma o a doua preşedinţie Trump într-un moment de unitate europeană", spune expertul.

Planul lui Trump pentru Ucraina prinde deja contur, au declarat două persoane familiare cu gândirea fostului preşedinte. El l-ar presa pe Zelenski să cedeze Crimeea şi părţi din Donbas pentru a-l convinge pe liderul rus Vladimir Putin să pună capăt războiului, un plan prezentat pentru prima dată de Washington Post.

Ceea ce este mai puţin clar este care sunt intenţiile sale faţă de NATO, alianţa care a garantat securitatea europeană de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cele două persoane familiarizate cu gândirea lui Trump au declarat că acesta şi-a propus să diminueze implicarea Americii, poate prin refuzul de a participa la summituri sau prin faptul că armata americană va sta în afara exerciţiilor comune.

Îngrijorările legate de ceea ce ar putea face Trump au determinat Congresul american să înscrie în lege o cerinţă ca legislatorii să aprobe orice retragere oficială a SUA din alianţă. Dar acest lucru se va dovedi o consolare slabă pentru europenii care depind de Trump şi care depind de respectarea efectivă a angajamentelor Washingtonului în cadrul alianţei.

"Faptul că Congresul a simţit nevoia să facă acest lucru şi că preşedintele Biden a fost dispus să semneze acest lucru vă spune că există preocupări reale la Washington", a declarat Brad Bowman de la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor, un think tank cu sediul la Washington. "Şi vă mai spune că avem un cadru constituţional neclar în ceea ce priveşte puterea sa de a face acest lucru", adaugă expertul.

Trump nu trebuie să se retragă din alianţă pentru a-i pune capăt efectiv. În februarie, el a pus sub semnul întrebării aderarea Washingtonului la prevederea articolului 5 al Tratatului NATO privind apărarea reciprocă, care cere aliaţilor să fie solidari în cazul în care unul dintre membrii săi este atacat, declarând că ar "încuraja" Rusia să atace membrii NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.

În orice caz, articolul 5 nu necesită neapărat sprijin militar, cerând doar ca un membru NATO "să ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a ajuta aliatul atacat". Trump ar putea pur şi simplu "să considere necesar să îşi exprime îngrijorarea în Consiliul de Securitate al ONU şi atât", explică Bowman, "sau să emită o declaraţie sau să spună: Hei, Putin, asta nu e bine. Ar trebui să încetezi", arată expertul.

Faptul că UE s-ar strădui să forjeze un răspuns comun la o preşedinţie Trump este evident din reacţia sa la invazia pe scară largă a lui Putin în Ucraina. În timp ce trupele ruseşti au continuat să preseze spre vest, politicienii UE s-au pus de acord pentru a cere o regândire urgentă a securităţii europene. Germania - gigantul militar adormit al blocului - a declarat o nouă eră în politica de apărare, iar liderii din întreaga UE au promis că îşi vor consolida armatele şi vor întări cooperarea.

Dacă blocul european a făcut unele progrese, convenind să pună în comun bani pentru a cumpăra arme pentru Ucraina şi pentru a accelera producţia de armament, punerea efectivă în aplicare a acestor politici a fost lentă din cauza eşecurilor de plată, a disputelor privind modul în care să se strângă banii şi a certurilor pe tema locului unde să îi cheltuiască.

Un plan comun de împrumut pentru creşterea cheltuielilor militare, susţinut de Estonia şi Franţa, a stârnit o opoziţie acerbă în alte capitale, în special la Berlin. În timp ce impulsul politic pentru un astfel de plan este în creştere, opoziţia Germaniei determină acum blocul să se gândească la alte alternative.

"Există un consens că avem nevoie de mai multe investiţii", a declarat un diplomat UE. "Acum, discuţia este: cum vom găsi banii?" dezvăluie el.

Lucrurile au progresat atât de lent, încât unii cred că va fi nevoie de un şoc major pentru a ieşi din impas. "Când vine vorba de sentimentul de urgenţă al UE în chestiuni precum competitivitatea sau apărarea, Trump ar putea fi pentru bloc similar cu ceea ce a fost criza financiară: un semnal de alarmă pentru a pune lucrurile în mişcare", a declarat ministrul belgian de finanţe Vincent Van Peteghem, care prezidează în prezent reuniunile miniştrilor de finanţe din UE în care se discută despre creşterea cheltuielilor pentru apărare. "Dacă ar fi ales, ar declanşa multe", recunoaşte el.

Pentru ţările care se învecinează cu Rusia, îngrijorarea se referă la întrebarea "multe" şi dacă nu va fi cumva prea târziu. "Dacă Trump va fi ales, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a evita cele mai tragice consecinţe ale celor spuse de Trump", a declarat Rasa Juknevičienė, fost ministru lituanian al apărării, care este acum deputat european. "Nu vom putea fi pregătiţi pentru ca Statele Unite să renunţe la noi. Este o perioadă prea scurtă de timp", spune lituaniana.

Dacă cheltuielile militare convenţionale s-au dovedit a fi dificile, implicaţiile mai importante ale unei retrageri a SUA ar putea fi de-a dreptul radioactive. Când vine vorba de descurajarea nucleară, cea mai mare parte a Europei se bazează pe umbrela americană, doar Regatul Unit şi Franţa fiind în posesia propriilor focoase nucleare. Marea Britanie are aproximativ 200 de focoase, cu care contribuie parţial la umbrela NATO. Franţa are aproximativ 300, dar acestea sunt angajate doar pentru apărarea naţională. În ultimii ani, Parisul s-a oferit să discute rolul disuasiei sale nucleare într-un context european, dar Germania nu a acceptat până acum această ofertă.

Însă nici sistemul francez, nici cel britanic nu ar reprezenta un factor de descurajare credibil dacă disuasiunea nucleară a SUA ar dispărea, a declarat von Ondarza, expert în politica externă a UE.

Deja, teama de a rămâne descoperite stârneşte dezbateri dacă ţările ar trebui să se reînarmeze, ceea ce ar putea precipita o cursă globală a înarmării pe măsură ce tabu-ul este spart. În Germania, fostul ministru de externe al Verzilor germani, Joschka Fischer, a declarat că UE are nevoie de propriile sale arme nucleare, iar în Polonia au existat voci care au cerut un arsenal naţional.

Nu este clar cum s-ar putea încadra toate acestea în cadrul de securitate european, menţionează POLITICO.

"În acest moment, UE nu este în niciun caz capabilă să răspundă la întrebări foarte simple: Cine ar declanşa de fapt butonul roşu?", spune von Ondarza. "Este doar preşedintele francez? Ar putea fi UE? Şi dacă da, este preşedintele Comisiei Europene sau preşedintele Consiliului European?", continuă expertul.

Pentru a înrăutăţi lucrurile, chiar dacă se luptă să prezinte un front comun, liderii europeni ar fi probabil sub presiunea unei serii de politici iniţiate de Trump care ar putea la fel de bine să fie concepute pentru a-i diviza. O a doua preşedinţie Trump, a declarat un alt oficial UE, ar urma să fie la fel ca în 2016, "dar, în acelaşi timp, mult mai rău".

Având încă cicatrici de la primul mandat al lui Trump, Comisia Europeană nu vrea să fie prinsă cu garda jos de data aceasta: Bruxelles-ul lucrează la un plan care trasează consecinţele scrutinului din noiembrie, inclusiv măsuri comerciale punitive, dacă Trump îşi aplică propriile tarife vamale asupra blocului. "Comisia instituie un proces intern structurat pentru a se pregăti pentru toate rezultatele posibile ale alegerilor prezidenţiale americane", a declarat un oficial al Comisiei.

În ceea ce priveşte comerţul, fostul preşedinte nu a făcut prea multe secrete din planurile sale de a-şi relansa agenda "America First". Ameninţarea sa din vara anului trecut de a impune un tarif de 10% pentru toate importurile în timpul celui de-al doilea mandat al său a dat fiori în Europa, unde economia depinde în mare măsură de exporturile către SUA.

Războiul din Ucraina şi dorinţa de a rupe legăturile economice cu Rusia au făcut, de asemenea, ca Europa să fie dependentă de SUA pentru aprovizionarea cu energie, aproape 50% din livrările sale de GNL (gaz natural lichefiat) provenind de peste Atlantic - aproape dublu faţă de ceea ce era înainte de invazia la scară largă.

Un alt oficial al Comisiei şi-a exprimat îngrijorarea că Trump ar putea accelera producţia de combustibili fosili, folosind în acelaşi timp preţul gazelor ca o pârghie în relaţiile cu Europa şi presând companiile americane să crească preţurile sau să limiteze oferta prin acordarea de licenţe.

Deşi acest lucru ar putea fi perturbator pentru economie, oficialii europeni încearcă să proiecteze încrederea că revenirea lui Trump nu ar deraia lupta împotriva încălzirii globale. De data aceasta, politicile sale în acest domeniu nu vor mai fi o surpriză şi nici nu vor mai avea acelaşi impact ca în timpul primului mandat.

Soarta Europei în timpul unei a doua preşedinţii Trump va depinde în mare măsură de capacitatea acesteia de a rămâne unită, au subliniat oficialii şi diplomaţii consultaţi de POLITICO.

"Trebuie să dăm dovadă de unitate, aşa cum am făcut-o şi ultima dată când a fost prin preajmă", a declarat Alva Finn, director executiv al Forumului Liberal European, un think tank cu sediul la Bruxelles. "Am rezolvat-o ultima dată şi sperăm că vom putea să o facem din nou, dacă rămânem uniţi ca bloc, aşa cum făceam înainte", arată ea.

Cel mai evident risc pentru această unitate este premierul Viktor Orbán, care, în plus, va avea un rol de stabilire a agendei în aparatul decizional al UE în a doua jumătate a anului. Orbán, care l-a vizitat pe Trump în staţiunea sa din Florida luna trecută, a insistat mult timp pentru o formă de acord de pace pentru Ucraina. Liderul Ungariei speră, de asemenea, să obţină mai mult sprijin în cadrul blocului, după ascensiunea aşteptată a extremei drepte la alegerile pentru Parlamentul European din iunie.

Orbán este probabil să fie mai îndrăzneţ, a declarat Majda Ruge de la Consiliul European pentru Relaţii Externe. Ea a subliniat că UE va avea nevoie de o strategie cu privire la modul în care "să se ocupe de răsfăţaţi".

Dar Orbán s-ar putea dovedi, pe de altă partea, cea mai mică problemă a continentului. Deşi a devenit un clişeu în politica UE să se spună că blocul este unit în situaţii de criză, adevărul este că liderii europeni se luptă să lucreze împreună chiar şi în cele mai bune momente. A face acest lucru atunci când protectorul istoric al regiunii nu doar că s-a retras, ci şi exercită presiuni în mod activ, ar fi o provocare fără precedent, comentează POLITICO.

În timpul primului său mandat, Trump a ţinut să ocolească instituţiile europene şi să vorbească direct cu liderii naţionali. Cu incertitudinea care planează asupra politicii europene de apărare şi cu Rusia care presează în Ucraina, unele ţări, în special cele care îşi îndeplinesc obiectivele de cheltuieli ale NATO, ar putea decide cu uşurinţă că este mai bine să se acomodeze cu nonconformistul preşedinte american decât să îl provoace în privinţa Ucrainei sau în altă parte.

Întrebarea este în ce măsură anumite ţări UE vor fi deschise la un soi de tranzacţionare cu SUA, a declarat von Ondarza. Există deja linii de falie binecunoscute în cadrul UE, pe subiecte care variază de la comerţ la producţia de energie şi politica externă faţă de Orientul Mijlociu sau China. Trump ar putea, de exemplu, să ameninţe cu tarife comerciale asupra unor produse europene vizate pentru a pune presiune asupra unor capitale europene specifice, pentru a merge în direcţia sa în ceea ce priveşte Ucraina sau alte subiecte.

Ce ar face Germania într-un astfel de scenariu este o întrebare deschisă care îi îngrijorează pe unii diplomaţi din alte ţări europene. Acelaşi lucru este valabil şi pentru premierul italian Giorgia Meloni. Între timp, Parisul se foloseşte deja de posibilitatea unei preşedinţii Trump pentru a cere o mai mare autonomie europeană, adesea în moduri care avantajează economia franceză.

"UE a fost unită în privinţa Regatului Unit în negocierile post-Brexit, dar a fost nevoie de timp şi efort enorm", a declarat un oficial european. "De data aceasta, mizele vor fi mult mai mari, iar presiunea mult mai mare", atrage el atenţia.

Acesta este momentul pe care cei mai mulţi dintre liderii europeni au sperat că nu-l vor vedea niciodată: Data este 7 noiembrie 2024, la două zile după ce Donald Trump l-a devansat pe Joe Biden în alegerile prezidenţiale din SUA, şi deja cel care a fost şi va fi de-acum iar preşedinte a anunţat că va obliga Ucraina să încheie un acord de pace cu Rusia şi să cedeze teritorii pe care Kremlinul le-a revendicat ca fiind ale sale.

Adunaţi la Budapesta pentru o reuniune a Comunităţii Politice Europene, liderii continentului privesc maiestuosul fluviu Dunărea cu un singur lucru în minte: Cum ar trebui să reacţioneze? Pot ei să-şi dubleze eforturile în faţa opoziţiei lui Trump şi să dea în cele din urmă Kievului tot ce este nevoie, aşa cum susţin mai mulţi lideri grupaţi în jurul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi al preşedintelui francez Emmanuel Macron? Ar trebui să urmeze exemplul premierului ungar Viktor Orbán şi să salute iniţiativa lui Trump de a pune capăt conflictului? Nu ar fi mai bine să colaboreze cu Washingtonul şi să ajute la conturarea acordului, aşa cum continuă să spună delegaţiile germană şi italiană? Şi, cel mai important, cum pot liderii continentului să împiedice ca virajul brusc al politicii externe americane să le despartă ţările?

Acesta este un scenariu cu întrebări la care răspunsul rămâne deschis.

(Fluierul)