05:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Parlamentul e votat 'lista neagră' - Se înființează un registru național în care vor fi trecuți toți românii prinși cu droguri

Parlamentul e votat 'lista neagră' - Se înființează un registru național în care vor fi trecuți toți românii prinși cu droguri

S-au înregistrat 246 voturi pentru şi patru abţineri.

Potrivit proiectului, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor din sfera ilicitului de droguri, precum şi pentru a evita riscul recidivei, va fi organizat Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.

Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni privind cultivarea, producerea, oferirea, vânzarea, transportul, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, introducerea sau scoaterea din ţară de astfel droguri de risc, precum şi punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri, dar şi prescrierea acestor droguri, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, prevede actul normativ.

În Registru se va ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri de siguranţă, precum şi a persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

Nu se vor înscrie în Registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.

Registrul se va organiza de către Ministerul Afacerilor Interne şi se va ţine de către unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu. Acesta se va constitui ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar şi poate fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.

Persoana înscrisă în Registru va fi supusă fotografierii, înregistrării dactiloscopice, precum şi prelevării probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, fără consimţământul acesteia.

Fotografierea persoanei înscrise în Registru se face o dată la trei ani sau cu ocazia constatării schimbării înfăţişării sau fizionomiei acesteia.

Prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare se face imediat după introducerea persoanei în Registru, cu excepţia cazurilor în care persoana în cauză are profilele genetice introduse în acest sistem.

Persoanele înscrise în Registru, care au domiciliul, reşedinţa sau locuiesc în România, au obligaţia de a se prezenta periodic la organele de poliţie pe raza cărora domiciliază sau îşi au reşedinţa ori locuiesc, dar nu mai târziu de o dată la trei luni, pentru a comunica acestora informaţii relevante referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară, mijloacele de existenţă, persoanele cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct şi sistematic, unităţile de învăţământ preuniversitare/universitare, taberele şcolare, cluburi, festivaluri sau orice loc frecventat în mod preponderent, adresa unde locuiesc, precum şi modalitatea de comunicare cu organele de poliţie.

Aceste persoane vor avea şi obligaţia de a anunţa, în prealabil, organul de poliţie pe raza căruia locuiesc, în cazul intenţiei efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de şapte zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinaţie, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit, precum şi obligaţia de a se prezenta la organul de poliţie pe raza căruia îşi stabilesc locuinţa pentru a comunica despre aceasta şi a fi luate în evidenţă, în termen de cel mult trei zile.

Nerespectarea obligaţiei persoanei înscrise în Registru de a se prezenta la sediul organului de poliţie va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

Totodată, persoanele fizice înscrise în Registru vor putea fi scoase din evidenţă dacă faptele pe care le-au săvârşit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni, au trecut cinci ani de la data când s-a pronunţat o hotărâre definitivă de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei şi nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia, au trecut zece ani şi, respectiv, 20 de ani, de la data introducerii în Registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult cinci ani sau amendă sau, respectiv, peste cinci ani, precum şi la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de cinci ani.

Sumele necesare pentru implementarea şi aplicarea prezentei legi se alocă cu această destinaţie prin legi bugetare anuale.

Numărul de posturi repartizat Ministerului Afacerilor Interne va fi suplimentat cu numărul de posturi necesar Poliţiei Române pentru desfăşurarea activităţilor de operaţionalizare şi gestionare a Registrului, în condiţiile legii, urmând ca prevederea acestora în statele de organizare să se realizeze etapizat, la propunerea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliţia Română va aduce la cunoştinţa publică prevederile prezentei legi, precum şi scopul instituirii Registrului, prin intermediul mai multor instrumente şi/sau acţiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă şi informare prin mass-media, postarea informaţiilor pe propria pagină de internet, organizarea unor acţiuni specifice prin poliţişti specializaţi, mai prevede actul normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Inter Milano, ţinută în şah pe teren propriu de Napoli (1-1), în Serie A

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

_ De ce sunt atât de mulți americani care nu își pot găsi un loc de muncă chiar dacă sunt disperați să fie angajați?

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ SUA redislocă arme nucleare în Marea Britanie după retragerea din 2008

_ Informații surprinzătoare despre fluxurile de resturi de pe Marte

_ Noua metodă de înșelătorie! STB denunță un fake-news

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

Luptătorul din Arenă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6676, afisate in 112 pagini.