12:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ BREAKING Ca între directori - Fostă directoare din SJU Botoșani `i-a strecurat` 500 de euro managerei pentru transferul fratelui pe un post mai favorabil

BREAKING Ca între directori - Fostă directoare din SJU Botoșani `i-a strecurat` 500 de euro managerei pentru transferul fratelui pe un post mai favorabil

Concret, dosarul de mare corupție instrumentat de DNA Suceava scoate la iveală metehnele de neoprit din sistemul public de sănătate din România și arată cum persoane neprofesioniste, nepregătite, acced pe posturi ce implică stabilirea de diagnostice și tratarea oamenilor bolnavi.

Una dintre faptele penale pentru care este acum anchetată acum fostul manager al SJU Botoșani este legată de transferul fratelui fostei directoare a spitalului, care, „pentru efort”, a „strecurat„ 500 de euro în contul Monicăi Adăscăliței.

Astfel, se arată în dosarul în care judecătorii au avut de stabilit dacă o arestează preventiv pe Monica Adăscăliței,  în perioada octombrie-noiembrie 2023, managerul SJU Botoșani a primit 500 de euro  în legătură cu aprobarea transferului fratelui inculpatei Coca Stela Crîșmaru, asistent-medical generalist de la Camera de Gardă Săveni, la Laboratorul de Radiologie Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.

Ancheta a relevat că cele două femei se cunosc încă din anul 2005 când era medic la UPU - Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, continuând să relaționeze cu aceasta inclusiv, în perioada când a îndeplinit funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

Monica Adăscăliței a fost numită manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în luna august 2023.

Despre fratele său, în vârstă de 54 de ani, fosta directoare a povestit că acesta și-a început activitatea ca asistent-medical, în anul 2018, la Camera de Gardă Săveni, unde a fost angajat prin concurs, după terminarea studiilor.

După un timp bărbatul s-a văitat că nu mai dorea să facă naveta de la domiciliul său din Botoșani la locul de muncă din localitatea Săveni și a rugat-o să-l ajute să se transfere pe un post de asistent-medical, la o secție din Botoșani, aparținând Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani.

Având în vedere că prin prisma funcției deținute, cea de director de îngrijiri medicale, inculpata Crîșmaru deținea informațiile necesare cu privire la secțiile unde fratele său putea fi delegat, a aflat că în acea perioadă, era un post vacant de asistent-medical la Serviciului de Medicină Legală Botoșani, context în care medicul-șef al SML Botoșani, a înaintat conducerii Spitalului Județean Botoșani, o solicitare de angajare a unui asistent medical, pentru preluarea și transportul decedaților din județ.

Serviciul de Medicină Legală Botoșani chiar dacă are sediu și finanțare separată, face parte totuși din organigrama Spitalului Județean Botoșani.

În calitate de director de îngrijiri medicale, inculpata Crîșmaru a discutat cu managerul spitalului, în perioada 2020-2022, despre posibilitatea aprobării delegării fratelui său, la SML Botoșani, pentru o perioadă de 60 de zile, managera fiind de acord, delegarea fiind în interes de serviciu.

În consecință, fratele inculpatei a fost delegat la Serviciul de Medicină Legală Botoșani, începând cu decembrie 2021 până în luna mai 2022, fiecare delegare fiind pentru o durată de 60 de zile.

Fosta șefă a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, Monica Adăscăliței, reținută de procurorii DNA Suceava pentru luare de mită a fost plasată în arest la domiciliu de un judecător de la Tribunalul Suceava, după ce DNA a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile cu scopul de a proteja unele probe ulterioare.

Concret, DNA a cerut arestarea preventivă a femeii pentru a nu exista riscul ca, prin prisma funcției deținute, să influențeze unele probe precum unii martori, inculpați sau chiar unele documente existente la nivelul unității medicale.

Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă iar toate părțile din dosar pot contesta soluția caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel Suceava.

În cursul zilei de miercuri, Monica Adăscăliței a fost prezentată în fața Tribunalului Suceava, unde s-a propus  arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

”În cauza mediatizată prin comunicatele 1148/VIII/3 din 13 decembrie 2023 și 1150/VIII/3 din 14 decembrie 2023 și 16/VIII/3 din 16 ianuarie 2024, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea în perioada 2018-2023, de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2024, a inculpatei Monica-Delia Adăscăliței, manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (două fapte) și trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În lunile octombrie și decembrie 2023, inculpata Adăscăliței Monica-Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:

- a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,

- a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată.

Inculpatei Adăscăliței Monica-Delia i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cursul zilei de 19 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una era sediul unei instituții publice.

”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, au transmis procurorii DNA.

Detalii AICI:Managerul Spitalului Judeţean Botoșani, reținut de DNA în dosarul angajărilor pe bani


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ JK Rowling, în contextul noii legi scoțiene privind infracțiunile motivate de ură: Arestați-mă

_ Studiul spune că salvarea cu zăpadă din California din 2023 de la megasecetă a fost un eveniment ciudat. Nu te obișnui cu asta

_ Duma de Stat a Rusiei propune un nou plan de bătaie după prezidenţiale: Ce implică ,,de-occidentalizarea”

_ Tinerele vedete ale lui Arsenal vor reveni cu siguranță dacă nu vor câștiga Premier League anul acesta, dar au avut o mână de ajutor de la VAR pentru a-și duce treaba la bun sfârșit în victoria cu 3-0 împotriva lui Bournemouth, scrie IAN LADYMAN

_ România face un spital din banii PNRR, deși licitaţia a fost anulată: Ar trebui să fie gata în 3 ani, zice Alexandru Rafila

_ Expertul în expresii dimorfe explică termenul „agresivitate drăguță”

_ Legenda NBA Charles Barkley aruncă o bombă a adevărului despre San Francisco în timpul jocului NBA All-Star (VIDEO)

_ PNL's Ciuca: We must explain people what we've done, admit what we haven't done

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Liderul AUR, George Simion, a devenit tată

_ Șeful BRIT Awards recunoaște că se descurcă după indignarea față de nominalizările din 2023 și lipsa de reprezentare a artistelor de sex feminin: „Ne-am gândit mult să mergem mai departe”

_ Teaser pentru Oscars 2024: clipul cu tematica Barbie îl vede pe gazda Jimmy Kimmel numit un „Ken de vârstă mijlocie”, în timp ce Ryan Gosling mănâncă In-N-Out – iar cel mai bun regizor al Gretei Gerwig este evidențiat

_ Kremlinul neagă că Putin ar fi sugerat că ar putea să renunţe la cereri-cheie pentru a opri războiul

_ Autostrada Soarelui, blocată: Restricţii de circulaţie pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, până pe 25 aprilie

_ Medicii i-au spus unei tinere că are o întindere musculară: Avea cancer în stadiu avansat. Semnele subtile pe care le-a ignorat

_ Rafael Nadal a fost eliminat în turul al doilea de la Barcelona

_ Cercetătorii explică modul în care algele verzi și bacteriile contribuie împreună la protecția climei

_ Poți observa mamiferul de munte ascuns camuflat pe acest munte acoperit cu zăpadă din Highlands?

_ Studiul arată că schimbările climatice ajută peștii tropicali să invadeze apa oceanelor australiene

_ Fed și Trezoreria asigură declinul dolarului

_ Șeful serviciilor secrete de apărare ale Ucrainei face dezvăluiri despre 'vasta listă de execuții rusești'

_ Americanii caută în panică „Al treilea război mondial” și „Pot fi ales” în timp ce Iranul bombardează Israelul

_ Fiica Elenei Lasconi reacționează pe rețelele sociale după dezbaterea electorală de luni seară. Ce spune tânăra despre mama sa

_ Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3020, afisate in 51 pagini.