09:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Consiliul Suprem de la Tiraspol a anunţat ce se va discuta la Congresul deputaţilor transnistreni de toate nivelurile

Consiliul Suprem de la Tiraspol a anunţat ce se va discuta la Congresul deputaţilor transnistreni de toate nivelurile

„Sarcina este simplă: suntem sub presiune, presiunea economică este un preludiu al presiunii politice, prin urmare, este necesar să găsim modalităţi de a le sparge pe toate. Cum? Mâine (miercuri - n.r.) vom vorbi despre asta. Avem nevoie de comerţ liber, ceea ce este stipulat în Memorandumul din 1997, avem nevoie de libera circulaţie a traficului de pasageri şi mărfuri. Şi, prin urmare, pe baza acestui lucru, vom face apel la ceea ce se numeşte comunitatea mondială”, a declarat Andrei Safonov, deputat în Consiliul Suprem (parlamentul local - n.r.) al regiunii transnistrene, citat de presa locală.

În plus, în opinia lui Andrei Safonov, este necesar să se facă presiuni pentru reluarea negocierilor în formatul „5+2”.

Acest format dedicat găsirii unei rezolvări pentru conflictul din regiunea separatistă transnistreană are ca mediatori OSCE, Rusia şi Ucraina, în timp ce SUA şi UE au statut de observatori. De la invazia rusă pe scară largă din Ucraina, reuniunile în format „5+2” nu au mai fost practic posibile şi au avut loc doar întâlniri directe, între Chişinău şi Tiraspol, în aşa-numita formulă „1+1”.

„Ne adunăm pentru a adopta o declaraţie. Pentru ca, cumva, toţi reprezentanţii OSCE, ai Uniunii Europene - cei care astăzi garantează democraţia în republica noastră şi în Moldova - să vorbească despre asta. Vrem ca ei să atragă atenţia asupra inadmisibilităţii măsurilor luate de Moldova faţă de republica noastră", a spus şi Galina Antiufeeva, vicepreşedinte al Consiliului Suprem al PMR (Transnistria).

Pe de altă parte, o cerere de asistenţă va fi adresată şi Federaţiei Ruse, inclusiv parlamentarilor acesteia, scrie presa de la Tiraspol.

Congresul deputaţilor de toate nivelurile, convocat doar a şaptea oară în ultimele trei decenii, a provocat deja o mare agitaţie în mass-media, dar parlamentarii transnistreni au reacţionat negativ la aceasta. „Congresul este un forum de afaceri. Nu este un circ unde se vor auzi sloganuri zgomotoase în stil extrem”, a subliniat Andrei Safonov.

La rândul său, Galina Antiufeeva i-a numit provocatori pe cei care răspândesc zvonuri despre o presupusă viitoare adoptare a unui apel privind includerea Transnistriei în Federaţia Rusă. Ea a reamintit că poporul transnistrean a luat deja o decizie în această privinţă în 2006. „Astăzi, în condiţiile presiunii economice, a ostilităţilor şi a unei mase de alte probleme din Moldova, un astfel de apel ar fi inoportun”, a declarat deputata.

În 2006, Transnistria a organizat un referendum la care alegătorii au decis că vor independenţă şi o eventuală unire cu Federaţia Rusă. Valabilitatea referendumului nu a fost recunoscută pe plan internaţional.

„Trebuie să construim relaţii paşnice şi să păstrăm pacea pe teritoriul nostru pentru a asigura toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor noştri. Congresul poate avea loc în aşa fel încât să atragem atenţia asupra acestui lucru, să arătăm că nu vom permite astfel de presiuni”, a declarat Galina Antiufeeva.

Deputaţii transnistreni şi-au exprimat încrederea că opinia participanţilor la congres va fi ascultată de comunitatea internaţională.

Politicianul transnistrean Ghennadi Ciorba a speculat că la congres - convocat pentru miercuri, la ora 11.00 - autorităţile de la Tiraspol vor cere ca Transnistria să devină parte a Rusiei. Această informaţie, preluată pe larg de media din Moldova, Ucraina şi România, a fost minimalizată de autorităţile de la Chişinău, care au denunţat o mişcare de propagandă a Moscovei, cu atât mai mult cu cât joi Vladimir Putin este aşteptat să rostească discursul său anual din Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus.

Biroul pentru Reintegrare de la Chişinău, care se ocupă de relaţia cu Transnistria, a declarat că, potrivit informaţiilor de care dispune, „nu există niciun motiv pentru a crede că situaţia din regiune s-ar putea înrăutăţi”, dar şi-a exprimat speranţa că „Tiraspolul îşi dă seama de consecinţele pe care şi le asumă în cazul unor măsuri pripite”.

Fapt semnificativ, marţi, un diplomat de rang înalt din Departamentul de Stat al SUA, aflat în vizită la Chişinău, s-a deplasat la Tiraspol şi a stat de vorbă cu liderul transnistrian Vadim Krasnoselski. Acesta s-a plâns de taxele vamale impuse de Chişinău, dar în acelaşi timp a lăudat oportunităţile oferite afacerilor locale de acordul de liber-schimb pe care Republica Moldova îl are cu Uniunea Europeană.

În plus, viceprim-ministrul pentru reintegrare din Republica Moldova, Oleg Serebrian, care gestionează dialogul cu Tiraspolul, se află miercuri într-o vizită de lucru la Bucureşti, unde se va întâlni cu reprezentanţi ai guvernului român şi cu şefi de misiuni diplomatice, cărora le va prezenta situaţia din regiunea transnistreană. Oleg Serebrian va susţine o prezentare a situaţiei din regiunea transnistreană pentru şefii misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, organizată de Institutul Diplomatic Român.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Munca mea oferă o pensie de sacrificiu salarial - ar trebui să mă înscriu?

_ Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat

_ China avertizează ferm Europa: 'Nu e posibil să vă decuplați de noi. Decuplarea de China reprezintă cel mai mare risc!'

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Cu o nouă abordare imagistică, oamenii de știință analizează îndeaproape interacțiunile adezive microbiene

_ BREAKING CSAT anunță că Tik Tok l-a favorizat pe Georgescu: S-a dispus sesizarea organelor penale

_ Klaus Iohannis primește un semnal pozitiv de la vârful NATO. Mircea Geoană: 'Vocea noastră este ascultată'

_ Starul Peaky Blinders, Paul Anderson, s-a „despărțit de iubita sa, designerul de bijuterii” înainte de acuzațiile de droguri de clasa A

_ Dealer de antichități pentru vedete, inclusiv Richard Gere, blocat în luptă judiciară cu un fost intern care susține că ar trebui să primească jumătate din compania sa de un milion de lire sterline

_ Cheryl își ia rămas bun de la Liam Payne: cântăreața participă la o slujbă privată pentru fosta ei împreună cu Harry Styles, colegii săi de trupă One Direction și o mulțime de vedete

_ Guvernul irlandez vrea să trimită solicitanţii de azil în Marea Britanie

_ Taco Bell închide toate sălile de mese din Oakland, California din cauza infracțiunilor – va oferi doar serviciu de transport fără numerar

_ Țara care dă o lecție României în fața marelui cutremur: 'Toată lumea îşi face treaba!' (VIDEO)

_ Mama unei femei cu handicap grav din Utah, în vârstă de 31 de ani, care nu poate vorbi și are dimensiunea unui copil de opt ani, îl surprinde pe tatăl vitreg al fiicei violând-o după ce a instalat camerele în cameră pentru a surprinde crizele

_ Acord în greva de la Poşta Română. Noul contract colectiv de muncă va fi înregistrat la ITM. Se va relua lucrul

_ Deputatul georgian Îl PUMNĂ în față pe un politician rival pentru a-l împiedica să introducă o lege controversată care aduce o represiune asemănătoare lui Putin - declanșând ceartă în masă în parlament

_ Fazele lunii în aprilie 2024. Ce înseamnă Luna roz - Calendarul complet al Lunii Pline

_ Însoțitorul de zbor dezvăluie adevăratul motiv din spatele celui de-al 13-lea rând lipsă din avioane

_ Cu ce volum intenționează Azerbaidjanul să crească livrările de gaze către Europa în următorii doi ani

_ Judecătorul decide că fostul consilier al lui Trump Peter Navarro va rămâne în închisoare în timp ce va face apel la condamnarea pentru dispreț

_ Investitorii retrag peste 1 miliard de euro pe lună din fondurile imobiliare din Europa

_ Medicamentul care va schimba lumea dă teste promițătoare: Ar putea elimina obezitatea

_ În prima luptă de gladiatori a Colosseumului: Ce s-a întâmplat când Priscus și Verus s-au dus cap la cap în fața împăratului Titus la deschiderea arenei în 80 d.Hr.

_ Acestea sunt cele mai populate insule din lume?

_ Foștii directori Twitter îl dau în judecată pe Elon Musk pentru o indemnizație de 128 de milioane de dolari

_ Vollering revendică primul triumf feminin de la Vuelta

_ Israel reopens Gaza crossing but UN says not enough aid getting through

_ Kamala Harris aplaudă comentariile lui Biden SOTU cu privire la decriminalizarea marijuanei, în ciuda faptului că au urmărit persoane pentru aceleași crime

_ Cea mai mare breșă de securitate cibernetică din istoria Franței: Datele a jumătate din populație au fost furate

_ Proprietarul unei echipe propune înlocuiri 'ca la fotbal' la Turul Franței

_ More than 550 new cases of measles registered last week

_ Chris Packham îl marchează pe Jeremy Clarkson drept „bufon” pe fondul afirmațiilor că prezentatorul a cumpărat un Range Rover care consumă benzină „doar pentru a-i ciudă” pe starul Springwatch

_ VIDEO | Viscolul și zăpada încep să pună stăpânire pe anumite zone din țară: Drumarii intervin cu utilaje și materiale antiderapante

_ PM Ciolacu on Rosia Montana case: Let's wait for the decision, we'll manage either way

_ VIDEO Cel mai 'achitat' primar PNL, pus la zid de Ciucă, după ce s-a afișat cu Ciolacu la braț

_ „E economia, prostule!” Alegătorii negri și hispanici îl îmbrățișează pe Trump despre economie și bunăstare

_ Matematicianul dezvăluie formula pentru propunerea perfectă - și susține că ar trebui să cheltuiești 2,5 luni de salariu pe inel

_ FMI dă vești uriașe: Economia Rusiei va crește mai repede ca toate marile economii ale UE și ca a SUA

_ Cel mai mare producător de ulei de măsline din lume trage semnalul de alarmă: Industria se confruntă cu un moment foarte greu

_ Larisa Popa rupe tăcerea, după ce a demisionat de la Taverna Racilor: Am clacat!

_ Giorgia Meloni susține că există o „incidență mai mare” a imigranților în cazurile de viol în Italia înainte de a accepta „acum voi fi numit rasist”

_ Patru munţi subacvatici cu înălţimi impresionante au fost descoperiţi în Pacific

_ Un motociclist de 50 de ani moare după ce și-a prăbușit motocicleta pe o curbă pe un circuit de curse din Kent

_ Accident mortal în Dolj. Un șofer a intrat cu mașina într-un cap de pod, după ce a pierdut controlul autoturismului

_ Ducele de Westminster este în fruntea listei celor 40 de bogați sub 40 de ani, cu o avere de 10 miliarde de lire sterline, cu săptămâni înainte de a se căsători cu Olivia Henson

_ Meta adaugă un susținător al cenzurii în consiliul de administrație

_ Total adorabil! Fotograful surprinde câini mai în vârstă iubind viața în timp ce se scufundă pentru a prinde delicii

_ PETER HITCHENS: Nu este nimic conservator la acești bellici și legalizatori dubioși ai drogurilor

_ Un Pompei botanic: Cercetătorii au găsit fosile spectaculoase de plante australiene de acum 30 de milioane de ani

_ Bucharest Stock Exchange closes Thursday's session mixed

_ Over 120,000 people cross Romania's borders on first day of Orthodox Easter

_ Am refuzat să renunț la locul meu de avion pentru ca o femeie să poată sta lângă copilul ei - a strigat la mine și a spus că este „dreptul” ei, dar oamenii sunt de partea mea

_ Temu și TikTok axe încălzitoare ieftine la vânzare în magazinele lor online după Care? ancheta descoperă că ar putea lua foc sau chiar exploda

_ Cercetătorii dezvoltă un accelerator de fascicul de electroni pentru sterilizarea echipamentelor medicale

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

_ Investiţie de 43 de milioane lei pentru reabilitarea blocului central al Spitalului Judeţean Slatina


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 311, afisate in 6 pagini.