09:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un tir înmatriculat în Bulgaria, mai mulţi paleţi ce conţineau peste 13.000 de bunuri contrafăcute

Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un tir înmatriculat în Bulgaria, mai mulţi paleţi ce conţineau peste 13.000 de bunuri contrafăcute

„În data de 16.03.2024, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean bulgar. Acesta transporta coletărie pe ruta Bulgaria-Germania, conform documentelor prezentate. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, mai mulţi paleţi ce conţineau diverse bunuri”, arată comunicatul de presă al Poliţiei de Frontieră.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 13.395 bunuri contrafăcute, constând în articole vestimentare, încălţăminte, parfumerie, produse de marochinărie şi ceasuri inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele, în valoare totală de aproximativ de 4.018.500 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, mai spune sursa citată.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Șeful sindicatului agricol se îndreaptă asupra celebrităților care cumpără terenuri pentru a-și „spăla verde” stilul de viață al jet-setter-ului

_ Supermodelul costumului de baie Sports Illustrated devenit antreprenor milionar, în vârstă de 60 de ani, este aproape de nerecunoscut când iese în Montecito - dar poți ghici cine este?

_ Adolescentul britanic dispărut cândva, Alex Batty, spune că se află la începutul unei aventuri de dragoste după ce s-a întors acasă din Europa, unde locuia cu mama sa, care l-a „răpit” la vârsta de 11 ani.

_ PPE şi Renew solicită o dezbatere în Parlamentul European despre existenţa acolo a unei reţele de influenţă ruseşti

_ Maria Zaharova intră tare peste SUA care au spus că nu văd semne că Ucraina ar fi implicată: De unde trag concluzie cu privire la nevinovăţia cuiva?

_ JONATHAN McEVOY: Rod Stewart și Gary Barlow au cântat pentru el la cea de-a 50-a aniversare, dar s-a încheiat petrecerea pentru șeful Red Bull, Christian Horner, după acuzațiile de „comportament incredibil de controlant”?

_ Războaiele de streaming ale TV: BBC face echipă cu radiodifuzori rivali pentru a lansa serviciul Freely în încercarea de a prelua Netflix

_ Sarah Ferguson arată sofisticată în ansamblul marinei în timp ce iese la Global Citizen Prize Awards la New York

_ VIDEO Ilie Bolojan, întrebat de față cu Nicolae Ciucă dacă-i vânează locul de președinte al PNL

_ Timişoara: Se reia, de vineri, transportul cu varopaşele pe Bega

_ ȘOC: Președintele conservator ungar Novak demisionează la TV �n direct pentru iertarea unui bărbat condamnat pentru acoperirea cazurilor de abuz sexual asupra copiilor

_ Industria europeană a materialelor plastice „în necaz” pe măsură ce cota de piață scade

_ Cine este noul secretar general adjunct al NATO. Mark Rutte a numit o femeie pentru a doua funcţie din Alianţă

_ Oamenii de știință identifică corpurile arse folosind o tehnică concepută pentru extragerea ADN-ului de la mamuți lânoși, oameni de Neanderthal

_ Investigarea variației trăsăturilor vaselor rădăcinilor fine în ordine topologică în cadrul și între speciile de arbori tropicali

_ Momentul în care pasagerii neînfricat abordează bărbatul la podea, apoi îl întind cu bandă adezivă după ce a încercat să deschidă ușa de urgență în timpul zborului cu avionul American Airlines către Chicago

_ Ciclul carbonului din sol depinde atât de adaptarea termică microbiană, cât și de disponibilitatea substratului

_ Bărbatul cu cel mai mare penis al Marii Britanii dezvăluie dezavantajele - de la a fost aruncat din yoga pentru că alții au presupus că a fost trezit să fie folosit de o întâlnire care a vrut să-l arate pe OnlyFans

_ Examinarea efectului pistoletului de reintrare prin satelit prin video

_ Proiect: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte. Legea merge la promulgare

_ Mărcile de băuturi ale lui Conor McGregor „vor fi BOICOTATE” de gigantul irlandez de retail – după ce starul UFC a pierdut un caz de agresiune sexuală civilă

_ Cercetătorii descoperă UN AL PERICOL tulburător al alimentelor ultraprocesate care ți-ar putea schimba aspectul

_ Trafic restricţionat pe Autostrada Soarelui. Reparaţii la pasajul Drajna

_ Institutul Ştiinţific din Kiev arată rămăşitele rachetei hipersonice Zirkon, folosită de Moscova

_ Copenhaga vs Manchester City - Liga Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce echipa lui Pep Guardiola își continuă apărarea titlului împotriva cuceritorilor lui United în optimile de finală

_ Situație ciudată la metroul din București: toți călătorii sunt nervoși

_ Putin va sosi marți în Coreea de Nord, prima vizită în 24 de ani

_ Paris asigură dragostea olimpică prin distribuirea a 220.000 de prezervative gratuite sportivilor

_ Observatorul Swift studiază o pereche de găuri negre monstruoase care produc gaze

_ Steaua a remizat cu Chindia Târgovişte, scor 1-1

_ Raportul DOD arată o propunere de cercetare a ambarcațiunilor UAP cu inginerie inversă

_ Incendiul izbucnește la hotelul „The Shining”: Flăcările străbat istoricul Timberline Lodge din Oregon, care a apărut în celebrul film de groază din 1980 al lui Jack Nicholson

SpaceX tocmai a făcut un pas mare spre reutilizarea amplificatorului Super Heavy al Starship

_ Începem Paștele cu strop! Britanicii au ajuns pe plajă în timp ce cerul mohorât lasă loc soarelui și temperaturile urcă la 13C, în timp ce milioane de oameni se îndreaptă spre vacanță

_ Creatorul Tatălui Ted, Graham Linehan, a fost justificat de raportul Cass privind tratamentul trans NHS pentru copii, susțin fanii după ce a fost anulat și denigrat din cauza opiniilor despre tranziția de gen a tinerilor.

_ Miliardarul german de supermarket care a dispărut făcând drumeții pe Matterhorn și a fost declarat mort, „locuiește cu amanta sa la Moscova”

_ Șefii FTSE 100 susțin că sunt dificili în comparație cu statele. Dar analiza noastră sugerează o poveste foarte diferită: șefii britanici sunt într-adevăr prost plătiți?

_ Sora lui Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar - Instanța validează măsura DNA față de `finanțatoarea` șefului CJ Prahova

_ Guvernul australian ordonă Facebook și X să elimine videoclipul cu atacul cu cuțitul musulman

_ Germania a trecut de Canada pentru a ajunge în semifinalele Cupei Davis

_ Prins în punctul de vedere al unei crize legate de costul vieții

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat noaptea trecută 132 de drone, iar apărarea aeriană a distrus 88 în 11 regiuni

_ Fanii Man United care se prezintă drept suporteri cu dizabilități pentru a intra în meciuri sunt criticați de o organizație caritabilă de top... în timp ce clubul înăsprește regulile pentru a preveni repetarea înșelătoriei „daunătoare”

_ Leo Hohmann: Nașul AI spune că �roboții de luptă� vor domina �n cur�nd abilitățile de război ale națiunilor majore, reprezent�nd �amenințare existențială�

_ PARANOIA LUI ZELENSKY: Președintele Ucrainei este „emoțional și nervos”, cu „anxietate profundă” – a instruit oficialii să-l critice pe Biden pentru că a sărit peste summitul pentru pace din Elveția

_ Adrian Năstase: Ideea că România ar putea să fie o mare bază NATO este enervantă pentru Turcia

_ Cea mai adâncă gaură albastră din lume a fost descoperită în Mexic: un abis imens se extinde la cel puțin 1.380 de metri sub nivelul mării - iar oamenii de știință nu au ajuns încă la fundul acestuia

_ Salariul colosal pe care îl primesc Bontea, Scărletscu și Dumitrescu la Masterchef: Suma este dublă față de cât primeau la Antena 1

_ Jesse Baird, cadavrele lui Luke Davies găsite: Actualizare dramatică în ancheta poliției din NSW, în timp ce polițiștii roiesc în Bungonia după ce Beau Lamarre-Condon a fost acuzat

_ TREBUIE SA VEZI! Stephen A. Smith se �ntoarce �mpotriva regimului Biden: �Prețul ridicat al legii anti-Trump a democraților� (VIDEO)

_ Ar putea fi arestat proprietarul Pub Al Murray din cauza noii legi din Scoția privind infracțiunile motivate de ură? Stand-up susține că legislația îi expune pe comedianți în riscul de a fi pedepsiți pentru călușuri cu limba în obraz

_ Studiul datelor cometei A117uUD sugerează că a fost pusă pe o „traiectorie hiperbolică” în timpul trecerii pe lângă Saturn

_ Franța este de acord să patruleze cerul peste plajele sale, într-o nouă represiune asupra punctelor de trecere a migranților Canalului

_ ILARIO: Guvernatorul Michigan, Gretchen Whitmer, huiduit de o mulțime record la draftul NFL din Detroit (VIDEO)

_ Grevă în domeniul securităţii aeroportuare programată pentru joi în Germania

_ Luka Modrić și Ivan Perišić stabilesc un record european impresionant

_ Moment emblematic, hardmanul UFC, Jon Jones, îi înmânează lui Donald Trump centura sa de campionat și se înclină în fața președintelui ales - dezvăluind fanii

_ VIDEO| Cine sunt Gardienii Revoluției din Iran, cei care au lansat atacul asupra Israelului

_ Fosta iubită a agentului Serviciului Secret speră că poveștile lor sexuale pe plajă cu Obama vor fi transformate într-un film

_ „Trăiesc într-o perpetuă teamă că tatăl meu va fi eliberat după ce mi-a ucis-o pe mama cu un ciocan”: fiul ucigașului Robert Brown povestește despre trauma sa, în timp ce pilotul încarcerat din BA își pierde oferta de eliberare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 375, afisate in 7 pagini.