17:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Atac la Moscova - Un spectator aflat în mall l-a neutralizat pe unul dintre atacatori. Ce spune ministerul rus de interne despre teroriști

Atac la Moscova - Un spectator aflat în mall l-a neutralizat pe unul dintre atacatori. Ce spune ministerul rus de interne despre teroriști

Un spectator care urma să asiste la concertul din Crocus City Hall din Moscova a "neutralizat unul dintre terorişti", potrivit Comitetului de Investigaţii al Rusiei, o autoritate federală de anchetă, informează bbc.com, potrivit news.ro.

Şeful comitetului a declarat că intenţionează să îi acorde un premiu departamental spectatorului respectiv, al cărui nume nu a fost menţionat.

Comitetul precizează că bărbatul "a dat dovadă de un curaj de neegalat" în timp ce încerca să-şi protejeze soţia când atacatorii au luat cu asalt complexul.

"Prin acţiunile sale ferme şi decisive, a salvat vieţile oamenilor din jurul său în acel moment", este mesajul postat pe Telegram de comitet.

Cei patru presupuşi autori ai atacului lansat vineri seara asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), sunt "cetăţeni străini", a dat asigurări sâmbătă Ministerul de Interne rus, relatează AFP.

Cei patru suspecţi, care au fost arestaţi, "sunt toţi cetăţeni străini", a precizat ministerul într-un comunicat, fără a preciza cetăţenia acestora. Presa rusă şi un deputat au declarat anterior că unii dintre suspecţi sunt originari din Tadjikistan, o ţară din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul şi unde organizaţia Stat Islamic este activă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ultima insultă a lui Rolf Harris la adresa victimelor sale: starul de dizgrație a murit fără bani după ce „și-a șters averea de 16 milioane de lire sterline, astfel încât să nu fie nevoit să plătească despăgubiri”

_ Moment terifiant, animalele de companie sălbatice de leu care țipă un bărbat după ce a încercat să-și facă un selfie cu o fiară în Pakistan

_ Studiul genomului arată că oamenii transmit animalelor mai mulți viruși decât prindem de la ele

_ Modificări majore în transportul public din București: Trasee modificate pentru liniile 138 și 178, iar 278 devine linie metropolitană

_ Poliţia britanică cercetează doi bărbaţi pentru spionaj în favoarea Chinei

_ Prețul aurului atinge un nivel record; Ce se află în spatele celor mai recente și cum investiți în el?

_ Atletico Madrid, postare greu de înțeles - O poză cu Horațiu Moldovan, acompaniată de versurile: 'Ai fundul mare, vai, cât mall-ul din Dubai'

_ Un cuplu din lumea tenisului se detramă: Ne dorim în continuare reciproc numai bine

_ 'Degeaba ignorăm instinctul'. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită

_ Paris inaugurează un bazin masiv de stocare a apei pentru a curăța râul Sena pentru Jocurile Olimpice

_ Cercetătorii sugerează că presiunea mecanică declanșează un eveniment cheie în infecția cu HIV

_ Ar putea medicul dumneavoastră să vă GOOGOLĂ? Solicită reprimarea obiceiurilor nerostite

_ Judge Merchan Says He Will Consider 4 New Trump Gag Order Violations, Sets New Hearing

_ Alaves a dispus de Atletico Madrid, scor 2-0

_ Regina Maxima a Țărilor de Jos îmbracă un costum albastru sofisticat pentru a-l întâlni pe președintele Nigerului - dar adorabilul ei pui Mambo fură spectacolul

_ Mircea Govor, reales preşedinte al PSD Satu Mare

_ Totalitatea gata: SUA se pregătesc pentru frenezia eclipsei de soare din 8 aprilie

_ Procesul de înmatriculare al vehiculelor se mută în mediul online, în acest an, anunță MAI

_ Șeful NATO șochează cu prezicerea unei „confruntări de decenii” cu Rusia

_ Ronaldo a fost suspendat un meci pentru un gest obscen

_ Părinții recunosc sincer că viața lor ar fi mai ușoară dacă ar avea un singur copil

_ Alegeri prezidenţiale 2024, primul tur. Unde se pune ştampila şi cum arată buletinul de vot

_ Scrutinul pentru Parlamentul European începe peste o lună - Ghid pentru alegerile europene 2024

_ ZF: Război la vârful celei mai influente familii din lume pentru controlul unei industrii globale

_ „Cu siguranță o șansă” Stokes va turna la al patrulea test din India: Pope

_ După Marcel Ciolacu, și Nicolae Ciucă îi spune pas lui Mircea Geoană: 'Nu există această variantă discutată în interiorul coaliţiei'

_ Prezentatorul BBC dezvăluie că a fost înșelat din jumătate din economiile sale, în timp ce îi avertizează pe ascultători să se ferească de fraudă bancară

_ Alexei Navalnîi a fost „torturat la rece” în colonia penală Polar Wolf înainte de a fi „ucis”, susține gruparea umanitară în timp ce solicită examinarea independentă a corpului criticului lui Putin

_ Oamenii de știință dezvăluie pentru prima dată modul în care STRESA determină creșterea și răspândirea cancerului

_ Întrebări și răspunsuri: Biologia Holobiont, un nou concept pentru explorarea modului în care microbiomul modelează evoluția vieții vizibile

_ Imigranții ilegali dau în judecată cu succes polițiștii de frontieră polonezi, în ciuda violenței extreme cu care se confruntă ofițerii

_ Gavin Newsom se confruntă cu critici pentru renunțarea la „pâinea” a salariului minim care a beneficiat cel mai mare donator

_ US students seek universities' divestment from Israeli occupation and war

_ Optimizarea Eficientei in Birou: Detalii Tehnice Despre Imprimanta Color si Imprimanta Laser (P)

_ Moment șocant izbucnește o ceartă uriașă la gara Waterloo din Londra, când polițiștii de la Met sunt prinși în ciocniri violente în scene terifiante fără lege

_ „Exclus de FBI, CIA și Bob Woodward” - Tucker Carlson spune că Watergate a fost orchestrat pentru a-l înlătura pe președintele Nixon din funcție

_ Predoiu, despre Schengen: Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică

_ Bucureştiul a intrat în finala competiţiei `Destinaţia Anului 2024` la categoria `Oraşe care inspiră`

_ Haos de furtună la oră de vârf! Met Office emite avertisment meteo de la prânz pentru ploi torenţiale în Marea Britanie - după ce 35.000 de fulgere au lovit Marea Britanie peste noapte

_ Vaste zone ale Americii sunt atât de deprimate încât arată ca ceva dintr-un film de groază

_ Looted gold, royal treasures go on show back home in Ghana

_ Euro 2024 – play-off: Grecia – Kazahstan 5-0

_ Buzău: Bărbat mort într-un incendiu care i-a distrus casa

_ În imagine: fanii lui Man United „iau în mod fals bilete pentru persoanele cu handicap” și se lăudează cu „miracole” în timp ce stau într-un scaun cu rotile la meciurile din deplasare „praf de aur” – în timp ce clubul lansează o anchetă

_ Nadal impresionează în victoria de la Madrid împotriva lui Alex de Minaur

_ Consiliul Suprem de la Tiraspol a anunţat ce se va discuta la Congresul deputaţilor transnistreni de toate nivelurile

_ Sony și Apollo fac o ofertă în numerar de 26 de miliarde de dolari pentru Paramount

_ Xi din China se întâlnește cu fostul președinte al Taiwanului Ma la Beijing

_ Amendă uriaşă în urma unei dispute pe reţelele sociale în care doi oameni au fost numiţi pedofili

_ Înjunghierea lui Bondi Junction Westfield: tatăl care gândește rapid este lăudat în timp ce își pune măști pentru ochi pe copiii săi pentru a-i împiedica să fie martori la oroarea care se desfășoară

_ Republica Moldova se unește cu România pe cale energetică: au început lucrările la linia de 158 km care va dezlipi Chișinăul de Transnistria

_ Praful din Sahara acoperă capitala Senegalului determinând avertizare privind calitatea aerului

_ Musk îl apără pe fostul președinte, Scarborough îl șterge, după ce mass-media corporativă de stânga a dezlănțuit „farsa de baie de sânge” a lui Trump

_ Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Tineretului: Orice politician are datoria morală de a asigura tinerilor condiții de dezvoltare profesională

_ Monty Don avertizează grădinarilor cu privire la o sarcină simplă din martie pe care trebuie să o faceți acum în grădina dvs. pentru a vă asigura că aveți un „gazon bun”

_ Studenții la medicină au ordin să se încline în fața „Mama Earth”

_ Hamas says no 'major' issues, as Gaza truce effort builds

_ MTG îl va forța pe Mike Johnson să-și dea drumul la vot pentru banii din Ucraina, dar cei mai buni demniști promit să-l salveze

_ Căderea lui Katie Price: cum despărțirea de Peter Andre a condus vedeta falimentară într-o spirală de autodistrugere - iar acum cei mai apropiați ei se tem de ce e mai rău


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 992, afisate in 17 pagini.