11:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ Deloitte: Creşterea nivelului de stres la job şi avansul tehnologic, preocupările angajaţilor (studiu)

Deloitte: Creşterea nivelului de stres la job şi avansul tehnologic, preocupările angajaţilor (studiu)

Alte preocupări ale angajaţilor includ noua capacitate a angajatorilor de a le monitoriza digital munca fără consimţământul lor (22%) şi lipsa conexiunii şi a sentimentului de apartenenţă cauzată de munca la distanţă sau în format hibrid (20%).

Studiul introduce conceptul de sustenabilitate umană, care se referă la eforturile angajatorilor de a crea un mediu durabil din punctul de vedere al capitalului uman, care poate susţine dezvoltarea întregii forţe de muncă şi care se concentrează pe sănătate, pe bunăstare şi pe sentimentul de apartenenţă.

În timp ce majoritatea respondenţilor sunt de acord că sustenabilitatea umană este importantă (76%), mai puţin de jumătate dintre aceştia (46%) iau măsuri concrete în acest sens şi doar 10% abordează cu succes subiectul.

Studiul relevă şi o diferenţă de percepţie asupra temei sustenabilităţii umane la diferite niveluri ierarhice din cadrul organizaţiilor, nouă din zece membri ai echipelor de conducere (89%) spunând că organizaţia lor avansează în această direcţie, în timp ce doar patru din zece angajaţi fără funcţii de conducere (41%) spun acelaşi lucru.

„Pentru ca organizaţiile să treacă de la faza pasivă, în care ştiu cum să facă ceva, la faza activă, în care chiar iau măsuri concrete, acestea au nevoie de un plan complet, integrat într-o strategie axată pe amplificarea performanţei umane prin combinarea obiectivelor legate de angajaţi cu cele legate de business. Pentru ca angajaţii să-şi îmbunătăţească performanţele, este nevoie ca liderii să demoleze «silozurile» în care încă se lucrează uneori şi să adapteze structurile tradiţionale la exigenţele zilelor noastre. Pentru ca relaţiile de muncă să fie fundamentate pe încredere, angajatorii trebuie să pună accent în continuare pe atributele umane şi să le valorizeze cu adevărat, şi să valorifice tehnologiile şi noile surse de date la nivel optim”, a declarat Raluca Bontaş, Partener, Deloitte România, citat de Ziarul Financiar.

Avansul tehnologic creează potenţialul pentru noi moduri de lucru care pot amplifica performanţa umană, dar, pentru ca organizaţiile să testeze aceste noi modalităţi fără a pune în pericol rezultatele de business, este necesar ca acestea să implementeze aşa-numitele „locuri de joacă digitale” (digital playgrounds), abordare care presupune o selecţie a tehnologiilor şi o democratizare a oportunităţilor de a le utiliza, susţine studiul. Majoritatea organizaţiilor recunosc importanţa acestei mentalităţi (65%), dar doar 41% fac ceva în acest sens şi puţine fac suficient pentru a înregistra un progres semnificativ (10%).

Pe măsură ce inteligenţa artificială avansează, organizaţiile ar putea întâmpina dificultăţi în încercarea de a găsi noi moduri de colaborare între oameni şi tehnologie, arată studiul. Deşi 73% dintre respondenţi spun că este important ca utilizarea inovaţiei tehnologice să fie îndeaproape completată de imaginaţia oamenilor, doar una din zece companii (9%) face progrese în mod semnificativ în această direcţie. Organizaţiile care rezolvă chestiunea deficitului de imaginaţie au aproape de două ori mai multe şanse să atingă rezultatele de business dorite (1,8x) şi pe cele legate de capitalul uman (1,9x)

Raportul Deloitte 2024 Global Human Capital Trends a fost efectuat în rândul a 14.000 de lideri de business şi de resurse umane din diferite industrii şi sectoare din 95 de ţări, inclusiv România. În plus faţă de raportul global, Deloitte a realizat studii în rândul angajaţilor şi al membrilor echipelor de conducere executivă, pentru a prezenta şi perspectiva lor şi a evidenţia discrepanţele dintre percepţiile liderilor şi cele ale angajaţilor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Deca: Circa 12.000 de elevi şi 88 de cadre didactice au primit sancţiuni pentru acte de violenţă

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Miracolul care are loc an de an la Mormântul lui Iisus. Cum se aprinde Sfânta Lumină la Ierusalim

_ Platforma de socializare de stânga „Bluesky” spune că nu poate ține pasul cu cererile de cenzură ale utilizatorilor

_ FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 2-0. Sibienii sunt primii în clasamentul din playout

_ F1 - Cursa pentru Marele Premiu al Bahrainului: Christian Horner, cel mai recent și pregătire live cu Max Verstappen în pole position înaintea deschiderii sezonului 2024... dar se va alătura Geri Halliwell soțului ei în padoc?

_ Marcel Ciolacu, despre achiziții pentru înzestrarea armatei: Să se producă pe teritoriul României

_ Partidul laburist David Lammy o apără pe Angela Rayner și susține că regulile sunt „diferite” atunci când sunteți în opoziție – după ce dosarul-bombă de fotografii adâncește rândul de locuințe al liderului adjunct

_ Companie de asigurări: Cea mai sigură destinație din lume pentru călătorii este Canada

_ Bărbatul recunoaște că i-a spus lui Mike Freer „Vin după tine” într-o serie de telefoane amenințătoare – după ce deputatul conservator a anunțat că renunță după ce a primit amenințări pentru opiniile sale pro-Israel

_ VIDEO | Apariție misterioasă pe plajă: Epava unei corăbii scufundate în urmă cu sute de ani a ieșit la suprafață în Cape Ray

_ Regele Charles, diagnosticat cu cancer: de la abdicare la Regency Act, iată scenariile posibile

_ PM Ciolacu urging Police to act with maximum seriousness, severity in combating illicit drug trafficking

_ Faceți cunoștință cu raverul misterios în vârstă de 79 de ani, care a luat cu asalt zeci de festivaluri EDM în SUA

_ Pilotul german Nico Hulkenberg va părăsi echipa Haas pentru Sauber (presă)

_ Formula 1 a amânat propunerea de a acorda puncte primilor 12 clasaţi din 2025

_ Echipa de arheologie descoperă o aşezare veche de 7.000 de ani în Serbia

_ Cum noua misiune a NASA de a fora apă pe Lună îi va ajuta pe astronauți să respire în spațiu, să creeze combustibil pentru nave spațiale și să ofere Americii o bază lunară permanentă - catapultându-ne într-o nouă eră a explorării spațiului

_ În nordul Gazei, „oamenii nu mai au nimic de mâncare”

_ „Cel mai avansat” robot umanoid din lume se îndreaptă spre Scoția: Ameca poate imita vorbirea umană și expresia facială cu o precizie ciudată – și va fi prezentat pentru „demistificarea tehnologiilor complexe”

_ „Au dat foc”: un haitian își filmează cartierul Port-au-Prince după atacuri de bande

_ Molecule noi, inspirate de navetele spațiale, avansează livrarea de nanoparticule de lipide pentru controlul greutății

_ Russell Brand anunță că va fi botezat duminică (video)

_ Consiliul a fost avertizat cu privire la pericolele unui drum plin de gropi înainte ca un șofer Porsche să ucidă un șofer Porsche - în timp ce poliția cercetează dacă „a deviat pentru a evita să lovească unul”

_ Kansas City Chiefs i-au învins pe San Francisco 49ers în prelungiri pentru a câștiga al doilea Super Bowl la rând

_ Comisarul european Adina Vălean anunță mutarea care salvează TAROM: 'Vom avea de-a face cu o companie care pleacă de la zero'

_ Cu o nouă abordare imagistică, oamenii de știință analizează îndeaproape interacțiunile adezive microbiene

_ Qantas a acceptat să achite compensaţii de 79 de milioane de dolari pentru că a vândut bilete pentru zboruri anulate

_ NHS a încălcat interdicția pentru secțiile mixte de aproape 44.000 de ori în 2023, deoarece cifra se dublează în cinci ani

_ Străbunica, în vârstă de 78 de ani, i-a fost amputat un picior după „patru zile de așteptare pe cărucior pe coridorul spitalului”

_ Comitetul Internaţional Olimpic spune că a fost victima unor farse telefonice ruseşti

_ WAYNE ROOT: Trăim �ntr-un Bizarro, Twilight Zone, Zombie Apocalypse Nightmare. Anexa A: Alejandro Mayorkas

_ Descinderi! Trei indivizi înarmați au tras în două persoane aflate în fața unui restaurant din Chiajna

_ EXCLUSIV: Joe Biden ține summit-ul Casei Albe cu „grupuri pentru drepturile de vot” și FIECARE PARTICIPANT este dintr-un grup de extremă stângă

_ Taiwan va discuta despre noi finanțare pentru armament cu SUA, deoarece avioanele de război chineze din nou în apropierea insulei

_ Cupa Mondială feminină și campioana olimpică O'Hara se retrag

_ Problemele de la Marea Roșie amenință recuperarea transportului de marfă din SUA

_ TIR cu cereale răsturnat la ieşirea de pe podul peste Dunăre: Se circulă pe o singură bandă

_ „Întotdeauna planul”: Musk dezvăluie invazia intenționată a frontierei de către Biden pentru a crea „stat cu un singur partid”

_ Acesta este singurul cadou că cineva nu este o persoană bună: „Este o trăsătură egoistă”

_ Poliţiştii, sesizaţi să intervină după ce un bărbat a făcut scandal într-o staţie de transport în comun- El a rupt ştergătorul unui autobuz

_ Două medalii de argint şi una de bronz pentru România la CE de tir sportiv de la Gyor

_ Europa este suficient de alarmată pentru a începe jocul de război O criză alimentară

_ LIVE TEXT: Război în Ucraina: Rusia simte momentul vulnerabil al Ucrainei și încearcă să spargă frontul

_ Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

_ Biologii folosesc învățarea automată pentru a clasifica fosilele de polen dispărut

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Campania lui Trump s-a transformat în cult: mulțimea adunată la mitingurile sale îl compară în mod explicit cu Iisus

_ Oficialii americani, întâlniri cu lideri israelieni: 'Scopul principal este să vorbim cu adevărat despre Rafah'

_ Percheziţii în Sibiu, Cluj şi Bucureşti într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 400.000 lei

_ Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional 'Masă sănătoasă

_ Nu judeca o carte dupa coperta! O casă modestă, care arată ca un bungalou din față, este de fapt o casă întinsă, cu mancave, bar și sală de muzică (și ar putea fi a ta pentru 695.000 lire sterline)

_ Ciucă, întâlnire cu românii din Paris la Catedrala Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail

_ Viitoarele revin pe măsură ce temerile geopolitice se estompează, Fed intră în perioada de întrerupere

_ Iohannis to EP: When I ran for president in 2014, I promised to strengthen the rule of law

_ Cercetătorii descoperă lichefierea spontană a interfețelor metal solid-metal lichid în aliaje binare coloidale

_ INVESTIȚIE DE BĂNĂ: Elevii de gimnaziu ies în protest după ce liderii școlii le permit „Blănorilor” să-i terorizeze – MUSCĂ, ZRUPĂ, LĂTRA, MESTEC BEȚI, AU O LITIERĂ PENTRU PISICI în baie (VIDEO)

_ AUDIO| Momentul uluitor în care judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu întreabă dacă un mort este prezent

_ Atac pe scară largă lansat de Rusia în Ucraina, în est și sud, inclusiv Odesa: au folosit bombe ghidate, S-300, MLRS și drone / Kievul reacționează

_ Tunisia unemployement: Young Tunisians scammed abroad


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171

Nr. de articole la aceasta sectiune: 10246, afisate in 171 pagini.