17:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Video - Marcel Ciolacu le-a cerut românilor din Qatar să revină acasă: Avem investiții de 100 de miliarde

Video - Marcel Ciolacu le-a cerut românilor din Qatar să revină acasă: Avem investiții de 100 de miliarde

„Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine financiar decât ați fi câștigat în România în acest moment. Eu sper din tot sufletul, nu numai cifrele care ne arată acest trend de creștere în România, care s-a datorat în primul și în primul rând unei perioade de stabilități politice într-o perioadă de criză, de această dată și de securitate, nu numai energetică sau pandemie, și sper din tot sufletul ca împreună cu colegii mei până la sfârșitul mandatului să menținem acest ritm de creștere”, le-a spus românilor Marcel Ciolacu.

El a declarat că și-ar dori ca românii din Qatar să revină în țară

„Este evident că mi-aș dori să reveniți în România, mai ales după cele povestite de domnul ambasador cât de implicați sunteți și cât de mult ați dus la dezvoltarea proiectelor majore din Qatrar. Mi-aș dori foarte mutl să găsim acele proiecte provocatoare pentru modelul dumneavoastră de așteptare și în România”, a declarat premierul.

Acesta a amintit că în România sunt derulșate investiții de aproape 100 de miliarde, dar că „suntem restanți în continuare în zona de sănătate, în zona de educație”.

În ceea ce privește problemele românilor din Qatar, premierul a spus că este la curent cu „provocarea cu sistemul de pensii” și că se caută soluții „să depășim acest moment”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Directorul CNAIR: Un nou sector din autostrada Bucureşti-Braşov (A3) intră în linie dreaptă

_ Un cărășean şi-a violat ambele fiice vitrege și le-a lăsat însărcinate

_ Ce sisteme de apărare antiaeriene are Israelului? Și de ce sunt atât de eficiente?

_ High Street pune speranțe într-o Vinerea Neagră și un impuls de Crăciun după scăderea post-bugetă

_ Tentativă de hoț de bănci care pretinde că un lunetist a scos o bombă după ce a ținut ostatici la Knifepoint la Bank of America (VIDEO)

_ Cercetările dezvăluie un nou herpesvirus la pinipedele din America de Sud

_ Preşedintele lui Bayern Munchen, încrezător într-un succes în Liga Campionilor

_ Mama a cărei viață s-a distrus tragic după ce a fost închisă pe nedrept pentru crimă cu trei incendii a fost „tratată ca un câine”

_ Meteorologii ANM au emis atenționare nowcasting Cod Galben pentru 10 județe

_ Parlamentarii senegalezi votează pentru amânarea scrutinului prezidențial, stârnind proteste

_ Povestea adevărată plină de căldură din spatele filmului Joy de la Netflix: cum trei oameni de știință hotărâți să „vindece lipsa de copii” au ajutat la producerea primului „bebeluș eprubetă” din lume

_ Cele mai bune 20 de emisiuni de vizionat la cerere în acest weekend - de la Netflix la BBC iPlayer: criticii noștri cernesc mii de opțiuni pentru ca tu să nu fii nevoit

_ Ce noroc! Acești oameni au câștigat la loteria alimentară când au comandat cina, dar au primit mai mult decât s-au târzit

_ Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: cum va fi vremea la începutul primăverii

_ Sechestrele FBI din seifuri au încălcat Constituția SUA: Curtea Federală

_ MAE - propuneri de ambasadori ai României în Arabia Saudită, Croaţia, Japonia şi Portugalia

_ Deputatul Beniamin Todosiu, liderul USR Alba, s-a înscris în PSD

_ Teheranul investighează un atac cu dronă lansat pe timpul nopţii

_ Ford Otosan aduce la Craiova directorul fabricii de camioane din Turcia

_ PSD anunță o premieră în istoria României: salariul mediu net a depășit 1000 de euro

_ Biden spune că medicii i-au spus că arată �prea t�năr� după ce a fost făcut fizic

_ Stranierii U21 și U20 pentru meciurile naționalelor din luna martie

_ Flacăra olimpică Paris 2024 aprinsă în Grecia, la locul de naștere al Jocurilor

_ Liverpool și West Ham termină la egalitate, 2-2, în etapa a 35-a din Premier League

_ Aterizare lunară privată din SUA încă funcționează după ce s-a rupt un picior și a căzut, dar nu pentru mult timp

_ Shell înregistrează profituri în scădere pe măsură ce veniturile scad

_ Carli Lloyd, fost star al naţionalei SUA, a anunţat că este însărcinată

_ RUPTĂ: Judecătorul radical din Illinois �l dă afară pe președintele Trump de la votul statului

_ VIAȚA MEA ÎN BĂUTURI: „După câteva pahare îmi dă lecții de tobe”, spune partenerul lui Jeremy Clarkson, Lisa Hogan

_ Compania din spatele paharelor virale Stanley este dat în judecată în mai multe state după ce a recunoscut că unele dintre pahare conțin plumb

_ Serviciile secrete ucrainene profețesc eliminarea lui Zelenski din joc: 'Se pune la cale un Maidan III'

_ NBA - LeBron James, selecţionat pentru al 20-lea său All-Star Game, un record

_ Rețeaua labirintică a traficanților de droguri și coșmarul noilor opioide

_ Toboganul de urgență Boeing care a căzut de pe zborul Delta se spală în fața casei avocatului care dă în judecată producătorul de avioane

_ Video | Piedone dă de pământ cu directorii din primărie după ce a văzut lucrările din teren

_ Irina Bara through to Oeiras Ladies Open quarterfinals

_ Nicolae Ciucă trage un semnal de alarmă după atacul cibernetic uriaș din spitale: 'Avem nevoie de specialişti, de investiţii în tehnologie'

_ Ultima oră! Fiii vrăjitoarei Sidonia au fost arestați după crima de la petrecerea cu vedete

_ 15 oficiali de stat avertizează Bank Of America despre „de-bancarea” creștinilor

_ Democrații propun „Guvernul în umbră” pentru a se opune Cabinetului lui Trump

_ Universitatea Columbia dă polițiștilor polițiștilor din New York undă verde pentru a aresta protestatarii anti-israeli care ocupă campusul

_ Rafila, despre achiziţiile centralizate pentru spitale: Mi se pare o idee foarte bună

_ Drumul �napoi la normalitate �ncepe de unde a �nceput problema: campusurile universitare

_ FC Barcelona se va duela cu Brann Bergen în sferturile Ligii Campionilor la fotbal feminin

_ Lehecka avansează în sferturile de finală de la Madrid, după retragerea lui Medvedev

_ Mi se pare fundul mare în asta? Bun! M&S își lansează mâine pantalonii căptușiți de 15 GBP. JULIA LAWRENCE le-a pus la încercare... și a constatat că îi făceau vagabondul de 50 de ani să arate cu zeci de ani mai tânără

_ Părinții recunosc sincer că viața lor ar fi mai ușoară dacă ar avea un singur copil

_ Imagini groaznice în Caraş-Severin! Vaci moarte şi vii, ţinute în acelaşi loc / VIDEO

_ Argentina va face un turneu în SUA după ce China a anulat amicalele în disputa cu Messi

_ Produsul românesc care i-a cucerit pe străini: Este foarte ieftin și se găsește în orice magazin

_ Andrei Moroiţă arbitrează meciul Farul - FCU 1948 Craiova, de vineri, din Superliga

_ Aproape 10.000 de clădiri distruse de Hezbollah în nordul Israelului: raport

_ Furnizorul auto Continental, prezent şi în România, va concedia peste 7.000 de angajaţi

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord. Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord

_ Prezicerea următoarei explozii de supernovă: noi simulări dezvăluie fizica izbucnirii șocului supernovei

_ Mediile microfluidice modifică comportamentele microbilor, deschizând potențialul de proiectare a evoluției lor sociale

_ Turiștii din Lake District ar trebui să fie forțați să plătească taxe pentru hoteluri, parcare și chiar șofatul, spune organizația de caritate

_ Înjunghierea lui Sydney Westfield: cum eroul femeie ofițer de poliție și-a riscat viața confruntându-se singur cu un cuțitar, înainte ca acesta să ridice cuțitul și ea să-l ucidă

_ A murit Robert Badinter, ministrul francez care a abolit pedeapsa cu moartea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 379, afisate in 7 pagini.