01:00
Comentarii Adauga Comentariu

_ O delegație egipteană a ajuns în Israel pentru a încerca să repornească negocierile privind un armistițiu în Fâșia Gaza

O delegație egipteană a ajuns în Israel pentru a încerca să repornească negocierile privind un armistițiu în Fâșia Gaza

Războiul dintre Israel şi Hamas a făcut cel puţin 51 de morţi în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste.

Războiul este însoţit de o izbucnire a violenţelor la graniţa de nord a Israelului cu Libanul, unde armata israeliană a anunţat vineri moartea unui civil.

Israelul se pregăteşte între timp să lanseze o ofensivă terestră în oraşul aglomerat Rafah, la graniţa cu Egiptul în sudul Fâşiei Gaza, pe care premierul Benjamin Netanyahu îl consideră a fi ultimul bastion important al Hamas. Multe capitale şi organizaţii umanitare se tem de o baie de sânge în acest oraş, care a devenit refugiu pentru aproape un milion şi jumătate de palestinieni, mulţi dintre ei înghesuiţi în tabere de corturi, fără apă sau electricitate, unde încep să sufere de căldură după ce au îndurat frigul iernii.

O delegaţie din Egipt, una dintre cele trei ţări mediatoare, alături de Qatar şi Statele Unite, a sosit vineri în Israel pentru a discuta despre un "cadru cuprinzător pentru încetarea focului" în Fâşia Gaza, potrivit Al-Qahera News, care citează un înalt oficial egiptean.

Războiul dintre Israel şi Hamas va fi, de asemenea, în centrul întâlnirilor ce vor avea loc în acest week-end la Riad cu înalţi diplomaţi arabi şi europeni, inclusiv şefii diplomaţiei germane şi franceze.

La graniţa israeliano-libaneză, schimburile de focuri au devenit zilnice între armata israeliană şi Hezbollah, o puternică mişcare armată libaneză aliată cu Hamas şi susţinută de Iran.Zeci de mii de locuitori au fugit din comunităţile de pe ambele părţi ale graniţei. Armata a anunţat vineri că un civil israelian care lucra pe un şantier a fost ucis în apropierea graniţei de rachete lansate din sudul Libanului. Hezbollah, la rândul său, susţine că a efectuat "o ambuscadă complexă" împotriva unui convoi israelian în "fermele ocupate Shebaa" şi că a "distrus două vehicule". Armata a anunţat lovituri aeriene şi focuri de tancuri împotriva ţintelor aparţinând Hezbollah din sudul Libanului. Seara, gruparea islamistă libaneză Jamaa Islamiya, apropiată de Hamas, a anunţat moartea a doi dintre liderii săi într-un atac israelian în Liban. Armata israeliană indicase anterior că l-a eliminat pe unul dintre liderii acestui grup, Mosab Khalaf, pe care îl acuză că a "pregătit un număr mare de atacuri teroriste împotriva Israelului". Hezbollah, la rândul său, a indicat că a răspuns trăgând "zeci de rachete" în nordul Israelului.

Vineri la prânz, un corespondent AFP a văzut avioane trăgând cu rachete într-o casă din cartierul Al-Rimal din oraşul Gaza, în nordul teritoriului, iar cadavrele a trei persoane - un bărbat, o femeie şi un copil, au fost extrase de sub dărâmături.

După şase luni şi jumătate de bombardamente şi lupte la sol, războiul a devastat Fâşia Gaza, unde ONU estimează masa de moloz ce va trebui curăţată la 37 de milioane de tone. Pornind de la ipoteza folosirii a o sută de camioane, "ar fi nevoie de 14 ani pentru degajare", a subliniat, la Geneva, Pehr Lodhammar, un oficial al UNMAS, agenţia ONU responsabilă de deminare.

Conflictul a provocat şi un dezastru umanitar pe teritoriul de 2,4 milioane de locuitori, asediat de Israel şi ameninţat cu foamete.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ În Donbasul Ucrainei, zece ani de război și rusificare

_ George Simion, atac virulent din SUA: 'În România sunt organizate alegeri trucate' (VIDEO)

_ Reducerea constructorilor de case: numărul de case noi planificate a scăzut cu 44% anul trecut

_ Actrița Amy Winehouse, Marisa Abela, își schimbă rochia ei neagră elegantă cu un mini de catifea roșie, în timp ce se alătură părinților cântăreței, Janis și Mitch, la petrecerea de după premiera Back To Black.

_ Fostul președinte spaniol al FA, Luis Rubiales, este REȚINUT pe asfaltul aeroportului, în timp ce zboară înapoi din Republica Dominicană pentru a se confrunta cu întrebări despre corupție, în timp ce riscă să fie închis pentru Cupa Mondială.

_ Spitalul Judeţean Bistrița are o aplicaţie pentru telefonul mobil cu toate informaţiile utile la un click distanţă

_ Ghid practic: cum să alegi o tabletă potrivită pentru copilul tău

_ Atacul cu drone din Iordania a fost revendicat: Iranul îl acuză pe Biden de jocuri de culise

_ Unul din inculpaţii crimei odioase din Sibiu va fi predat României

_ Arsenal, lider provizoriu în Premier League, după victoria cu Wolverhampton

_ Isărescu, despre tezaurul României din Rusia: Avem o creanță validă, eligibilă și total legală asupra Federației Ruse

_ Rishi Sunak dezvăluie „șoc și tristețe” din cauza diagnosticului de cancer al regelui Charles, dar spune că boala a fost „depistată devreme”

_ Guvernatorul Republicii Moldova declară război cărnii cultivate �n laborator, semnează faptul că se elaborează lege distribuția, v�nzarea și fabricarea ilegală

_ Scrisorile alpinistului Everest digitizate pentru prima dată

_ Planul în 5 puncte prezentat de Marea Britanie pentru încheierea războiului din Gaza

_ Cașcavalul se numără printre alimentele ușor de falsificat. Trucul care te ajută să testezi calitatea lui

_ Discurs ISTORIC Declara ACEASTA “Conspiratie” REALITATE | Dincolo de titluri

_ Locuiesc în New York de șase ani - iată 10 lucruri pe care NU ar trebui să le faci NICIODATĂ

_ Sunt expert în curățenie... există un buton secret pe mașina ta de spălat care poate debloca ușa în caz de urgență

_ Războiul din Ucraina, ziua 793. Kievul distruge un elicopter militar rusesc pe aeroportul Ostafievo din Moscova / Putin arestează un jurnalist de la Forbes / Corpurile a 140 de ucraineni morţi, returnate familiilor

_ Man City vs Arsenal - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări într-o ciocnire delicioasă, în timp ce duoul care urmărește titlul încearcă să pună presiunea înapoi asupra lui Liverpool cu ​​o victorie declarată

_ Prezentatorul de știri Channel 5, Dan Walker, este „exonerat complet” după ce la locul de muncă a anchetat „acuzații grave de comportament”

_ Madonna face o expoziție FOARTE vaporoasă cu dansatorul TOPLESS în timpul controlului de sunet înaintea finalului ei masiv al turneului de celebrare din Brazilia

_ „Echipa de vis” a lui Trump pentru alegerile din 2024: o echipă diversă cu o viziune comună

_ Investind lecții de la mama ta

_ Portretul de Ziua Mamei al lui Kate și William a provocat furtună. Dar familia regală și-a modificat ÎNTOTDEAUNA fotografiile, spune istoricul (și fotograf profesionist) IAN LLOYD

_ Jeffrey Pyatt, subsecretar de stat american pentru resurse energetice: 'Coridorul Vertical este un proiect vizionar'

_ Actualizări LIVE ale diagnosticului de cancer Regele Charles: Monarch este susținut de regina Camilla când sosește la Sandringham, dar fiii prințului Harry și William NU au de gând să se întâlnească în timp ce familia regală se adună în jurul suveranului

_ Amnesty International anunță o nouă ordine mondială: 'Cea actuală e în pragul distrugerii'

_ Adolescent reținut după înjunghierea „teroristă” în biserica din Sydney

_ Bucătarul Jose Andres declară că lucrătorii umanitari au fost „VIZITĂȚI în mod sistematic” înainte de atacul aerian care a ucis șapte... în timp ce Casa Albă refuză să spună dacă Israelul se va confrunta cu consecințe în ciuda „indignarii” lui Biden.

_ Criminal condamnat arestat pentru că a amenințat cu uciderea lui Trump și a întregii sale familii a participat la miting din Arizona după tentativa de asasinare a lui Butler

_ Sanofi trece la concedieri

_ Recenzie Ghostbusters: Frozen Empire - Originalul a fost un clasic, dar acest reboot este la fel de lipsit de formă ca o fantomă... cel puțin Bill Murray este încă un hohot, scrie BRIAN VINER

_ Trafic paralizat, după ce o betonieră s-a răsturnat pe o șosea

_ Avertisment şi penalitate sportivă de 4.500 de lei pentru antrenorul Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi)

_ OPEC+ ar putea prelungi reducerile de producție în iunie

_ „Nu caută o escaladare semnificativă” - Israelul amenință cu un răspuns iminent la atacul iranian, apoi îl întoarce

_ Se așteaptă ca Turcia să devină cel mai mare furnizor de artilerie din SUA

_ Reacţia NATO, după ce România a propus candidatura lui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al Alianţei

_ Unai Emery prelungește contractul cu Aston Villa

_ Mass-media blocată acum de la scena unde sute de ilegali au invadat Garda Națională �n El Paso

_ 11 dispăruți, zeci de mii de persoane evacuate în timp ce furtunile lovesc sudul Chinei

_ Moment, mamă de opt copii, în vârstă de 33 de ani, a fost executată cu brutalitate în timpul vizitei în Oakland „după ce s-a confruntat cu traficanții de droguri care tocmai îi țintiseră pe copiii ei cu iarbă”

_ Tată în vârstă care a fost păcălit cu datorii de 25.000 lire sterline de compania de escrocherie Marks Art: și TONY HETHERINGTON găsește vinovatul în Cipru

_ Bărbatul care l-a înjunghiat pe fiul mamei după ce a sărutat-o ​​într-o ieșire de noapte este găsit vinovat de crimă: James Smith, în vârstă de 36 de ani, a înfipt lama „până la mâner” în gâtul victimei sale, înainte de a-l batjocori când a murit.

_ Klaus Iohannis, în campanie pentru NATO - Discuții cu premierul Canadei

_ Frances Tiafoe, principalul favorit, eliminat din cursa pentru titlu la Dallas

_ Tot ce vezi, le datorez spaghetelor: doar una dintre multele confidențe de la Sophia Loren - înainte ca ea să-l invite să o sărute - în memoriile bârfe și pline de celebrități ale scenaristului Stanley Price.

_ Furia pensionarului după ce poliția „nu a reușit” să investigheze două spargeri la proprietatea lui la doar câteva săptămâni distanță – întrucât un bătrân de 81 de ani susține că a fost „abandonat”

_ Congresmanul îi cere candidatului RFK Jr să părăsească cursa în fața lui Trump

_ Mesaje obscene au apărut pe borna de pe Vârful Măgulici

_ Piedone pune tunurile pe coaliția PSD-PNL: 'Ați amanetat Bucureștiul pentru interesele voastre meschine!'

_ Sistemul RetuRO scârțâie tot mai tare: Un producător de vin a câștigat procesul intentat statului român

_ S-a deschis o anchetă privind moartea criminalului în serie și violator Peter Tobin, care a murit după ce a suferit o cădere în celula sa din închisoare

_ Hillary recunoaște că vârsta lui Biden este „o problemă legitimă”, deoarece Trump solicită teste cognitive obligatorii pentru toți candidații

_ The Body Shop va închide încă 75 de magazine în SĂPTĂMÂNI, după ce s-a prăbușit în administrare - verificați lista completă

_ Gnabry de la Bayern a fost lăsat pe margine din cauza unei încordări a ischiobialului

_ Starul de realitate Netflix este surprins încercând să introducă 150.000 de lire sterline de droguri în Marea Britanie după ce o prietenă i-a oferit 18.000 de lire sterline și o călătorie plătită cu toate cheltuielile în Thailanda

_ Supreme Council for National Defence convened to assess possible risks to national security


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152

Nr. de articole la aceasta sectiune: 9103, afisate in 152 pagini.