18:03
Comentarii Adauga Comentariu

_ Magistrații-activiști s-au reactivat - FJR invocă OCDE pentru a cere din nou modificări ale legilor justiției

Magistrații-activiști s-au reactivat - FJR invocă OCDE pentru a cere din nou modificări ale legilor justiției

„Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a luat act (din presa română) de cerinţele formulate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu privire la reformele necesare în domeniul justiţiei. Aceste solicitări sunt similare apelurilor pe care Asociaţia Forumul Judecătorilor din România le-a adresat autorităţilor române în ultimii ani, susţinând în mod continuu necesitatea adoptării unor reforme prin care justiţia română să recapete elementele necesare funcţionarii sale în baza principiilor independenţei, meritocraţiei, eficienţei şi responsabilităţii”, au transmis, luni, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România.

Potrivit acestora, „noile legi ale justiţiei, adoptate în anul 2022 şi prezentate drept un mare succes, s-au îndepărtat de la acest ideal, sistemul judiciar cunoscând un regres inacceptabil”.

„Reafirmăm că sunt urgent necesare reforme reale în justiţie, care să pună în aplicare hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cerinţele organismelor europene şi internaţionale relevante, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. De altfel, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică reiterează observaţia privitoare la lipsa unor consursuri meritocratice privind promovarea magistraţilor, îndeosebi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, modalităţile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de candidaţi pe parcursul întregii lor activităţi (însoţite de un interviu în faţa Secţiei pentru judecătrori a CSM în privinţa promovării la ÎCCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic”, a mai transmis organizaţia profesională.

Potrivit magistraților-activiști, „trebuie introduse în legislaţie recomandările Comisiei de la Veneţia din ultimul Aviz urgent, emis la sfârşitul anului 2022, respectiv: «extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, şi eliminarea posibilităţii reînnoirii mandatelor, precum şi consolidarea garanţiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie infirmă motivat toate măsurile şi soluţiile adoptate de ceilalţi procurori (cu excepţia DNA şi DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecţie prin concurs pentru vicepreşedinţii instanţelor şi procurorii şefi adjuncţi ai parchetelor şi stabilirea în mod clar a faptului că agenţii poliţiei judiciare detaşaţi pe lângă parchete nu au obligaţii de raportare faţă de Ministerul de Interne».

Magistraţii afirmă că, de asemenea, „Comisia de la Veneţia regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competenţele de dinainte de înfiinţarea SIIJ şi recomandă restabilirea competenţelor DNA de a investiga şi urmări penal infracţiunile comise de judecători şi procurori”.

„În plus, necesitatea modificării legislative privind modul de funcţionare al Inspecţiei Judiciare se impune inclusiv prin prisma hotărârii obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 11 mai 2023 (cauza C-817/21, Inspecţia Judiciară). Reformele structurale solicitate de organismele europene şi internaţionale relevante, precum şi de magistraţii români, nu mai pot fi întârziate, lipsa lor ameninţând inclusiv aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”, se mai arată în comunicatul de presă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Piedone, prins cu minciuna. Reacția ANI după ce edilul a spus că are acord pentru numirile nepoților la Primăria Sectorului 5: Nu dăm derogări

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Anestezistul senior NHS, 61 de ani, care a căzut într-un „somn profund” în sala de operație la câteva momente după ce a pus pacientul sub anestezie este suspendat

_ Regatul Unit anunţă noi sancţiuni împotriva Chinei: atacuri cibernetice şi dezinformare privind sănătatea Prinţesei Kate

_ Sunny Hostin primește o verificare a faptelor de la co-gazdele �The View� după ce a legat eclipsa solară și cutremurul de schimbările climatice: �Cutremurele au loc sub păm�nt, nu pot fi schimbări climatice� (VIDEO)

_ Nada Adelle who is marrying PrettyLittleThing billionaire Umar Kamani jets to the Côte d'Azur to kickstart their lavish four-day wedding celebrations

_ Primul britanic este acuzat că lucrează pentru grupul rus Wagner: bărbat, 20 de ani, „a fost recrutat online și a înrolat pe alții să efectueze un atac incendiar asupra centrului ucrainean de colectare a ajutorului din estul Londrei”

_ Adrian Sârbu: Cine împarte, parte-şi face. Partidele, democrativa- monopol la putere accesează discreţionar resursele publice. Frustrarea românilor este că plătesc taxe la buget şi nu primesc nimic înapoi

_ Am salvat un pui de porumbel de la înec și acum face parte din familia noastră - Iese la plimbare, poartă scutece și îi place să se cuibărească în barba mea

_ BEC a stabilit macheta buletinului de vot pentru europarlamentare - Cum va arăta documentul pe care îl primesc românii în secțiile de votare

_ Atacul limitat al Israelului asupra Iranului este o „lovitură de detensionare” care permite ambelor țări să se retragă în timp ce salvează fața, cred experții

_ BREAKING: Un al doilea jurat așezat a fost eliminat după ce a fost jurat de judecătorul Merchan

_ Cercetătorii creează bacterii care mănâncă plastic, produc mătase de păianjen multifuncțională

_ Noi specii de ciuperci potențial dăunătoare pentru oameni identificate în ecosistemele de apă dulce

_ De ce acele injecții de 2 lire sterline sunt o pierdere de timp: nutriționiștii critică noua tendință de sănătate

_ Traficul este îngreunat pe DN 1 Ploieşti - Braşov, între Predeal şi Buşteni, precum şi între Sinaia şi Comarnic

_ Gheorghe Flutur, după ce George Simion i-a cerut demisia din funcţia de preşedinte al CJ Suceava: Stop joc, Simioane! Leagă-ţi caii! Sucevenii n-au ales ”un fricos şi un ticălos”

_ Lumea se unește pentru a sprijini Ucraina la a doua aniversare a invaziei ruse, când Vladimir Putin a spus că țara va cădea în trei zile

_ Sony Music Group ar fi cumpărat jumătate din catalogul muzical al lui Michael Jackson pentru suma record de 600 de milioane de dolari

_ Zborurile în Rwanda vor continua „la nesfârșit” până când ambarcațiunile mici vor fi oprite, spune James Cleverly

_ „Situație de licitare multiplă”: prețurile caselor Hamptons au atins un nivel record pe măsură ce cumpărarea Frenzy revine

_ Meteorologii ANM au dat informare de ninsori în toată țara și au emis un Cod galben de vânt puternic / HARTA

_ Modelul litoral prezice viitorul pe termen lung al protecției împotriva furtunilor și al creșterii nivelului mării

_ Rybakina a învins-o pe Kostyuk și s-a impus în turneul WTA de la Stuttgart

_ Declaraţia liderilor G7 după atacul Iranului asupra Israelului: Condamnăm atacul direct şi fără precedent al Iranului

_ Dronele Iran Kamikaze au trimis în Israel un val de 135 de rachete care pot face ravagii mortale dacă nu sunt oprite

_ Quasar luminos PDS 456 explorat cu MUSE

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Costel Alexe: M-am reîntâlnit cu cei care candidează pentru funcţia de primar în comunele din Iaşi şi am stabilit activităţile

_ VIDEO Putin a lansat o nouă ofensivă în Ucraina, după câștigarea alegerilor: regiuni atacate puternic de forțele rusești

_ Uranus și Neptun au luni secrete: oamenii de știință descoperă trei sateliți nedetectați anterior în sistemul nostru solar

_ Audiențele emisiunilor lui Ciucă generează panică la vârful PNL

_ Prințul William „încă prelucrează” știrile șocante că tatăl său, regele Charles, are cancer și „rămâne hotărât să-și pună familia pe primul loc”, dezvăluie persoane din interior

_ Rodrigo Bentancur nu a fost amendat de Tottenham pentru remarcile rasiste la adresa lui Son

_ Cercetătorii constată că praful din atmosferă hrănește algele din lacurile de munte

_ Tensiuni în armata ucraineană - Posibila demitere a lui Zalujnîi pune pe gânduri trupele

_ Fani Willis a concediat denunțătorul care a avertizat în mod privat despre utilizarea abuzivă a fondurilor federale (AUDIO)

_ Ce noroc! Acești oameni au câștigat la loteria alimentară când au comandat cina, dar au primit mai mult decât s-au târzit

_ După întârziere, Delta IV Heavy decolează pentru ultima dată

_ Multe diferențe de gen raportate pot fi de fapt diferențe de putere, sugerează cercetătorii

_ A fost un sezon dezamăgitor, spune Harry Kane despre Bayern

_ Bărbat de 30 de ani, căzut într-o fântână, scos viu de pompieri și dus la spital

_ Solicitanții de azil de pe o navă care s-a îndepărtat de paza de coastă franceză și a virat pe o bandă de navigație în largul Calais „sunt aduși la țărm în Marea Britanie”, după ce RNLI a trimis două bărci de salvare

_ De la rege gadget la ludit regal - ziua în care un prinț irascibil Philip s-a răzbunat pe un ecran Kindle iritant (în cadă...!)

_ Bărbat cu macetă este arestat în urmărirea poliției prin sud-estul Londrei, după ce a încercat să fugă cu o mopedă

_ Apelați până la Categoria 6? Pe măsură ce încălzirea provoacă furtunile, unii doresc o categorie mai mare de uragan

_ Pot rețetele de friteuză cu aer lui Jamie Oliver să vă transforme cu adevărat mesele? Verdictul scriitorului nostru este destul de uscător!

_ Numire ȘOC al lui Trump - Chirurgul Martin Makary, cu o poziţie anti-vaccin şi anti-tratament excesiv, nominalizat la conducerea FDA

_ Proteste în Israel: Oamenii cer demisia premierului Netanyahu

_ Ea a fost cândva o străină în Familia Regală. Dar acum, eleganta ducesă de Edinburgh poartă pantalonii - așa cum arată aceste imagini...

_ Lance Armstrong a urmat 10 ore pe zi de terapie intensă după ce a recunoscut că s-a dopat

_ Universitatea din Exeter emite un avertisment urgent studenților cu privire la lotul prost de heroină după creșterea supradozelor

_ Cele mai lungi alegeri generale: Gingrich

_ Grupurile pentru drepturile omului apelează la ONU pentru a ajuta la stoparea profilării rasiale a poliției franceze

_ Directorul de modă al lui YOU, Sophie Dearden, își alege look-urile de primăvară preferate de la brandurile de zi cu zi.

_ Altimetrul radar interferometric aeropurtat arată potențialul de măsurare a anomaliilor de înălțime a suprafeței mării submezoscală

_ Sentința în caz de tăcere a banilor Trump a fost amânată pe termen nelimitat

_ Acest sezon de petreceri este totul despre metale. Așa că luați unul dintre... dupele de la High St ale scânteierilor de top

_ Televiziunea de stat nord-coreeană îl arată pe Kim supravegheând exerciţii cu lansatoare de rachete „super-mari”

_ Universitățile de elită sunt acum lovite de �ncă o problemă: părinții furiosi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1591, afisate in 27 pagini.