05:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Răzvan Marin, după victoria cu Cipru: Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci

Răzvan Marin, după victoria cu Cipru: Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci

„Sunt fericit că am reuşit să-mi ajut echipa să câştige acest meci. Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va urma. Rolul meu nu este acela de a da goluri, ci acela de a-mi ajuta colegii, dar mă bucur că am reuşit să dau şase goluri în şase meciuri. Nu se pune problema de vârf, dacă aş juca în faţă, nu m-aş descurca. Îmi doresc să rămân la mijlocul terenului. Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe teren, vom vedea ce va fi, ne dorim să ducem România la Mondial, acolo merităm să fim. Acum avem un grup unit, am ajuns la maturitate, reuşom să ne liniştim unii pe alţii, majoritatea suntem în cea mai bună formă a carierei noastre”, a declarat Marin la Prima TV.

El a făcut referire şi la meciul abandonat cu Kosovo: ”Nu am emoţii cu Kosovo, eu am mai spus-o, e rasism mai mare câ ne fac pe noi ţigani, dacă se strigă o dată Serbia”.

Reprezentativa României a învins Cipru, scor 4-1 (2-0), luni seară, pe Arena Naţională, şi este lider în grupa C2 din Liga Naţiunilor. România are 15 puncte, dar aşteaptă decizia UEFA referitoare la meciul abandonat cu Kosovo.

În urma acestui rezultat, România şi-a asigurat promovarea în grupa B valorică.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ VIDEO - Proteste violente în Georgia: forțele de ordine au intervenit brutal

_ Nationwide protests against Calin Georgescu continue

_ Xi Jinping bate cu pumnul în masă în criza războiului din Ucraina: a dat ordin către Ucraina și Rusia

_ Căpitanul Nacho, aproape de o plecare de la Real Madrid

_ Doar 50% dintre britanici preferă să mănânce mâncare britanică

_ Rezultate surprinzătoare pe tabloul masculin de la Miami Open

_ Planificarea la mai multe scale pentru corali și comunități sănătoase

_ Procesele bioreactorului și criotehnologiile îmbunătățesc testele de ingrediente active folosind culturi de celule umane

_ REGATUL FĂRĂ LEGE: În Regatul Unit al lui Keir Starmer, nici măcar Castelul Windsor nu este în siguranță, deoarece hoții fură o camionetă și un quad de pe terenul proprietății

_ Robert F. Kennedy Jr. promite că va depune un proces pentru interzicerea TikTok �din motive constituționale�

_ `Numărul unic` pentru București

_ Un nou studiu examinează adoptarea crescută a pronumelor they/them

_ China folosește fondurile pentru investitori și consumatori din SUA pentru armată

_ Plantele micoheterotrofe ca cheie pentru „Wood Wide Web”

_ Focus grupuri recente sugerează că NIMENI nu-i place Kamala Harris sau nu vrea ca ea să preia conducerea

_ Rapoartele echipei privind controlul activ al stării laser ultrarapide pe baza materialului anizotrop cvasi-1D

_ Urmăriți: Rand Paul ține picioarele lui Mayorkas �n foc �n ceea ce privește presupusul ucigaș al lui Laken Riley, �nvinge scuzele

_ Coronerul emite un avertisment cu privire la noul sistem informatic al spitalului după moartea „prevenibilă” a dieteticianului NHS care a murit în urma „erorilor și întârzierilor” la tratamentul pentru cheag de sânge pulmonar

_ Frontul rece zdrobit detectat într-un grup masiv de galaxii

_ Fostul căpitan de cricket feminin din Pakistan, Bismah Maroof, se retrage

_ Afaceri ca deobicei? Zâmbitorul Christian Horner sosește pentru testele de pre-sezon F1 în Bahrain, pe fondul anchetei privind acuzațiile de „comportament nepotrivit” făcute împotriva șefului Red Bull.

_ Guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul, legalizează adulterul

_ Curtea Europeană a Drepturilor Omului „recade” în ceea ce privește protecția juridică pentru solicitanții de azil, arată studiul

_ Pasagerii unui zbor de patru ore au 'secat' de băutură tot avionul în doar 25 de minute de la decolare

_ Transport public modern pentru locuitorii suburbiei Tudor Vladimirescu, din Tulcea

_ Zelenski cere mai multe sisteme de apărare

_ Rep. Jim Banks introduce �Legea NPR de dezfundare�

_ Spania lovită de inundații introduce „concediul climatic” pentru lucrători

_ Daniel Coman a demisionat din funcţia de preşedinte al FC Hermanstadt

_ Teamsters aproape de unificarea tuturor angajaților legislativi din Michigan, plănuiesc să dubleze salariile, să prevină concedierile politice

_ Marinar în stare de inconștiență, pe o navă din Sulina

_ Costin Răsăuțeanu lansează Proiectul `Protocol pentru Viitor. Internship plătit pentru tinerii din Constanţa`

_ „Cu cât atacurile asupra lui Trump par mai inechitabile pentru public, cu atât va crește mai sus în sondaje” Elon Musk intervine asupra tribunalului cangur al lui Alvin Bragg

_ Acum, ESTE o călătorie: faceți cunoștință cu bărbatul care a decis să conducă de la Wigan în Marea Britanie până în Australia (via Nepal) într-un camion transformat, după ce „și-a pierdut scopul în viață”

_ Studiul găsește o legătură între multifuncționalitatea ecosistemului și caracteristicile comunității microbiene

_ Gemenii miliardari cunoscuţi pentru că l-au dat în judecată pe Mark Zuckerberg pentru că le-ar fi furat ideea pentru Facebook investesc în fotbal

_ Alertă: Gaz radioactiv descoperit în 25% din școlile și grădinițele din țară. Copiii, expuși riscului crescut de a face cancer pulmonar

_ De ce broaștele de copac își depun ouăle pe pământ?

_ Oferta mondială de ciocolată amenințată de virus, cercetătorii cer ca arborii de cacao să fie vaccinați

_ Alge care pot cauza pierderea memoriei, descoperite în fructele de mare - STUDIU

_ O sală de jocuri de lângă București s-a făcut scrum - Patron ar fi un candidat AUR

_ Americanii sunt mai dispuși să plătească pentru acțiunile climatice după vreme extremă

_ Imigrant ilegal din Virginia acuzat de producere de pornografie infantilă

_ SoCal: Proprietarul unui conac de milioane de dolari din Newport Beach �mpușcă un invadator de case �narmat

_ Acțiunile se vor confrunta cu rezistență în timp ce contextul de lichiditate este slab

_ Cristian Popescu Piedone şi-a lansat oficial candidatura la Primăria Capitalei / Fiul său va candida la Sectorul 5

_ Scoaterea mușcăturii din veninul de șarpe

_ VEZI: Videoclip sălbatic surprinde un pasager care atacă șoferul de autobuz, făc�ndu-i să se prăbușească �n clădirea orașului Oklahoma

_ Cea mai veche instalație de captare a peștilor din America Centrală descoperită în zonele joase Maya

_ Patru fugari au fost aduşi în ţară, în ultimele două zile, pentru executarea pedepselor

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Interviul reapărut cu Ariana Grande îi lasă șocați pe fanii Wicked de cât de „altfel” se comportă ea acum

_ Fostul număr unu Momota se retrage de la badminton internațional la 29 de ani

_ Raport: Elon Musk și consilierul juridic Trump Epshteyn au o explozie majoră la Mar-a-Lago în timpul cinei – au inclus acuzații de scurgere de detalii către presă

_ Italienii de la Ferrari par imuni la amenințările lui Trump

_ Cum a cucerit inflația un gigant al comerțului cu amănuntul din SUA

_ Carbonul albastru de mangrove prezintă un risc mai mare de poluare cu microplastice

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

_ Obișnuiești să-ți partajezi locația cu partenerul de viață sau alți membri ai familiei? Asta vine la pachet cu o mare problemă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190 Pag.191
Pag.192 Pag.193 Pag.194 Pag.195 Pag.196 Pag.197 Pag.198 Pag.199
Pag.200 Pag.201 Pag.202 Pag.203 Pag.204 Pag.205 Pag.206 Pag.207
Pag.208 Pag.209 Pag.210 Pag.211 Pag.212 Pag.213 Pag.214 Pag.215
Pag.216 Pag.217 Pag.218 Pag.219 Pag.220 Pag.221 Pag.222 Pag.223
Pag.224 Pag.225 Pag.226 Pag.227 Pag.228 Pag.229 Pag.230 Pag.231
Pag.232 Pag.233 Pag.234 Pag.235 Pag.236 Pag.237 Pag.238 Pag.239
Pag.240 Pag.241 Pag.242 Pag.243 Pag.244 Pag.245 Pag.246 Pag.247
Pag.248 Pag.249 Pag.250 Pag.251 Pag.252 Pag.253 Pag.254 Pag.255
Pag.256 Pag.257 Pag.258 Pag.259 Pag.260 Pag.261 Pag.262 Pag.263
Pag.264 Pag.265 Pag.266 Pag.267 Pag.268 Pag.269 Pag.270 Pag.271
Pag.272 Pag.273 Pag.274 Pag.275 Pag.276 Pag.277 Pag.278 Pag.279
Pag.280 Pag.281 Pag.282 Pag.283 Pag.284 Pag.285

Nr. de articole la aceasta sectiune: 17086, afisate in 285 pagini.