Dosar nr. 301/42/2025 ECLI:RO:CAPLO:2025:004.000135 Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2025 PREŞEDINTE - Alexandru Vasile GREFIER - Băcanu Diana Corina Pe rol fiind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta POPESCU GHEORGHIŢA,

în contradictoriu cu pârâta CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI, având ca obiect anulare/ suspendare act administrativ. La apelul nominal efectuat în şedinţă publică, au lipsit părţile. Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează obiectul cauzei, faptul că este primul termen de judecată, în cauză s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantum total de 70 lei, conform dovezilor aflate la filele 15 şi 16, s-a solicitat judecarea şi în lipsa părţilor, s-au depus note scrise din partea reclamantei, după care, Curtea pune în discuţie competenţa instanţei de a soluţiona prezenta cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la competenţa instanţei,

invocă excepţia necompetenței generale, apreciind că nu este competentă curtea de apel să soluţioneze prezenta cauză, având în vedere că Hotărârea nr. 32/06.12.2024 a CCR nu poate face obiectul unui control de legalitate din partea unei instanţe judecătoreşti. Curtea, deliberând cu privire la competenţa instanţei şi cu privire la excepţia necompetenței generale invocate de reprezentantul Ministerului Public, respinge excepţia necompetenței generale a instanţelor judecătoreşti invocată de reprezentantul Ministerului Public, întrucât reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, arată că hotărârea contestată este un act administrativ normativ, iar din această perspectivă competenţa materială revine curţii de apel, având în vedere emitentul actului, respectiv Curtea Constituţională a României, aceasta fiind o autoritate publică centrală, astfel că, În baza art. 131 Cod procedură civilă, instanţa se declară competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, fiind incidente prevederile art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004. Din punctul de vedere al competenţei materiale, Curtea reţine că este îndeplinit criteriul rangului autorităţii emitente a actului contestat, pârâta Curtea Constituţională a României fiind autoritatea publică centrală emitentă a hotărârii contestate. Din punctul de vedere al competenţei teritoriale, având în vedere că reclamanta are domiciliul în localitatea Pucioasa, judeţul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești, în circumscripţia căreia se află judeţul Dâmbovița, este competentă din punct de vedere teritorial să judeţe cauza, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

La interpelarea instanţei, reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri sau excepţii prealabile, după care, Curtea ia act că reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa acesteia, fiind aplicabile dispoziţiile art. 223 alin. (3) Cod procedură civilă. În continuare, instanţa acordă cuvântul pe probe.

1 R O M Â N I A CURTEA DE APEL PLOIEŞTI SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL SENTINŢA NR. 135 Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Van Angela Mirela din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

2

____

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.04.2025 sub nr. 301/42/2025, reclamanta Popescu Gheorghița, în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituţională a României, solicită:

1. Suspendarea executării actului administrativ unilateral normativ intitulat Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 până la soluţionarea definitivă a capătului 2 de cerere;

2. Anularea Hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024;

3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii formulate, reclamanta susţine, în prealabil, că are dreptul de a se adresa în faţa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea dreptului fundamental de a alege, drept prevăzut de art. 36 alin. (1) din Constituţia României, art. 40 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE şi art. 3 din Primul Protocol Adiţional CEDO.

Arată că dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ cu acţiune împotriva actului administrativ normativ intitulat Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, se bazează pe: - art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; - art. 21, art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României; - art. 47 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, care prevede că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti; - art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Susţine reclamanta că Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 este un act administrativ normativ, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Curtea Constituţională a României este o autoritate publică, iar Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 a fost dată, aşa cum se arată în chiar cuprinsul hotărârii, în paragraful 3, în aplicarea legii, respectiv art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi a produs efecte juridice, întrerupând intempestiv procedura de votare pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale şi împiedicând cetăţenii români cu drept de vot, printre care se numără şi

reclamanta, să-şi exercite acest drept fundamental prevăzut în art. 36 alin. (1) din Constituţia României. Mai arată reclamanta că Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 nu se află între actele administrative exceptate de a fi atacate în contenciosul administrativ, prevăzute de art. 5 din Legea nr.

554/2004. Astfel, hotărârea atacată nu priveşte relaţia dintre Curtea Constituţională şi Parlamentul României, nu este un act de comandament cu caracter militar şi pentru modificarea sau desfiinţarea acestei hotărâri nu există o altă procedură judiciară prevăzută de vreo lege organică.

Aşadar, susţine reclamanta că singura cale pentru desfiinţarea acestui act administrativ normativ este acţiunea în contencios administrativ. Dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ, de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi de anulare a actului este prevăzut de

2

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la probe, arată că nu se opune probei cu înscrisurile depuse la dosar. În baza art. 255 alin. (1) şi art. 258 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea încuviinţează pentru reclamantă

proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea cauzei. Nefiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, în baza art. 392 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri, cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării actului şi asupra capătului de cerere privind anularea actului contestat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea ambelor capete de cerere. Curtea reţine cauza în pronunţare. : CURTEA, Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele

3 ________

Constituţia României, în art. 52, ca un drept fundamental, iar condiţiile şi limitele exercitării acestui drept sunt stabilite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanta invocând prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit o) şi r) din legea menţionată.

Arată reclamanta că dreptul său de cetăţean cu drept de vot a fost vătămat prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, pentru că votul său valabil exprimat în turul I din data de 24 noiembrie 2024 a fost anulat, fiind împiedicată să îşi exprime votul în turul al II-lea din 6 decembrie 2024, prin aplicarea ştampilei „votat” pe unul din cei doi candidaţi care fuseseră validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31, ca şi cum ar fi fost un cetăţean lipsit de drepturile electorale, deşi nu este în ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2)

din Constituţia României, iar art. 53 alin. (1) din Constituţia României prevede că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se poate face numai prin lege.

Susţine reclamanta că, în mod indirect şi ilegal, prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, a cărei anulare o solicită, a fost încadrată, împreună cu toţi cetăţenii români cu drept de vot, în categoria prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, adică în categoria debililor sau alienaţilor mintal, pușilor sub interdicţie sau condamnaţilor la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre definitivă, fiind batjocoriţi, înjosiţi şi umiliţi, ca persoane care nu merită să-şi exercite dreptul de vot. Aşadar, arată reclamanta că nu numai că i s-a restrâns, acesteia şi celorlalţi cetăţeni cu drept de vot, dreptul fundamental de a alege unul dintre cei doi candidaţi validaţi prin Hotărârea CCR

nr. 31 din 2 decembrie 2024, prin hotărârea nelegală a CCR şi nu prin lege, dar practic acest drept s- a anulat definitiv pentru alegerile prezidenţiale.

Totodată, susţine reclamanta că, prin Hotărârea a cărei anulare o solicită, a fost adusă atingere şi interesului legitim public, întrucât această hotărâre a împins România în afara ordinii de drept si a democraţiei constituţionale, dreptul de vot al tuturor cetăţenilor români înscrişi în lista electorală permanentă a fost încălcat, respectarea de către autorităţile publice a drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor români fiind pusă sub semnul incertitudinii totale. Statul Român nu are un Preşedinte ales, deşi mandatul Preşedintelui anterior s-a încheiat la data de 21 decembrie 2024, prin ajungerea la finalul duratei de 5 ani de la depunerea jurământului. Arată reclamanta că hotărârile Curţii Constituţionale date în aplicarea Legii nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui României şi orice altă hotărâre dată de Curtea Constituţională în materiile prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. B din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii constituţionale pot fi supuse controlului contenciosului administrativ.

Într-adevăr art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 prevede că „hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viilor”, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu pot fi atacate în contencios administrativ, întrucât general obligatoriu nu este sinonim cu

definitiv. Potrivit DEX al limbii române, „obligatoriu” înseamnă „Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit”, iar „definitiv” înseamnă „Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna”. Numai în materie jurisdicţională o hotărâre este definitivă dacă nu este supusă nici unei căi de atac.

Arată reclamanta că Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 nu este un act emis în materie jurisdicţională, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit d) şi e) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004. Curtea Constituţională nu a urmat o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii şi asigurării dreptului la apărare, ci s-a întrunit în secret, fără a da publicităţii măcar un comunicat, nu a citat nici pe reclamantă, nici pe ceilalţi cetăţeni cu drept de vot şi nici pe candidaţi; pur şi simplu a anulat votul exprimat în turul I şi a interzis să exprimarea votului în turul al II-lea, absolut arbitrar, cu încălcarea Constituţiei României, a Legii nr.47/1992 şi a Legii nr. 370/2004, dar şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.

Susţine reclamanta că, prin abuz de putere, CCR a consemnat, la finalul actului administrativ normativ, intitulat Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, că această „hotărâre” ar fi definitivă, întrucât nici în Constituţia României, nici în Legea nr. 47/1992 şi nici în Legea nr.370/2004 nu se prevede că vreo hotărâre emisă de Curtea Constituţională a României ar fi definitivă. 3

(Fluierul)