05:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cea mai controversată autostradă din România va avea taxă de trecere: de ce nu se construiește pe bani europeni

Cea mai controversată autostradă din România va avea taxă de trecere: de ce nu se construiește pe bani europeni

„Există o listă de proiecte, toate eligibile pe programe europene, toate, doar că n-ajung banii europeni. Care se termină vor avea finanțare. Dacă se termină mai repede Pașcani-Suceava sau Pașcani-Siret, din acea sumă din banii europeni acea sumă va fi decontată. Toate aceste lucruri te duc până la 40 de miliarde, oricât am face noi, maxim. Diferența ca să ajungi la acea rețea decentă e de încă 30 de miliarde. Pentru aceste 30 de miliarde, poate Craiova – Severin – Caransebeș – Lugoj va fi pe PPP”, a declarat ministrul Transporturilor, sâmbătă, la Digi 24.

„Comarnic – Brașov, (PPP, n.r.) poate fi o soluție. Dacă lucrurile vor înainta foarte repede, am dat exemplu sectorul de la Codlea, dacă semnăm anul acesta, și vom semna anul acesta contractul, va fi pe bani europeni, nu va fi pe PPP”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă autostrada Comarnic-Brașov va fi cu taxă în cazul în care va fi realizată prin PPP, ministrul a răspuns: „Aproape sigur da. Scuzați-mă, am mers cu toții în Europa. În momentul în care vom ajunge totuși la un sistem cât de cât decent de autostrăzi în România, eu cred că va exista un sistem de vinietă, de taxe. Ați mers undeva în Europa și n-ați plătit, în afară de Germania? (…) Ați mers în Italia? Plătești când ai urcat și când cobori. Peste tot, în afară de Germania, peste tot în Europa se plătește, în Ungaria, în Austria, peste tot”.

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, explică faptul că România nu a inclus aproape niciodată controversata autostradă Comarnic Brașov între proiectele finanțate din bani europeni. Vălean arată că România a căutat mereu alte surse de finanțare, iar rezultatul este că după 20 de ani de așteptare încă nu avem respectiva autostradă.

”Noi nu avem autostrada Comarnic - Brașov, nu din cauza Uniunii Europene, ci din cauza României. Asta apropo de faptul că unii zic ce face Uniunea pentru noi. Nu o să vină Uniunea Europeană să ne facă nouă Comarnic-Brașov. Acesta este unul din proiectele care n-a fost aproape niciodată inclus pe lista proiectelor cu finanțare europeană.

Tot timpul România a dorit sub diverse forme să realizeze singură acest proiect. Deci nu e ceva care e în agenda Uniunii Europene, a Comisiei, pentru România. Am văzut ultimele încercări, chiar cu ajutorul autorităților regionale să se realizeze această autostradă sau ce ar putea fi ea. Am văzut discuții, chiar că în zonele puternic turistice poate nu este recomandabil să ai autostradă, ci alte soluții de degrevare a traficului care să-ți permită să ajungi de la Ploiești la Brașov fără să pui mega-autostradă prin mijlocul stațiunilor de pe Valea Prahovei.

Iată ăsta este un exemplu pentru cea ce înseamnă ca de 30 de ani să te tu gândești ce ai de făcut acolo și să nu faci nimic. Deci nu mai nu e vina nimănui decât a României și a conducerii regionale și naționale că nu venim un proiect sustenabil. Acum sunt din Ploiești și știu ce înseamnă, sunt perfect afectată de lipsa acestei verigi”, a declarat Adina Vălean, într-un interviu pentru Hotnews.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Midiile din aval de stația de epurare conțin radiu, relatează studii

_ Downton Abbey se întoarce! Încântare pentru fani, deoarece filmările încep în secret pentru o nouă serie a serialului în revenirea surpriză

_ Cod galben de ceaţă în 8 judeţe

_ Proiectul de lege pentru contrabanda de copii transgender din Maine, ucis în comisie

_ Eva Kaili e pusă sub acuzare în alt dosar uriaș, de fraudare a bugetului UE! Parlamentul European o lasă fără imunitate

_ Bidenomics lovește din nou: Red Lobster închide aproape „120 de restaurante” în 27 de state – intenționează să depună faliment în săptămânile următoare

_ Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri: se dau subvenții importante

_ Organismul de supraveghere a statisticilor greșite ar putea avea nevoie de încă TREI ANI pentru a afla cu exactitate cât de gravă este criza de inactivitate a Regatului Unit - în timp ce Banca Angliei lansează un alt atac asupra personalului său slab WFH

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Ninge viscolit pe DN1A, în Cheia

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Cel mai mare recif de adâncime din lume, care are 6,4 MILIOANE de acri, este descoperit în largul coastei Floridei și plin de specii necunoscute anterior

_ Primarul Piedone anunță că va da în judecată ANI: Rea-credință, îngrădirea dreptului la apărare, manipularea intenției de vot

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Fiica fostului șef al LaLiga susține că tatăl ei i-a interzis să se întâlnească cu fotbaliști și insistă că are prietenii doar cu jucători... în timp ce ea dezvăluie momentul în care a „speriat” când și-a început cariera de model.

_ Fosilele dezvăluie interacțiuni plante-insecte de-a lungul graniței Triasic-Jurasic în sudul Chinei

_ Afaceri ca deobicei? Christian Horner sosește pentru teste de pre-sezon în Bahrain, pe fondul anchetei privind acuzațiile de „comportament nepotrivit” făcute împotriva soțului șef al lui Geri Halliwell, Red Bull

_ NHL - New York Rangers, învingătoare în duelul cu Boston Bruins (5-2)

_ Un străin ilegal �ncearcă să jefuiască o bancă din Ohio folosind o aplicație de traducător pentru că nu și-a dat seama cum să spună �Pune banii �n pungă� (VIDEO)

_ Primiți buzz fără muzz! Berea fără alcool care conține ciuperci susține că te va face să te simți mai bine decât înainte de a începe să bei

_ Războiul din Ucraina, ziua 730. Zelenski spune că războiul împotriva Rusiei "nu se află în impas" / Atacuri cu drone în mai multe regiuni ucrainene / SUA ŞI UE propun noi sancţiuni împotriva Rusiei / ISW: Retorica lui Medvedev este un ecou al lui Stalin

_ Erdogan a răbufnit după ce partidul său a pierdut alegerile: a denunțat 'boala aroganței' la unii politicieni din partid

_ Artizanii metodei 'Accidentul' și-au găsit nașul! O 'bătrână' creată de AI îi ține la telefon până îi saltă poliția

_ Prima ediţie a Festivalului Filmului European de la Viena are loc între 21 şi 29 februarie- România este reprezentată de Al cui câine sunt eu? şi Carbon

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Un studiu de referință dezvăluie că copiii „transgender” au de fapt alte diagnostice de sănătate mintală

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Cum se descurcă Regele Charles, afectat de cancer, în culise, de când s-a retras din îndatoririle publice

_ Universitățile la răscruce cu inteligența artificială, spune studiul

_ Fratele Dianei spune că sora sa a fost mai expusă decât actuala Prinţesă de Wales

_ DEZVLUIT: Geamăna împreună Abby Hensel, 34 de ani, NU a enumerat-o pe sora ei Brittany ca martoră în timpul nunții ei secrete din 2021 - în ciuda faptului că a participat la primul dans al cuplului de proaspăt căsătoriți.

_ Uniunea Europeană ia în calcul primele sancţiuni asupra gazelor naturale lichefiate ruseşti

_ Comercianții din SUA au luat pivotul lui Powell mai în serios decât străinii

_ Povestea curioasă a lui Taylor Lorenz... Și preocupările întârziate ale Washington Post

_ Von der Leyen solicită creşterea cheltuielilor UE pentru apărare după victoria electorală

_ Dezvăluit: Poziția neobișnuită de somn care poate fi secretul succesului financiar

_ Ministrul Apărării a făcut o vizită la Șantierul Naval Damen din Galați

_ Cel puţin 14 morţi şi 46 de răniţi la Odesa, într-un double tap cu rachete

_ Traian Băsescu este internat în Spitalul Militar de cinci zile

_ Senatul din Arizona, SUA, schimbă cursul istoriei: abrogarea interdicției de avort din 1864 a fost votată

_ Coaliția olandeză supraviețuiește crizei cu revolte antisemite din Amsterdam și demisia secretarului de stat

_ Atena: proteste faţă de proiectul de lege care permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex

_ Un agent democrat prins pe microfonul fierbinte după ce agenții serviciilor secrete îl îngrămădesc pe Joe Biden în timp ce protestatarii pro-Hamas întrerup evenimentul campaniei (VIDEO)

_ Finlanda este cea mai fericită țară din lume pentru al șaptelea an, în timp ce SUA iese din top 20

_ Războaiele cu grădini din suburbie: un cuplu care hrănește pescăruși, vulpi și animale sălbatice în grădina lor re-sălbatică îi acuză pe vecinii de lângă „The Glums” că „au răzbunare” împotriva lor

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Girafa – o cămilă indiscretă

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

Regimurile Progresist-Sorosiste din Europa vor menținerea păcii în Ucraina cu bocancii armatelor țărilor din Europa la sol și avioanelecarmetekir țărilor progresiste din Europa pe cerul Ucrainei

_ Qatar beneficiază de un rating similar Franţei şi Coreei de Sud şi cu o treaptă peste cel al Marii Britanii

_ Recomandări de la polițiștii rutieri în contextul codului roșu de viscol și ninsori abundente

_ Ursula von der Leyen, despre Schengen: Salut rezultatele pozitive ale discuţiilor informale de azi

_ Karolina Pliskova va fi adversara Anei Bogdan în finala turneului Transylvania Open

_ Israelul atacă pista de aterizare Hezbollah despre care se crede că a fost construită de Iran pentru a lansa drone

_ Ursula von der Leyen dă undă verde deblocării fondurilor europene destinate Poloniei

_ Antrenorul personal, în vârstă de 60 de ani, aproape că își pierde brațul din cauza sepsisului după o mușcătură îngrozitoare de păianjen - înainte ca controlul dăunătorilor să descopere un cuib de până la 500 de văduve false veninoase în casa lui

_ Lovitură totală pentru Mircea Lucescu! Scandalul cu Kosovo escaladează. Se va ajunge la tribunal

_ Breaking: George Simion anunță o cale extraordinară de atac la CCR privind neconstituţionalitatea Ordonanţei referitoare la comasarea alegerilor

_ Livrarea prin nanoparticule a FZD4 către celulele endoteliale pulmonare inhibă progresia cancerului pulmonar și metastazele


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 234, afisate in 4 pagini.