16:18 2024-03-22
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Ciolacu respinge o remaniere guvernamentală: 'Am început să avem o echipă sudată'Ciolacu respinge o remaniere guvernamentală: 'Am început să avem o echipă sudată'”Eu sunt foarte mândru de echipa guvernamentală, miniştrii de la PNL şi PSD, nu avem discuţii, nu avem certuri sterile şi chiar am început, după doi ani şi jumătate, să avem o echipă sudată”, a declarat premierul la Timişoara. ”Nu este nimic perfect, sunt foarte multe lucruri de făcut, este lupta cu preţurile, în continuare, încercăm să o stabilizăm. A început să scadă iar inflaţia, este provocarea pe care o ştim cu toţii, războiul din Ucraina, dar faptul că am avut cea de-a doua creştere economică din Europa (..) perspectiva făcută de banca Mondială că la fel anul acesta va fi una dintre cele mai mari creşteri economice, îmi spune faptul că şi eu şi domnul Ciucă la acel moment am luat decizia corectă”, a mai spus Ciolacu.AdChoices El a precizat că nu vrea să îl supere pe Lucian Bode, secretarul general al PNL, care a fost şi el ministru al Transporturilor, dar, uitându-se la cifre şi la şantiere, direct, ”crede că Sorin Grindeanu o să fie, post-Revoluţie, cel mai bun ministru al Transporturilor”.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu