20:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO| Joe Biden a semnat decizia care ar putea schimba cursul războiului din Ucraina: americanii au revenit puternic în joc

VIDEO| Joe Biden a semnat decizia care ar putea schimba cursul războiului din Ucraina: americanii au revenit puternic în joc

Legea, care prevede un ajutor militar şi economic destinat Kievului în valoare de 61 de miliarde de dolari ”va consolida securitatea Americii şi securitatea lumii”, a apreciat preşedintele american, recunoscând că procesul legislativ a fost ”dificil”.

”Noi nu înclinăm în faţa nimănui, Nimănui. Şi cu siguranţă nu în faţa (preşedintelui rus) Vladimir Putin”, a mai declarat democratul în vârstă de 81 de ani.

”Noi nu ne abandonăm aliaţii, îi susţinem. Nu lăsăm tiranii să câştige, ne opunem lor. Nu asistăm ca spectatori la evoluţiile lumii, le modelăm”, a declarat el, salutând consensul politic între parlamentarii democraţi şi un anumit număr de aleşi republicani, după luni de negocieri ale textului.

Legea a primit marţi o foarte largă susţinere în Senatul american, după ce a fost adoptată sâmbătă în Camera Reprezentanţilor, cealaltă componentă a Congresului american.

”Orice s-ar spune, primim ajutorul de care avem nevoie. El ne este necesar pentru a continua să protejăm vieţi de atacuri ruse”, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”În prezent, vom face totul pentru a compensa aceste şase luni de dezbateri şi de îndoială”, a adăugat el, referindu-se la timpul de care Congresul a avut nevoie pentru a valida planul de ajutor cerut de Joe Biden.

Asistenţa militară americană - întreruptă de mai multe săptămâni - se va relua ”în orele următoare”, potrivit preşedintelui american.

Guvernul american a precizat după aceea că ucrainenii urmează să primească rachete de apărare aeriană, muniţie pentru sistemele de lansatoare multiple de rachetă HIMARS, obuze, vehicule blindate sau armament antitanc - în valoare totală de un miliard de dolari.

Acest ajutor este menit să uşureze armata ucraineană, care se confrintă cu o penurie de recruţi şi de muniţie, în faţa presiunii constante a trupelor ruse în est.

Americanii au trimis pentru ultima oară echipament militar Kievului la 12 martie, exploatând marje contabile găsite de Pentagon.

Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului, însă Congresul nu a adoptat mare parte din anvelopa destinată aliatului său de aproape un an - în principal din cauza unor certuri între partide.

Liderul conservatorilor în Camera Reprezentanţilor Mike Johnson a blocat mult timp textul.

El a sfârşit prin a susţine reluarea ajutorului militar şi economic cu justificarea ”prefer să trimit muniţie Ucrainei decât să-i trimit pe băieţii noştri să lupte”.

La Washington, se speră ca acest nou aflux de ajutor american să încurajeze ceilalţi aliaţi aliaţi ai Ucrainei să urmeze exemplul şi să livreze şi ei material militar, un lucru care rămâne de văzut.

Şefii guvernelor britanic Rishi Sunak şi german Olaf Scholz au promis miercuri o susţinere militară ”de nezdruncinat” Ucrainei, însă cancelarul Olaf Scholz continuă să refuze să livreze rachete cu rază lungă de acţiune Kievului.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel i-a mulţumit lui Joe Biden, pe reţeaua de socializare X, pentru ”munca sa neobosită pe planul ajutorului” şi a spus că europenii şi americanii sunt ”uniţi în susţinerea lor a unei Ucraine libere şi independente”.

”Toată lumea se întreba cum avea să se termine această poveste, iar ea se termină cu bine”, s-a felicitat, la rândul său, ministrul ceh de Externe Jan Lipavsky, a cărui ţară coordonează o operaţiune internţaională vizând să cumpere muniţie Ucrainei.

”Avem nevoie de susţinerea americană şi este bine că preşedintele a promulgat această lege, dar nu este momentul să ne relaxăm. Trebuie, din contră, să ne mobilizăm şi să facem tot ceea ce putem”, a avertizat omologul său olandez Hanke Bruins Slot, într-o conferinţă de presă comună.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Scandal monstru la Eurovision. Un show satanist i-a pus pe fugă pe fanii concursului/ VIDEO

_ FC Barcelona are patru jucători pe care îi consideră netransferabili - presă

_ Se lansează Raspberry Pi Connect, controlează de la distanță Pi-ul prin browser web

_ Nicușor Dan anunță aflux de voturi: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

_ Noua rebranding Ryzen AI de la AMD pentru Zen 5 iese la iveală — Asus divulgă numele procesoarelor „Strix Point”

_ Microsoft schimbă unitățile de viteză RAM în Task Manager - în cele din urmă trece la MT/s mai corecte din punct de vedere tehnic

_ GPU-ul fabricat în China depășește performanța graficii AMD integrate vechi de 10 ani — Lingjiu GP201 ajunge în producția de masă

_ Răzbunarea lui Clippy: asistentul revine pentru a curăța Windows 11 de bloatware, reclame și supărări

_ Cum va vâna misiunea romană a NASA găurile negre primordiale

_ Giganții fotbalului brazilian se adună pentru a ajuta victimele inundațiilor mortale

_ Se pregătește un mare război? Reintroducerea serviciului militar obligatoriu, votată în Opoziția din Germania

_ Lenovo ThinkPad P1 Gen 7 este primul laptop din lume care are memorie LPCAMM2 - mai compact, performanță mai mare, putere mai mică

_ A fost descoperit un nou pulsar cu raze X în milisecunde

_ Geologii dezvăluie un vulcanism misterios și divers în bazinul lunar Apollo, locul de aterizare Chang'e-6

_ Cu războiul la poarta Europei țările caută siguranță: Patru state neutre europene încearcă să se apropie de NATO (Die Presse)

_ Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca în Capitală. Actorul este la Matei Balş

_ Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb

_ Vânzări înainte de Memorial Day 2024: economisiți la laptopuri pentru jocuri, procesoare, monitoare și multe altele

_ Leaker susține că Nvidia intenționează să lanseze RTX 5080 înainte de RTX 5090 – ceea ce ar avea perfect sens pentru un GPU monstru cu două mori

_ Tiger și top 100 mondial numiți în domeniul Campionatului PGA

_ Green a numit antrenorul NHL Senators drept Bannister pentru a-i ghida pe Blues

_ Avioanele de luptă F-16 Block 70 sunt cea mai dramatică tranzacţie militară a armatei bulgare

_ Un avion SMURD care participă la un exerciţiu NATO, intervenţie pentru salvarea unui pacient

_ Maia Sandu joacă tăios: NU vrea să audă de intrarea Republicii Moldova în UE fără încorporarea Transnistriei

_ Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

_ Iohannis vine cu vești despre Visa Waiwer, după discuția cu președintele Americii

_ MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

_ Cutremur în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

_ Breaking: Marcel Ciolacu transmite primul mesaj după ce a asistat la victoria Gloriei Buzău: S-a încheiat en fanfare

_ Apple lansează procesorul M4 în noul iPad Pro cu 38 TOPS pe motor neural

_ Iohannis, despre războiul din Ucraina: E nevoie de un angajament mult mai ferm pentru flancul estic

_ Pictograma franceză #MeToo Judith Godrèche va proiecta un scurtmetraj la Cannes

_ Tomac: UE are șansa să ia o decizie istorică, respectiv să folosească banii rusești chiar împotriva rușilor, în sprijinul Ucrainei

_ Ciolacu, pe stadion. A asistat la revenirea în prima divizie de fotbal a echipei Gloria Buzău

_ Stormy Daniels a povestit picanterii din timpul partidei de sex cu Donald Trump

_ Fenomen neașteptat pe piața imobiliară: Prețul chiriilor a scăzut în marile orașe!

_ Ana Bogdan a pornit ca din puşcă la turneul de la Roma

_ Ucrainean înţepenit în Munţii Maramureşului. A fost salvat de salvamontişti

_ Iohannis, față în față cu Biden: 'Ceea ce ați făcut este important nu doar pentru Europa, ci pentru întreaga lume'

_ Chiriile au crescut cu 15% faţă de primăvara anului trecut

_ Florin Piersic a ajuns la Matei Balș cu un avion medical care se afla la un exerciţiu NATO, în Ungaria

_ Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei

_ Stormy Daniels descrie prima întâlnire cu Trump la un proces pentru bani

_ ArcelorMittal lovită de acuzațiile de spălare verde a flăcării olimpice

_ Prahova: Institutul Geologic va face foraje în zona afectată din Slănic

_ Florin Piersic va fi operat din nou la Institutul Matei Balș/ Presă

_ Iohannis, discuţie cu Biden despre şefia NATO: Am decis să continuăm dialogul

_ Piedone, replică pentru Rareș Bogdan în stilu-i caracteristic: 'Aud că behaie prin târg… o oaie'

_ Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

_ Președintele Klaus Iohannis, primit de Joe Biden, la Casa Albă. Președintele României va face apoi declarații de presă

_ Macron a 'schimbat foaia': L-a dus pe Xi Jinping într-o escapadă în Pirinei, unde el își petrecea vacanţele la bunici

_ Klaus Iohannis a anunțat, din SUA, ce a discutat cu Biden despre susținerea sa la șefia NATO

_ Mafioții italieni au început să evite crimele și preferă să facă averi din insolvenţe şi falimente

_ Thiago Silva se va întoarce la clubul natal Fluminense la sfârșitul sezonului

_ Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Discuţia preşedintelui României cu cel mai puternic om al lumii: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

_ Iohannis despre o creștere a cheltuielilor pentru Apărare: Industriile noastre de apărare trebuie să crească producția, altfel nu vom face față acestei situații

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Windows 11 24H2 va activa criptarea BitLocker pentru toată lumea - se întâmplă atât la instalări curate, cât și la reinstalări

_ Kendrick Lamar îl numește pe Drake PEDOFIL în noua pistă de discuții pe măsură ce războiul lor de cuvinte se încălzește - după ce nu a așteptat ca Drake să răspundă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 408, afisate in 7 pagini.