10:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cum arată finanţele fenomenului Rafael Nadal

Cum arată finanţele fenomenului Rafael Nadal

Performanţele lui Rafael Nadal pe terenul de tenis nu doar că i-au adus renumele de „regele zgurii”, dar au avut un impact semnificativ şi în sectorul financiar, atrăgând sponsori importanţi.

Nadal a influenţat succesul financiar al companiilor care l-au susţinut şi şi-a consolidat propria poziţie economică prin decizii strategice în afaceri, potrivit analizei XTB.

Rafael Nadal, jucătorul de tenis supranumit „regele zgurii”, care a anunţat în lacrimi că se retrage din tenis, lasă în urmă o moştenire de neegalat. Însă performanţa înregistrată de acesta s-a reflectat şi în segmentul finanţelor, atât pentru companiile care l-au susţinut de-a lungul anilor, cât şi pentru deciziile sale de business, arată analiştii XTB.

Printre principalele realizări în tenis ale lui Rafa se numără faptul că a reuşit să câştige mai mult de 90 de titluri, inclusiv 22 de Grand Slam-uri, câştigând un titlu ATP în 19 sezoane consecutive între 2004 şi 2022 şi deţinând recordul cu 869 de săptămâni consecutive în Top 10.

Această constanţă i-a permis să fie o „valoare sigură" pentru sponsorii săi, dintre care unii l-au însoţit în cea mai mare parte a carierei sale.

Cel mai surprinzător caz este Nike, care i-a semnat primul contract când avea doar 13 ani. Firma nord-americană l-a „îmbrăcat” de-a lungul carierei, iar în 2018 a anunţat ultima sa prelungire de contract, în schimbul a zece milioane de dolari. Spre deosebire de alţi mari tenismeni precum Federer, care a părăsit Nike pentru Uniqlo, sau Djokovic, care a trecut prin mai multe branduri, Nadal a rămas fidel Nike.

Cel mai important punct forte al companiei Nike este recunoaşterea socială, care i-a permis să introducă produse noi cu mare succes. Cu toate acestea, în acest an, acţiunile au pierdut aproape 30%, trase în jos de creşterea preţurilor materiilor prime, de rezultatele sale slabe rezultate dintr-o strategie de vânzări nereuşită şi de o perspectivă de consum mai scăzută, punctează analiştii XTB.

Totuşi, în ultimii ani, Nike a demonstrat capacitatea de a depăşi obstacolele. În prezent, brandul se concentrează pe îmbunătăţirea distribuţiei şi pe promovarea vânzărilor directe către clienţi. Compania a redus cu peste 50% conturile angro cu care lucra, aplicând strategia de evitare a reducerilor la volum şi de a menţine un control mai mare asupra stocurilor. De altfel, la acest lucru lucrează noul său CEO, Elliott Hill, care şi-a început activitatea la Nike în anii 1980, ca stagiar.

O altă companie care îl susţine pe Nadal de cel mai mult timp este Kia, compania auto, care l-a numit ambasador global în 2006 şi cu care a avut iniţial un contract până în 2025. În acea perioadă, preţul acţiunilor a cunoscut o creştere vertiginoasă, cu peste 400%. Totuşi, în ultimele luni, acţiunile companiilor din sectorul auto au suferit din cauza cererii mai scăzute pentru vehiculele electrice şi a concurenţei ridicate.

Recent, Nadal şi-a reînnoit angajamentele cu câteva dintre cele mai mari companii din ţara natală, precum Banco Santander şi Telefónica. Santander a avut un an deosebit de bun pe piaţa bursieră datorită creşterii ratelor, însă incertitudinea cu privire la următorii paşi pe care îi va lua BCE, devalorizarea monedelor emergente şi instabilitatea generală pot reprezenta obstacole importante în calea preţului acţiunilor sale.

În ceea ce priveşte societatea de telecomunicaţii Telefonica, cesionarea domeniilor nestrategice pentru a se concentra pe principalele sale pieţe, Spania, Regatul Unit, Germania şi Brazilia, începe să dea roade. Aceasta continuă să reducă progresiv datoriile şi se aşteaptă ca schimbările în materie de reglementare şi concurenţă să o ajute să încheie noi alianţe care să îi permită să reducă costurile pe o piaţă din ce în ce mai competitivă.

Există şi alte companii, cum ar fi marca franceză de rachete Babolat sau marca elveţiană de ceasuri de lux Richard Mille, care au pariat, de asemenea, pe jucătorul spaniol de tenis, dar care nu sunt cotate la bursă, subliniază analiştii XTB.

Cum arată viitorul finanţelor lui Nadal

Meliá Hotels şi Rafael Nadal au semnat o alianţă în cadrul căreia au convenit să deschidă împreună noi spaţii de cazare de lux. La ultima ediţie a Fitur (unul dintre cele mai mari târguri internaţionale de turism), Meliá şi Nadal au anunţat că vor deschide patru hoteluri Zel în Caraibe şi Spania, unul dintre acestea fiind situat în Madrid.

Legenda spaniolă investeşte şi în sectorul imobiliar. De fapt, el a creat o nouă companie imobiliară, numită Palya Invest, cu ajutorul căreia intenţionează să investească peste 200 de milioane de euro în construcţia de case de lux pe Costa del Sol.

În ultimii ani, tenismenul a fost interesat şi de sectorul ospitalităţii, care este esenţial pentru portofoliul său de investiţii. Nadal este coproprietar al Tatel, un lanţ de restaurante de lux cu filiale în Madrid, Ibiza, Miami şi Beverly Hills. Acest brand s-a extins rapid şi are şi alţi parteneri cunoscuţi, precum cântăreţul Enrique Iglesias şi fostul baschetbalist Pau Gasol, explică analiştii XTB.

Nu în ultimul rând, există Academia Rafa Nadal, un centru educaţional şi sportiv de renume mondial care a fost deschis în 2016 şi are mai multe terenuri de tenis, precum şi alte facilităţi legate de fitness, bunăstare şi frumuseţe.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Kremlinul neagă că Putin ar fi sugerat că ar putea să renunţe la cereri-cheie pentru a opri războiul

_ Moment, o gașcă de hoți dezvăluiți încearcă să fure o motocicletă de pe o alee - înainte de a fi alungați de proprietarul furios

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Absurdly Wake Google Gemini este prăjit de Elon Musk și conservatori pentru că a scuipat imagini �diverse� cu părinții fondatori, papi și altele

_ Îi învățăm pe școlari despre sexul sigur. De asemenea, trebuie să predăm sexting-ul sigur, spun cercetătorii

_ VIDEO – Scandalul 'eșarfa' la alegerile din Rusia: filmare virală pe rețelele de socializare

_ Bărbat înjunghiat pe stradă, lângă București - Procurorii l-au lăsat în libertate pe agresor

_ Alegeri în Rusia: Opoziţia le cere ruşilor să îi îndeplinească ultima dorinţă lui Navalnîi

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

_ Închis, urmăritor care a mințit că este însărcinată de TREI bărbați diferiți

_ 3,905 company dissolutions registered in January 2024

_ Fosta Demi Moore, Bruce Willis, îi urează icoanei de acțiune o 69 de ani de naștere foarte fericită, cu câteva imagini noi: „Te iubim și suntem atât de recunoscători pentru tine”

_ Andy Murray nu va participa la turneele de la Monte Carlo şi Munchen

_ Președintele mexican răspunde la anunțul istoric al lui Trump despre faptul că aceștia ar fi de acord să oprească toate imigrațiile prin Mexic

_ Marcel Ciolacu s-a dezlănțuit la lansarea lui Cîrstoiu: M-am săturat să văd explicații de ce nu se poate!

_ Marvel renunţă la continuarea a trei francize care au avut eşecuri la box office

_ Iga Swiatek, liderul mondial, triumfă în fața Madisonei Keys și ajunge în finala turneului WTA de la Madrid

_ Rusia acuză România pentru criza din Transnistria: 'Se vrea un punct de confruntare!'

_ Baie de sânge: zguduire uriașă la RNC, în timp ce echipa lui Trump se pregătește să elimine peste 60 de angajați

_ Caz revoltător la Spitalul Județean Bacău: O gravidă de 38 de ani a murit la 24 de ore de la internare

_ Trei medalii de aur, un bronz şi două recorduri europene pentru România la europenele de haltere

_ Continuă cutremurul în cadrul Puterii de la Kiev. Noi demiteri. Zelenski îl retrogradează pe șeful Consiliului Securității Naționale ca ambasador în Moldova

_ Hamas cere retragerea forțelor israeliene din Gaza pentru a pune capăt războiului

_ David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice

_ Iranul a sechestrat un cargobot în Strâmtoarea Ormuz

_ Prima victorie în ultimii 20 de ani - „Visul suprem" al celei mai slabe naţionale de fotbal din lume

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3642, afisate in 61 pagini.