14:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ De ce votul din 1 decembrie este pentru a continua programele de sprijin pentru categoriile vulnerabile

De ce votul din 1 decembrie este pentru a continua programele de sprijin pentru categoriile vulnerabile

Guvernul Ciolacu a decis prelungirea cu peste un an și jumătate a patru programe importante dedicate îngrijirii persoanelor vârstnice, dar și creșterea finanțării și accesibilității acestora. Suportul acordat persoanelor aflate în situații vulnerabile reconfirmă angajamentul PSD de a oferi soluții concrete pentru a crește nivelul de trai al tuturor românilor.

Programele pentru dezvoltarea de servicii sociale destinate seniorilor, prelungite până la 30 iunie 2027

Guvernul prelungește, de la 30 noiembrie 2024 până la 30 iunie 2027, programele de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârsnice. Este vorba despre servicii comunitare la domiciliu, pentru persoanele dependente, servicii de acordare a hranei, centre de zi de asistenţă şi recuperare și servicii sociale de asistenţă comunitară.

Creștere notabilă a sprijinului acordat de stat

Măsurile adoptate de Executiv vizează și adaptarea la noile costuri standard pentru serviciile sociale și mărește suma de finanțare pentru unitățile de îngrijire la domiciliu. De asemenea, cu scopul de a aduce îmbunătățiri în viața persoanelor în vârstă, pentru beneficiarii de tichete sociale, suma de 250 de lei acordată o dată la două luni va fi completată cu acces la servicii de hrană.

Încă 100 de milioane de lei fonduri pentru programele sociale

Aproximativ 70 de milioane de lei au fost alocate programelor aprobate în 2022, după intrarea la guvernare a PSD, pentru servicii comunitare la domiciliu, de acordare a hranei, de îngrijire personală, de recuperare şi reabilitare funcţională ori de consiliere socială şi psihologică. În urma noilor măsuri, fondurile totale vor crește până la o valoare totală de 170 milioane de lei.

CMF 11240017


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Șeful OpenAI caută să strângă trilioane pentru a remodela sectorul semiconductorilor: WSJ

_ Fostul șef de spionaj olandez Dick Schoof propus ca prim-ministru de către Coaliția lui Geert Wilders

_ LHCb observă un nou mod de dezintegrare a mezonului frumuseții fermecată

_ Bucureştiul va avea un muzeu dedicat jocurilor video

_ Italia a interceptat avioane ruseşti deasupra Mării Baltice - surse

_ Argentina autorizează Starlink, rivalul Amazon Kuiper

_ Inovație legată de exporturile internaționale atât pentru firmele rurale, cât și pentru cele urbane

_ LIVE TEXT - Război în Israel: Șeful diplomației europene sugerează că SUA ar trebui reducă ajutorul militar către Israel

_ Conservatorii rebeli amenință că vor scăpa de proiectul de lege al crimei emblematice dacă aceasta duce la dezincriminarea avortului

_ Bayern Munchen a anunţat despărţirea de Thomas Tuchel / "Obiectivul nostru este să realizăm o reaşezare sportivă cu un nou antrenor"

_ Oficialii Intel din SUA avertizează asupra unei potențiale amenințări teroriste la adunări în masă, cum ar fi stadioane sportive, locuri de concerte sau biserici

_ „Evenimente extreme”: decesele cauzate de cancer din SUA au crescut în 2021 și 2022, în „tendință în exces mare”

_ 171 a lui Brook oferă Angliei un avans de 151 de puncte în fața Noii Zeelande

_ Mitchell îndeamnă Anglia să „joace pe margine” în ciuda cartonașelor roșii ale celor șase Națiuni

_ Victor reacționează: RFK Jr �i dă lui Trump alegerile din 2024? DNC Panics (VIDEO)

_ Pedepsele de închisoare pentru ucigașii adolescenți ai Briannei Ghey, obsedați de tortură, NU au fost prea blânde și nu vor fi revizuite, stabilește procurorul general

_ Meteorologii au emis o avertizare în București: ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii

_ Mircea Geoană comentează ironic candidatura lui Iohannis la șefia NATO: Ștacheta e foarte sus!

_ Fuziunile neutron-stele luminează misterele materiei cuarci

_ O rachetă a căzut în apropierea unei nave în Marea Roşie. Nicio grupare nu a revendicat atacul

_ Analiză: Tot mai mulţi cumpărători preferă locuinţele din Ilfov

_ Am observat o vânătaie neobișnuită pe pleoapa fiului meu după ce a căzut în curtea noastră. Câteva zile mai târziu, un diagnostic sinistru ne-ar schimba viețile pentru totdeauna

_ Inferno distruge prestigiosul studio de film arab din Cairo

_ EDEN CONFIDENTIAL: Tragedie pentru fostul iubit al lui Dodi Fayed, deoarece fiica ei este găsită moartă imediat după împlinirea a 38 de ani

_ Imigrația crește în topul celor mai importante liste de probleme: Gallup

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Casa SUA aprobă mult așteptatul pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari

_ Ianuarie 2024 a fost cea mai caldă înregistrată în Spania

_ Bombă: Guvernul pregătește închiderea UBER și Bolt!

_ FOCUS: Doi ani de război: ruşii nu şi-au atins obiectivele militare, ucrainenii sunt în defensivă

_ Palma pentru sub 100 GBP pe noapte! Capitala fermecătoare a Mallorca oferă o arhitectură glorioasă și o scenă alimentară vibrantă

_ Temperaturi de luna Iunie în acest weekend. ANM anunță când se întorc ploile și frigul

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Recenziile lui Beyonce Cowboy Carter sunt disponibile! Criticii laudă prima incursiune a reginei Bey în muzica country, unii susținând chiar că va „reanima” genul – după ce unele posturi de radio au REFUZAT să cânte un single principal.

_ Victorie pentru Cătălin Cherecheș. Magistrații i-au admis contestația în anulare / Fostul edil ar putea scăpa din închisoare

_ Meta critică interdicţia australiană pentru adolescenţi pe reţelele sociale

_ Criza Israel-Iran ÎN DIRECT: Teheranul a suferit o „dublă înfrângere” cu rachete blitz, spune Cameron, în timp ce Israelul se gândește dacă „să devină mare”

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Donald Trump, apariţie la gala MMA UFC 309. A venit alături de Elon Musk

_ Rețetă de omletă cu brânză și kimchi: THE CANNY COOK explică cum să faci o masă acidulată pentru mai puțin de 2 GBP de persoană

_ Replică usturătoare pentru tatăl ucigașului drogat din 2 Mai. Tatăl uneia dintre victime: 'Dacă presa nu ar fi mediatizat, Mihai Pascu ar fi mușamalizat tot'

_ Părinții care cred că copiii lor pot avea un viitor mai bun au mai multe șanse să citească și să se joace cu ei

_ Câte dintre alimentele tale preferate ar trebui să mănânci cu adevărat, de la brânză la paste și chiar pâine prăjită

_ Se inflamează spiritele: Iranul amenință cu riposta la orice atac american

_ Conceptul inovator de viață urbană abordează problemele legate de locuințe, oferă soluții conectate social

_ Grosu, despre `congresul` de la Tiraspol: Vor spune cât de mult îl iubesc pe țar şi poate ceva le mai pică pe lângă gazul gratuit

_ Super Bowl 2024 - Kansas City Chiefs vs San Francisco 49ers: scor live și actualizări, pe măsură ce Taylor Swift aterizează în sfârșit la Las Vegas, iar jucătorii continuă să sosească pe stadionul Allegiant

_ Moment, o gașcă de bandiți înarmați încearcă să invadeze pub-ul pentru a jefui clienții în timp ce încearcă să se bucure de o băutură de weekend înainte de a fugi cu mâinile goale

_ ONU declanşează 'alerta roşie': 'Planeta este în pragul colapsului!' / Raport devastator pentru omenire!

_ EDEN CONFIDENTIAL: Clubul de tenis al Prințesei de Wales este zguduit de două cazuri de „comportament nepotrivit”

_ Billie Piper „Se desparte de iubitul ei Johnny Lloyd în urma unei aventuri de opt ani după ce blocarea a afectat relația lor”

_ Mary Portas este de nerecunoscut în timp ce își abandonează bobul roșu pentru a-și dezvălui părul cărunt natural în timp ce primește OBE de la Prințesa Anne

_ Fost director CIA, profeție terifiantă: Rusia lovește în cea mai apropiată țară de România

_ Omagiu adus lui Artur Jorge în Liga Europa

_ Nu Sharon? Nici o problemă! Simon Cowell și Amanda Holden au ultimul râs la lansarea Britain's Got Talent după ACEA ceartă cu Osbourne, deoarece el contrazice afirmația ei că îi renunță pe vechii colegi jurând că va lucra cu Cheryl

_ Zvonimir Boban părăseşte postul de director al UEFA

_ ONU și Franța cogăzduiesc forumul de la Paris pentru decarbonizarea sectorului construcțiilor

_ Tritonii mutanți pot regenera membrele anterior defecte

_ Capcana fiscală pentru alocația pentru copii a explicat: Cum pot ajunge părinții să plătească o cotă de 60% la creșterea salariului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 491, afisate in 9 pagini.