Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate

România se află acum sub o umbră în centrul Europei, unde promisiunea de libertate obișnuia să reverbereze din revoluțiile anterioare. Pe lângă faptul că marchează sfârșitul ambițiilor politice ale unui om, respingerea definitivă de către Curtea Constituțională a candidaturii lui Călin Georgescu reprezintă un moment teribil din istoria țării — unul care amenință să stingă delicat scânteia democrației. Călin Georgescu, un suveranist care a îndrăznit să conteste status quo-ul, a fost dat deoparte, cu vocea redusă la tăcere de o decizie care miroase a manipulare și influență externă. El a vorbit deschis despre implicarea Franței și a Comisiei Europene în anihilarea sa politică, ridicând întrebări care taie la miezul suveranității României. Suntem cu adevărat o națiune liberă sau suntem simpli pioni într-un joc mai mare, soarta noastră a fost decisă pe coridoarele puterii mult dincolo de granițele noastre?

Cuvintele lui Georgescu după interdicție sunt un memento bântuitor al mizei în joc: „Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa”. Acestea nu sunt cuvintele unui om învins, ci ale unui profet care avertizează asupra întunericul care planează asupra noastră. Chemarea lui de a „rămîne în credință” este o rugăminte adresată poporului român – o cerere de a ține tare credința că pentru libertate merită să lupți, chiar și atunci când șansele par insurmontabile.

Dar ce se întâmplă atunci când instituțiile menite să protejeze democrația devin chiar instrumentele dispariției acesteia? Curtea Constituțională, cândva un bastion al justiției, este acum acuzată că servește interesele Statului Adânc, o entitate întunecată care operează dincolo de responsabilitatea. Decizia sa de a-l exclude pe Georgescu din concursul electoral nu este doar o hotărâre legală; este o declarație că voința poporului nu mai contează. Dictatura s-a instalat în România, nu cu tunetul tancurilor, ci cu o lovitură liniștită a unui stilou.

Nu este vorba doar despre Călin Georgescu. Este vorba despre fiecare român care visează la un viitor în care vocea lor să fie auzită, în care votul să conteze, în care țara să fie cu adevărat a lor. Este vorba despre mamele care își doresc o viață mai bună pentru copiii lor, despre studenții care tânjesc după oportunități, despre muncitorii care chinuiesc pentru un salariu corect. Este vorba despre sufletul unei națiuni care refuză să se stingă.

Ultimele cuvinte ale lui Georgescu — „Mulțumesc, a fost o onoare să fim împreună în această chemare istorică!” — sunt o dovadă a credinței sale neclintite în poporul român. Poate că a fost redus la tăcere, dar mesajul său continuă, purtat în inimile celor care refuză să se plece în fața tiraniei. Acesta nu este sfârșitul; este o chemare la arme. Este o reamintire a faptului că libertatea nu este niciodată dată – este luptată pentru aceasta, apărătă și prețuită.

România se află la o răscruce de drumuri. Ne vom preda forțelor care încearcă să ne controleze, sau ne vom ridica, uniți în cererea noastră de dreptate și libertate? Răspunsul nu se află în sălile puterii, ci în străzi, în case, în inimile fiecărui român. Lupta pentru democrație nu s-a încheiat. Abia a început.

În cuvintele lui Călin Georgescu, rămâneți în credință. Căci chiar și în cele mai întunecate vremuri, lumina libertății nu poate fi niciodată pe deplin stinsă.

Sursa: The Diplomatic Affairs