04:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Sărbătorile zilei de 28 februarie 2024 - Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul

Sărbătorile zilei de 28 februarie 2024 - Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul

Ortodoxe

Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul

Greco-catolice

Sf. cuv. Vasile

Romano-catolice

Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.

În secolul al VIII-lea, erezia iconoclastă era susţinută cu tărie de împăraţii de la Constantinopol. Aceştia au declanşat persecuţii sângeroase împotriva ortodocşilor iconoduli şi au ordonat desfiinţarea a numeroase mănăstiri, precum şi distrugerea sfintelor icoane.

În acel timp, Sfântul Vasile "lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Apoi, când cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. Pentru aceea, l-au prins şi l-au chinuit mult, însă nu s-a supus şi nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul până la moarte". (Vieţile Sfinţilor)

A fost numit "Mărturisitorul" deoarece în timpul persecuţiei iconoclaste a propovăduit adevărul de credinţă, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor.

După moartea lui Leon IV (775-780), Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniţă. A trăit ca monah, în aspre nevoinţe duhovniceşti, până la mutarea sa la cele veşnice. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ Tot ceea ce ne înconjoară este, de fapt, doar o simulare pe calculator: lumea științifică prezintă un argument solid

_ Un castron dublu cu friptură Chipotle costă acum 39 USD în California

_ Ceva masiv se ascunde în sistemul nostru solar: cercetătorii au tot mai multe dovezi clare

_ Tornade puternice devastează statele centrale ale SUA, ucigând cel puțin cinci oameni

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a afirmat că situaţia pe front s-a deteriorat

_ Povestea celei mai vizualizate fotografii din istorie: cu ce sumă a cumpărat Microsoft fotografia cu dealuri verzi

_ Haos izbucnește la reuniunea consiliului de administrație al orașului Michigan, după ce ministrul templului satanic numit �Luis Cypher� a rostit o invocație satatică (VIDEO)

_ Care este secretul ei? Pe măsură ce Penelope Cruz împlinește 50 de ani, o privire asupra modului în care steaua care mocnește îmbătrânește invers (indiciu: folosește hormoni bioidentici)

_ Ce și-a cumpărat un bărbat cu monedele găsite pe jos, pe plaje și în parcuri

_ Strategia prin care te păcălesc marile supermarketuri: De ce sunt fructele la intrare. Mâncarea junk food este plasată strategic

_ Neobosita raliu de obligațiuni chinezești sugerează provocarea Yuan care urmează

_ Generalul Forțelor Spațiale SUA declară că armata Chinei își dezvoltă activele spațiale la „viteză uluitoare”

_ Invitata Antiques Roadshow primește o evaluare șocantă după ce a aflat istoria secretă a colierului ei „regal” din ametist

_ Ce găseşti în singurul Compartiment de Primiri Urgenţe din sistemul medical privat?

_ Discuții contradictorii în conducerea israeliană despre un potențial acord de încetare a focului în Gaza

_ Starul �The Sopranos� Drea de Matteo critică politicile de extremă st�ngă a lui Biden, imigrația ilegală � actrița a fost anterior inclusă pe lista neagră la Hollywood pentru că a refuzat virusul COVID Vaxx

_ Judecătorul Thomas ridică controlul asupra numirii avocatului special Jack Smith în audierea Trump

_ Începe procesul pentru grupul de extremă dreaptă din Germania acuzat de un complot de lovitură de stat

_ Oana Radu dă de pâmânt cu fotul ei soț, Cătălin Dobrescu după divorț. Ce mărtusiri a făcut artista / VIDEO

_ Manifestațiile pro-palestinieni au luat amploare în SUA: Un candidat la fotoliul de la Casa Albă a fost arestat

_ CHIAR �N: 61 de miliarde de dolari au fost doar �nceputul � Președintele ucrainean Zelenskyi anunță un acord de finanțare pe 10 ani cu SUA: �GLORIE UCRAINEI� (VIDEO)

_ „Care este sunetul unei palme” întreabă șeful BOJ Ueda în timp ce yenul se prăbușește

_ Volumul de monede stabile înregistrează un record de 15 trilioane de dolari numai pe Ethereum

_ Cresc tensiunile în Georgia: incidente între forțele de ordine și mulțimea de opozanţi proeuropeni - Video

_ RUPTĂ: Partidul Republican din Arizona declară injecțiile cu Covid-19 arme biologice și tehnologice, a adoptat rezoluția de interzicere!

_ Apar noi dovezi bomba: Trump a fost creat în Classified Docs Saga?

_ O femeie din Arkansas pledează vinovată că a furat un făt și părți ale corpului din cadavre, v�nz�ndu-le pe Facebook

_ Horoscopul zilei de 30 aprilie 2024. Peștii petrec timp cu persoana iubită. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după ce şi-au făcut „tratamente faciale”

_ Russell Brand anunță planul de a fi botezat, deoarece este „o oportunitate de a lăsa trecutul în urmă” - după ce acuzațiile de agresiune sexuală au fost dezvăluite

_ Alertă diplomatică: Sudanul cere convocarea de urgență a Consiliului de Securitate din cauza 'agresiunii' Emiratelor Arabe Unite

_ Travis Clayton, alegerea din runda a șaptea a lui Buffalo Bill la draftul NFL, nu a jucat niciodată un joc de fotbal american competitiv, dar Basingstoke Behemoth de 6 ft 7 inci este gata să SPRUMPĂ America

_ Russell Brand anunță că va fi botezat duminică (video)

_ Turneu învăluit în mister: secretarul de stat american, Antony Blinken, va merge miercuri în Israel şi Iordania

_ Fratele lui Joe Biden implicat într-o schemă de rang înalt din Qatar pentru a „oferi o mulțime de prezentări” prin „Familia mea”: Politico

_ Regina rea ​​a Albei ca Zapada este interpretata de un barbat biologic transgender la Disney World Resort din Florida (VIDEO)

_ Actrița de la EastEnders Cheryl Fergison dezvăluie lupta împotriva cancerului uterin și spune de ce și-a ținut secret diagnosticul terifiant timp de nouă ani: „Am crezut că voi muri”

_ Britney Spears spune că „familia mea m-a rănit” într-o postare usturătoare și laudă cartea lui Jennette McCurdy despre mama moartă după ce a primit „fără dreptate” și factura legală de 2 milioane de dolari a tatălui Jamie pentru o soluționare șoc

_ Stephen Miller avertizează că Biden are nevoie de imunitate prezidențială, ar putea fi judecat pentru crime de război și trafic de persoane (VIDEO)

_ Zodiile care au parte de pierderi substanțiale, emoționale sau profesionale în luna mai

_ Cinci rânduri amare FIECARE cuplu are - dar se poate rezolva cu ușurință: cei mai buni terapeuți de relații din lume (care sunt căsătoriți fericiți de 36 de ani) își oferă sfatul experților despre cum să lupte corect

_ Kate Garraway face prima apariție pe covorul roșu de la moartea soțului ei, Derek Draper, în timp ce pozează cu prietenul Ben Shephard la The Variety Club Showbusiness Awards

_ A lăsat PNL pentru PSD. Unul dintre cei mai longevivi edili din Prahova candidează din nou / Are și cu ce se lăuda: două dosare penale de fraudare a alegerilor

_ Scriitor palestinian, incarcerat în Israel, câștigă Premiul Internațional pentru Ficțiune Arabă

_ IMPRIMAT �N VIDEO: Un student evreu de la UCLA i-a fost blocat să intre �n zona deschisă din campus de către radicalii anti-israelieni

_ S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49! În buzunarul cui va pleca fabuloasa sumă de 3.610.326,64 lei

_ Tornadele din Statele Unite ucid și mătură tot ce le stă în cale: ultimul bilanț al celor care şi-au pierdut viaţa

_ CHIAR �N: Primul ministru de extremă st�ngă, anti-alb din Scoția, Humza Yousaf, va demisiona după doar un an de mandat

_ CALEA PENTRU FALIMENT? Ford pierde 132.000 de dolari la fiecare vehicul electric v�ndut anul acesta

_ O nouă taxă pentru acești români - ANAF va începe să trimită înștiințări! Atenție, trebuie plătită până pe 30 aprilie

_ Miniștrii G7 poartă discuții „strategice” despre schimbările climatice în Italia

_ Îți poți spune cum acest model a stârnit furie după ce a fost numit regina frumuseții țării sale (și nu, nu este o imagine AI)? Victoria uluitoare a tinerei femei este întâmpinată cu furie la nivel național

_ Noul primar african din Irlanda de Nord �i numește �terorişti� pe patriotii irlandezi care se opun imigrării �n masă (VIDEO)

_ Ben Shapiro �ncearcă să devină rapper... și este mai rău dec�t crezi (VIDEO)

_ Omul cu mască de fier: misteriosul prizonier condamnat la o soartă crudă

_ Gaza: Displaced Palestinians move to Deir Al Balah as threat of an invasion looms over Rafah

_ Coordonatorul de intimitate Poor Things dezvăluie că a fost dat afară de pe platouri pentru că personalul de producție nu credea că „ajută” și admite că Emma Stone nu a văzut nevoia să o aibă la bord.

_ Stăpâni ai aerului (proaspăt de țară): miniștrii au fost îndemnați să relaxeze regulile de zbor cu drone, astfel încât fermierii să poată folosi UAV-uri pentru a bombarda cu precizie buruienile și a folosi pesticide mai puțin dăunătoare pe culturile lor

_ US, Jordan throw weight behind Gaza ceasefire as Rafah offensive nears


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2830, afisate in 48 pagini.