Ion Cristoiu: Recreştinarea Rusiei – Operaţiune Pishologică Specială a Armatei Române

Ion Cristoiu: Mi-e tot mai limpede că Recreştinarea, cel puţin în Transnistria, serveşte nu numai ca justificare a Trecerii Nistrului, dar şi ca Operaţiune de cîştigare a încrederii localnicilor.

Ion Cristoiu: Că e vorba şi de o operaţiune militară sesizez din interesul deosebit al unor comandanţi, lăudaţi pentru asta de iscălitorii Rapoartelor, care comandanţi de cum a intrat unitatea într-o localitate îi pun pe preoţii să se mişte pentru a chema populaţia la slujbe.

Ion Cristoiu: Rapoartele trebuie privite cu prudenţă, în orice caz nu pot fi abordate ca surse categorice, şi pentru că în unele apar precizări despre biserici rămase în picioare, despre preoţi care au supravieţuit persecuţiilor bolşevice şi asta chiar în Transnistria.

Mi-e tot mai limpede că Recreştinarea, cel puţin în Transnistria, serveşte nu numai ca justificare a Trecerii Nistrului, dar şi ca Operaţiune de cîştigare a încrederii localnicilor. Din acest punct de vedere, rămîne greu de stabilit dacă iureşul ruşilor spre slujbele religioase ţinute de ai noştri, invocat în Rapoartele clericilor militari, concordă cu adevărul sau dacă nu cumva asistăm la celebrele raportări false pentru a fi pe placul şefilor. Că e vorba şi de o operaţiune militară sesizez din interesul deosebit al unor comandanţi, lăudaţi pentru asta de iscălitorii Rapoartelor (care, totuşi, trec pe la comandamentele militare înainte de a fi trimise la Episcopia militară), care comandanţi de cum a intrat unitatea într-o localitate îi pun pe preoţii să se mişte pentru a chema populaţia la slujbe. Vine aceasta în genunchi, cum se grăbesc să noteze cu pompă preoţii, doar de dragul lui Dumnezeu sau cumva vin din teama de ocupant sau chiar din impulsul de colaboraţionist, vechi de pe vremea Asirienilor? Rapoartele trebuie privite cu prudenţă, în orice caz nu pot fi abordate ca surse categorice, şi pentru că în unele apar precizări despre biserici rămase în picioare, despre preoţi care au supravieţuit persecuţiilor bolşevice şi asta chiar în Transnistria. Fie şi ca intenţie, activitatea misionară a preoţilor militari merită înscrisă în ceea ce azi se numesc Operaţii psihologice speciale, PSYOPS, prin care, în Afganistan, de exemplu, malacii analfabeţi din Armata Americană vor să cîştige pe crescătorii de capre dîndu-le gumă de mestecat. Chiar de la BAR îmi spun că trebuie să caut cartea lui Călin Hentea în care vorbeşte despre PSYOPS. Nu mai ştiu unde am pus-o, deşi ar trebui s-o caut: dacă nu mă înşel, s-a ocupat şi de Propaganda Războiului Sfînt.

Am nevoie şi de unele amănunte despre slujbe, Sfinţirea apei, pristol, şi alte noţiuni întîlnite în toate Rapoartele. Florian Bichir mi-ar fi de ajutor. Nu m-a lămurit el, cînd mă lovise (trecător, desigur) pasiunea pentru Bizanţ? Îl sun, dar îmi intră căsuţa vocală. Acasă, butonînd printre posturile de ştiri îl descopăr la B1tv luptîndu-se din greu cu analfabetismul fătucii moderatoare, incapabilă să înţeleagă şi dacă poartă ciorapi sau şosete. Pe telefon dau de un SMS prin care Florian Bichir îmi spune că e la B1tv şi dacă poate să mă sune după 23. Da, îi răspund. Mă apuc de căutat Antologia Propagandei a lui Călin Hentea. Nu e uşor de descoperit, chiar dacă ţin minte c-am văzut-o nu de mult în zona Instrumentelor de lucru pentru Istorie. O găsesc sus de tot, pe un sfert de raft repartizat instrumentelor, titular fiind Mareşalul Antonescu. Deşi i-am zis soţiei că vin la tv, ca să fac o haltă între BAR şi Lucrul acasă, găsind cartea, mă reped să văd ce scrie despre Războiul Sfînt. Dezamăgitor! Mai toate referinţele sînt din Mioara Anton, care nici ea nu e o Enciclopedistă în materie de Propaganda Războiului Sfînt. Nimic despre preoţii militari, despre BOR. În prima parte a cărţii găsesc amănunte pentru a înscrie Recreştinarea între Operaţiunile PSYHO de azi. De fapt aşa li se spune acum, cînd planeta s-a americanizat, ca un aeroport internaţional, dar ele au existat de cînd lumea, chiar şi la intrarea lui Soliman Magnificul în Constantinopole am întîlnit operaţiunile PSYOPS, sub forma grijii Sultanului pentru creştini şi bisericile lor.

*

Scriam în 30 martie 2014: Nu v-aş dori să fiţi jurnalist în Republica Mazăre care e nefericitul oraş Constanţa

Am mai spus şi am mai scris despre Procesul împlinit de PSD numit feudalizarea României. Aflate sub atotputernicia rîtanilor PSD, porecliţi preşedinţi de consilii judeţene sau primari, părţi însemnate ale teritoriului lui naţional sunt practic republici autoproclamate, în genul Transnistriei. Toate instituţiile aşa zisului stat român sunt la cheremul bulibaşei PSD-iste. Pentru ca şobolanul gras Nicuşor Constantinescu să poată fi adus în faţa procurorilor au trebuit trimise de la Bucureşti forţe speciale. Nici un poliţist din Constanţa n-ar fi avut curaj să-i pună cătuşe Stăpînului!

Viaţa jurnalistului în Republica Rîtanului PSD e cumplit de grea. M-am convins de asta răspunzînd invitaţiei de a participa vineri, 28 martie 2014, la Conferinţa Naţională „CODURILE PENAL ŞI DE PROCEDURĂ PENALĂ - PREMISA CONSOLIDĂRII STATULUI DE DREPT”, organizată de Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa.

Ca moderator al mesei rotunde Noul Cod Penal şi libertatea presei, am întrebat pe jurnaliştii din sală cine a avut procese de calomnie. Spre uluirea mea, s-a ridicat o pădure de mîini. Toţi fuseseră tîrîţi prin tribunale de Radu Mazăre. Acest maimuţoi al PSD-ismului absolut are un Trust de presă: televiziune (mi-o vîră pe gît UPC), ziar. După ce sunt tăvăliţi bine prin cerneală de haidamacii mediatici, jurnaliştii care au cutezat să scrie împotriva lui Radu Mazăre sunt hărţuiţi prin tribunale.

În Constanţa, cînd spui Mazăre, toată lumea tresare, crezînd că te referi la acest Ceauşescu de la Malul Mării, inconfundabil în România prin îmbrăcămintea de maimuţă în călduri. Dacă e un asistat social, interlocutorul tău îi înalţă elogii. Dacă e mai spălat, interlocutorul face o grimasă ca şi cum ar fi călcat într-un rahat.

Aceasta e România. O Republică Federală a PSD, alcătuită din feudele rîtanilor PSD-işti.

Alt titlu din 30 martie 2014

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

(Fluierul)