11:51
Comentarii Adauga Comentariu

Iohannis: Rezultatul alegerilor din Marea Britanie, foarte bun pentru românii de acolo

Trimisul special al AGERPRES, Cătălin Alexandru, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie este "foarte bun" pentru românii care locuiesc acolo, precizând că premierul britanic Boris Johnson a dorit un Brexit cu acord.

"Acest rezultat e foarte bun pentru românii din Marea Britanie, pentru că premierul Boris Johnson împreună cu Partidul Conservator au dorit - și cred că doresc și în continuare - să realizeze Brexit-ul, dar cu acord, acel acord negociat cu UE, un acord bun care protejează pe românii noștri, le acordă drepturi semnificative și de asta am spus de multe ori, și acum se pare că ne apropiem de această soluție, cea mai bună variantă, dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu acord și spre asta ne îndreptăm", a afirmat Iohannis, la Bruxelles.

El s-a arătat mulțumit de rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie, exprimând speranța că acum, cu "o majoritate clară", Brexit-ul va fi finalizat cu acord.

"Eu pot să-mi exprim mulțumirea față de rezultatul obținut acolo, în sensul că există acum o majoritate clară, care, sperăm cu toții, va finaliza Brexit-ul, cu acord, evident", a spus șeful statului.

Premierul britanic Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale parțiale publicate vineri. AGERPRES/(editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

CITATUL ZILEI

Siria: Autoritățile au înăsprit sancțiunile împotriva utilizării monedelor străine

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 ianuarie

Avocații președintelui Trump au prezentat apărarea împotriva destituirii

Polo: Echipa masculină a României va întâlni Grecia în play-off la Europene

HOROSCOP 19 IANUARIE 2020: Cele trei zodii care astăzi sunt extrem de favorizate de astre

Emisarul ONU pentru Libia face apel la încetarea ingerințelor statelor străine

Hassan Rouhani îl acuză pe Donald Trump că este un "agitator global"

JOT Lausanne 2020: Daria Căciulan și Petra Tolomey, locul 8 la sanie în proba de dublu

Cel puțin 60 de persoane au murit în urma unui atac al rebelilor houthi în Yemen

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cel puțin șase persoane au murit în Brazilia din cauza ploilor torențiale

Sfârșitul intimității online? O companie de recunoaștere facială a colectat miliarde de fotografii de pe Facebook și alte site-uri

Pelicula care a devenit mare favorită la Oscar 2020, după ce a primit trofeul pentru cel mai bun film la gala Sindicatului producătorilor americani

Percheziții în București și patru județe la firme care făceau acte fictive de reciclare a deșeurilor

Lupte: Alin Alexuc, aproape de podium la turneul Thor Masters

ANM a emis atenționări de cod galben pentru nouă județe

Aşa zisa liberalizare a pieței de energie cu 5 ani înainte de termen va băga miliarde în buzunarele multinaționalelor străine. Preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici va creşte în medie cu 8.53%, de la 1 iulie

Peste 22.000 de păsări au fost omorâte la ferma din Maramureș unde a fost confirmată gripa aviară

Ce nume de familie vor purta Harry și Meghan după ce renunță la titulatura "Alteța sa regală"

Orban anunță că PNL va lansa un sondaj de opinie care va testa pontențialii patru candidați pentru Primăria Capitalei

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Ce îi reproșează premierul ministrului Anisie după vizita în școlile din Ialomița: O să port o discuție pe tema asta

La cinci ani de la Colectiv, România are în continuare probleme cu marii arși. Clinica de la Iași a trimis o femeie la București, pentru că nu mai are locuri

Venezuela: Maduro se declară deschis dialogului cu SUA (presă)

Percheziții în 4 județe și în București într-un dosar privind reciclarea deșeurilor; prejudiciu - 5,5 milioane euro

Fotbal: Alexandru Chipciu a semnat pentru CFR Cluj

Hochei: SC Miercurea Ciuc și CSM Galați au obținut noi succese în Campionatul Național

Incendiu suspect la o braseria din Paris frecventată de Macron

Bărbatul care s-a aruncat în fața metroului este în stare gravă. Medicii i-au amputat una dintre mâini

Premierul britanic Boris Johnson intenționează să mute Camera Lorzilor în orașul York (presă)

Erdogan: Conferința internațională de la Berlin, o etapă importantă pentru încetarea focului în Libia

A-nceput și la noi. Mulțumiți-i lui Iohannis care i-a adus la cererea lui Merkel și a UE, încălcând Constituția. Clipe de panică în trenul Timișoara - Baia Mare. Trei imigranți libanezi au încercat să-i jefuiască pe călători. VIDEO

Marius Tucă Show | Interviul integral cu Valentin Stan: Brexitul îi va lovi năprasnic mai ales pe români

5 motive pentru care femeile mature preferă bărbați tineri

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

Un român din Austria și-a înjunghiat mortal soția. Ce l-a determinat să recurgă la gestul extrem: prima ipoteză a poliției

VIDEO | Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe un drum cu separatoare din beton, în Brașov

Premierul Ludovic Orban spune că informatizarea cât mai rapidă a ANAF este prioritară: Vom cere achiziții directe în CSAT

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Selena Gomez în cea mai sexy ipostază de până acum

Ana Maria Barnoschi, şedinţă foto incendiară GALERIE FOTO

Patronul "Lactate Brădetu" Marius Badea: "Din punctul meu de vedere, categoric nu poate să fie o legătură între produsul nostru și moartea copiilor. Toate buletinele noastre de analiză, la toate produsele sunt în regulă. Nu avem niciun buletin prost”

Trucuri simple pentru a lua examenul auto din prima. Care sunt cele șase situații care te scot automat din traseu

A fost creat "cimentul viu", care se poate reproduce. Materialul ar putea fi folosit pe Marte

Guvernul susține alegerea președinților de consilii județene de către consilierii județeni

Polițiștii au aplicat amenzi de peste 45.000 de lei în Centrul Vechi din Capitală. Neregulile găsite

BREAKING NEWS : (surse) ȘEDINȚĂ PNL PENTRU RETRAGEREA LUI MARIAN MUNTEANU. Presiunile ONG-urilor lui Soroș au reușit. A DOUA MINERIADĂ. Punctul 8 al ONG-urilor lui SOROS - Neocomuniștii-Progresiști L-AU INTERZIS pe Marian Munteanu.

POZA ZILEI: Boicot grecesc la magazinele germane LIDL. Nu vezi nici tipenie de om. ASA AR TREBUI FACUT CU MAGAZINELE IKEA DE LA NOI. Ikea tocmai a cumparat 36 000 de ha de padure la noi

CEREM NAȚIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE. Peste 10 000 de semnături în 4 săptămâni. Decebal catre popor - "Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănţuit."

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Florian Bodog ar putea fi audiat peste două săptămâni în Comisia juridică a Senatului

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Viorel Jinga, Cătălina Poiană și Adrian Streinu-Cercel - candidați la funcția de rector al UMF ''Carol Davila''

ANA PAUKER NU E INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA. ȚUȚEA ȘI VULCĂNESCU SUNT INTERZIȘI. Ana Pauker este direct responsabilă de sutele de mii de victime ale comunismului si ale bolșevismului sovietic făcute în România. MRU un mare admirator al Anei Pauker.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 350, afisate in 6 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI