13:57
Comentarii Adauga Comentariu

Pacienți de la Centrul Caraiman au primit mesaje ''mincinoase'' care îi anunțau că sunt infectați cu noul coronavirus

Pacienți ai Centrului Multifuncțional Caraiman au primit în ultimele zile mesaje SMS ''mincinoase'' care îi anunțau că sunt infectați cu noul coronavirus, a declarat vineri pentru AGERPRES managerul unității medicale, Livia Gomes.

"Începând cu ziua de 22 septembrie, o parte din pacienții noștri au început să primească SMS-uri de la un număr format din patru litere cum că au rezultat pozitiv la testul de COVID efectuat în cadrul centrului. O parte dintre cei care au primit acest SMS într-adevăr au efectuat analiza de COVID în cadrul centrului, dar rezultatul îl primiseră sub formă scrisă de la un angajat de-al nostru medical și în regim confidențial. Noi nu dăm mesaje cu rezultate pacienților. Cealaltă categorie de pacienți care au primit acest mesaj sunt pacienți care au accesat alte servicii medicale din cadrul centrului și nu efectuaseră vreun test COVID", a spus managerul.

Ea a spus că a aflat despre această situație de la pacienți ai centrului care primiseră mesajul.

"Noi avem patru numere de fix. Am aflat de acest lucru sunându-ne pacienții. Câțiva pacienți ne-au trimis pe număr de Whatsapp acest sms, iar de la restul primim doar apelurile telefonice, care ieri erau în număr de 10, astăzi poate sunt sute", a spus Livia Gomes.

Managerul a precizat că mesajul este unul "mincinos", el nefiind generat de Centrul Multifuncțional.

"Important este ca noi să liniștim comunitatea și să le spunem oamenilor că este un mesaj mincinos, nu este un mesaj generat de Centrul Multifuncțional Caraiman, ei să ia în considerare doar apelurile noastre telefonice de la numerele fixe și mesajele prin sursele acreditate", a mai susținut Livia Gomes. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Donald Trump și Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

Huawei dă replică lui Apple. A fost lansată noua serie de telefoane Mate 40

Târgul de Sânmedru - la Muzeul Țăranului

General Motors a vândut întreaga producție pe un an pentru noul model Hummer electric

O nouă lovitură în "Hunter-Gate": Tony Bobulinski ar urma să predea FBI înregistrările afacerilor sale

Guvernul Criminal Orbete și noua definiție de caz: "definiție" după care Infectații nu mai sunt testați că s-au vindecat.

Criza Covid aduce un profit dinamic pentru gigantul Unilever

Citroen Ami e electrică, mică și fâșneață. Ai nevoie de mai mult?

Traian Berbeceanu - numit în funcția de prefect al municipiului București; Gheorghe Cojanu - numit inspector guvernamental la SGG

Grupul Renault oprește producția de Logan MCV la Mioveni

Emisiunea ,,Ochii pe mine!". Psihoterapeutul Ciprian Jurma, despre anxietate și singurătate în pandemie: ,,Să lăsam la o parte defensivitatea, să ne apropiem unii de alții" / Stilista Adina Buzatu: ,,Brand-ul nu ne face mai importanți decât suntem"

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 23 octombrie. Cât va costa un vaccin anti-Covid? Bill Gates: "Țările sărace ar trebui să plătească mai puțin"

Donald Trump și Joseph Biden s-au contrazis puternic pe tema gestionării pandemiei

Senatul a respins ajutorul de stat pentru Blue Air

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Vânzările globale ale Coca-Cola scad cu 9% din cauza crizei

Irlanda: Poliția arestează 11 persoane manifestând împotriva noilor măsuri de izolare la domiciliu

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

#alegeriSUA Trump și Biden au încheiat ultima dezbatere, diferită în ton și atmosferă față de prima

CITATUL ZILEI

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 octombrie. Un nou record de cazuri în București: 804 cazuri noi

Franța este luată de al doilea val de coronavirus. S-au înregistrat peste 26 de mii de cazuri în ultimele 24 de ore

HOROSCOP 23 octombrie. Soarele intră în Scorpion. Oportunități nenumărate pentru trei zodii

Longboardul este pentru toți. Tânărul Evan Lallane îți arată cum face longbord,deși e în scaun cu rotile VIDEO

Există o subfamilie de gândaci indestructibili. Zopherinae poate fi călcat de o mașină fără să pățească nimic

#alegeriSUA Washingtonul anunță sancțiuni după o "tentativă de ingerință" electorală iraniană

Principele Nicolae: Bunicul meu a fost și este pentru mine un sfânt

Donald Trump justifică relația bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord

Filmul "Dumbo" împlinește 79 de ani de la debutul pe ecrane

VIDEO Parlamentare2020/Aproape 40.000 de români din străinătate înscriși pentru votul prin corespondență; perioada de înregistrare - la final

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Display-ul telefonului tău știe unde ești. Google testează o nouă tehnologie

De ce mor păsările?

Focuri de armă în București. Hoți prinși în timp ce spărgeau mașini

Putin a spus că a autorizat personal transferul lui Navalnâi în Germania

Ion Cristoiu: Deși SIE avea obligația să-l informeze, Iohannis spune că nu știe nimic despre Scandalul din America – Afacerile lui Hunter Biden în România

Parlamentul European vrea ca cetățenii americani să intre în UE doar cu viză

CFR Cluj începe excelent noul sezon de Europa League. Ianis Hagi a câștigat de ziua lui

O carte pe zi: "Zâtul," de Tatiana Tolstaia

OMV Petrom SA scoate la vanzare mai multe proprietăți de interes în București și în țară

Ana Birchall: Am decis să nu mai candidez pentru un nou mandat în Camera Deputaților

Statele Unite au autorizat pe deplin antiviralul Remdesivir împotriva coronavirusului

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / De la prietenul meu Litvinenko la Navalnîi, Moscova nu și-a schimbat strategia uciderii opozanților, ci doar otrava

Insulele Canare au fost adăugate pe lista de călătorii sigure din Marea Britanie

Donald Trump va vota sâmbătă în Florida

OPRIȚI VÂNZAREA ȚĂRII NEMERNICILOR. CIOLOŞ VINDE TOT. Guvernul a semnat un memorandum pentru vânzarea unor pachete mari de acțiuni de la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti, Portul Constanta, CFR Marfa, etc.

Israelul lovit de două rachete trase din Fâșia Gaza (armata)

SUA autorizează pe deplin antiviralul Remdesivir împotriva COVID-19

SUA: Hackeri susținuți de Rusia au sustras date și au atacat rețele guvernamentale (FBI)

NU VĂ E RUȘINE OBRAZULUI? Mihai Șora - OMUL CRIMINALEI ANA PAUKER numită "STALIN CU FUSTĂ" ne este prezentat de eMag.ro și de PROGRESIȘTI ca "susținător al libertății și al drepturilor omului".SE RĂSUCESC MILIOANE DE VICTIME ALE BOLȘEVISMULUI ÎN MORMINTE.

(P) O vinărie din Republica Moldova creează cupaje unice în lume, premiate internațional

Tenis: Karolina Pliskova a pierdut meciul său de debut la Ostrava (WTA)

Hunedoara: Un incendiu a distrus acoperișul și un etaj al unei case din Râu de Mori

Coronavirus: SUA au atins cifra de 8.399.689 de infectări cu SARS-CoV-2

Germania face pregătiri pentru a începe vaccinarea anti-COVID-19 înainte de sfârșitul anului (Bild)

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Bob Marley a fost un artist care s-a dedicat atât muzicii, cât și fotbalului

Coronavirus: Guvernul a decretat restricții de circulație la Atena și Salonic

Noi facilități fiscale: Guvernul a aprobat eșalonarea datoriilor restante și a prelungit termenele pentru executări


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 416, afisate in 7 pagini.



ieri 05:53 CITATUL ZILEI