17:15
Comentarii Adauga Comentariu

CSM: Proiectele de modificare a legilor Justiției au fost elaborate fără consultarea intanțelor, parchetelor sau Consiliului

Consiliul Superior al Magistraturii transmis, joi, că proiectele de modificare a legilor Justiției au fost puse în dezbatere publică fără consultarea și implicarea instanțelor, parchetelor sau a Consiliului.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii spune a luat act cu îngrijorare de proiectele de modificare a legilor Justiției astfel cum au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiției miercuri.

"În acest context, Consiliul aduce la cunoștința opiniei publice că proiectele aflate în dezbatere au fost elaborate fără consultarea și implicarea instanțelor judecătorești, parchetelor sau a Consiliului Superior al Magistraturii", se precizează într-un comunicat a CSM transmis AGERPRES.

Consiliul Superior al Magistraturii susține "în mod ferm" că orice viitoare reglementare în materie trebuie să conțină suficiente garanții privind independența magistraților, separarea carierelor judecătorilor și procurorilor și asigurarea rolului constituțional al Consiliului.

Totodată, spune sursa citată, raportat la momentul punerii proiectelor în dezbatere publică, Consiliul Superior al Magistraturii "dezaprobă ferm orice eventuală folosire a justiției în scop electoral".

Consiliul asigură corpul profesional al magistraților că se va implica activ pentru apărarea independenței justiției, prezervarea elementelor fundamentale ale statutului judecătorilor și procurorilor și funcționarea instituțiilor din sistemul judiciar. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Monstrul liniștit și introvertit al Căii Lactee nu se învârte prea repede în jurul axei sale

Fotbal: Costel Gâlcă, lider cu Vejle BK în Danemarca

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

Una dintre cele mai așteptate campanii de Crăciun, anulată din motive necunoscute

Fotbal - Liga I: FCSB - FC Hermannstadt 5-0

SUA: Un copil de trei ani a murit jucându-se cu o armă la petrecerea de ziua lui

Parisul vrea să facă referendum contra Airbnb

Lupte: Antrenorul Gheorghe Broșteanu a decedat la vârsta de 62 de ani

Bolivia: Justiția anulează un mandat de arestare împotriva lui Evo Morales

Fotbal: Debut nereușit pentru Tătărușanu la AC Milan, în meciul cu AS Roma (3-3)

Cristoiu publică un articol al lui Nae Ionescu : "Avem, categoric, (la adresa străinătății), o mentalitate de slugi; nu de robi liberaţi, ci de slugi."

Primul muzeu de artă dedicat pandemiei

O femeie a fost arestată pentru că nu purta mască

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Ce consideră bărbaţii sexy? Află ce cred femeile

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

NASA: Apă pe Lună. Aproximativ 0.35 l de apă la fiecare 1 metru cub. Cam de 100 de ori mai puțină apă decât în Sahara. Oamenii de știință nu înțeleg cum de apa persistă fără atmosferă. "Ceva o generează și ceva o ține acolo"

#alegeriSUA Twitter difuzează mesaje preventive despre alegerile americane

Alegeri parlamentare 2020. Două institute de sondare a opiniei publice, CURS și AVANGARDE, acreditate pentru EXIT POLL

Vaslui: Accident cu 6 victime, dintre care două decedate, la Costești; a fost activat planul roșu de intervenție

Turcan, despre evenimentele private cu 30 de persoane: Oamenii pot să sesizeze Poliția, care va aplica legea

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Ziarul american Washington Free Bacon ne spune că GEORGE SOROS a băgat 70 de milioane de dolari în Campania lui Joe Biden și a Democraților din 2020 și nu 52 de milioane de dolari cât spune ziarul britanic London Daily

Adelina Pestriţu este istorie. Speak s-a cuplat cu o altă brunetă sexy FOTO

Dezinformările și Minciunile Rețelei Progresiste continuă... Progresiștii Soroșiști de la Digi24 preiau și propaga minciunile și dezinformărilor sorosiștilor progresiști de la The Guardian. Cică "Partidul Republican din SUA nu e democrat"

Oana Zăvoranu, de nerecunoscut după ce a apărut nemachiată. „Ce diferență”

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Un pompier în vârstă de 46 de ani a murit în urma infectării cu noul coronavirus

Coronavirus. În Franța s-a înregistrat cel mai mare număr de pacienți în spitale, din aprilie

Cifrele coronavirusului în Spania pe 26 octombrie 2020. Alți 279 de morți de vineri până luni.

OPINIA CITITORILOR: "Că singuri să lovim în cap, Binomul? Doar se știe... N-avem putere și tupeu. Că suntem Colonie"

Studiu Pew Research Center: "În cei 8 ani de activitate Administrația Progresistă a lui Barack Obama s-a ocupat sistematic să distrugă Religia

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Laura Cosoi, iubire cu un fost ministru în filmul "Cel ales". VIDEO

EXATLON ROMANIA LIVE VIDEO KANAL D: Se schimbă totul, decizie importantă legată de show. Ce se întâmplă sâmbătă

Top 10 cei mai doriți angajatori în România. Cinci criterii de care candidații țin cont când își aleg compania la care vor să lucreze

Donald Trump insistă că menține obiectivul contracarării pandemiei, contrazicându-l pe consilierul care a spus că planul este altul

CORONAVIRUS. OMS: Nu există nicio îndoială că Europa este acum un epicentru al pandemiei

Accident grav în județul Vaslui: Sunt șase victime, dintre care două au murit

Un polițist, un medic și un asistent medical, condamnați după ce au vrut să scape un șofer beat

Rapperul canadian Drake va lansa un nou album, ''Certified Lover Boy'', în ianuarie 2021

Reintroducerea restricțiilor antiepidemice în Franța ar putea duce la o scădere economică în ultimul trimestru din 2020

Guvernul britanic: Timpul este foarte scurt pentru a ajunge la un acord post-Brexit cu UE

HOT! Uite-o pe Giulia Nahmany într-un costum de baie transparent!

Scene incendiare cu fiica lui Adrian Minune. Carmen Simionescu s-a sărutat cu o altă femeie în club FOTO

Dorina Lascăr - Curentul - Oamenii din presă ai lui Vântu - Episodul I - Dan Turturică, Ion M. Ioniță, Adrian Ursu, Ruxandra Săraru, Grigore Cartianu, Corina Drăgotescu, Nicolae Ulieru, Cornel Nistorescu, Oana Stancu, Alex Stoenescu

Războiul interjudețean pentru Pizda Babei. Izvorul, marcat pe Google Maps, atrage "legiuni" de turiști

Mirela Boureanu Vaida s-a ridicat de pe scaun, în direct, şi a vrut să părăsească platoul: "Gata, plec acasă!"

Oficialii români dezinformează voit populația.OFICIALII ROMÂNI MINT ÎN CRIZA MIGRANȚILOR: România va primi în prima fază 6351 de refugiați, anul viitor probabil câteva zeci de mii

Opiniile unui medic despre Haosul și Infecțiile create în Sistemul Medical de Protocolul de Testare Tătaru-Orban. Uitați-vă la acești Imbecili Cinici care au creat acest haos de nedescris în Sistemul Medical Românesc...

Adolescente bete într-o discotecă de la ţară. Minorele s-au dezbrăcat şi au rămas în sânii goi, iar apoi...

O altfel de Cristina Neagu. Poze cu ea la plajă, la petreceri și cu prietenele. Cristina s-a iubit cu un fost fotbalist

FOTOGRAFIA ZILEI: Directorul CFR l-a aşteptat pe primarul Nicolae Robu cu pantalonii rupţi în fund

REPORTAJ Clubul polonezilor din Cracovia îndrăgostiți de România: se vorbește românește și se plătește în lei

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Emil Cioran:Schimbarea la față a României-despre Unguri "Văzând sergentul de stradă din Budapesta, m-am cutremurat că mustaţa aceluia s-a întins o mie de ani peste Ardeal şi am înţeles, în acest trist fenomen, de ce noi românii n-am avut o chemare în lume"

Cine este Geanina Stana, concurenta eliminată miercuri, 25 aprilie, de la Exatlon

Atenție cînd vizitați site-uri porno. Site-urile pornografice colectează mai multe date despre utilizatori decât Netflix sau Hulu. Prin acestea vi se oferă mereu conținutul care să vă facă DEPENDENȚI de aceste site-uri.

Filmări XXX cu "războinica" de la Exatlon. S-a băgat la un show pentru adulţi cu o prietenă FOTO ŞI VIDEO

O femeie a fost despăgubită de ginecologul care a "dezvirginat-o" în timpul unui control


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 141, afisate in 3 pagini.



ieri 06:25 CITATUL ZILEI