11:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ O sondă spaţială americană a ajuns cu succes pe Lună, pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol / VIDEO

O sondă spaţială americană a ajuns cu succes pe Lună, pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol / VIDEO

"Putem confirma fără nicio îndoială că echipamentul nostru se află pe suprafaţa Lunii şi că transmitem un semnal", a declarat Tim Crain, directorul Intuitive Machines, în timpul unei transmisiuni video în direct realizată de această companie.

Intuitive Machines a confirmat apoi pe reţeaua de socializare X că modulul său lunar a asolizat "în poziţie verticală" şi "a început să transmită date".

Alunizarea s-a produs joi la ora 17:23 din Houston, Texas, unde se află centrul de control al companiei (ora 23:23 GMT).

Modulul de aselenizare Nova-C, care transportă instrumente ştiinţifice ale NASA, are o înălţime de puţin peste patru metri. Acesta a fost lansat în spaţiu săptămâna trecută din Florida.

Coborârea sa spre suprafaţa Lunii a fost cea mai de temut etapă a misiunii, numită IM-1.

Laserele care ar fi trebuit să fie folosite în mod normal pentru a ghida dispozitivul spaţial nu au funcţionat, dar o soluţie de rezervă a putut fi utilizată: inginerii americani au folosit un instrument de la bordul sondei, produs de NASA şi care, iniţial, trebuia să fie testat doar în timpul misiunii.

Cu aproximativ zece minute înainte de alunizare, un impuls important al motorului a fost folosit pentru a frâna Nova-C, care se deplasa pe atunci cu viteza de 1.800 de metri pe secundă.

În timpul coborârii finale, sonda a zburat într-o manieră complet autonomă.

Acum sunt aşteptate imagini, inclusiv de la un mic dispozitiv echipat cu o cameră video, dezvoltat de Embry-Riddle Aeronautics University, care urma să fie ejectat din modulul de alunizare în ultimul moment pentru a surprinde aselenizarea din exterior.

Un dispozitiv spaţial american nu a mai asolizat pe Lună de la încheierea legendarului program Apollo, în 1972.

"Pentru prima dată după mai bine de o jumătate de secol, Statele Unite s-au întors pe Lună", a declarat administratorul general al NASA, Bill Nelson, într-o înregistrare video. Şi "pentru prima dată în istoria omenirii, misiunea unei companii private, o companie americană, a fost lansată şi a realizat călătoria până acolo", a adăugat el.

India şi Japonia au efectuat recent aselenizări prin intermediul agenţiilor lor spaţiale naţionale, devenind astfel cea de-a patra, respectiv cea de-a cincea ţară din lume care au realizat acest lucru, după Uniunea Sovietică, Statele Unite şi China.

Însă mai multe companii private - israeliană, japoneză şi americană - au eşuat până acum în tentativele lor de a reproduce aceeaşi performanţă.

Locul care a fost vizat de Intuitive Machines se află la aproximativ 300 de kilometri de polul sudic al Lunii, un crater denumit Malapert A.

Polul sudic lunar prezintă interes pentru oamenii de ştiinţă, deoarece conţine apă sub formă de gheaţă, care ar putea fi exploatată.

NASA speră să îşi trimită astronauţii acolo începând din 2026 prin intermediul misiunilor sale Artemis şi, în special pentru a-i pregăti, încearcă să studieze mai îndeaproape această regiune care a fost până acum puţin explorată.

"Ce fel de praf sau de sol există acolo? Cât de rece sau de cald este? Cât de mari sunt radiaţiile? Acestea sunt lucruri pe care vrei să le ştii înainte de a trimite acolo primii exploratori umani", a explicat Joel Kearns, un director de la NASA.

Pentru această fază de explorare, NASA foloseşte noul său program CLPS. În loc să dezvolte propriile nave spaţiale pentru Lună, agenţia spaţială americană a alocat unor companii private sarcina de a îi transporta acolo echipamentele sale ştiinţifice.

Intuitive Machines este una dintre companiile selectate pentru astfel de misiuni, iar contractul său cu NASA pentru această primă misiune este în valoare de 118 milioane de dolari.

Scopul este de a reduce costurile pentru agenţia publică, de a putea face călătoria spre Lună mai frecvent, dar şi pentru a dezvolta o economie lunară. Şi asta în ciuda riscurilor de eşec.

O primă misiune din cadrul acestui program, condusă de compania americană Astrobotic, nu a reuşit să ajungă pe Lună luna trecută.

Modul de alunizare conceput de Intuitive Machines, al cărui prototip folosit pentru această misiune se numeşte Odysseus, conţine, de asemenea, şase încărcături private. Printre acestea se numără sculpturi ale artistului contemporan Jeff Koons reprezentând fazele Lunii.

NASA deţine la bordul modulului de alunizare şase instrumente ştiinţifice.

Unul dintre ele, de exemplu, va studia plasma lunară (un strat de gaz încărcat cu electricitate) şi va măsura undele radio provenite de la Soare şi de la alte planete.

Odysseus, care este alimentat cu energie graţie panourilor sale solare, ar trebui să funcţioneze timp de aproximativ şapte zile, înainte ca noaptea să se instaleze la polul sudic al Lunii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ TEXAS MAGA BOWOUT! Brendan Gill câștigă decisiv în districtul 26 din Texas, în ciuda milioanelor cheltuite împotriva lui de către grupurile de bani întunecați de la Deep State (VIDEO)

_ Societatea israeliană de la King's College din Londra anulează evenimentul în care fostul soldat al IDF devenit șef de caritate trebuia să țină un discurs după ce a primit amenințări cu moartea

_ Creatorul Narcos dezvoltă un serial MGM+ despre „găști irlandeze înfricoșătoare” din New York-ul anilor 1970

_ Annabel Croft spune că Kate Garraway și-a îndurerat soțul Derek Draper pentru „mult timp” înainte de moartea acestuia, după ce acesta s-a luptat cu Covid timp de patru ani – în timp ce ea vorbește despre durerea ei „oribilă”

_ Comitetul Politic USR a votat formarea alianţei Dreapta Unită. Drulă: USR, PMP şi Forţa Dreptei, suntem uniţi de un scop comun: să construim o alternativă puternică la guvernarea coruptă PSD-PNL

_ URMĂȚI: Fostul partener de afaceri al lui Hunter, Tony Bobulinski, �ntoarce lucrurile și umilește AOC după ce pune o �ntrebare cu privire la Joe Biden

_ Sondaj de război: 83% dintre ONG-urile israeliene afectate, răspunsuri mixte la ajutorul guvernului, creșterea sprijinului extern

_ Megan Fox stabilește în sfârșit recordul cu privire la toate operațiile ei plastice și dezvăluie că plănuiește și mai multă muncă: „Am cei mai mari sâni pe care le puteam și acum vreau un vagabond ca un circ”

_ Femeie, 38 de ani, apare în instanță acuzată de dublă tentativă de omor după ce doi copii au fost „otrăviți” în casă

_ Un nou studiu solicită includerea educației morții în programa școlară

_ Nicio companie de petrol și gaze aliniată la obiectivele climatice: Raport

_ Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare, până la 7.600 mc/s, peste mediile lunilor ianuarie şi februarie

_ Nava din largul Florida Keys identificată ca navă de război britanică care s-a scufundat în secolul al XVIII-lea

_ O furtună perfectă: evaluarea impactului mortal al inundațiilor cauzate de climă și al atacurilor cibernetice

_ Oamenii de știință schițează acțiuni pentru a proteja lacurile de schimbările climatice

_ Peste oceane și milenii: Decodificarea originii și istoriei tărtăcuței de sticlă

_ Oamenii de știință analizează starea actuală a populațiilor de balene albastre din întreaga lume

_ Întrebări și răspunsuri: producția britanică de șampanie depășește franceză? Cum se schimbă anotimpurile fac ravagii culturilor noastre

_ Adevăr și reconciliere: un nou studiu arată că oamenii sunt mai puțin probabil să recunoască crime de război pe rețelele sociale

_ Comitetul Politic USR a votat formarea alianței Dreapta Unită

_ Pleacă de acasă: soția deținutului politic J6 are impact asupra familiilor

_ IA generativă iluminează secretele enzimelor folosind secvențe evoluate în natură

_ Pompierul irlandez Terrence Crosbie i-a spus soției că îi va „rupe colul uterin” pe Twitter și și-a împărtășit dorința de a vizita „cea mai puțin raportată capitală a violurilor din Europa” înainte de arestarea violului în Boston.

_ Divizare eficientă și durabilă a apei în medii acide

_ Un catod de oxid cu un singur cristal, stabil la aer, bazat pe modulație structurală multifuncțională

_ Tendința fierbinte din acest an sunt ouăle de Paște sărate, dar chiar vrei să schimbi o bucată de ciocolată cu brânză? SARAH RAINEY le pune la încercare

_ Furnizarea apei în unele zone din oraşul Comarnic, oprită, duminică, timp de mai multe ore, din cauza stocului de apă foarte scăzut din rezervoare

_ Alegerea podcastului: cea mai bună emisiune audio de ascultat acum

_ Horoscop astăzi: Ghid zilnic despre ceea ce îți rezervă stelele - 21 martie 2024

_ S-au epuizat la Waitrose, dar SARAH RAINEY dezvăluie cum să coace popularul „bunettone” - o chiflă încrucișată fierbinte și panettone

_ Reprezentanţi ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit, prin care vor scoate în evidenţă minciunile vehiculate de anti-europeni

_ Finala masculină a Australian Open 2024 LIVE: Jannik Sinner ripostează din două seturi împotriva lui Daniil Medvedev - și primește comparația lui Roger Federer de Nick Kyrgios

_ Gânduri post-FOMC: Acțiunile par să se comporte din nou ca „Stonks”

_ Președintele Johnson Mulls l-a invitat pe Netanyahu să se adreseze Congresului după cuvintele năucitoare ale lui Schumer

_ HAITI IAD: Comunitatea internațională susține Consiliul de tranziție neales � Gangurile ucid 12 �n cartierele bogate ale capitalei � Kenya ezită să trimită trupe ONU de menținere a păcii

_ VDH: Vinovat! ...Dar nu chiar vinovat?

_ „Dovish” Powell distruge „Hawkish” puncte; Trimite acțiuni, aur și criptografii în creștere

_ Fed rămâne în așteptare, dar „Punctele” dezvăluie părtinire socoritoare

_ DOJ Mulling Plea Acord pentru Assange: Fondatorul WikiLeaks ar putea în sfârșit să meargă liber

_ Drojdia folosește uleiuri uzate din plastic pentru a produce substanțe chimice de mare valoare

_ Jim Ratcliffe are toleranță zero pentru tauri***. Dacă nu-ți mai joci, ai probleme mari: legenda sportivă Ben Ainslie despre modul în care noul șef îl va aduce pe Man United din nou în frunte

_ Avocatul lui Julian Assange răspunde raportului care susține că DOJ �explorează� o �nțelegere de pledoarie

_ Când Barron Trump împlinește 18 ani, „băiatul mamei” obsedat de fotbal de 6'7 va scutura în sfârșit de umbra tati? TOM LEONARD dezvăluie adevărul despre relația lui cu Donald... și cine spun din interior că este fratele său „preferat”

_ Care este cea mai veche clădire din cărămidă care a supraviețuit din Marea Britanie?

_ Vicarul salvează suflete la biserică - ȘI pe mare: Reverendul care a vizitat secțiile Covid în timpul pandemiei își petrece acum timpul liber în bărcile de salvare ca voluntar RNLI (și susține că i s-a „spus de la Dumnezeu” să o facă)

_ Beneficiarul cu 81 de milioane de voturi, Joe Biden, rostește un discurs incoerent la c�teva r�nduri de oameni din Arizona (VIDEO)

_ REBECCA ENGLISH: Ce crede William cu adevărat despre teoriile conspirației Kate. Și de ce a fost atât de sfâșietor pentru el să-și vadă reputația distrusă în același mod ca a Dianei

_ STEPHEN GLOVER: Keir Starmer & Co adoră să pretindă că o admiră pe Margaret Thatcher și politicile ei. De-ar fi adevărat!

_ Atenție Gen-Zers: Baltimore City vrea să vândă case de 1 USD

_ Contesa Athena a Danemarcei se împachetează cald în timp ce pozează cu câinele ei pentru a marca cea de-a 12-a aniversare în Washington DC înzăpezit

_ Momentul în care Mona Lisa este acoperită de supă de către protestatarii ecologici de la Luvru, în cea mai recentă cascadorie înfiorătoare privind schimbările climatice

_ Ritmul adoptării vehiculelor electrice trebuie să se dubleze pentru a atinge obiectivul Illinois

_ Tutorii de 500 USD pe oră revin la vogă acum că colegiile au decis că SAT-urile sunt, de fapt, o necesitate

_ Liderul democrat din Wisconsin, Kimberly Zapata, a fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile �mpotriva ei �n schema de fraudă a alegătorilor care implică buletine de vot militare

_ Soțul lui Christine Quinn, Christian Richard, a fost arestat pentru agresiune cu o armă mortală în halat de baie - după ce a „aruncat o pungă de sticlă în fosta vedetă din Selling Sunset”, dar a lovit fiul lor, de 2 ani

_ VEZI AL 3-lea Război Mondial: DEZVOLTAREA BOMBĂ: Forțele Speciale SUA �Beretă Verde� staționează permanent �n Taiwan, l�ngă granița cu China

_ DR ELLIE CANNON: Alergiile mele au fost cauzate de o criză de otrăvire alimentară?

_ „Iată cum a mers săptămâna la vale... prostesc, ne-am rezervat multe de făcut”: recenzia hilar de sinceră Center Parcs a Holidaymaker devine virală

_ Urmăriți: Biden iese în mod bizar de pe scenă la mijlocul evenimentului pentru a trage fețele unui copil

_ Stubborn Lords votează pentru distrugerea zborurilor lui Rishi Sunak în Rwanda încă o dată, în timp ce James Cleverly cere „sfârșitul vorbirii” pentru ca vieți să poată fi salvate


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 126, afisate in 3 pagini.