Povestea neștiută a Mărțișorului: cum a apărut tradiția și legendele care o însoțesc

Mărţişorul este dăruit mai întâi între oameni, apoi este oferit plantelor şi, prin extensie, întregului Univers. Astfel, prin răspândirea mărţişorului, omul doreşte să echilibreze principiile contrare şi complementare care îi guvernează Universul, precum viaţa-moartea, lumina-întunericul, vara-iarna, masculinul-femininul, semnificaţii cuprinse în albul şi roşul şnurului, potrivit enciclopedia-dacica.ro.

Pe vremuri, mărţişorul consta într-un bănuţ de aur prins de un găitan de mătase împletit cu fire albe şi roşii, pe care persoana care îl primea îl purta la gât până când întâlnea primul trandafir înflorit, pe crengile căruia depunea apoi darul primit. Bănuţul însemna Soarele la trecerea dintre anotimpuri, îmbelşugarea, iar firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca un crin şi rumenă ca o roză.

Mărţişor, Mărţişug sau Marţ a fost consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgari şi albanezi. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau după 12 zile în pom ca să fie pomul roditor. Vitelor li se agăţa fir roşu cu alb ca să fie sănătoase şi la fel, bune de rod, potrivit cercetătorilor de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

O altă variantă de mărţişor autentic presupune ca şnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, şi unul roşu, sub forma unei siluete feminine. Unirea masculinului, prin intermediul şnurului, cu femininul reprezintă în context reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric şi cosmic, după cum afirma cercetătoarea Sabina Ispas.

În unele sate din Moldova şnurul era confecţionat doar din lână roşie sau neagră, amintind de amuleta folosită împotriva deochiului, destul de răspândită în trecut.

În alte localităţi, mărţişorul era tricolor, în două variante cromatice - roşu, alb şi verde sau roşu, alb şi negru, aşa cum reiese din informaţiile oferite de localnici din satul Hagi-Curda, o localitate cu populaţie preponderent românească, aflată în prezent în Ucraina. Şi moldovenii stabiliţi în nordul Caucazului la mijlocul secolului al XIX-lea au păstrat varianta mărţişorului tricolor, cu firul negru.

Conform studiilor etnologice, mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice.

Preluat de lumea urbană şi devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi, mai nou, drept cadou.

În prezent, mărţişorul este oferit şi virtual, pe platformele de socializare, prin imagini sau animaţii haioase.

O poveste legată de Mărţişor spune că Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.

La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, este corelat şi cu Dochia, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie.

Cercetătorul Ion Ghinoiu spune despre şnurul de mărţişor că este o funie a timpului, de 365 sau 366 de zile, toarsă de însăşi legendara Dochie, în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.

Un mit din Moldova legat de mărţişor spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.

Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul României au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând din urmă cu aproximativ 8.000 de ani. Amuletele reprezintă nişte pietricele perforate şi purtate la gât sub formă de coliere. Pietricele amuletelor erau vopsite în alb şi roşu, aranjate alternativ.

Se presupune că albul şi roşul au fost preferate, întrucât, în acele timpuri, venirea primăverii era întâmpinată cu ritualuri ce constau în sacrificii umane sau animale, cu scopul de a îmbuna zeii. Astfel, în ritual, roşul sângelui era asociat cu viaţa, fertilitatea, adoraţia şi sacrificiul, iar albul era legat de puritatea zăpezii, a gheţii şi a norilor. Astfel, albul şi roşul, puse laolaltă, ar semnifica dorinţa despărţirii de iarnă.

Sărbătoarea Mărţişorului se mai întâlneşte la aromâni, la bulgari, care o numesc Marteniţa, dar şi în Macedonia şi Albania.

La 6 decembrie 2017, Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a Patrimoniului imaterial al umanităţii. Decizia a fost luată în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, Coreea de Sud.

(Fluierul)