07:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Este una dintre cele mai mari fraude financiare din istorie, iar procurorii americani vor să îl trimită pe Sam Bankman-Fried la închisoare pentru 50 de ani

Este una dintre cele mai mari fraude financiare din istorie, iar procurorii americani vor să îl trimită pe Sam Bankman-Fried la închisoare pentru 50 de ani

În noiembrie, un juriu l-a găsit pe Bankman-Fried, în vârstă de 32 de ani, vinovat pentru şapte capete de acuzare de fraudă şi conspiraţie.

Procurorii federali din Manhattan au spus că ”mii de oameni obişnuiţi”, inclusiv rezidenţi din ţările instabile şi sfâşiate de război, şi-au încredinţat economiile FTX.

”Chiar şi acum Bankman-Fried refuză să admită că ceea ce a făcut a fost greşit. Viaţa lui în ultimii ani a fost una de lăcomie şi orgoliu de neegalat; de ambiţie şi raţionalizare; şi de a curta riscul şi a paria în mod repetat cu banii altora”, au scris procurorii într-un memorandum de sentinţă.

Ei solicită confiscarea a 11 miliarde de dolari, pentru pierderile suferite de investitorii FTX şi de creditorii Alameda.

Avocatul fostului miliardar, Marc Mukasey, i-a spus judecătorului de district din SUA Lewis Kaplan că ar fi potrivită o pedeapsă de închisoare de la 5-1/4 la 6-1/2 ani.

El a spus că clienţii FTX îşi vor primi cei mai mulţi bani înapoi şi că Bankman-Fried nu şi-a propus să fure.

Mark Botnick, un purtător de cuvânt al lui Bankman-Fried, a declarat că Mukasey va depune un răspuns săptămâna viitoare la memoriul procurorilor.

Kaplan urmează să-l condamne pe Bankman-Fried pe 28 martie, la tribunalul federal din Manhattan.

El este fiul a doi profesori la Stanford Law School. Absolvent al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, Bankman-Fried a lucrat pe Wall Street înainte ca valoarea activelor digitale, cum este bitcoin, să aibă o creştere explozivă, la o valoare net, estimată cândva de revista Forbes la 26 de miliarde de dolari.

Averea lui s-a evaporat în noiembrie 2022, când FTX şi-a declarat falimentul după un val de retrageri ale clienţilor.

În memoriul de sentinţă, procurorii au indicat educaţia sa privilegiată şi de elită drept motive pentru care ar trebui să se confrunte cu o sentinţă deosebit de dură.

„Ştia ceea ce societatea considera ilegal şi lipsit de etică, dar a ignorat asta bazat pe o megalomanie pernicioasă ghidată de propriile valori şi de simţul superiorităţii inculpatului”, au scris aceştia.

POLITICIENII RETURNEAZĂ DONAŢII

La procesul său, trei foşti asociaţi apropiaţi au mărturisit că Bankman-Fried i-a îndrumat să jefuiască fondurile clienţilor FTX pentru a acoperi pierderile fondului său speculativ Alameda Research, înfăţişându-se public ca un administrator responsabil pe piaţa volatilă a criptomonedelor.

Procurorii au spus că Bankman-Fried a folosit şi fondurile clienţilor pentru a cumpăra proprietăţi imobiliare de lux în Bahamas şi pentru a dona politicienilor americani care ar putea susţine reglementările favorabile criptomonedei.

Până acum, 251 de candidaţi şi comitete politice din SUA au returnat guvernului contribuţii de aproximativ 3,3 milioane de dolari primite din partea lui Bankman-Fried şi alţi directori ai FTX, au spus procurorii.

Campania preşedintelui democrat Joe Biden şi Comitetul naţional republican se numără printre cei care au returnat fonduri.

Bankman-Fried a mărturisit că nu şi-a dat seama cât de mult datora Alameda către FTX decât cu puţin timp înainte ca ambele să eşueze. Procesul lui a durat o lună.

Într-o scrisoare adresată lui Kaplan, părinţii lui Bankman-Fried au spus că fiul lor şi-a asumat responsabilitatea pentru erorile care au dus la prăbuşirea FTX şi a muncit din greu înainte de arestare pentru a ajuta la recuperarea banilor clienţilor.

Bankman-Fried a fost arestat în decembrie 2022 în Bahamas, unde avea sediul FTX, şi extrădat în SUA. El a fost închis la Centrul de Detenţie Metropolitan din Brooklyn din august, când Kaplan i-a revocat cauţiunea după ce a constatat că probabil a manipulat martorii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

Rezultatele sondajului Verifield

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Met Gala 2024: Momentul ciudat Chris Hemsworth și Elsa Pataky aproape se încrucișează cu fostul ei Adrien Brody - care i-a cumpărat celebru actriței spaniole un castel

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

_ Franța a deschis campania feminină a șase Națiuni cu victoria asupra Irlandei

_ Cercetători: australienii ar prefera să salveze o singură viață umană decât să împiedice dispariția unei specii întregi

Trăim în URSS. Procurorii CSM si seful PICCJ Alex Florenta cer cercetarea judecătoarei Boboc de la CA Constanta pentru hotararea prin care a stramutat dosarul lui Dan Diaconescu si a desfiintat condamnarea

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Taylor Swift fans descend on London pub name-checked on album

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

_ Noutate pe piaţa muncii: muncă fără contract

_ China avertizează ferm Europa: 'Nu e posibil să vă decuplați de noi. Decuplarea de China reprezintă cel mai mare risc!'

_ Scriitorul american Paul Auster a murit la vârsta de 77 de ani

_ Loteria Română: Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

_ Tinerii americani închid televizorul

_ FOTO În Europa se construiește o nouă 'Cortină de Fier'. Mai multe țări pregătesc fortificațiile 'Scutului de Est' la granițele cu Belarus și Rusia

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Avertisment că creșterea obezității infantile declanșată de Covid ar putea costa societatea 8 MILIARDE de lire sterline - unul din cinci copii fiind acum gras până la începutul școlii secundare

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ În nordul Gazei, „oamenii nu mai au nimic de mâncare”

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Davina McCall își dezvăluie ultimele cuvinte înainte de a fi adormită pentru operație de tumoră pe creier, în timp ce împărtășește mai multe detalii despre operația „îngrijorătoare”

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Întorsătură tragică după moartea balonului cu aer cald în Preston, Melbourne

_ Noul șef al apărării al Ucrainei și jumătatea nespusă a poveștii Zaluzhny

_ Virusul care afectează 95% din populația lumii: Au fost găsite punctele slabe și ar putea apărea un tratament

_ Un actor britanic de top pare de nerecunoscut în timp ce se transformă în Isus pentru un nou film - dar poți ghici cine este?

_ Mutare de ultimă oră pentru afaceriști: S-a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere la frontiera cu Ungaria

_ 230 de percheziţii, miercuri, la suspecţi de trafic de droguri şi de persoane

_ Deputatul laburist spune că „milioane de bărbați albi” „bat sau ucide” femei din Marea Britanie în fiecare săptămână

Motivarea judecatorului

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Un lider PSD pune cruce comasării alegerilor: '95% nu vor fi' / Cât despre Mircea Geoană, spune că 'este o opțiune, dar nu este musai să fie el'

_ De Zerbi se ține de discuția cu Liverpool după planul „trist” de ieșire al lui Klopp

_ Lipsa aprovizionării cu cupru este aici

_ URMĂȚI LIVE: Comisia judiciară a Camerei organizează o audiere despre „Lupta pentru o presă liberă: protejarea jurnaliștilor și a surselor lor” – cu Catherine Herridge și Sharyl Attkisson

_ Italian ambassador: Romania and Italy's bilateral bond is based on their strong communion of fundamental values

_ Băiat în vârstă de cinci ani, moare când motocicleta se ciocnește de Ford Focus în care era pasager: motociclist este grav rănit

_ Ea a fost cândva o străină în Familia Regală. Dar acum, eleganta ducesă de Edinburgh poartă pantalonii - așa cum arată aceste imagini...

_ CEO-ul United Airlines asigură pe toată lumea Avioanele Boeing sunt în siguranță după o serie de incidente


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7505, afisate in 126 pagini.