12:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Reprezentanţi ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit, prin care vor scoate în evidenţă minciunile vehiculate de anti-europeni

Reprezentanţi ai PES activists România au pornit campania Anti-Ro-Exit, prin care vor scoate în evidenţă minciunile vehiculate de anti-europeni

”Peste 600 de reprezentanţi ai PES activists România şi membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit duminică la Bucureşti în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naţionale Anti-Ro-Exit prin intermediul căreia vor arăta avantajele apartenenţei României la Uniunea Europeană, vor scoate în evidenţă minciunile vehiculate de anti-europeni şi vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit”, anunţă PSD.

“Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-naţional demers şi un dezastru economic şi social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetăţenii noştri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România şi Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluţie prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană şi de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova. România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligaţiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziţie anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenţie, iar împreună beneficiem de drepturi esenţiale conferite de legislaţia europeană”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, coordonator naţional al PES activists România.

PES activists România susţine şi introducerea în Constituţia României a apartenenţei la Uniunea Europeană deoarece acesta ar fi cel mai patriotic şi naţionalist demers pentru securitatea şi dezvoltarea ţării noastre.

”Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o ţară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles şi Strasbourg, în aşa fel încât noi să fim cei care dau tonul şi influenţează deciziile europene”, a precizat Negrescu.

La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii, Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES, alături de numeroşi parlamentari şi secretari de stat axaţi pe componenta europeană.

”PES activists România a organizat în acest weekend Adunarea sa Generală împreună cu coordonatorii judeţeni şi locali ai organizaţiei. Peste 600 de persoane au participat la evenimentul organizat de structura de militanţi ai Partidului Social Democrat interesaţi de temele europene, internaţionale şi doctrinare, cu scopul de a arăta ataşamentul social-democraţilor români şi europeni faţă de apartenenţa ţării noastre la Uniunea Europeană. Organizaţia PES activists România are astăzi peste 10.000 de reprezentanţi în toată ţara şi în diaspora şi promovează încă din 2007 o voce puternică a ţării noastre la nivel european”, informează PSD.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ciudățeniile greu de explicat ale zilei de 29 februarie: femeile pot face un lucru 'interzis' și bărbații nu pot refuza

_ Un bărbat din „clasa de mijloc”, în vârstă de 29 de ani, împarte internetul după ce a împărtășit un videoclip cu rutina lui zilnică – deoarece unii o declară „gol” și „trist”, în timp ce alții insistă că este imaginea fericirii domestice

_ Reguli tot mai dure în Ucraina: Cetăţenii între 18 şi 60 de ani nu au voie să se apropie de granița cu România

_ În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

_ Coreea de Nord renunţă la legăturile economice cu Coreea de Sud

_ Fondatorul UK Pride Charity a fost arestat pentru 37 de acuzații de abuz sexual asupra copiilor

_ Sadiq Khan CÂȘTIGĂ al treilea mandat ca primar al Londrei după ce a depășit-o pe rivala conservatoare Susan Hall într-o alunecare de teren - zvonurile zgomotoase despre ULEZ, criminalitatea și Gaza ar putea provoca un șoc

_ Directorul de cercetare a vaccinurilor Mayo Clinic solicită extinderea detectării riscurilor „tăcute” legate de vaccinul COVID

_ Proces șocant a fost intentat împotriva rapperului Sean „P Diddy” Combs cu acuzații de trafic sexual, droguri de fete minore, împușcături, mușamalizări și altele – Numele J-Lo, Cuba Gooding Jr și Stevie J.

_ Legea care modifică regimul juridic al prosumatorilor ar putea intra în vigoare într-o lună (senator)

_ Guvernul bulgar urmăreşte să priveze compania Lukoil şi guvernul rus de profituri cât mai repede

_ Ahead Of The Fed - Va străluci „Inner Dovishness” a lui Powell?

_ Planul de reducere a smog-ului din sudul Californiei eșuează, iar autoritățile de reglementare ar prefera să arate cu degetul decât să-l repare

_ Ghid pentru accesibilizarea producţiilor artistice realizate de instituţiile de spectacole sau concerte aflate în subordinea CGMB

_ Costul ascuns al progresismului, Partea I

_ Serviciile secrete ucrainene profețesc eliminarea lui Zelenski din joc: 'Se pune la cale un Maidan III'

_ Haos de furtună la oră de vârf! Met Office emite avertisment meteo de la prânz pentru ploi torenţiale în Marea Britanie - după ce 35.000 de fulgere au lovit Marea Britanie peste noapte

_ Maniac cu sabie �njunghie cinci persoane �n afara stației de metrou din Londra, un băiat de 13 ani ucis

_ Dezvăluiri şocante despre Ion Ţiriac! De ce va rata o afacere crucială. Anunţul care îl va enerva cumplit

_ Israelul susţine că a ucis doi militari de rang înalt ai Hamas la Rafah

_ Momentul 300 de copii asaltează un centru comercial, provocând haos, încărcând prin mall, țipând și ciocnindu-se cu securitatea - în timp ce poliția emite ordin de dispersare în urma haosului „antisocial”

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Liderul democrat Hakeem Jeffries: „Pe măsură ce intrăm în sezonul campaniei, poporul american începe să se concentreze asupra rezultatelor incredibile ale președintelui Biden” (VIDEO)

_ LUPTA PENTRU AVDIIVKA: Forțele ruse sparg apărările ucrainene și intră în orașul din nord, în timp ce presiunea continuă asupra periferiei de sud

_ Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a murit după ce rezervele de oxigen ale primului respondent s-au epuizat în timp ce aștepta trei ore să sosească o ambulanță întârziată, a spus ancheta.

_ Echipa de cercetare descoperă peste 50 de specii potențial noi de adâncime într-una dintre cele mai neexplorate zone ale planetei

_ Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova), înaintea partidei cu NK Maribor - Am venit aici să câştigăm

_ O galerie de artă a concediat un angajat după ce acesta și-a pus o lucrare proprie într-o expoziție

_ Bitcoin nu are vârf pentru că Fiat nu are fund: înțelegerea degradarii monetare

_ Biden îl aruncă la gunoi pe Trump și se răzvrătește în mod incoerent despre economia sa de incendiu la gunoi în timpul declarațiilor de la Conferința Muncitorilor Auto Unite (VIDEO)

_ Un prim jucător inculpat în scandalul sexual din Canada

_ În fiecare lună, America primește acum un oraș nou de dimensiunea Pittsburgh - așa sunt mulți migranți care trec peste granițele noastre. Dar adevărul bolnav? Nici Biden, nici Trump nu vor să o repare... și motivul te va revolta

_ Acum, Union Jack de la echipa GB s-a trezit: furie pentru rebrandurile „diverse” roz și violet, deoarece roșu, alb și albastru tradițional sunt abandonați - după ce a izbucnit o dispută pentru Crucea St George de la Nike pe tricoul de fotbal al Angliei

_ Canada se pregătește pentru un alt sezon „exploziv” de incendii

_ Wayne și Coleen Rooney se confruntă cu o nouă bătălie cu vecinii, în timp ce fermierii bogați plănuiesc să construiască un hambar uriaș pentru vehicule agricole zgomotoase lângă mega-conacul „Morrisons” al cuplului de 20 de milioane de lire sterline.

_ Alegeri parlamentare 2024 Vaslui. Cine candidează în judeţ la Senat şi Camera Deputaţilor

_ „Învingători și învinși”, deoarece încălzirea globală forțează plantele în sus

_ Procesul lui Trump din Manhattan este o acuzare a sistemului juridic din New York

_ Expertul în limbajul corpului explică „motivul mândru” al lui Meghan Markle din spatele punerii mâinii pe pieptul prințului Harry într-un moment dulce la premiera filmului Bob Marley în Jamaica

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Un bărbat își dă foc în fața curții într-o scenă înfiorătoare, în timp ce audierea probelor continuă

_ Funaki face două încercări în timp ce Auckland Blues învinge Western Force

_ Hamas aşteaptă o nouă propunere de armistiţiu în urma discuţiilor mediatorilor cu Israelul

_ Harry Kane şi Jordan Henderson, incerţi pentru amicalul Angliei cu Brazilia

_ Powell spune că 60 de minute Fed „nu este probabil” să reducă în martie, îi spune americanilor leneși

_ Oamenii împărtășesc cele mai bizare note de scuze pe care le-au primit vreodată

_ CIA conduce America?

_ „Sunt la alarma, pentru că potopul de ilegali zdrobește țara!”

_ NHS „se gândește să-și inverseze orientările cu privire la termeni precum „alăptarea în piept” și „persoanele cu ovare”, în cadrul planurilor de a oferi spitalelor un limbaj clar bazat pe sexul biologic”

_ „Vigilanti” nenorociți se prezintă pe squatteri evacuați la casa din New York unde proprietarul a fost arestat

_ Ben Affleck, în vârstă de 51 de ani, se bărbierește ANI în timp ce își abandonează barba cu sare și piper în favoarea unui aspect FOARTE bărbierit.

_ Dîncu, despre retragerea lui Cîrstoiu din cursa pentru București: 'Nu-l văd un om care se retragă aşa de uşor / Bucureştiul este mereu surprinzător'

_ Român de 19 ani înjunghiat mortal, în Spania, pentru un telefon, de un adolescent de 16 ani

_ Operaţiune de amploare a forţelor israeliene în Cisiordania

_ Sainsbury's și Tesco suferă amândoi crize IT în aceeași zi, deoarece multe magazine devin doar numerar, iar livrările online sunt oprite la doar o zi după ce McDonald's a fost lovit de o criză similară a computerelor.

_ Răsucirea și legarea undelor de materie cu fotoni într-o cavitate

_ Preşedintele Klaus Iohannis a fost fotografiat pe terenul de golf alături de soţia sa, în judeţul Alba

_ FT: Întârzie construcţia gazoductului planificat de Rusia către China

_ Un alt accident de avion tragic: cinci victime, inclusiv un băiețel de 3 ani, au murit după ce un jet a căzut scurt de pistă și a pătruns printre copaci din Virginia

_ Cherecheş, aşteptat în închisorile din România: Sunt absolut convinsă că va continua procedura de predare

_ Love is in the air! Heartwarming moment pilot asks his 'greatest dream' air hostess girlfriend to marry him in front of cheering passengers… and she said yes!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4403, afisate in 74 pagini.