07:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ Expoziţie-eveniment Brâncuşi, la Centre Pompidou din Paris: Omagiu adus părintelui sculpturii moderne

Expoziţie-eveniment Brâncuşi, la Centre Pompidou din Paris: Omagiu adus părintelui sculpturii moderne

Viziunea curatorială îi aparţine Arianei Coulondre, care propune şi o experienţă imersivă în atelierul lui Brâncuşi, realizată cu ajutorul scenografului Pascal Rodriguez, completată de un spaţiu destinat informării.

Proiectul expoziţional amplu este posibil cu sprijinul mai multor muzee internaţionale care deţin lucrări brâncuşiene, precum Tate Modern, MoMA, Guggenheim Museum, Philadelphia Museum of Art, The Art Institute of Chicago, Dallas Museum of Art, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul de Artă din Craiova etc.

„Fragmentarea pe care o aduce Brâncuşi în istoria sculpturii este triplă: o revoluţie a gestului, o revoluţie a formei şi o revoluţie a spaţiului“, a declarat curatoarea Ariane Coulondre într-un interviu publicat în revista Centre Pompidou. În opinia ei, Brâncuşi a extins conceptul de artă aducând în discuţie soclul, piedestalul, în mod tradiţional utilizat pentru a demarca opera de mediul înconjurător, artistul român transformând soclurile în lucrări de artă autonome, fără a mai stabili o ierarhie a pieselor. "Coloana Infinitului", spune curatoarea, a fost creată pornind de la un soclu a cărui formă este repetată pe verticală, acesta putând fi considerat un moment decisiv în istoria sculpturii. Totodată, este amintit celebrul moment din 1926, când lucrarea brâncuşiană din metal "Pasăre în văzduh", aparţinând fotografului Edward Steichen, a fost subiectul unei dispute la Vama Statelor Unite ale Americii, ceea ce a condus, într-un fel, la redefinirea noţiunii de artă.

Alături de lucrările expuse, curatoarea a ales să dezvăluie şi unele detalii despre afinităţile muzicale ale sculptorului român, dansul şi muzica fiind parte importantă a vieţii sale. Un meloman desăvârşit, Brâncuşi a fost impresionat de muzica unor compozitori precum Erik Satie, Darius Milhaud sau Marcel Mihalovici.

Ca un element inedit al expoziţiei, lucrarea "Leda" va fi prezentată în mişcare, pe un piedestal rotativ, în perpetuă metamorfoză, aşa cum însuşi Brâncuşi o prezenta în atelierul său. "Nu trebuie să îmi respectaţi sculpturile", spunea artistul - "ci trebuie să le iubiţi şi să vă jucaţi cu ele".

Ariane Coulondre este specializată în istoria avangardei în Franţa. Printre expoziţiile curatoriate se numără "Fernand Léger, le beau est partout" (Centre Pompidou-Metz, 2017), "Le Cubisme" (Centre Pompidou, 2018), "Germaine Richier" (Centre Pompidou, 2023), în ultimii ani devenind interesată în mod deosebit de sculptură.

Ultima retrospectivă Brâncuşi din Franţa a avut loc la Centre Pompidou în 1995, fiind curatoriată de Margit Rowell.

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa din judeţul Gorj. După studii de specialitate la Craiova (Şcoala de Arte şi Meserii) şi Bucureşti (Şcoala de Bellearte), ajunge la Paris în 1905, unde interacţionează cu avangarda artistică; activitatea sa creatoare va atinge apogeul între 1914 şi 1940. După ce obţine cetăţenia franceză, în 1952, Constantin Brâncuşi lasă statului francez, în 1956, atelierul şi lucrările sale pariziene. Moare la 16 martie 1957, fiind înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Biden's call to order on US campus protests 'ironic', students say

_ La Liga: Real Sociedad a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Cadiz

_ Adrian Sârbu: Cine împarte, parte-şi face. Partidele, democrativa- monopol la putere accesează discreţionar resursele publice. Frustrarea românilor este că plătesc taxe la buget şi nu primesc nimic înapoi

_ Cea mai mare bancă din Europa, amendată cu o sumă uriașă: Ce acuzații i se aduc

_ În viețile WAG-urilor UFC 299: Capul de afiș al cărții, „Suga”, Sean O'Malley, este într-o relație deschisă de opt ani, în timp ce soția altei vedete a fost ținta unor vorbe de gunoi din partea lui Conor McGregor

_ Kyle Walker își va păstra „absolut” slujba la căpitanul Man City, confirmă Pep Guardiola, în ciuda afirmațiilor că este un mincinos patologic după ce a recunoscut că a născut un copil secret în afara căsătoriei

_ Alina Gorghiu pune tunurile pe AUR: 'Se vede cu ochiul liber că nu au oameni cu care să iasă în faţă'

_ Înfiinţarea unei comisii speciale pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi - respinsă

_ Primul britanic este acuzat că lucrează pentru grupul rus Wagner: bărbat, 20 de ani, „a fost recrutat online și a înrolat pe alții să efectueze un atac incendiar asupra centrului ucrainean de colectare a ajutorului din estul Londrei”

_ Am salvat un pui de porumbel de la înec și acum face parte din familia noastră - Iese la plimbare, poartă scutece și îi place să se cuibărească în barba mea

_ Bărbat de 30 de ani, căzut într-o fântână, scos viu de pompieri și dus la spital

_ Fanii devastați ai starului lui Harry Bikers, Dave Myers, își dezvăluie șocul de la moartea lui la vârsta de 66 de ani - după ce sperau că revenirea lui la TV înseamnă că recuperarea lui de cancer mergea bine

_ Albirea Marii Bariere de Corali: sute de situri de corali experimentează al cincilea eveniment de albire în masă în opt ani

_ VEZI: Susținătorii lui Trump intră în acțiune și demască protestatarii la mitingul de la Vegas – înainte de a-i împinge chiar pe ușă

_ De la iluminare la ignoranță: îmbrățișarea periculoasă a prostiei a societății

_ Regele saudit intră în spital pentru teste „de rutină”: declarație

_ David și Victoria Beckham au prezentat un spectacol elegant în timp ce se alătură prietenilor Gordon Ramsay și soției sale Tana în urma vizitei la vinărie în Spania

_ Pensionar, 77 de ani, va depune o cerere de 60.000 de lire sterline pentru „închisoare falsă” la mai bine de cinci ani după ce el și soția sa au fost pușcării pentru că au adus cocaină de 1 milion de lire sterline pe un vas de croazieră din Caraibe

_ Cel mai mare vas de croazieră din lume pleacă în călătoria inaugurală, din Miami

_ Liverpool în optimile de finală ale Cupei Angliei, după o victorie zdrobitoare în meciul cu Norwich City, scor 3-2

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Călătorii din Gara de Nord au informaţii digitale în timp real

_ Avertizare meteo de fenomene periculoase: ANM a emis Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale şi vânt puternic în 3 județe

_ NBC oferă „Libs of TikTok” publicitate gratuită cu Hit-Piece Pretzel-Logic

_ Tânăr condamnat pe viață pentru omucidere și terorism în Canada, după ce a ucis patru musulmani

_ Probleme pentru vedetele din București acuzate că se droghează, între care și Gheboasă: Au rămas fără furnizori, după acțiunile trupelor speciale

_ Populara dramă criminală BBC „este eliminată după doar o serie” în urma unei aventuri șocante dintre cele două vedete principale

_ VIDEO - Imagini spectaculoase din SUA: americanii au adus gigantul 'Chesapeake 1000' ca să scoată podul prăbușit din Baltimore

_ Doi copii sub un an au murit din cauza rujeolei, în ultima săptămână

_ Încă trei adolescenți sunt arestați pentru presupuse infracțiuni motivate de ură, după ce imagini șocante au arătat că un școlar negru era lovit și i-a spus să „sărute pantofii” de către un chinuitor

_ Superstarul internaţional Nicki Minaj va cânta prima dată în România, la SAGA Festival

_ Favoritul parfumat de grădină: Magnoliile vin sub mai multe forme și semnalează că primăvara este în sfârșit aici...

_ Ursulețul de pluș Tatty Mickey Mouse, care a fost mascota norocoasă a ofițerilor din armata britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se numără printre articolele care vor primi 500 de lire sterline la licitație

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

_ Regele Charles face cu mâna publicului când sosește la Clarence House - după ce a părăsit Castelul Windsor înainte de pomenirea răposatului său văr al doilea, Regele Constantin al Greciei

_ Cutremur cu magnitudinea 5,1 la 16 km nord-vest de Kuşadasi, Turcia

_ Ce este „Fallout”? Fizicianul descompune știința emisiunii SF și realitatea înfiorătoare a radiațiilor nucleare

_ Cum se umple, fără să știe, cei care fac gimnastică cu steroizi cu tendință pentru testosteron - iar medicii spun că ar putea fi mortal

_ Avertisment pentru îndrăgitele „tratări faciale cu vampir” ale lui Kim Kardashian după ce patru femei contractează HIV la salonul din New Mexico, confirmă CDC

_ Partidul de guvernământ din Georgia organizează un miting în masă pentru a contracara protestele antiguvernamentale

_ Condus în curbă! Șoferii uimiți explodează consiliul după ce muncitorii pictează linii galbene duble „inutile” într-o SENTINȚĂ

_ Testul anual de gust orb de la Good Housekeeping dezvăluie cea mai bună mâncare din acest Paște - inclusiv oul de ciocolată Crunchie Inclusions de la Cadbury de 12 GBP și chiflele încrucișate de la Waitrose

_ Vânzările de case noi din SUA dezamăgesc în ianuarie, prețurile au atins minimele de doi ani pe măsură ce oferta crește

_ După previziuni intense, ce s-a întâmplat cu El Niño?

_ Solicitanții de azil de pe o navă care s-a îndepărtat de paza de coastă franceză și a virat pe o bandă de navigație în largul Calais „sunt aduși la țărm în Marea Britanie”, după ce RNLI a trimis două bărci de salvare

_ Activele fondului de pe piața monetară au atins un nou record, deoarece facilitatea de salvare a băncilor a Fed deține 165 miliarde USD

_ De ce îţi zâmbeşte viaţa pe drumul către iubit/iubită?

_ Ministerul Mediului lansează procedura de achiziţie pentru containerele necesare dotării Centrelor de aport voluntar, prin PNRR

_ Marele snooker O'Sullivan spune că Campionatul Mondial ar trebui să părăsească Crucible

_ Fostul angajat țintă a fost condamnat la 100 de ani de închisoare pentru ceea ce i-a făcut colegului de muncă după ce prânzul a dispărut

_ Kim Jong Un îi dă fiori lui Iohannis: Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, în timp ce președintele e în vizită la Seul

_ R Kelly PIERDE cererea de a anula pedeapsa de 20 de ani de închisoare pentru atacuri sexuale asupra copiilor din Chicago, în timp ce curtea de apel respinge cea mai recentă pledoarie a cântăreței disonorate: „Lupta noastră nu s-a încheiat”

_ Trădătorul sovietic și membrul inelului de spionaj Cambridge Five, Anthony Blunt, ar fi putut, de asemenea, să fi transmis naziștilor secrete care au dus la moartea a mii de trupe aliate, susține o nouă carte.

_ Acum costă 4,60 GBP pentru o COCA DIETA! Clienții de pub furioși plătesc aproape 5 lire sterline pentru o halbă de băutură răcoritoare gazoasă - deoarece costul lagerului urcă la 9 lire sterline

_ Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

_ Guvernatorul CA Gavin Newsom spune că recordul lui Biden este �Masterclass� (VIDEO)

_ Liverpool Legends - Ajax Legends 0-2: veteranii olandezi îl reduc la tăcere pe Anfield cu două goluri în prima repriză, în timp ce Sven-Goran Eriksson conduce roșii într-un joc de caritate vândut după diagnosticul de cancer

_ Criza din Orientul Mijlociu - Erdogan îl primește pe Ismail Haniyeh

_ Contractele futures extind revenirea în a doua zi înaintea câștigurilor Tesla, în ciuda randamentelor în creștere

_ Putin „în pragul unei noi acaparari de pământ” pentru a sfida Occidentul cu un posibil anunț iminent privind anexarea regiunii separatiste a Moldovei Transnistria


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 352, afisate in 6 pagini.