21:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Oamenii care trăiesc în oraşe îşi pierd, încet-încet, capacitatea de a digera fructele şi legumele (studiu)

Oamenii care trăiesc în oraşe îşi pierd, încet-încet, capacitatea de a digera fructele şi legumele (studiu)

Alimentaţia occidentală duce o lipsă serioasă de fibre, iar acest lucru ar putea schimba în mod fundamental modul în care intestinele noastre digeră materia vegetală.

Chiar dacă fructele şi legumele reprezintă o parte esenţială a dietei umane, oamenii de ştiinţă abia încep să înţeleagă modul în care corpul nostru descompune cel mai abundent compus organic de pe Pământ: celuloza, materialul dur care căptuşeşte pereţii celulari ai plantelor şi care se regăseşte sub formă de fibre alimentare în fructe şi legume.

Acum, un nou studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători a descoperit bacterii necunoscute până acum, ascunşi în intestinul uman, care sunt capabili să descompună celuloza.

Timp de decenii, s-a presupus că celuloza nu poate fi descompusă de organismul uman aşa cum se întâmplă în intestinele vacilor, cailor, oilor sau ale altor mamifere rumegătoare.

Abia în 2003 oamenii de ştiinţă au descoperit bacterii din intestinul uman care ar putea digera până la urmă aceste fibre.

Analiza exhaustivă a folosit mostre de fecale pentru a testa microbiomul intestinal al oamenilor din diferite epoci şi regiuni.

Descoperirile sugerează că avem mai multe în comun cu animalele de fermă decât am crezut cândva.

Se pare că intestinele noastre posedă mai multe specii de bacterii mâncătoare de celuloză care ne-au scăpat până acum din vedere.

O specie este puternic asociată cu mamiferele ungulate (copitate) care mestecă, alta cu primatele şi alta cu oamenii.

Toate trei aparţin genului Ruminococcus – despre care se ştie că are deja reprezentanţi în intestinele umane sănătoase (şi nesănătoase) – şi posedă gene implicate în digestia celulozei.

În probele fecale de la vânători-culegători, populaţii rurale şi oameni antici care au trăit între 1.000 şi 2.000 de ani în urmă, cele trei tipuri de bacterii erau abundente.

Cu toate acestea, la populaţiile din societăţile moderne, industrializate, aceleaşi bacterii intestinale erau „rare în mod vizibil”.

„Aceste constatări implică, în mod colectiv, un declin al acestor specii în intestinul uman, probabil influenţat de trecerea la un stil de viaţă occidentalizat”, scriu autorii studiului, conduşi de specialistul în microbiologie, Sarah Moraïs, de la Universitatea Ben-Gurion, din Israel.

Este posibil, explică cercetătorii, ca, dacă bacteriile Ruminococcus sunt private de fibre vegetale, numărul lor în intestin să scadă.

Această posibilitate trebuie încă investigată, dar autorii studiului actual consideră că „ar putea exista un potenţial pentru reintroducerea sau îmbogăţirea intenţionată a acestor specii în intestinul uman” prin suplimente alimentare sau probiotice specializate.

În prezent, unele studii sugerează că actualele recomandări privind consumul de fibre sunt prea scăzute în societăţile industrializate şi că, drept urmare, sănătatea umană ar putea avea de suferit.

Cercetările iniţiale arată că suplimentele de celuloză, ca şi fibrele vegetale, pot avea ca rezultat beneficii multiple şi variate pentru sănătate, inclusiv modificări ale microbiomului intestinal, ale răspunsurilor imunitare şi ale expresiei genice.

Însă, în ansamblu, această cale de cercetare este „mai degrabă neexplorată”. În timp ce asocierile par promiţătoare, mecanismele care stau la baza acestora sunt în mare parte un mister.

Studiul actual este un important pas înainte, deoarece scoate la lumină bacterii intestinale necunoscute anterior, care pot fi jucători importanţi în sănătatea intestinului uman din punct de vedere evolutiv.

Prin urmare, este posibil ca traiul cu animalele să ne fi îmbunătăţit capacitatea de a digera plantele. De când s-au instalat în intestinele noastre, aceste bacterii Ruminococcus s-au adaptat corpului uman.

În comparaţie cu speciile de Ruminococcus din intestinele altor mamifere şi primate non-umane, cele din organismul uman par să se fi adaptat la noul lor ecosistem şi să fi achiziţionat gene de la bacteriile intestinale învecinate.

După mii de ani, însă, această reuşită de „colonizare” ar putea fi ameninţată. În unele părţi ale lumii, este posibil ca intestinul uman să nu mai ofere un cămin adecvat pentru aceste bacterii.

Ce efecte are acest lucru asupra sănătăţii noastre nu este cunoscut în prezent.

Studiul a fost publicat recent în revista Science.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ VIAȚA MEA ÎN ALIMENTE: Autorul ANTHONY HOROWITZ despre dragostea brânzei pe pâine prăjită și de ce Nestlé nu ar fi trebuit să scape niciodată de folia de argint a lui KitKat

Ion Cristoiu: Să nu facem greşeala lui Hitler, cea de a subaprecia Rusia

_ Tot ceea ce ne înconjoară este, de fapt, doar o simulare pe calculator: lumea științifică prezintă un argument solid

_ Un castron dublu cu friptură Chipotle costă acum 39 USD în California

_ USR Iaşi le cere liderilor PSD din judeţele Moldovei să îi retragă sprijinul politic lui Marcel Ciolacu pentru declaraţiile ”discriminatorii”

_ Cine este noua iubită a lui Ryan Garcia? Cel mai bine plătit creator OnlyFans din Australia a fost interzis de pe TikTok pentru conținutul ei plin de viață și chiar a fost deportat din Statele Unite.

Oaia uriașă care ajută Tadjikistanul să facă față "schimbărilor climatice"

_ Prinţul Harry revine în Regatul Unit la 8 mai, pentru a marca zece ani Invictus Games, o competiţie sportivă pe care a fondat-o în 2014

_ Neobosita raliu de obligațiuni chinezești sugerează provocarea Yuan care urmează

_ Primul ministru scoțian „anti-alb” demisionează după o „Lege privind crimele de ură” dezastruoasă

_ România devine principalul hub al Europei: Marile companii mută 'centrul de comandă' în țara noastră

_ Strategia prin care te păcălesc marile supermarketuri: De ce sunt fructele la intrare. Mâncarea junk food este plasată strategic

_ Surpriză de proporții la pompă, șoferii au parte de o premieră! Ce s-a întâmplat cu prețurile la benzină și motorină

_ Volumul de monede stabile înregistrează un record de 15 trilioane de dolari numai pe Ethereum

_ Șeful Forumului Economic Mondial: O asemenea situație nu s-a mai văzut de la războaiele napoleoniene

_ Povestea celei mai vizualizate fotografii din istorie: cu ce sumă a cumpărat Microsoft fotografia cu dealuri verzi

_ Care este secretul ei? Pe măsură ce Penelope Cruz împlinește 50 de ani, o privire asupra modului în care steaua care mocnește îmbătrânește invers (indiciu: folosește hormoni bioidentici)

_ Ceva masiv se ascunde în sistemul nostru solar: cercetătorii au tot mai multe dovezi clare

_ Tornade puternice devastează statele centrale ale SUA, ucigând cel puțin cinci oameni

Miss Japonia este o...ucrainiancă. Îți poți spune cum acest model a stârnit furie după ce a fost numit regina frumuseții țării sale (și nu, nu este o imagine AI)? Victoria uluitoare a tinerei femei este întâmpinată cu furie la nivel național

Daily Mail: La fel ca Rebel Wilson, am fost la o petrecere sexuală în LA cu cei bogați și celebri. Spre deosebire de Rebel, am rămas până la capăt. Iată ce s-a întâmplat...

_ Ce găseşti în singurul Compartiment de Primiri Urgenţe din sistemul medical privat?

_ Simona Halep, sabotată?! Un apropiat al româncei face dezvăluiri de ultimă oră. Totul s-a aflat abia acum

_ Clotilde Armand, război total cu Marcel Ciolacu: Un golan fals revoluționar! Vă consider hoți pe toți

_ ANAF intră tare într-o afacere ocrotită până acum. Acțiunea va avea un dublu impact

_ Togo votează la alegerile legislative cheie după o reformă constituțională dezbinătoare

_ Ce și-a cumpărat un bărbat cu monedele găsite pe jos, pe plaje și în parcuri

_ Generalul Forțelor Spațiale SUA declară că armata Chinei își dezvoltă activele spațiale la „viteză uluitoare”

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a afirmat că situaţia pe front s-a deteriorat

_ Haos izbucnește la reuniunea consiliului de administrație al orașului Michigan, după ce ministrul templului satanic numit �Luis Cypher� a rostit o invocație satatică (VIDEO)

_ A lăsat PNL pentru PSD. Unul dintre cei mai longevivi edili din Prahova candidează din nou / Are și cu ce se lăuda: două dosare penale de fraudare a alegerilor

_ A câştigat o avere cu doar 10,5 lei. S-a întâmplat în Sectorul 2 al Capitalei

_ Cine are economii în această economie?

_ Parlamentul European: Campania electorală a UE arată că votul e esenţial pentru a proteja democraţia

_ DOCUMENT| Lista finală a partidelor și independenților la alegerile europarlamentare: Silvestru Șoșoacă va candida

_ Maghiarii au recunoscut: România a depășit cu mult Ungaria. Nu mai există termen de comparație (Expert economic)

_ Meci pentru prima dată în Serie A cu arbitru de echipă exclusiv feminin

_ Betis Sevilla şi Sevilla FC s-au neutralizat în derby-ul Andaluziei

_ Inspectorii au avut un șoc când au verificat produsele lactate din România: s-au descoperit nereguli majore în hypermarketuri

_ Invitata Antiques Roadshow primește o evaluare șocantă după ce a aflat istoria secretă a colierului ei „regal” din ametist

Romania trebuie să renunțe la conceptul medicilor de familie și să revină la medicii generaliști și la circumscriptii. UK. Sfârșitul medicului de familie, deoarece jumătate dintre pacienți acum nu văd același medic de familie, arată studiul

_ Accident grav în Covasna între o cisternă și trei autoturisme: doi oameni sunt răniți

_ Războiul din Ucraina, ziua 796. Ruşii au capturat două sate lângă Avdiivka / Tadjicii, însemnaţi să nu calce prin Rusia

_ Multinaționala serviciilor secrete, prezentă și în România, este în buza falimentului: Franța intervine puternic pentru a o salva

_ Manifestațiile pro-palestinieni au luat amploare în SUA: Un candidat la fotoliul de la Casa Albă a fost arestat

_ Iohannis: Veteranii de război au luptat pentru împlinirea idealurilor şi intereselor României

_ Tradiții și obiceiuri în Lunea Mare! Ce este interzis să faci în prima zi din Săptămâna Patimilor

_ Lumina Sfântă ajunge, sâmbătă, de la Ierusalim

_ Gopo Awards Gala 2024, at Bucharest's I. L. Caragiale National Theater

_ „Care este sunetul unei palme” întreabă șeful BOJ Ueda în timp ce yenul se prăbușește

_ Oana Radu dă de pâmânt cu fotul ei soț, Cătălin Dobrescu după divorț. Ce mărtusiri a făcut artista / VIDEO

_ RUPTĂ: Partidul Republican din Arizona declară injecțiile cu Covid-19 arme biologice și tehnologice, a adoptat rezoluția de interzicere!

_ Apar noi dovezi bomba: Trump a fost creat în Classified Docs Saga?

_ O nouă taxă pentru acești români - ANAF va începe să trimită înștiințări! Atenție, trebuie plătită până pe 30 aprilie

_ O femeie din Arkansas pledează vinovată că a furat un făt și părți ale corpului din cadavre, v�nz�ndu-le pe Facebook

_ Cresc tensiunile în Georgia: incidente între forțele de ordine și mulțimea de opozanţi proeuropeni - Video

_ Francezul Clement Turpin arbitrează meciul Bayern - Real Madrid, de marţi, din semifinalele Ligii Campionilor

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușă într-un val de căldură extrem

_ Doliu în literatura mondială: Un cunoscut scriitor pentru seria 'Shardlake', a murit la vârsta de 71 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5133, afisate in 86 pagini.