07:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României divorțează după 53 de ani: Nu mai suportă 'cicălelile' soției

Unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României divorțează după 53 de ani: Nu mai suportă 'cicălelile' soției

Cristian Gaţu, unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, este în plin divorţ după 53 ani de căsnicie. Soția sa, Tamara Gațu, cere despăgubiri de 500.000 lei. Divorţul şi partajul se dezbat la Judecătoria Beiuş, din judeţul Bihor.

Fostul sportiv, azi în vârstă de 79 ani, a pornit procesul de divorț cu consoarta originară din Beiuş pe motiv că, după un atac vascular cerebral suferit în timpul pandemiei, vede altfel viaţa şi nu ar mai suporta discuţiile contradictorii cu ea, după cum susţin surse din anturajul cuplului.

„În ultimii ani, am încercat să reconsiderăm viaţa de familie, dar acest lucru nu a mai fost posibil”, a arătat în acţiunea sa Cristian Gaţu, care solicită desfacerea căsătoriei şi „revenirea pârâtei la numele purtat anterior”, scrie adevarul.ro.

Tamara Gaţu nu este de acord, cerând “desfacerea căsătoriei încheiate între soţi şi păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei”.

Documentele publice din procesul de partaj arată că cei doi soţi s-au şi despărţit, în fapt. Au vândut casa din comuna Corbeanca, iar în timp ce Tamara Gaţu s-a mutat în oraşul natal, Beiuş, Cristian Gaţu a cumpărat un apartament în Bucureşti. Aici, după cum a descoperit Tamara Gaţu, acesta ar sta cu o femeie mai tânără, în vârstă de 53 ani, văduva unui fost handbalist, şi ea tot bihoreancă.

La solicitarea Tamarei Gaţu, femeia a şi fost citată la termenul de judecată din martie al procesului de divorţ, pentru a fi audiată ca martor, şi s-a prezentat în faţa instanţei, jurându-se cu mâna pe Biblie că e simplă menajeră a fostului sportiv. A susținut această variantă chiar şi atunci când, potrivit avocatului Tamarei Gațu, i s-au pus în faţă fotografiile făcute de detectivi particulari, în care apărea plimbându-se cu „angajatorul” de mână pe stradă.

Cert e că, la următorul termen de judecată, programat pentru luna aprilie, instanţa îi va audia pe cei doi soţi. Între timp, şi procesul de partaj este în curs de desfăşurare, deşi Cristian Gaţu a arătat că, din punctul său de vedere, nu au ce împărţi: casa din Corbeanca a vândut-o, banii i-a împărţit, i-a lăsat fostei soţii una din cele două maşini. Vrea doar ca „pârâta să îi restituie bunurile proprii – medalii, diplome, decoraţiuni, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte sportive, bunuri ce ţin de activitatea şi recunoaşterea sa sportivă”.

Tamara Gaţu, în schimb, ca soţie înşelată şi rămasă singură la 80 ani, îi cere fostului consort despăgubiri: daune morale de 500.000 lei plus o pensie de întreţinere de 5.000 lei pe lună.

Totodată, pentru că acesta a cumpărat apartamentul în care ar sta cu presupusa amantă în timpul căsătoriei, a solicitat instanţei să constate şi că „bunul imobil este bun comun dobândit în timpul căsătoriei”, deci are dreptul la jumătate din valoarea acestuia.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Franța a deschis campania feminină a șase Națiuni cu victoria asupra Irlandei

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Loteria Română: Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

_ Met Gala 2024: Momentul ciudat Chris Hemsworth și Elsa Pataky aproape se încrucișează cu fostul ei Adrien Brody - care i-a cumpărat celebru actriței spaniole un castel

Rezultatele sondajului Verifield

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Tinerii americani închid televizorul

_ FOTO În Europa se construiește o nouă 'Cortină de Fier'. Mai multe țări pregătesc fortificațiile 'Scutului de Est' la granițele cu Belarus și Rusia

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Avertisment că creșterea obezității infantile declanșată de Covid ar putea costa societatea 8 MILIARDE de lire sterline - unul din cinci copii fiind acum gras până la începutul școlii secundare

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ În nordul Gazei, „oamenii nu mai au nimic de mâncare”

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Davina McCall își dezvăluie ultimele cuvinte înainte de a fi adormită pentru operație de tumoră pe creier, în timp ce împărtășește mai multe detalii despre operația „îngrijorătoare”

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Raport Human Rights Watch: armata rusă a executat soldaţii ucraineni care se predau

_ Mai multe cursuri de apă din țară sunt sub incidenţa unui cod galben de inundaţii

_ Mollie Pierce de la The Traitors dezvăluie că câștigătorul URIAȘUL cadoului pe care i-a promis Harry Clark după ce i-a aruncat un pot de 95.000 de lire sterline, într-o trădare supremă

_ Grindeanu: Candidatul nostru nu vrea să câştige alegerile la masa verde

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Previziunile lui Ciolacu: România intră în Schengen rutier până la finalul anului. În 2025 fără vize

_ Urmăriți: Migranți s-au sălbăticit pe străzile din Midtown Manhattan

_ Noua mini-exoplaneta Neptun din apropiere a fost descoperita

_ Pete Buttigieg a primit o verificare brutală a realității după ce a folosit o analogie defectuoasă pentru a-și bate joc de americani pentru că au refuzat să cumpere vehicule electrice (VIDEO)

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ Momentul în care un bărbat înarmat fuge pe strada aglomerată din Londra și trage focuri de armă în timp ce privitorii îngroziți aleargă să se adăpostească în magazine și în spatele mașinilor parcate

_ Fani Willis a concediat denunțătorul care a avertizat în mod privat despre utilizarea abuzivă a fondurilor federale (AUDIO)

_ Liviu Brătescu (PNL): Infrastructura sanitară, o promisiune îndeplinită

_ Semnalul interstelar legat de extratereștri era de fapt doar un camion

_ Scriitorul american Paul Auster a murit la vârsta de 77 de ani

_ Viețile WAG-urilor de F1 au fost dezvăluite: sunt noile albine regine ale lumii sportului. Acum MOLLY CLAYTON le spune secretele - de la bani la viețile lor pline de zgomot... și „triunghiul amoros” care le-a electrizat cercul.

_ Ce spune Angel Tîlvăr despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România

_ Bubuie tensiunile și în Africa: se naște o nouă putere chiar în inima continentului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări pe măsură ce West Ham și Spurs egalează la 1-1 după ce Kurt Zouma a anulat deschiderea lui Brennan Johnson... în timp ce Everton câștigă un punct târziu la Newcastle

_ Ultima oră! Un avion a aterizat forțat în Alba

Elon Musk despre Marian Enache șeful CCR: "Acest individ e un TIRAN, nu e un judecător"

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Octombrie 2023, luna a costurilor de streaming

_ Cei îndoliați aduc un omagiu adolescenților uciși: înmormântarea unui tânăr de 15 ani care a fost înjunghiat până la moarte la Bristol - la o zi după ce prietenul său, care a fost ucis și el în dublă tragedie, a fost înmormântat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7095, afisate in 119 pagini.