10:19
Comentarii Adauga Comentariu

_ BREAKING Numele rudelor `plasate` favorabil pe bani notate pe bilețele `dirijate` de managera reținută de DNA - Tabloul `profesionalismului` la SJU Botoșani

BREAKING Numele rudelor `plasate` favorabil pe bani notate pe bilețele `dirijate` de managera reținută de DNA - Tabloul `profesionalismului` la SJU Botoșani

Concret, autorul acestui material, va prezenta în continuare, detaliat felul în care „profesionalismul„ din Sănătate era încurajat la Spitalul Județean Botoșani.

Este de amintit că în luna decembrie DNA Suceava a declanșat un amplu dosar penal în care în prezent sunt vizate 25 de persoane, toți angajați ai spitalului pentru numeroase fapte de corupție.

Ponderea faptelor vizate de către anchetatori este legată de felul angajărilor și mutării în compartimente a spitalului județean a unor persoane, între care inclusiv unele cu competențe limitate față de cerințele posturilor.

Astfel, potrivit datelor din dosarul care se află la Tribunalul Suceava, managera Monica Adăscăliței, ar fi început comiterea faptelor de mare corupție imediat de la instalarea sa ca manager interimar la SJU Botoșani.

„Influența pe care și-a traficat-o suspecta, în schimbul banilor, a fost una reală, având în vedere că înainte de derularea procedurii, aceasta a intervenit pe lângă directorul de îngrijiri care avea atribuții privind întocmirea caietelor de sarcini, evaluarea și selecția ofertelor câștigătoare, cerându-i să admită dosarul candidatei ..., în cadrul procedurii de selecție, sens în care Monica Adăscăliței i-a înmânat directorului, în biroul managerei, 2 bilete conținând numele a 3 persoane, dintre care pe unul a scris numele ..., secția Dietetică.”, se arată în dosarul în care judecătorii au stabilit arestul la domiciliu pentru Adăscăliței.

Unul dintre cazurile în care Adăscăliței a „pus pe masă influența” pe care o avea este cel al unui tânăr care a picat examenul de rezidențiat.

Concret, deși acesta nu avea ce căuta într-un spital de urgență Adăscăliței „a tras sforile„ necesare pentru includerea acestuia în corpul „profesioniștilor„.

În dosar se vorbește despre o economistă la Serviciul de Achiziții Publice din cadrul spitalului, care are un băiat medic care nu a promovat examenul de rezidențiat.

La începutul lunii decembrie 2023, femeia s-a plâns unei colege cum că fiul ei nu a promovat rezidențiatul interesându-se dacă ar exista posibilitatea ca el să facă un fel de practică sub îndrumarea unui medic.

Astfel „s-a intrat„ la managera Adăscăliței cu care s-a vorbit despre posibila angajare a fiului său, iar managera i-a spus că situaţia fiului ei se putea rezolva.

În ziua următoare, femeia s-a prezentat la biroul managerei și a spus că i-a adus managerei, o pungă cu cafea și suma de 1.000 de euro, întrebând-o „dacă este destul”.

Intermediara „problemei„ i-a recomandat economistei să intre să vorbească cu managera. Ulterior s-a a constatat că cererea fiului femeii în cauză a fost aprobată de manager, iar în perioada imediat următoare, a fost încheiat și un contract de prestări servicii în baza căruia fiul sus-numitei și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției de Oncologie.

„În urma verificărilor efectuate, în cauză, s-a stabilit că ...de profesie economist, este angajată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani începând cu data de 22.02.1993, în prezent, având funcția de economist specialist 1A, la Serviciul Achiziții Publice și Contractare.

.... are un fiu .... care în perioada 2016 – 2023, a fost student la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, iar în data de 14.05.2023, a susținut concursul național de rezidențiat, pe care nu l-a promovat, fiind redistribuit pentru ocuparea locurilor și posturilor rămase neocupate, în cadrul sesiunii din 19.11.2023.

Conform site-urilor de specialitate consultate, a rezultat că în data de 28.11.2023, .... a înregistrat societatea .... cu obiect de activitate „alte activități referitoare la sănătatea umană”, se arată în dosarul de pe masa judecătorilor suceveni.

„În urma verificărilor efectuate, am stabilit că în data de 24.11.2023, a avut loc o ședință a Comitetului Director al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în cadrul căreia s-a aprobat angajarea numitului ... – absolvent al UMF Iași pe baza unui contract de prestări servicii, procedură reglementată de legislația în vigoare”, se mai arată în dosar.

Concret, DNA a cerut arestarea preventivă a femeii pentru a nu exista riscul ca, prin prisma funcției deținute, să influențeze unele probe precum unii martori, inculpați sau chiar unele documente existente la nivelul unității medicale.

Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă iar toate părțile din dosar pot contesta soluția caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel Suceava.

În cursul zilei de miercuri, Monica Adăscăliței a fost prezentată în fața Tribunalului Suceava, unde s-a propus  arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

”În cauza mediatizată prin comunicatele 1148/VIII/3 din 13 decembrie 2023 și 1150/VIII/3 din 14 decembrie 2023 și 16/VIII/3 din 16 ianuarie 2024, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea în perioada 2018-2023, de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2024, a inculpatei Monica-Delia Adăscăliței, manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (două fapte) și trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În lunile octombrie și decembrie 2023, inculpata Adăscăliței Monica-Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:

- a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,

- a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată.

Inculpatei Adăscăliței Monica-Delia i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cursul zilei de 19 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una era sediul unei instituții publice.

”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, au transmis procurorii DNA.

Detalii AICI:Managerul Spitalului Judeţean Botoșani, reținut de DNA în dosarul angajărilor pe bani


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Aromele de gărgăriță oferă o modalitate mai ecologică de a proteja culturile

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ VIDEO - Guvernul 'curăță' țara de păcănele: Anunțul ferm al premierului

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Turkish local elections a 'popularity' and 'get out the vote contest'

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ Ancelotti încrezător că Madridul va rămâne puternic în returul lui Man City

_ Sărbătorile zilei din 13 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

_ Premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, insistă că NU va renunța, în ciuda scandalului de corupție al soției, după ce aceasta a fost acuzată că „a primit favoruri de la o companie aeriană salvată cu un ajutor de 400 de milioane de lire sterline”

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4118, afisate in 69 pagini.