13:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO Investiții de 1,9 milioane de euro la Spitalul Județen de Urgență Vâlcea și la Spitalul Mihăești

Investiții de 1,9 milioane de euro la Spitalul Județen de Urgență Vâlcea și la Spitalul Mihăești

„Astăzi, de Buna Vestire, am primit o veste bună: două proiecte pentru digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea și a Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești au fost aprobate la finanțare, prin PNRR.

Cele circa 1,9 milioane euro, fonduri europene aprobate (aproximativ un milion euro pentru SJU Vâlcea și 880.000 euro pentru Mihăești), vor aduce cele două unități medicale mai aproape de medicina viitorului, prin achiziționarea de echipamente IT (calculatoare, servere, imprimante etc.) și de rețea, dar și de aplicații software, care vor reduce timpii alocați monitorizării și înregistrării, în sistem, a informațiilor despre pacienți și nu numai.

Este vorba de aplicații mobile dedicate medicilor (pentru monitorizarea pacienților); portale medicale pentru pacienți (programări, rezultate analize, acces dosar medical etc.); aplicații de management al documentelor, dar și de alte aplicații necesare ușurării muncii personalului administrativ (pontaj, e-factura etc.)

Pe lângă acestea, la Mihăești, vor mai fi achiziționate: o componentă de telemedicină; un modul de monitorizare a infecțiilor nosocomiale, un modul de radiologie, precum și un modul tablou de bord (analiză date medicale și financiare).

Implementarea celor două proiecte va duce județul Vâlcea mai aproape de medicina europeană, standard de performanță pe care ne dorim să îl avem în toate spitalele vâlcene”, a transmis președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Investind lecții de la mama ta

_ Fosta iubită a agentului Serviciului Secret speră că poveștile lor sexuale pe plajă cu Obama vor fi transformate într-un film

_ Tinerii americani închid televizorul

_ Acțiunile Boeing scad după ce NYT dezvăluie un raport despre defectele fuselajului 787 Dreamliner

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Unde ar putea merge mai departe Mo Salah dacă pleacă de la Liverpool? Barcelona iubește un transfer gratuit, Saudi Pro League ar putea oferi vedetei o zi de plată record - sau rivalii din Premier League ar putea încerca să-l atragă departe de Anfield

_ Curtea Supremă din NY critică procurorul anti-Trump pentru aplicarea unei pedepse aspre cu cardul de vaccin asupra rezidenților

_ Faceți cunoștință cu raverul misterios în vârstă de 79 de ani, care a luat cu asalt zeci de festivaluri EDM în SUA

Trăim în URSS. Procurorii CSM si seful PICCJ Alex Florenta cer cercetarea judecătoarei Boboc de la CA Constanta pentru hotararea prin care a stramutat dosarul lui Dan Diaconescu si a desfiintat condamnarea

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Azerbaidjanul joacă un rol foarte important în livrarea de gaze către Europa - Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO

_ Lara Trump: RNC sa concentrat ca un laser pe integritatea alegerilor

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Rezultatele sondajului Verifield

_ Este Bottlecelli! Recreere incredibilă a capodoperei Renașterii - folosind mai mult de 30.000 de capace de sticle

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ RUPTĂ: �Mai fierbinte dec�t se aștepta� � Inflația a crescut cu 3,1% față de anul trecut � Prețurile generale au crescut cu 17,9% de la preluarea mandatului de Biden � Acțiunile au crescut

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Ciucă și Ciolacu anunță o alegere dificilă pentru coaliție - Cine va candida pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

_ Ea a trăit deceniu după deceniu de schimbări insondabile. Și când Regina Mamă a murit în această zi la vârsta de 101 ani, am știut că secolul al XX-lea însuși sa încheiat în sfârșit...

_ Acord în greva de la Poşta Română. Noul contract colectiv de muncă va fi înregistrat la ITM. Se va relua lucrul

_ Starul Peaky Blinders, Paul Anderson, s-a „despărțit de iubita sa, designerul de bijuterii” înainte de acuzațiile de droguri de clasa A

_ Munca mea oferă o pensie de sacrificiu salarial - ar trebui să mă înscriu?

_ Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat

_ China avertizează ferm Europa: 'Nu e posibil să vă decuplați de noi. Decuplarea de China reprezintă cel mai mare risc!'

_ Cu o nouă abordare imagistică, oamenii de știință analizează îndeaproape interacțiunile adezive microbiene

_ Femeie trans, 44 de ani, care a amenințat că va ucide, orbi și rupe spatele militanților pentru drepturile femeilor Kellie-Jay Keen și Helen Joyce riscă închisoare

_ Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident pe DN 67

_ În timp ce Owen Jones și alții își cer scuze pentru teoriile lor despre conspirație Kate, va opri speculațiile crude ale ei declarație fără precedent „pentru ca ea și William să-și poată proteja familia de șocul public de Paște”?

_ Postecoglou vrea ca Spurs să fie provocat în Premier League sezonul viitor

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Proiectul Blair Witch s-a întors! Repornirea filmului emblematic din 1999 este în curs de desfășurare de la M3GAN și producătorul The Purge - la 25 de ani după debutul filmului cu filmări găsite

_ Proteinele nou identificate ajută florile să se dezvolte corect

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

_ Creșterea violenței legate de droguri în Europa: UE caută soluții comune

_ Uita de mere... acum un KIWI pe zi tine doctorul departe! Consumul de fructe vă poate stimula semnificativ sănătatea mintală în doar patru zile, arată studiul

_ Conducerea fotochimiei cu precizie submoleculară

_ Gareth Southgate îi avertizează pe Marcus Rashford și Jack Grealish că NU li se garantează un loc în lotul Angliei pentru Euro 2024... deoarece el îl exclude pe Mason Greenwood din selecția pentru turneu

_ Acestea sunt cele mai periculoase țări din lume

_ Ce este un lanț de ploaie? Cum să folosești unul în grădina ta

_ Vorbiți despre aur izbitor! Băiat, 12 ani, descoperă o brățară romană de aur veche de 2.000 de ani într-un câmp din Sussex

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ Oamenii se bucură când Pluto intră în Vărsător pentru prima dată în peste 200 de ani

_ Suporterii echipei de fotbal Farul Constanța, mesaj în sprijinul lui Mircea Geoană

_ Patru trenuri de călători au fost blocate de viscol

_ Cea mai veche instalație de captare a peștilor din America Centrală descoperită în zonele joase Maya

_ Ana Bogdan şi-a aflat adversara din finala Transylvanian Open

_ Studiu: Februarie 2024, cea mai caldă lună februarie din istorie

_ S-a stabilit programul meciurilor din play-off şi play-out


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4025, afisate in 68 pagini.