15:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Mascații au descins peste traficanții de droguri de tip nou din zona Moldovei; 16 persoane, arestate

Mascații au descins peste traficanții de droguri de tip nou din zona Moldovei; 16 persoane, arestate

Peste 20 de percheziții au fost făcute în județele Neamț, Bacău și Vrancea, fiind puse în aplicare 40 de mandate de aducere, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, care se ocupa de vânzarea unor droguri de tip nou. 16 persoane au fost, luni, arestate preventiv, potrivit Mediafax.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii DIICOT Neamț, au pus în executare, duminică, 24 de mandate de percheziție domiciliară și 40 de mandate de aducere, în județele Neamț, Bacău și Vrancea, într-o cauză în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și efectuarea ilegală de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, în cursul lunii iulie 2023, patru dintre cercetați ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul comercializării substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, liderul acestuia având rolul de a coordona, procura, prepara, depozita, dar și de a comercializa astfel de substanțe.

În intervalul iulie 2023 - martie 2024, aceștia au depozitat, manipulat și comercializat diferite cantități de substanțe psihoactive noi (AB-CHMINACA, canabinoid sintetic) către consumatori, din județul Neamț, cu sume între 50 și 100 de lei pentru o doză.

"De asemenea, în sarcina unuia dintre inculpaţi s-a reţinut că a introdus pe teritoriul ţării din Germania, prin intermediul unei firme de curierat, aproximativ 900 grame amfetamină şi 200 grame canabis, fiind prins în flagrant imediat ce a ridicat coletul în care erau ascunse drogurile de risc şi mare risc destinate comercializării", se arată în comunicatul DIICOT Neamţ.

În ceea ce îi privește pe ceilalți cercetați în cauză, s-a reținut că, în perioada ianuarie – martie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi procurat, depozitat și vândut substanțe psihoactive (ADB-BUTINACA, MDMB-BUTINACA, 5F-MDMB PINACA, AB-CHMINACA și MDMB-INACA) către consumatori din același județ.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate 41 de comprimate albe și albastre, 150 de grame de substanță solidă, sub formă de cristale, 300 de grame de substanță vegetală de culoare verde-olive, 7 grame de substanță activă, folosită la prepararea substanțelor cu efecte psihoactive, 8 grindere și un cântar de precizie.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate 23 de telefoane mobile, cartele SIM și carduri de memorie, 3 arme supuse autorizării, 2 cartușe de muniție neletală, un sistem de supraveghere audio-video, 5.000 de lei, 3.025 de euro și 50 de lire.

Față de 16 persoane, cu vârste între 18 și 50 de ani, a fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire și aderare la un grup infracțional specializat și efectuarea ilegală de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Luni a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunere de arestarea preventivă a celor 16 persoane, pentru 30 de zile. De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au formulat propunerea de arestare preventivă în lipsă a unei alte persoane cercetate, care se sustrage urmăririi penale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

_ Filantropul miliardar Hans Rausing și-a pierdut a doua soție, Julia, din cauza cancerului, la vârsta de 63 de ani: o nouă suferință pentru moștenitorul Tetra Pak la mai bine de un deceniu după ce prima sa soție, Eva, a murit din cauza abuzului de cocaină

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ O eclipsă de lună urmează duminică: va putea Colorado să o vadă?

_ Toney nu este sigur că va părăsi Brentford, spune Frank

_ Autorităţile din Spania pregătesc o amendă de aproape 500 de milioane de euro pentru Booking

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Starea ad�ncă este foarte reală... S-a pornit oficial pe Joe Biden (VIDEO)

_ Doi morți într-un accident de groază în care au fost implicate „mai multe vehicule”, iar șapte au fost transportați de urgență la spital cu răni

_ De ce Meghan Markle merge mereu la polo? Ducesa este cunoscută pentru că alege pantofi stiletto nepractici pentru evenimente sportive (dar totul are de-a face cu a-și face fotografii cu Prințul Harry)

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Noul Lexus LBX, un crossover compact revoluţionar, este disponibil în România

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Zelenski face curățenie la vârful securității naționale (presa franceză)

_ Cel puţin patru morţi în urma incendiului izbucnit într-un bloc cu 14 etaje din Valencia

_ Cehii extind drepturile pentru cuplurile de același sex

_ Idris Elba etichetează represiunea guvernului Regatului Unit împotriva cuțitelor zombi drept „un pas simbolic în direcția cea bună”, dar spune că nu merge suficient de departe

_ Preşedintele Iohannis a semnat decrete de decorare a Academiei de Studii Economice, Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor

_ De la un degetar de brânză la trei linguri de paste, imagini uimitoare arată cum arată cu adevărat o porție reală din mâncarea ta preferată

_ Schimbările climatice nu de vină pentru incendiile mortale din Chile: cercetători

_ Șoferul care a fost amendat de o parcare de 1 lire sterline pentru că și-a plimbat câinele spune că anii de luptă cu compania i-au lăsat 733 de lire sterline din buzunar și cu un rating de credit stricat.

_ Fiul lui Cyndi Lauper arestat: Declyn „Dex” Lauper, 26 de ani, arestat de poliție sub acuzația de posesie de arme în New York, după ce bărbat a fost împușcat în picior

_ Veteranul Andy Murray începe sezonul de zgură cu o accidentare

_ „Am auzit țipete din cabine - mulți nu au putut ieși din cauza că camerele erau pline cu apă”: Supraviețuitorii descriu groază în interiorul unei bărci turistice egiptene condamnate, în timp ce britanicul dezvăluie cum a înșelat moartea

_ Un tânăr care circula cu aproape 80 km/h pe o trotinetă electrică, mai repede decât maşinile,reţinut de poliţie

_ Ciolacu anunţă construirea unui ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni

_ Dinamo a pierdut cu FC Botoşani, scor 1-2. Golul victoriei, marcat în minutul 90+1

_ Dezvăluit: De ce băuturile slushy cu gheață pot fi periculoase pentru copii după ce DOI sugari aproape că mor în decurs de o săptămână

_ Cum își obține soția lui Kanye West, Bianca Censori, trupul ei (foarte) sculptat? Experții dezvăluie exercițiile pentru a obține abdomenul tonifiat al modelului - dar chirurgii plasticieni susțin că ea ar fi avut ceva ajutor...

_ Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

_ Ultrasunetele pot salva peștii din râurile hidroenergetice

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Trump o numeşte pe Linda McMahon secretar al Educaţiei

_ Mesaj din SUA: 'Israelul trebuie să răspundă puternic. Dacă le luați capacitatea nucleară, aceasta ar fi o lovitură dramatică'

_ Covaliu (COSR): Avem sportivi care pot câştiga medalii la Paris chiar dacă nu sunt favoriţi

_ Messi ratează sferturile de finală ale Cupei Campionilor din Miami

_ Taiwan, ceartă în parlament: un deputat a furat buletine de vot şi a fugit

_ ȘOCANT: Ceartă masivă cu sute de adolescenți ERUPTE în CA Mall | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ Ce case de pariuri internaționale sunt legale în România?

_ The arrears of consolidated general budget, up by 25.35% in January 2024

_ Cercetătorii dezvoltă elemente artificiale ale vieții

_ Manchester United 'are o echipă de viitor', consideră antrenorul ten Hag

_ Prințesa Beatrix a Țărilor de Jos își încearcă mâna la agricultura în Utrecht în timpul campaniei naționale

_ Charles Michel avertizează: Dacă vrem pace, Europa trebuie să se pregătească pentru război

_ Au fost stabilite ziua și locul unde va fi înmormântat Aleksei Navalnîi

_ Premierul canadian Trudeau, vizită în Florida pentru a se întâlni cu Trump

_ Reînnoirea presiunii de reglementare asupra Bitcoin nu este o surpriză

_ Nouă scădere a cazurilor de Covid înregistrate în România

_ CFR Cluj a împrumutat un mijlocaş grupării Poli Iaşi

_ Muzeul Luvru ia în considerare mutarea 'Giocondei' la subsol

_ Charles rupe tăcerea în legătură cu diagnosticul de cancer: King oferă „cele mai sincere mulțumiri” publicului britanic pentru mesajele de sprijin și spune că este „încurajat” să audă că experiența lui îi inspiră pe alții să fie verificați

_ INS rectifică creşterea economică a României din 2023 de la 2% la 2,1%

_ CEO ADNOC: Creșterea cererii globale de energie este nesustenabilă

_ Congresmanul democrat Donald Payne Jr. a fost �n comă de 11 zile

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: pantalonii greșiți ai lui Alan Titchmarsh

_ Superliga - Rezultatele etapei a 29-a şi clasamentul

_ Femeia devine virală cu povestea despre cum �valorile ei creștine conservatoare� au fost concediată de la Starbucks


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4922, afisate in 83 pagini.