02:36
Comentarii Adauga Comentariu

IOHANNIS, SE-AUDE? ESTI PRESEDINTELE ROMANIEI NU ESTI SLUGA LUI MERKEL! DECLARAȚIE COMUNĂ: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia REFUZĂ cotele de imigranți OBLIGATORII pe care doresc să le impună Germania și Franța



Șefii de guvern din statele Grupului de la Vișegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia) au convenit vineri la Praga să-și mențină poziția lor comună de respingere a propunerii de impunere a unor cote obligatorii de refugiați între statele Uniunii Europene, transmit agențiile AFP și EFE, conform Agerpres.

'Am convenit că măsurile solidare trebuie să fie VOLUNTARE', a declarat la o conferință de presă gazda reuniunii, premierul ceh Bohuslav Sobotka.

El a menționat că Republica Cehă s-a angajat să accepte voluntar 1.500 de refugiați până în anul 2017 și nu va suplimenta acest număr, poziție împărtășită și de omologii săi din celelalte trei state ale Grupului de la Vișegrad.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a subliniat că 'introducerea unor mecanisme automate este inacceptabilă', el criticând faptul că refugiații sunt lăsați să intre fără niciun control în spațiul Schengen, deși printre aceștia se numără și indivizi care ar putea avea legături cu organizații teroriste.

'Nu putem ca de fiecare dată când vin noi refugiați să ne așezăm la masă pentru a-i repartiza prin cote.

Trebuie să luăm măsuri mult mai ample pentru a soluționa cauzele problemei',

a subliniat șefa guvernului polonez, Ewa Kopacz.

Ea a vorbit despre o 'solidaritate responsabilă' prin care 'statele membre să ia o decizie suverană asupra implicării lor, conform capacităților fiecăreia, în ajutorarea celor care au nevoie'.

Cât despre premierul ungar, Viktor Orban, acesta a mulțumit Cehiei și Slovaciei pentru propunerea lor de a se crea un culoar prin care imigranții să ajungă în Germania, destinația preferată de cei mai mulți dintre aceștia.

'Mulțumesc cehilor și slovacilor pentru acest culoar (...) Germania trebuie să le garanteze (refugiaților) o viză pentru ca să-i putem lăsa să plece', a spus șeful executivului maghiar.

Propunerea impunerii de cote obligatorii de refugiați a fost înaintată oficial din nou de cancelarul german Angela Merkel și de președintele francez Francois Hollande, deși acest principiu nu a putut fi adoptat la Consiliul European din luna iunie din cauza opoziției mai multor state, inclusiv a celor din Grupul de la Vișegrad.

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, va prezenta miercuri un nou plan de repartizare a refugiaților prin cote obligatorii, care conform surselor europene ar prevede relocarea a 120.000 de refugiați aflați în prezent în Italia, Grecia și Ungaria, în plus față de un prim grup de 40.000 despre care s-a convenit deja că va fi repartizat prin cote 'voluntare'.

Romaniei i-a fost alocata o prima transa de 7.000 de imigranti pe care trebuie sa-i primim OBLIGATORIU pentru ca asa vrea Germania.

Iohannis, Ponta si Blaga au dat sa se-nteleaga ca Romania va accepta orice cota obligatorie impusa de Germania


TACEREA AUTORITATILOR ROMANE, MAI ALES TACEREA LUI KLAUS IOHANNIS CARE EXECUTA SI ACCEPTA TOT CE I SE ORDONA DIN GERMANIA SAU DIN ALTE PARTI, SI CARE NICI MACAR NU CATADICSESTE SA-SI INFORMEZE POPULATIA, E DE-A DREPTUL REVOLTATOARE.

AVETI MAI SUS EXEMPLE DE OAMENI POLITICI CARE STIU SA APERE INTERESELE TARILOR LOR.



(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

SUA. 919 de morți de COVID în doar 24h. Să vedeți ce va fi după "apropierea Soroșistă" de la mitingurile din aceste zile...

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

SEX PE STRADĂ, ÎN MIEZUL ZILEI! Toată scena a fost filmată | VIDEO - IMAGINI EXPLICITE

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

MAI AVEM DOUĂ PÂRGHII ALE SUVERANITĂȚII NAȚIONALE: GRANIȚELE ȘI MONEDA. SĂ NU RENUNȚĂM LA ELE. Marek Belka, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei: "Polonia este avantajată că nu a aderat la euro"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Dezvăluirile lui Ștefan Andrei - Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceaușescu - despre rețeaua de Spioni KGB GRU și NKVD ai Moscovei din partidul Comunist Român - Rețea care l-a ucis pe Nicolae Ceaușescu

HOROSCOP 4 IUNIE 2020: Idei bune pentru zodiile de Foc și Aer

CCR: Iohannis și-a depășit atribuțiile prin decretul stării de urgență legiferând abuziv pe drepturi constituționale. Securistoizii de la Guvern și de la ANCOM trebuie să deschidă rapid site-urile închise ilegal altfel intră în Sfera Penală.

Riști să te îmbolnăvești de coronavirus la plajă sau la plimbare? Avertismentul unui medic pentru cei nerăbdători să iasă din case

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară

Analistul Bogdan Teodorescu, despre criza din SUA: "George Soros este unul dintre sponsorii cunoscuți și asumați ai unor grupuri din spatele manifestațiilor"

MESAJE DE FLORII. Ce urări le puteți face celor dragi prin SMS

">

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

PROTESTE. Apple îi avertizeaza pe hoții din Statele Unite: Sunteți urmăriți!

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Amurgul zeilor?!

Ion Cristoiu: Convocarea premierului la Cotroceni: Un exercițiu de otomanism în România secolului XXI

Polițiștii din Carolina de Nord, anchetați după ce au folosit gaze chimice împotriva protestatarilor pașnici

Germania: Angela Merkel anunță un plan de relansare economică de 130 de miliarde de euro

China: Peste 40 de răniți într-un atac cu cuțitul într-o școală; suspectul a fost arestat (presă)

Aplicație inovatoare dezvoltată de IT-iști din Cluj, folosită în peste 500 de spitale din lume

MINCIUNILE COVIZILOR DIN GUVERNUL KLAUS-MIKI-MAUS: Monopolul pe Informație înseamnă Monopol pe Minciună. Cifre care nu spun NIMIC. Aceștia sunt indivizii care ne vorbesc de "Fake-News"

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

Autopsia lui George Floyd nu indică clar dacă moartea a fost provocată de polițistul care l-a sufocat cu genunchiul. Bărbatul a fost infectat cu noul coronavirus

CITATUL ZILEI

COMENTARIU Marius Oprea: La sfîrșitul pandemiei Covid-19, laboratoarele PSD produc "Virusul Trianon"

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

The Guardian: OMS și unele guverne au modificat politici în cazul Covid-19 pe baza unor date suspecte

Tenis: Rafael Nadal a sărbătorit împlinirea vârstei de 34 ani la academia sa din Baleare

Mureș: Minor de 13 ani cercetat pentru uciderea unui câine cu lopata

Tragedie evitată la limită: Accident cu șase mașini, într-o intersecție din București. "Semne de circulație anapoda". VIDEO

Alertă meteo. Cod GALBEN în 15 județe: Meteorologii anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

FOTO. Cristiano Ronaldo își declară iubirea pe site-urile de socializare: "Mă îndrăgostesc de fiecare dată"

VIDEO | A history of violence. Alte momente când America a ars

IGPR: Nigerian urmărit pentru fraudă în Ungaria, reținut la București

Teodorovici s-a cerut singur la DNA pentru un dosar din 2013: "Am vrut să văd dacă se acceptă o astfel de cerere"

Anunțul făcut de ministrul Sănătății: cum am putea scăpa de mască

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Sexul îngerilor

SOROS FINANȚEAZĂ RISE PROJECT

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Top 3 cele mai perverse femei în dormitor, în funcţie de zodie. Tac şi fac

Rareș Bogdan, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: "Nu cred că Securitatea asta este așa de influentă în România. Numai Hellvig a trimis 44 de generali acasă"

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 4 iunie: Investigație The Guardian: OMS și unele guverne au modificat politici în cazul Covid-19 pe baza unor date suspecte

Marcel Vela anunță noi posibile măsuri de la 15 iunie: prevederile luate în calcul pentru noul val de relaxare

Confruntări armate intense în orașul sirian Alep: Sunt cele mai violente de la începerea luptelor

">

Două fructe de mango au fost vândute la licitație pentru o sumă record de 2.130 de euro

">

Un joc video a deranjat Kremlinul, iar acum va suporta consecințele. Peskov: "Este inacceptabil". Reacția companiei acuzate

GCS: Încă opt români infectați cu noul coronavirus au murit în UK; numărul deceselor în diaspora - 114

"Orizontul de timp ni-l va da evoluția epidemiei" / Anunțul ministrului Sănătății: când vor avea românii măști și când putem renunța la ele

ORA 20.00: Ion Cristoiu, exclusiv la Marius Tucă Show


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 521, afisate in 9 pagini.



ieri 05:06 CITATUL ZILEI