13:45
Comentarii Adauga Comentariu

_ De ce nu este prezent Putin la omagiile victimelor atentatului de la Moscova: Dmitri Peskov oferă explicații

De ce nu este prezent Putin la omagiile victimelor atentatului de la Moscova: Dmitri Peskov oferă explicații

”Şeful statului se simte personal şi deplin vizat de acest gen de tragedii. Credeţi-mă, chiar dacă nu vedeţi carimi pe faţa sa, asta nu înseamnă că nu suferă”, declară Dmitri Peskov într-un scurt interviu difuzat sâmbătă.

”Este puţin probabil ca cineva să ştie şi să înţeleagă prin ce trece el, inclusiv dumneavostră şi cu mine”, adaugă el.

La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în Crocus City Hall, o sala mare de concert situată în apropiere de Moscova, au tras în mulţine şi au incendiat clădirea.

Potrivit unui ultim bilanţ prezentat de către salvatori ruşi, cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar alte 695 au fost rănite în acest atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), cel mai sângeros din ultimii 20 de ani în Rusia.

Preşedintele rus s-a exprimat a doua zi după tragedie.

Kremlinul a anunţat joi că Vladimir Putin nu plănuieşte să se întâlnească imediat cu familiile victimelor şi nici să se ducă la locul atentatului.

Sâmbătă, diplomaţi occidentali - americani, europeni, din ţări africane şi din America de Sud - s-au dus la faţa locului, au depus flori şi s-au recules, potrivit agenţiei publice ruse de presă RIA Novosti.

Miercuri, Vladimir Putin a efectuat o vizită în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, la un muzeu istoric, unde s-a întâlnit cu angajaţi din sectorul culturii.

Joi el a participat la o reuniune consacrată turismului.

El a recunoscut luni că atentatul a fost comis de către ”islamişti radicali”, însă autorităţile ruse acuză Ucraina şi aliaţii acsteia din Occident - care dezmint ferm - de faptul că au ”facilitat” atentatul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Dealer de antichități pentru vedete, inclusiv Richard Gere, blocat în luptă judiciară cu un fost intern care susține că ar trebui să primească jumătate din compania sa de un milion de lire sterline

_ Vânzările de locuințe în așteptare au crescut cel mai mult de la blocarea COVID în decembrie, pe măsură ce tarifele au scăzut

_ Fight against drug trafficking remains priority, says IntMin Predoiu in Antwerp

_ Fern Britton, de la Celebrity Big Brother, recunoaște că va Ieși dacă fostul coleg de This Morning Phillip Schofield se va alătura spectacolului

_ Alize Cornet se retrage din tenis după Roland Garros! Un sfârșit emoționant pentru o carieră extraordinară

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Investind lecții de la mama ta

_ Fosta iubită a agentului Serviciului Secret speră că poveștile lor sexuale pe plajă cu Obama vor fi transformate într-un film

_ Tinerii americani închid televizorul

_ Acțiunile Boeing scad după ce NYT dezvăluie un raport despre defectele fuselajului 787 Dreamliner

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Unde ar putea merge mai departe Mo Salah dacă pleacă de la Liverpool? Barcelona iubește un transfer gratuit, Saudi Pro League ar putea oferi vedetei o zi de plată record - sau rivalii din Premier League ar putea încerca să-l atragă departe de Anfield

_ Curtea Supremă din NY critică procurorul anti-Trump pentru aplicarea unei pedepse aspre cu cardul de vaccin asupra rezidenților

_ Faceți cunoștință cu raverul misterios în vârstă de 79 de ani, care a luat cu asalt zeci de festivaluri EDM în SUA

Trăim în URSS. Procurorii CSM si seful PICCJ Alex Florenta cer cercetarea judecătoarei Boboc de la CA Constanta pentru hotararea prin care a stramutat dosarul lui Dan Diaconescu si a desfiintat condamnarea

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Azerbaidjanul joacă un rol foarte important în livrarea de gaze către Europa - Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO

_ Lara Trump: RNC sa concentrat ca un laser pe integritatea alegerilor

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Rezultatele sondajului Verifield

_ Este Bottlecelli! Recreere incredibilă a capodoperei Renașterii - folosind mai mult de 30.000 de capace de sticle

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ RUPTĂ: �Mai fierbinte dec�t se aștepta� � Inflația a crescut cu 3,1% față de anul trecut � Prețurile generale au crescut cu 17,9% de la preluarea mandatului de Biden � Acțiunile au crescut

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Ciucă și Ciolacu anunță o alegere dificilă pentru coaliție - Cine va candida pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

_ Ea a trăit deceniu după deceniu de schimbări insondabile. Și când Regina Mamă a murit în această zi la vârsta de 101 ani, am știut că secolul al XX-lea însuși sa încheiat în sfârșit...

_ Acord în greva de la Poşta Română. Noul contract colectiv de muncă va fi înregistrat la ITM. Se va relua lucrul

_ Starul Peaky Blinders, Paul Anderson, s-a „despărțit de iubita sa, designerul de bijuterii” înainte de acuzațiile de droguri de clasa A

_ Munca mea oferă o pensie de sacrificiu salarial - ar trebui să mă înscriu?

_ Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat

_ China avertizează ferm Europa: 'Nu e posibil să vă decuplați de noi. Decuplarea de China reprezintă cel mai mare risc!'

_ Cu o nouă abordare imagistică, oamenii de știință analizează îndeaproape interacțiunile adezive microbiene

_ Rusia a publicat lista cu persoanele ucise de teroriștii islamiști în atentatul din Moscova: Cine se află printre victime

_ Bărbat călcat pe picior de buldoexcavator, adus în stare gravă la UPU iași

_ Dacă Europa are gheizere, sunt foarte slabe

_ Capitala, sub cod portocaliu de caniculă

_ Începe Black Friday! Britanicii vor plăti astăzi peste 3 miliarde de lire sterline, în timp ce cumpărătorii se grăbesc să facă oferte de Crăciun - dar mulți preferă să cumpere din confortul propriei case

_ Ce vă rezervă săptămâna aceasta?

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, predă pașaportul în timp ce poliția cercetează tentativa de lovitură de stat după înfrângerea sa electorală

_ Contractul pentru implementarea Portalului Digital Unic al României a fost semnat

_ Campania lui Trump s-a transformat în cult: mulțimea adunată la mitingurile sale îl compară în mod explicit cu Iisus

_ Jamie Dimon avertizează că lumea se confruntă cu „riscuri care eclipsează orice de la al Doilea Război Mondial”

_ „Nimic în neregulă cu a fi Hamas”: grupurile radicale de stânga au instruit elevi înainte de haosul campusului la nivel național

_ „Singurul mod în care putem reduce dimensiunea este prin plata taxei de timbru a cumpărătorilor noștri”: Cum impozitul pe proprietate îi prinde pe bătrâni și pe tineri

_ Pozele și vinilurile semnate ale tatălui meu Beatles merită ceva? răspunde DAN HATFIELD

_ Cea mai bună prietenă a lui Coleen Rooney dezvăluie cât de mult sunt. „Abilitățile Wagatha Christie au făcut minuni în junglă” a starului A Celeb și insistă că „este cu un pas înaintea jocului”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4241, afisate in 71 pagini.